Programările pentru analizele medicale decontate în baza biletelor de trimitere se vor efectua în funcție de data la care vor fi alocate fondurile de la Casele de Asigurări de Sănătate.
Programările se efectuează tuturor asiguraților, indiferent de Casa de Asigurări de Sănătate cu care se află în relație contractuală medicul trimițător.
ÎIn acest moment NU există plafon alocat pentru luna mai de către CAS București și CAS Ilfov.
Programările pentru analizele medicale decontate (CAS PRAHOVA) în baza biletelor de trimitere se vor efectua direct în centrele de recoltare Synevo, începând cu data de 02.05.2022.
Recoltările vor începe cu data de 03.05.2022, în intervalul 07:00 – 11:00.
Programările, cât și recoltările se fac în limita bugetului alocat de către CAS PRAHOVA.
Programările se efectuează tuturor asiguraților, indiferent de Casa de Asigurări de Sănătate cu care se află în relație contractuală medicul trimițător.
Probele de urină și materii fecale pentru efectuarea analizelor decontate de către Casele de Asigurări vor fi predate în ziua recoltării.În caz contrar, aceste analize nu vor putea fi efectuate ulterior.
Osteoporoza (“os poros”), patologie caracteristică pentru sistemul osos, apare atunci când densitatea minerală și masa osoasă scad sau când structura osului se modifică. Aceasta poate duce la o scădere a rezistenței osoase, având drept rezultat creșterea riscului de fracturi (“os rupt”).
Osteoporoza este considerată o boală “tăcută”, mult timp fiind asimptomatică, iar diagnosticul este stabilit de cele mai multe ori doar la apariția unei fracturi osoase. Această patologie este cauza majoră a apariției fracturilor la femeile aflate la postmenopauză, dar și la bărbații vârstnici. Fracturile se pot produce la nivelul oricărei structuri osoase, cel mai adesea în regiunea oaselor șoldului, toracelui și la nivelul oselor încheieturii mâinii.
Cuprins:
La nivel Global se estimează că aproximativ 200 de milioane de persoane suferă de osteoporoză, în Europa, în anul 2019, această boală fiind diagnosticată la un procent de 5,6% din totalul populației europene (cu vârste de +50 de ani) – 25,5 milioane fiind femei și 65 milioane, bărbați.
După vârsta de 50 de ani, una din 2 femei și unul din 4 bărbați vor suferi o fractură în timpul vieții, cauzată de osteoporoză. Un procent de 30% demonstra o densitate osoasă scăzută (osteopenia), ceea ce îi va expune riscului de osteoporoză.
În stadiile incipiente, osteoporoza este de obicei asimptomatică. Dar există anumite semne si simptome care pot indica această boală, cum ar fi: durere în regiunea postero-inferioară a toracelui, modificarea posturii (tendințe ale trunchiului de înclinare înainte), fracturi osoase, dificultăți de respirație (capacitate pulmonară mai mică, datorită discurilor intervertebrale comprimate), scăderea în înălțime.
Sistemul osos are o structură și o funcționalitate complexă, osul fiind un ţesut foarte dinamic.Ţesutul osos se regenerează și resoarbe continuu, una dintre trăsăturile cele mai importante ale acestuia fiind capacitatea sa de remodelare. După vârsta de 20 de ani, acest proces încetinește și majoritatea oamenilor ating nivelul maxim de masă osoasă, până la vârsta de 30 de ani. Pe măsura îmbătrânirii, masa osoasă se pierde într-un ritm mai alert, comparativ cu ritmul său de formare.
Anumiți factori de risc pot duce la creșterea probabilității de a dezvolta boala, doi dintre cei mai importanți fiind sexul și vârsta.
Riscul de fracturi cauzate de această afecțiune crește odată cu vârsta, femeile cu vârsta peste 50 de ani sau cele aflate la menopauză fiind cele mai afectate. Acestea suferă o pierdere osoasă rapidă în primii 10 ani de la intrarea la menopauză, datorate scăderii producției de estrogen (un hormon care protejează împotriva pierderii osoase excesive).
Și bărbații cu vârsta peste 50 de ani pot dezvolta osteoporoză. Statisticile arată că această categorie de vârstă are mai multe șanse de a suferi o fractură osoasă indusă de osteoporoză, decât de a face cancer de prostată.
Grup etnic – femeile caucaziene și asiatice au un risc mai mare de a dezvolta osteoporoză.
Structura oaselor și greutatea corporală. Persoanele de statură mică și greutate scăzută au un risc mai mare de a dezvolta osteoporoză, deoarece aceasta se grefează pe existența unei mase osoase scăzute, comparativ cu cele cu o greutate corporală mai mare și deci, cu oase mai dezvoltate.
Dacă există un istoric familial de osteoporoză sau afecțiuni determinate de osteoporoza, cum ar fi o fractură de șold după un traumatism minor, este posibil să existe un risc mai mare de a dezvolta boala.
În cazul anumitor afecțiuni medicale, de regulă cele care au drept cauză dezechilibre hormonale, se recomandă efectuarea unui screening cât mai precoce, pentru depistarea osteoporozei.Acestea pot fi afecțiuni ale tiroidei (hipertiroidism), paratiroidei sau glandelor suprarenale, un istoric de intervenție chirurgicală bariatrică (pentru scăderea în greutate) sau un transplant de organe, De asemenea, pot fi factori favorizanți si tratamentul hormonal al cancerului de sân sau de prostată, un istoric de menstruație întârziată, boala celiacă ori boală inflamatorie intestinală sau anumite boli hematologice (mielom multiplu).
Unele medicamente produc reacții adverse care pot afecta oasele corpului și implicit pot duce la apariția osteoporozei. Acestea includ steroizi, tratamente pentru cancerul de sân și medicamente pentru tratarea convulsiilor.
Alți factori de risc care pot provoca osteoporoză sunt: obiceiurile alimentare (consumul de alimente sărace în calciu și vitamina D), stilul de viață (sedentarismul), consumul de tutun, consumul excesiv de alcool.
Complicațiile cele mai grave sunt fracturile osoase, care se produc în special la nivelul coloanei vertebrale sau oaselor șoldului, ducând la dizabilități și chiar la un risc crescut de deces, în primul an după accident.
De obicei, medicii stabilesc acest diagnostic în timpul screening-ului de rutină. Acesta constă în efectuarea unui test care măsoară densitatea minerală osoasă (DMO) într-o anumită zonă a osului, de obicei la nivelul coloanei vertebrale și șoldului. Testarea (test osteoporoza) se numește osteodensitometrie (DEXA) și este utilizată pentru:
În general, screening-ul este recomandat pentru:
Din cauza lipsei unor dovezi științifice, nu există recomandări cu privire la screening-ul osteoporozei la bărbați. Cu toate acestea, bărbații cu vârste de peste 70 de ani sau chiar mai tineri, cu factori de risc prezenți, ar trebui să ia în considerare efectuarea testului DEXA.
Testele de laborator sunt recomandate pentru evaluarea și monitorizarea osteoporozei, inclusiv cea datorată vârstei sau cea secundară (pierderea osoasă din cauza existenței unei afecțiuni subiacente).
Aceste teste pot evalua răspunsul la terapiile antiresorbtive sau cele care ajută la formarea osoasă, într-o perioadă de timp mult mai scurtă, comparativ cu testul DEXA (3 până la 6 luni față de 1 până la 2 ani). În acest mod, terapia poate fi ajustată sau modificată într-un mod mai rapid și benefic, atunci când o persoană nu răspunde la tratament.
Fundația Internațională pentru Osteoporoză (IOF) și Federația Internațională de Chimie Clinică (IFCC) recomandă două teste de sânge pentru evaluarea remodelării osoase (turnover osos):
C-telopeptid este un biomarker pentru determinarea nivelului de resorbție osoasă, atunci când pacientii sunt supusi unui tratament de tip antiresorbtiv.
P1NP (propeptid N-terminal al procolagenului de tip I) este recomandat pentru monitorizarea terapiei antiresorbtive și anabolizante, la pacienții cu osteoporoză. Acesta indică ritmul si nivelul de formare a țesutului osos.
N-telopeptidul urinar (NTX) are valoare predictivă, în ceea ce priveşte răspunsul osos la tratamentul antiresorbtiv hormonal, la femeile aflate în perioada postmenopauză. Testul poate fi, de asemenea, utilizat în monitorizarea eficacităţii terapiei antiresorbtive în osteoporoza şi boala Paget. În același timp, prezintă utilitate în monitorizarea efectului terapiei antiestrogenice asupra ratei de resorbţie osoasă.
Fosfataza alcalină de origine osoasă (ostaza) (ALP) este un test care ajută în monitorizarea eficienţei terapiei antiresorbtive în osteoporoză;
Osteocalcin și Beta-CrossLaps, teste utile în monitorizarea terapiei antiresorbtive și estimarea riscului de fracturi.
Dozarea de calciu si vitamina D este importantă, acești biomarkeri indicând în mod indirect riscul apariției fenomenului de osteoporoză, atunci când sunt evidențiați a fi în concentrații insuficiente.
Recomandările terapeutice se bazează pe o estimare a riscului de fracturi în următorii 10 ani, folosind informații precum testul de măsurare a densitatății osoase. Dacă riscul nu este mare, este posibil ca tratamentul să nu includă recomandarea unei medicații, fiind suficientă modificarea factorilor de risc care ar putea produce scăderea densității osoase și fracturi.
Tratamentele pentru osteoporoza pot include exerciții fizice, aport de vitamine, suplimente alimentare, minerale și medicamente.
Femeile al căror test DEXA arată scoruri T de -2,5 sau mai mici (cum ar fi -3,3 sau -3,8) ar trebui să înceapă terapia pentru a reduce riscul de fractură. Medicul ar putea folosi calculatorul de risc FRAX (Fracture Risk Assessment) pentru a evalua riscul de fractură și deci, nevoia de tratament, pe baza factorilor de risc și a rezultatelor obținute la osteodensitometrie. Persoanele care au avut o fractură tipică de osteoporoză, cum ar fi cele de la încheietura mâinii (oasele mâinii), a coloanei vertebrale sau a șoldului, ar trebui să primească un tratament (uneori chiar dacă rezultatele densității osoase sunt normale).
Există mai multe clase de medicamente utilizate pentru a trata osteoporoza: terapie hormonală (estrogenul, testosteronul și modulatorul selectiv al receptorilor de estrogenic), bifosfonați (medicamente antiresorbtive cu diferite scheme de dozare: lunar, zilnic, săptămânal și chiar anual), agenți anabolizanți (benefici în regenerarea țesutului osos)
Administrarea de calciu și vitamina D este importantă atât pentru prevenirea osteoporozei; cât și pentru susținerea atingerii unei mase osoase optime.
Referințe:
Gripa este cunoscută încă din cele mai vechi timpuri. Simptomele sale au fost menționate pentru prima dată de Hipocrate, în jurul anului 400 î.Hr., aceasta fiind o boală respiratorie sezonieră, cu apariție frecventă iarna și primăvara. Manifestările sale sunt marcate de tuse, febră și faringită (dureri în gât).
Cu toate acestea, denumirea de gripă datează din anul 1400, când epidemia apărută în Italia, numită „Influenza” a afectat sănatatea populației din Europa, Asia și Africa. Peste 31 de focare potențiale au fost înregistrate între anii 1404 – 1900, gripa fiind cauza unui număr mare de decese1.
Cuprins:
Gripa este o boală respiratorie contagioasă produsă de virusurile gripale care infectează nasul, gâtul și, uneori, plămânii. Se poate prezenta sub forme clinice ușoare până la severe și, în unele cazuri, poate duce la deces. Cel mai eficient mod de a preveni gripa este vaccinarea antigripală, efectuată anual.
Majoritatea experților consideră că virusurile gripale se răspândesc pe cale aeriană, de la persoane infectate la persoane sănătoase, în principal prin picături mici (picături Flügge) produse de persoane infectate atunci când tușesc, strănută sau dialoghează de la o distanță mică. Mai rar, infecția poate fi contactată după atingerea unor suprafețe sau obiecte contaminate.
Gripa este diferită de o răceală banală. Aceasta apare, de obicei, brusc, iar persoanele semnalează adesea simptome de tipul febrei (uneori) sau frisoane, tuse, durere în gât. Alte simptome sunt rinoreea, nasul înfundat, durerile musculare, cefalee, oboseală marcată și chiar vărsături și/ sau diaree, deși aceste simptome sunt mai frecvent întâlnite la copii decât la adulți.
Virusurile gripale fac parte din familia Orthomyxoviridae, reprezentată de virusuri al căror genom este reprezentat de segmente de ARN monocatenar. Există patru genuri din această familie: tipurile A, B, C și Thogotovirus, dintre care, doar genurile A (gripa A) și B (gripa B) sunt relevante clinic pentru specia umană.
Virusurile gripale umane A și B provoacă adesea epidemii sezoniere. Virusurile gripei A au o contagiozitate mai mare și pot cauza pandemii de gripă (epidemii globale ale bolii gripale). Infecțiile cu virusul gripal C provoacă, în general, boli ușoare.
Mai mult de 130 de combinații de subtipuri de gripă A au fost identificate în natură, în primul rând de la păsări sălbatice si există un potențial ridicat pentru mai multe combinații ale subtipului de gripă A, având în vedere tendințele de „modificare” ale virusului. Resortarea este un proces prin care virusurile gripale schimbă reciproc segmente de gene (dezvoltă mutații). Acest fenomen poate apărea atunci când două tulpini ale virusului infectează simultan o gazdă și în același timp schimbă între ele informații genetice. Subtipurile actuale de virusuri gripale A, care circulă în mod obișnuit la om, includ: A(H1N1) și A(H3N2). Subtipurile de gripă A pot fi împărțite în diferite grupuri și sub-grupuri genetice (clade și subclade).
Imaginea evidențiază cele două tipuri de virusuri gripale (influenza A și influenza B) care provoacă cele mai multe infecții umane și care sunt responsabile de apariția gripelor sezoniere anuale. Virusurile gripale influenza A sunt clasificate, la rândul lor în subtipuri, în timp ce virusurile gripale influenza B sunt clasificate în două linii: B/Yamagata și B/Victoria. Ambele virusuri gripale A și B pot fi clasificate în continuare în clade și sub-clade (grupuri și sub-grupuri.) *Acesta este un simplu exemplu, deoarece cladele și sub-cladele gripale, care circulă în prezent, se pot modifica, find cunoscut mecanismul prin care virusurile dezvoltă mutații.
Deși gripa apare în lunile mai reci ale anului, există situații când se manifestă și în afara sezonului tipic. Totodată, există o multitudine de virusuri care provoacă infecții respiratorii similare gripei. Astfel, ideal ar fi să nu diagnosticăm gripa doar pe baza simptomelor. În prezent,există numeroase teste de laborator care pot detecta virusul gripal.
Detecție virus influenza A și B – antigen reprezintă un test de screening care ajută la stabilirea unui diagnostic prezumtiv de gripă. Se recoltează din nas, colectând o probă de secreție nazală cu ajutorul unui tampon simplu, fără mediu de transport, iar rezultatul se eliberează în aceeași zi.
Diagnosticul retrospectiv al infecțiilor provocate de virusul influenza A și B se poate realiza cu ajutorul testului Virus influenza A si B-serologie. Anticorpii specifici virusului gripal din ser pot fi determinați sub forma unor niveluri totale de anticorpi sau pot fi identificate subcategorii de anticorpi de tip IgA, IgM, IgG. Metodele utilizate în mod tradițional includ reacția de legare a complementului și metode precum tehnicile imunoenzimatice (EIA) și testul de imunofluorescență (IFT).
Cercetătorii monitorizează permanent schimbările survenite la nivelul tulpinilor virale gripale circulante la nivel global și folosesc aceste informații pentru ”a anticipa” tipul tulpinilor care vor deveni cele mai răspândite în următorul sezon de gripă. Pe baza acestora se realizează anual vaccinul antigripal sezonier, conceput pentru a asigura protecția împotriva acțiunii infecțioase a trei sau patru tulpini dominante. Se fac eforturi constante de cercetare pentru a îmbunătăți selecția tulpinilor componente ale unui vaccin și pentru a crește eficacitatea acestuia, astfel încât în sezonul gripal, numărul cazurilor declarate să fie în scădere, de la un an la altul.
Referințe:
Afecțiunea cronică a căilor aeriene, cunoscută sub denumirea de astm, este frecvent întâlnită la toate vârstele și considerată ca fiind una dintre cele mai comune boli cronice ale copilului.
La copil, prevalența astmului se situează între 10-15% și aproximativ 60% dintre bolnavii astmatici sunt diagnosticați în copilărie. Prin caracterul cronic și, uneori, neprevăzut al evoluției, astmul constituie o cauză reală de absenteism școlar, la copii.
Cuprins:
Totodată, sunt necesare o mai bună cunoaștere și înțelegere a mecanismelor fiziopatologice responsabile de declanșarea și evoluția bolii, pentru optimizarea managementului astmului. În acest context, ghidul internațional pentru prevenirea și tratamentul astmului (GINA – Global initiative for asthma) include principiile de diagnostic și tratament ale acestei boli și constituie un instrument util în practica medicală.
Posibilii alergeni care pot declanșa astmul alergic includ:
Unele personane pot suferi de alergii sezoniere. Acestea apar într-o anumită perioadă a anului, în special primăvară, din cauza înfloririi multor plante. În această perioadă, în aer există o cantitate mai mare de polen, comparativ cu alte anotimpuri (toamnă sau iarnă).
În astm se produce îngustarea căilor aeriene, exprimată clinic prin simptomele caracteristice, cu prezența sindromului obstructiv, declanșat de o reacție alergică bronșică, în care sunt implicate limfocitele T helper, mastocitele și mediatorii eliberați prin activarea acestor celule.
Din punct de vedere etiologic, astmul se diferențiază în două forme: extrinsec și intrinsec. La copii, se întâlnește mai frecvent astmul extrinsec, declanșat de alergeni specifici identificabili. În antecedentele personale sau familiale se constată existența unui teren atopic (predispoziție): conjunctivita, rinita sezonieră, eczema, urticaria, pacienții prezentând eozinofilie și IgE totale crescute.
Ca factori de risc sunt menționați și cei genetici, hiperreactivitatea bronșică fiind mostenită ereditar, prin transmiterea unei modificari genetice, localizate pe cromozomul 5q cu rol în definirea fenotipului alergic, acest determinism genetic fiind influențat de tipul de alimentație și fumatul în timpul sarcinii. În cadrul agenților declanșatori (triggeri) pot fi identificate și:
Așa cum reiese din definiția astmului, inflamația căilor aeriene este mecanismul fiziopatogenic predominant al acestei boli. Mediatorii inflamatori determină: bronhoconstricție, descuamări epiteliale, hipersecreție de mucus, edem, extravazare plasmatică, hiperreactivitatea căilor aeriene, activarea unor mecanisme reflexe care amplifică și întrețin inflamația. Cronicizarea procesului inflamator duce la alterări ireversibile ale mucoasei și submucoasei bronșice.
Diagnosticul pozitiv al astmului se bazează pe datele anamnestice, examenul clinic, evaluarea funcției pulmonare și alte investigații paraclinice. Astfel, din punct de vedere simptomatic, apariția episoadelor de wheezing, dispnee expiratorie, tuse, presiune toracică nocturnă sau matinală, provocând trezirea din somn, sunt indicatori de diagnostic în astm.
Examenul clinic poate fi normal de cele mai multe ori, mai ales în cazurile de astm intermitent, ușor sau atipic. Exacerbarea este o agravare progresivă a astmului, aparută în ore sau zile, datorată expunerii prelungite la factorii declanșatori, cu grade diferite de severitate, evaluată prin intensitatea simptomelor și implicit, gravitatea alterării funcției pulmonare.
În cadrul investigațiilor paraclinice, o componentă importantă e reprezentată de testele cutanate pentru evaluarea statusului alergic, a atopiei, cu utilitate în identificarea posibililor alergeni. De asemenea, testele sanguine pot arăta o eozinofilie marcată și IgE totale crescute.
În laboratoarele Synevo există paneluri special struncturate pe detecția mai multor alergeni dintr-o singură recoltare:
Principiile terapeutice sunt uneori dificil de implementat, deoarece nu se poate aprecia corect gradul de severitate al formei de astm, schema de tratament nu este întotdeauna adaptată la particularitățile cazului, cunoscându-se faptul că un control adecvat al astmului oprește evoluția spre obstrucția ireversibilă.
Terapiile bronhodilatatoare controlează astmul prin remisiunea rapidă a crizei (medicație cu acțiune rapidă), iar agenții antiinflamatori care impiedică declanșarea crizei (medicație “pe termen lung”) se recomandă ca tratament cronic, administrarea inhalatorie având câteva avantaje: concentrație mare direct în căile aeriene, eficacitate terapeutică crescută, efecte adverse minime.
Majoritatea opțiunilor terapeutice sunt concepute pentru a trata fie astmul, fie rinita alergică, însă unele dintre ele au indicație în ambele afecțiuni, cum ar fi:
Există medicamente care blochează activarea IgE din organism și ajută la prevenirea reacției alergice, care declanșează simptomele de astm. Acestea sunt utilizate în tratarea astmului alergic sever, dar ar putea ajuta și în rinita alergică.
Este posibil să fie nevoie și de alte asocieri de clase de medicamente pentru a trata alergiile sau astmul, mai ales dacă simptomele devin severe. Cu toate acestea, recunoașterea și evitarea substanțelor care declanșează simptomele, reprezintă un pas important în prevenția apariției acestei patologii.
Referințe:
Rinita alergică (RA) este o inflamație a mucoasei nazale cauzată de o serie de alergeni, cum ar fi polenul, praful de casă, mucegaiul sau părul/ scuame de animale. La nivel global, incidența acestei afecțiuni este crescută, statisticile evidențiind că una din 5 persoane suferă de această boală1.
Cuprins:
RA provoacă de obicei simptome asemănătoare unei răceli comune, cum ar fi: strănut în salve, prurit, rinoree sau congestie nazală2. Acestea apar, de obicei, la scurt timp după ce o persoană a fost expusă la un alergen, iar disconfortul creat poate avea o durată de doar câteva luni, simptomele manifestându-se la acțiunea unor alergeni sezonieri, cum ar fi polenul sau iarba.
Alte persoane dezvoltă rinite alergice pe tot parcursul anului. Majoritatea persoanelor cu RA manifestă simptome ușoare, care pot fi tratate simplu și eficient. În cazurile în care simptomele devin persistente, apar și alte manifestări care interferă cu activitatea de zi cu zi – tulburări ale somnului, de respirație, oftalmologice, etc.
Simptomele rinitei alergice se pot ameliora în timp, însă afecțiunea este de durată și este puțin probabil să dispară complet.
Diagnosticul trebuie confirmat atunci când istoricul pacientului și rezultatele examinării clinice sugerează o cauză alergică. Persoanele cu RA, de regulă au și alte afecțiuni asociate, cum ar fi astmul, dermatita atopică, tulburările respiratorii în timpul somnului, conjunctivita, rinosinuzita și otita medie.
Testarea IgE specifică este recomandată pentru pacienții cu un diagnostic clinic de RA care nu răspund la tratamentul empiric, când diagnosticul este incert sau pentru determinarea alergenului țintă specific.
Medicii alergologi recomandă adesea paneluri pentru identificarea mai multor alergeni – trigger. Astfel, la Synevo pot fi efectuate două pachete de analize pentru determinarea IgE specifice pentru 5 alergeni sau 13 alergeni respiratori.
ALEX reprezintă un instrument de diagnostic in vitro pentru sensibilizarea alergică, cu ajutorul căruia poate fi determinat simultan un profil extins de IgE specifice pentru mai mult de 300 alergeni, ce acoperă marea majoritate a alergenilor respiratori, alimentari, latexuri și veninuri de Hymenoptere (albina și viespea) și peste 50 de alergeni moleculari unici. Testul determină cantitativ IgE specifice îndreptate atât împotriva unor extracte de alergeni, cât și impotriva unor componente moleculare relevante (specifice și de cros-reactivitate).
Imagistica sino-nazală nu trebuie efectuată în mod obișnuit la pacienții care prezintă simptome compatibile cu rinită alergică, însă în cazurile severe este posibil ca medicul să solicite o astfel de investigație.
În 2014 a fost publicat un ghid practic clinic 3 pentru pacienții cu rinită alergică, ghid ce a fost elaborat de Academia Americană de Otolaringologie-Chirurgie Cap și Gât și apoi aprobat de Academia Americană a Medicilor de Familie, reconfirmat în 2020, în care au fost sintetizate câteva recomandări medicale, utile în special, medicilor de familie. Acest document stipulează că:
Acest ghid de practică clinică a fost elaborat cu scopul de a optimiza îngrijirea pacienților cu RA. Prin realizarea unui astfel de ghid, s-a eficientizat gestionarea acestei afecțiuni responsabile de pierderea productivității anuale, care ajunge la cifra de aproximativ 4 miliarde de dolari. Cunoscut fiind faptul că afecțiunea este una dintre cele mai frecvente boli cronice, care afectează atât copiii, cât și adulții, disconfortul cauzat duce frecvent la o scădere considerabilă a calității vieții4.
Din fericire, imunoterapia a progresat mult în ultimele decenii, atât pentru alergiile sezoniere, cât și pentru cele ce se manifestă pe tot parcursul anului. În cazul imunoterapiei sublinguale (SLIT), pacienții pot dezvolta treptat toleranță față de un anumit alergen, prin plasarea în mod regulat sub limbă a unor doze mici de concentrat de alergen (desensibilizare).
În timp ce SLIT este benefic pentru majoritatea pacienților cu rinită alergică (în special pentru cei care documentează o inflamație a mucoasei nazale), acest tratament este ineficient pentru aproximativ 20-30% dintre aceștia. În prezent nu există nicio modalitate de a anticipa eficiența SLIT la pacienți, aceasta realizându-se doar prin testare și evaluarea răspunsului, pe o perioadă de până la doi ani. Recent, studiile au arătat că există o anumită predispozitie genetică față de prezența sau absența unui răspuns pozitiv, în cazul administrării imunoterapiei sublinguale.4
Referințe:
Programările pentru analizele medicale decontate (CAS PRAHOVA) în baza biletelor de trimitere se vor efectua direct în centrele de recoltare Synevo, începând cu data de 30.05.2022.
Recoltările vor începe cu data de 02.06.2022, în intervalul 07:00 – 11:00.
Programările, cât și recoltările se fac în limita bugetului alocat de către CAS PRAHOVA.
Programările se efectuează tuturor asiguraților, indiferent de Casa de Asigurări de Sănătate cu care se află în relație contractuală medicul trimițător.
Probele de urină și materii fecale pentru efectuarea analizelor decontate de către Casele de Asigurări vor fi predate în ziua recoltării.În caz contrar, aceste analize nu vor putea fi efectuate ulterior.
Boala Wilson (BW) este o boală genetică, ce apare ca urmare a unei mutații la nivelul genei care codifică o moleculă implicată în transportul cuprului în organism. În consecință, cuprul se va depune în diverse organe, afinitate mai mare având pentru ficat și creier (predominant la nivelul ganglionilor bazali).
Majoritatea pacienților cu BW sunt confirmați la vârste cuprinse între 5 și 35 de ani, însă afecțiunea poate fi întâlnită și la vârste extreme. Boala Wilson este adesea fatală, dacă aceasta nu este recunoscută și tratată în perioada simptomatică.
Cuprins:
Cuprul joacă un rol important în dezvoltarea sistemului nervos, osos, în metabolismul colagenului și a melaninei (pigmentul pielii) etc. În condiții fiziologice, acesta este absorbit din alimente, iar excesul este excretat prin bilă, de la nivel hepatic. Conținutul total estimat normal de cupru din organism este de 50-100 mg, iar aportul mediu zilnic este de 2-5 mg, în funcție de aportul alimentar de leguminoase, carne, crustacee și ciocolată.
Aproximativ 50%-75% din cuprul intestinal este absorbit și apoi transportat către hepatocite. Odată ce cuprul ajunge în hepatocit, acesta este încorporat în enzimele care conțin cupru și proteinele care leagă cupru (CBP), inclusiv ceruloplasmina, o enzimă (feroxidază) serică. În boala Wilson sunt afectate procesele de încorporare a cuprului în ceruloplasmină și cele de excreție biliară.
Excesul de cupru rezultat (boala Wilson) va stimula formarea de radicali liberi care are ca rezultat oxidarea lipidelor și proteinelor structurale.
Boala Wilson presupune un mod de transmitere autosomal recesiv, aceasta însemnând că, pentru a o exprima, pacientul va moșteni de la fiecare părinte câte o copie a genei modificate. Dacă un descendent moștenește o singură genă anormală, acesta nu va face boala, însă va fi purtător și va putea transmite gena descendenților săi; defectele genetice sunt localizate la nivelul genei ATP7B, de pe cromozomul 13.
Disfuncția hepatică este o caracteristică prezentă la mai mult de jumătate dintre pacienți. Deși afecțiunea se poate manifesta ca o hepatită acută, cele trei modele patologice majore de implicare hepatică sunt:
Patologia este prezentă încă de la naștere, însă semnele și simptomele apar în momentul în care cuprul se acumulează la nivel cerebral, hepatic sau alt organ. Simptomatologia variază în funcție de organele afectate, acesta presupunând:
În absența inelelor Kayser-Fleischer sau a anomaliilor neurologice, o biopsie hepatică pentru determinarea cantitativă a cuprului este esențială pentru stabilirea diagnosticului de boală Wilson
Tomografia computerizată (TC) evidențiază leziunile ganglionilor bazali și talamusului, iar diagnosticul de laborator va releva concentrațiile serice și urinare crescute ale cuprului și nivelurile scăzute ale ceruloplasminei serice. Nivelurile serice de ceruloplasmină sunt mai mici de 20 mg/dL (interval de referință, 20-40 mg/dL) la aproximativ 90% dintre toți pacienții cu BW.
Rata de excreție urinară a cuprului este mai mare de 100 mcg/zi (interval de referință, < 40 mcg/zi) la majoritatea pacienților cu boală Wilson simptomatică, dar poate fi crescută și în alte boli hepatice colestatice.
Concentrația hepatică de cupru (criteriul standard) într-o probă de biopsie hepatică este >250 µg per gram de tesut hepatic uscat, chiar și la pacienții asimptomatici; un rezultat normal (15-55 µg/g) exclude diagnosticul de BW, dar creșterea poate fi constatată si în alte tulburări hepatice cronice.
Detectarea prin microscopie electronică a lizozomilor hepatocitari cu conținut de cupru este utilă în diagnosticarea stadiilor incipiente ale bolii Wilson, în plus față de cuantificarea cuprului hepatic prin spectrofotometrie.
Examenul oftalmologic va confirma prezența inelelor Kayser-Fleischer, produse de acumularea de cupru la nivelul ochilor. Boala Wilson este, de asemenea, asociată cu un tip de cataractă, numită cataractă ”în floarea soarelui”.
Totodată, testarea genetică poate identifica mutațiile genetice care determină BW. Rudele de gradul I și II ale pacienților cu boala Wilson confirmată trebuie să fie examinate pentru această afecțiune. Utilizarea testării genetice este în prezent limitată la screening-ul membrilor familiei, pentru o mutație detectată la pacientul index.
Principiile terapeutice presupun recomandări de dietă, tratament medicamentos și transplant hepatic, ca opțiune chirurgicală pentru cazurile de insuficiență hepatică acută. Majoritatea grefelor hepatice provin de la donatori aflați în moarte clinică, însă, în unele cazuri, transplantul de ficat se poate face de la un membru al familiei, neafectat de această patologie genetică.
Regimul alimentar trebuie sa excludă alimente bogate în cupru: ficat, scoici, ciocolată, nuci, ciuperci, leguminoase și crustacee (în special homarul) iar cel medicamentos este esențial, fiind reprezentat de terapiile chelatoare ale cuprului, medicamentele care blochează absorbția cuprului din tractul gastrointestinal în asociere cu Zn și suplimente cu vitamina B6.
La pacienții aflați sub un tratament de lungă durată, care prezintă semne de simptome neurologice progresive la acțiunea agenților chelatori, atât medicația, cât și dieta, vor necesita o revizuire.
Referințe:
Boala Graves este una dintre principalele forme clinice de hipertiroidie de cauză autoimună, având determinism genetic. Se evidențiază ca fiind o hiperplazie tiroidiană difuză (gușă) însoțită de o producţie de autoanticorpi anti-receptor pentru TSH, cu efect predominant stimulator, determinând astfel un exces periferic de hormoni tiroidieni. Este de 7-8 ori mai frecventă la femei decât la bărbați.
Istoric, descrierea completă a bolii a fost realizată de Graves, în 1835 şi de Basedow, în 1840, sub forma clasică a „guşii exoftalmice”, în prezent prevalența fiind de aproximativ 1,5-2%.
Cuprins:
În boala Graves, acești anticorpi (numiți anticorpi anti receptori de tirotropină -TRAb sau imunoglobuline de stimulare a tiroidei -TSI) se leagă de receptorii de pe suprafața celulelor tiroidiene, activând mecanisme care vor declanșa creşterea producţiei şi eliberării de hormoni tiroidieni. Anticorpii îndreptaţi împotriva acestor tipuri de receptori sunt heterogeni, putând declanșa atât efecte stimulante cât şi inhibitorii, predominând efectul stimulator.
TRAb sunt detectaţi la aprox 90% dintre pacienţii cu boala Graves netratată. Mai rar, acești autoanticorpi pot fi depistaţi la pacenţii cu tiroidita Hashimoto şi la cei cu mixedem primar. Prezenţa acestora este strâns corelată cu activitatea bolii, dar și cu gradul de recidivă al acestei patologii.
Tabloul clinic este reprezentat de semne clinice minore și/ sau majore, de hipertiroidie. În cea de-a doua categorie se regăsește gușa, care poate fi difuză, omogenă, cuprinzând ambii lobi tiroidieni, hipervascularizaţia acesteia generând freamătul vascular la palpare, dar şi sufluri sistolo-diastolice la auscultaţie. Al doilea semn major e reprezentat de tahicardie, la care se adaugă exoftalmia uni- sau bilaterală (oftalmopatia Graves). Aproximativ 80% dintre cazurile de oftalmopatie apar în asociere cu hipertiroidia, deși nu întotdeauna coincid cu debutul acesteia.
Semnele clinice minore de hipertiroidie includ:
Afectarea oculară
Boala Graves este singurul tip de hipertiroidism care poate fi asociat cu inflamația oculară, edeme ale țesuturilor din jurul ochilor și bombarea globilor oculari (numită oftalmopatie Graves sau orbitopatie). În general, o treime dintre pacienți vor dezvolta unele semne și simptome ale bolii oculare Graves, dar numai 5% documentează o inflamație moderată până la severă a țesuturilor oculare, care provoacă probleme grave, permanente de vedere.
Simptomele oculare debutează, cel mai adesea, cu aproximativ șase luni înainte sau după ce a fost pus diagnosticul de boală Graves. Mai rar, poate să apară o afectare oculară la distanță de timp, după ce boala a fost tratată. La unii pacienți cu simptome oculare, hipertiroidismul nu se dezvoltă niciodată și, mai rar, pacienții pot fi hipotiroidieni. Severitatea simptomelor oculare nu este legată de severitatea hipertiroidismului.
Semnele timpurii pot fi ochi roșii sau inflamați, bombarea globilor oculari din cauza inflamației țesuturilor din spatele globului ocular sau vedere dublă. Tulburările oculare apar mult mai des și sunt mai severe la persoanele cu boala Graves, fumătoare.
Afectarea pielii
Rareori, pacienții cu boala Graves dezvoltă îngroșarea noduloasă, de nuanță roșiatică a pielii, ce apare pe fața anterioară a tibiei, cunoscută sub numele de mixedem pretibial (numit dermopatie Graves). Această afectare a pielii este de obicei nedureroasă și relativ ușoară, dar poate fi și dureroasă, la unii pacienți. Severitatea sa nu este legată de nivelul hormonilor tiroidieni.
Diagnosticul pozitiv se bazează pe examenul clinic, o anamneză detaliată și examenul fizic, care presupune: măsurarea frecvenței cardiace, a tensiunii arteriale, a frecvenței respiratorii și a greutății corporale, examenul fizic al zonei de proiecție a tiroidei cu evidențierea gușii, evidențierea prezenței edemelor periferice, edemului pretibial sau a manifestărilor oculare.
Testele de laborator, ca parte componentă a examinării paraclinice, cuprind hemograma (HLG), unele analize biochimice, dozări hormonale specifice (TSH, FT4, FT3) și biomarkerii de evidențiere a componentei autoimune tiroidiene (anticorpi anti-TG şi anti-TPO, anticorpi anti-receptori TSH – TRAb, LATS).
Principiile terapeutice presupun recomandări igieno-dietetice (interzicerea consumului produselor pe bază de iod și evitarea efortului fizic şi psihic). Tratamentul curativ, medicamentos are la bază administrarea antitiroidienelor de sinteză, ca opțiune de elecție în boala Basedow Graves, cu multiple avantaje pentru pacienți: efecte prompte, toleranță bună, posibilitatea aplicării sale în ambulator, efecte secundare reduse.
Referințe:
Un accident vascular cerebral – AVC – (atac cerebral, apoplexie) este definit ca fiind un deficit neurologic acut, de etiologie cerebrovasculară, cu durata de peste 24 de ore.
Creierul controlează respirația și digestia, este responsabil de coordonarea mișcării, stocarea amintirilor, fiind sursa gândurilor, emoțiilor și limbajului nostru. Pentru a funcționa corect, are nevoie de oxigen iar aprovizionarea se realizează prin intermediul sistemului său arterial, care în mod fiziologic îi va furniza continuu sânge, bogat în oxigen.
Cuprins:
Atunci când o arteră cerebrală este blocată de un cheag de sânge sau este lezată, celulele neuronale deservite de acest vas de sânge vor începe sa fie afectate în doar câteva minute, ajungându-se la ”moartea” lor, ariile afectate devenind astfel, nefuncționale. În acest mod pot apărea leziuni cerebrale de durată, dizabilitate pe termen lung sau chiar deces; însă, un procent de 80% dintre cazurile de accident vascular cerebral pot fi prevenite.
Pe parcursul instalării unui accident vascular cerebral, fiecare minut contează, un tratament rapid putând reduce extinderea leziunilor cerebrale provocate de acesta.
Cunoscând semnele și simptomele unui AVC se pot lua măsuri rapide, care pot salva vieți. Cele mai frecvente manifestrări, ce apar brusc, sunt:
Există două cauze principale ale accidentului vascular cerebral: o arteră blocată (AVC ischemic) sau ruperea unui vas de sânge (AVC hemoragic). Unele persoane pot suferi doar o întrerupere temporară a fluxului de sânge către creier, cunoscută sub numele de atac ischemic tranzitoriu (AIT), care nu va produce simptome de durată.
Factorii de risc predispozanți pentru acest tip de AVC sunt: vârsta înaintată, antecedente de atac ischemic tranzitoriu, antecedente de accident vascular cerebral ischemic, istoric familial de AVC la o vârstă fragedă, hipertensiune arterială, fumat, diabet zaharat, fibrilație atrială, afecțiuni cardiace comorbide, stenoza arterelor carotide, siclemie (anemia falciformă) și dislipidemie.
Factorii care pot crește riscul de accident vascular cerebral sunt reprezentați de etnie (afro-americanii și hispanicii au un risc mai mare decât alte rase), vârstă (>55 ani), sex (bărbații au un risc mai mare iar mortalitatea prin AVC este mai mare în rândul femeilor), stilul de viață (obezitatea, sedentarismul, consumul excesiv de alcool, de droguri, fumat) și istoricul familial de AVC.
De asemenea, alte cauze pot fi reprezentate de hipertensiunea arterială, hipercolesterolemia, diabetul zaharat, apneea în somn, bolile cardiovasculare (insuficiență cardiacă, defecte/ infecții cardiace sau fibrilația atrială), tratamentele hormonale pe baza de estrogeni. Recent, un factor declanșator a fost confirmat ca fiind și boala Covid-19, datorită unor tulburări importante de coagulare, ce pot duce la apariția de trombi ocluzivi.
Un accident vascular cerebral poate produce o serie de dizabilități temporare sau permanente, în funcție de durata absenței fluxului sanguin în zona cerebrală afectată. Complicațiile pot include: edemul cerebral, paralizie sau pierderea funcției musculare, dificultăți de vorbire sau deglutiție, pierderea memoriei/ dificultăți de gândire, depresie, durere sau amorțeli, care pot apărea în zonele somatice afectate de AVC.
De asemenea, pot apărea infecții ale tractului urinar (ITU) și/ sau pierderea controlului vezicii urinare, convulsii, escare (datorate scăderii capacităţii de mişcare şi a presiunii asupra anumitor zone ale corpului), tromboză venoasă profundă (cauzată de cheaguri de sânge la nivelul venelor membrelor inferioare, prin imobilizarea prelungită) sau pneumonie (prin decubitul prelungit)
Accidentul vascular cerebral este o urgență medicală! Investigațiile medicale încep în ambulanță, înainte ca pacientul să ajungă la spital. Acesta este unul dintre motivele pentru care este foarte importantă solicitarea ambulanței, nefiind indicată deplasarea individuală către spital a pacientului. Scopul testelor este legat de confirmarea diagnosticului de accident vascular cerebral, tipul său și cauza declanșării acestuia. Acest tip de evaluare rapidă va ajuta medicul să selecteze de urgență o anumită conduită terapeutică.
În primul rând vor fi excluse alte afecțiuni care ar putea cauza simptome asemănătoare, cum ar fi: convulsiile, migrena, hipoglicemia sau o patologie cardiacă. De asemenea, este important istoricul familial. Se va realiza o examinare fizică și neurologică, cu evaluarea tensiunii arteriale și un examen fizic cardiac.
Deși nu există teste care sa diagnosticheze un AVC, o serie de analize sunt recomandate pentru a orienta asupra cauzelor apariției acestuia. Acestea sunt: proteina C reactivă (CRP), hemograma, teste de coagulare (timp de protrombină Quick), dozarea de electroliți serici (sodiu, potasiu), glicemia, profil lipidic, testele de evaluare a funcției tiroidiene (TSH, FT4, T3 – hipertiroidismul poate crește riscul de fibrilație atrială care poate fi cauza unui accident vascular cerebral).
La spital, va fi recomandat minimum o metodă de imagistică medicală, care va ajuta medicul să localizeze leziuni prezente la nivelul creierului și zona cerebrală în care s-a produs AVC: CT, RMN, ecografie carotidiană, ecografia cardiacă, angiografia CT, ecografia Doppler cervicală si transcraniană. La aceastea se adaugă EKG și electroencefalogramă.
Tratamentul depinde de tipul de AVC care s-a produs: ischemic sau hemoragic.
În cazul unui AVC ischemic, medicii trebuie să restabilească rapid fluxul de sânge la nivel cerebral. Acest lucru se poate realiza cu ajutorul terapiei anticoagulante, care trebuie administrată cât mai rapid, pentru creșterea șanselor de supraviețuire și reducerii complicațiilor. Alte terapii includ: administrarea de activator tisular de plasminogen (TPA) – gold standard pentru AVC ischemic, proceduri endovasculare de urgență care pot reduce dizabilitatea pe termen lung, endarterectomia carotidiană, angioplastie sau stentarea unor artere cerebrale.
Accidentele vasculare cerebrale hemoragice au o gravitate mai mare și deci, mai puține opțiuni de tratament. Terapia are ca obiectiv încercarea de a controla sângerarea și de a reduce tensiunea arterială folosind medicamente sau cu ajutorul unor intervenții chirurgicale. Tipul de tratament va fi condiționat de cauza sângerării și de poziționarea hemoragiei localizare internă, intracerebrală sau cu extravazare sanguină extracerebrală. Posttratament este posibil să fie necesară instituirea unui program de reabilitare, cu scopul recuperării abilităților pierdute, în urma declanșării unui AVC.
Referințe:
Pertussis, cunoscută și sub numele de tuse convulsivă, este o boală infecto-contagioasă acută, determinată de germenii din genul Bordetella. La copiii mici și la persoanele în vârstă este preferată denumirea de Pertussis, deoarece la această categorie de vârstă lipsesc paroxismele. În termeni populari, este cunoscută sub numele de ”tuse măgărească”.
Cuprins:
Dintre cele 4 specii cunoscute de Bordetella, doar două specii sunt responsabile de producerea bolii la om: B. pertussis și B. parapertussis. Un procent de 90-95% dintre îmbolnăviri sunt produse de B. pertussis, un cocobacil Gram negativ, de dimensiuni mici, aerob, care crește pe medii de cultură speciale.
Incidența acestei patologii nu este influențată de zona geografică, având o contagiozitate extrem de ridicată. Omul bolnav constituie sursa de infecție, calea de transmitere de la o persoană la alta fiind aerogenă, copiii fiind cei mai expuși, reprezentând astfel populația cu riscul cel mai crescut (tuse convulsivă copii).
Patologia se manifestă pe o perioadă lungă de timp, într-un interval de 6-8 săptămâni, debutând după o perioadă de incubație cuprinsă între 3 și 12 zile și manifestându-se de-a lungul a trei etape evolutive.
Prima etapă este descrisă de semne precum rinoree, congestie nazală, strănut și tuse iritativă, simptome nespecifice pentru această patologie. La copii, în cea de-a doua etapă a infecției, tusea se va accentua (accese de tuse paroxistică), având o rezonanță particulară, cu un număr de zece până la 40 accese/ 24 de ore, în funcție de severitatea bolii. Perioada de convalescență are cea mai lungă durată (2-6 săptămâni), însă s-au descris și durate ale bolii de câteva luni de zile.
Anamneza, tabloul clinic specific (tuse asociată sau nu, cu paroxisme, cu o durată mai mare de 2 săptămâni, dureri la deglutiție, disfonie, tahipnee, wheezing și raluri), precum și examenele de laborator, toate orientează spre un diagnostic de certitudine. Infecția nu este însoțită de un sindrom febril.
Metodele utilizate pentru diagnosticul de laborator includ cultura din tampon naso-faringian pe mediul Bordet-Gengou, test PCR (polymerase chain reaction), DFA (detecție antigenică prin imunofluorescență directă) și teste serologice. Răspunsul imun serologic la B. pertussis este de obicei prezent la 2 săptămâni post infecție, deci detectarea anticorpilor din clasa IgG anti toxina pertussis (produsă exclusiv de B. pertussis) poate fi utilă pentru confirmarea diagnosticului, în stadiile ulterioare ale bolii.
Prevenirea bolii prin imunizare (vaccinare) rămâne cea mai eficientă metodă, chiar dacă după vaccinare, patologia poate sa reapară, însă sub o formă mai ușoară. În prezent, sunt disponibile 2 tipuri de vaccinuri: celular obținut din germeni inactivați, combinat cu anatoxina difterică și tetanică (DTP) și varianta acelulară, care conține toxina pertussis inactivată, având o eficiență mai mică, comparativ cu vaccinul celular, însă cu mai puține reacții adverse.
Începând cu anul 2008, în România se utilizează cea de- a doua variantă descrisă mai sus, iar din luna martie 2015, schema de vaccinare pertussis presupune vaccinarea cu 3 doze de vaccin hexavalent DTPa-VPI-HB-Hib, administrate la vârsta de 2, 4, 6 luni, urmate de un prim rapel cu același tip de vaccin, la vârsta de 12 luni și un al doilea rapel la vârsta de 4 ani.
Ținând cont de gradul severității bolii, tusea convulsivă se tratează ambulator, în cazul copiilor mari, însă la copiii cu vârsta sub 3 luni, cu forme severe sau complicații, tratamentul se efectuează sub supraveghere medicală permanentă în unități spitalicești, cu monitorizarea funcțiilor vitale. Totodată, aici aceștia vor primi oxigen, nutriție parenterală și la nevoie, respirație asistată,
Tratamentul medicamentos presupune administrarea antibioterapiei de primă intenție în primele 2 faze de evoluție (catarală și paroxistică precoce), cu rol de sterilizare și reducere a răspândirii bolii. Arsenalul terapeutic poate fi completat cu corticoizi (pentru formele severe, reducând frecvența și intensitatea paroxismelor), imunoglobuline umane pertussis și simptomatice antitusive, fluidifiante ale secreției bronșice și bronhodilatatoare.
Referințe:
Boala Lyme (Borelioza) este o afecțiune multisistemică, produsă de o infecție bacteriană, care se transmite prin mușcătura de căpușă, infectată cu spirochte din complexul Borrelia. În SUA această afecțiune este produsă de speciile bacteriene Borrelia burgdorferi și Borrelia mayonii, în timp ce în Europa și Asia, speciile principalesunt Borrelia afzelii și Borrelia garinii. Persoanele care locuiesc sau petrec mult timp în zone cu vegetație abundentă (unde nu s-a facut dezinsecție împotriva căpușelor) sunt cele mai predispuse la acest tip de infecție.
Cuprins:
Deși cazurile în care infecția se poate extinde la nivel cerebral sau medular sunt extrem de rare, una din temerile cele mai frecvente, legate de mușcătura de căpușă este afectarea neurologică. Boala Lyme neurologică poate afecta sistemul meningeal, producând meningită, o boală neurologică, de cele mai multe ori benignă. S
e manifestă de obicei prin febră, cefalee și redoare a cefei, nu este letală și, va produce rareori daune majore la nivel cerebral. Unii pacienți pot dezvolta un proces inflamator la nivelul unor structuri nervoase, în special cele care controlează mușchii feței (paralizia lui Bell); astfel, pot fi afectați 5% dintre pacienții netratați, dar infecția va răspunde, în majoritatea cazurilor la tratamentul cu antibiotice. În situația unei afectări grave a nervului facial, se poate menține post tratament o stare reziduală de atonie musculară facială.
Semnele și simptomele variază și apar de obicei de-a lungul unor stadii ale bolii
Stadiul 1: Boala localizată cu debut precoce (faza acută) – la doar câteva ore, zile sau chiar săptămâni după mușcătura de căpușă. În această etapă, infecția este localizată, boala fiind mai ușor de tratat. Simptomele pot fi reprezentate de erupție cutanată (un halou de culoare roșie în expansiune, cu aspect caracteristic ”în ochi de taur”), simptome asemănătoare gripei, inclusiv frisoane și febră, oboseală marcantă, cefalee și redoare a cefei, dureri musculare și articulare, ganglioni limfatici inflamați, durere în gât.
Stadiul 2: Infecția diseminată cu debut precoce, ce poate să apară la câteva săptămâni sau luni după mușcătura de căpușă. Bacteriile încep să se răspândească în tot organismul. Pe lângă simptome asemănătoare gripei, apar frisoane, febră, cefalee, oboseală, durere, slăbiciune/ amorțeală la nivelul brațelor, picioarelor, vedere încețoșată, tulburări cardiace (palpitații, dureri precordiale), eritem migrator (erupție cutanată), paralizie facială (paralizia lui Bell).
Stadiul 3: Boala Lyme cu diseminare tardivă (post-tratament, cronică sau neurologică). Dacă infectia nu este tratată eficient, acest stadiu se manifestă la săptămâni, luni sau chiar ani de la mușcătura de căpușă. În această etapă bacteriile s-au răspândit în tot organismul și mulți dintre pacienți vor dezvolta artrită cronică, precum și o intensificare a simptomelor neurologice (tulburări de memorie) și cardiace (tulburări de ritm cardiac).
Simptomele neurologice ale bolii Lyme apar atunci când bacteriile afectează sistemul nervos periferic sau central. Atunci când sunt implicați nervii cranieni, paralizia facială (droop) poate apărea la nivel de hemifață sau la nivelul întregii fețe. În cazul afectării nervilor periferici, boala se va manifesta prin radiculo-neuropatie, care poate produce amorțeli, parestezii, durere intensă sau slăbiciune musculară a brațelor sau memberelor inferioare. Când sistemul nervos central (SNC) este afectat prin apariția meningitei Lyme, apar febra, cefaleea, fotofobia și rigiditatea cefei (semne de iritație meningeală).
Conform CDC (Centers for Disease Control and Prevention), la suta de cazuri raportate, un număr de 9 cazuri se prezintă cu paralizie facială, 4 cazuri manifestă radiculopatie, iar 3 cazuri vor fi diagnosticate cu meningită sau encefalită.
Diagnosticul poate fi dificil, deoarece multe dintre manifestările bolii Lyme sunt în majoritatea lor comune cu ale altor afecțiuni, În plus, căpușele care transmit boala Lyme pot răspândi și alte boli. În absența erupției cutanate, care este o caracteristică importantă, este important istoricul medical, inclusiv confirmarea că pacientul a stat în aer liber, vara, când incidența acestei infecții este crescută.
Scopul utilizării testelor de laborator este de a confirma apariția anticorpilor ca urmare a expunerii anterioare la bacteriile Borrelia, ce produc boala Lyme. Se vor recomanda aceste teste atunci când o persoană are simptome caracteristice și a confirmat o expunere cunoscută sau posibilă la căpușe, care pot transmite bacteria Borrelia. Deoarece este nevoie de timp pentru ca anticorpii să se dezvolte, momentul testării este important de luat în considerare.
Testele de laborator pentru identificarea prezenței de anticorpi îndreptați împotriva unor structuri ale acestei bacterii pot ajuta la confirmarea sau excluderea diagnosticului. Aceste teste sunt fiabile la câteva săptămâni după infecție, când organismul a început să secrete anticorpi. Acestea sunt:
Borrelia burgdorferi – serologie – test pentru determinarea anticorpilor de tip IgG și IgM. Titrul de anticorpi IgM ating de obicei un nivel maxim în câteva săptămâni după o infecție cu bacteria Borrelia și încep să dispară la 4-6 luni după infecție. Anticorpii de tip IgG se dezvoltă mai lent, începând să apară la 4-6 săptămâni după expunere și pot atinge un maximum la 4-6 luni după expunere. În timp ce IgM tinde să fie asociat cu o infecție activă, atât IgM cât și IgG pot persistă în sânge mai mulți ani.
Borrelia-Anticorpi IgG, IgM (Blot) testuleste recomandatpentru confirmarea diagnosticului, permițând detecţia selectivă a anticorpilor prezenți în diferitele etape ale infecţiei.
Atunci când o persoană are simptome neurologice compatibile cu boala Lyme și testele serologice sunt pozitive sau neconcludente se recomandă testul Borrelia burgdorferi ADN din LCR (lichidul cefalorahidian). Testarea din LCR este complexă și nu poate exclude neapărat o infecție acută sau cronică cu Borrelia, extinsă la nivel cerebral. Totuși, prin asocierea cu evaluarea celularității LCR, istoricul pacientului și examenul fizic, toate pot fi utilizate pentru a confirma prezența unei infecții Lyme, la nivelul SNC.
Este recomandabil ca tratamentul să fie inițiat cât mai precoce, pentru a asigura o recuperare căt mai rapidă și eficientă.
Antibioticele orale reprezintă tratamentul standard pentru stadiile incipiente iar antibioticele intravenoase se recomandă atunci când boala afectează SNC.
După tratament, un număr mic de persoane documentează o serie de simptome reziduale, cum ar fi durerile musculare și oboseala cronică, fără a se putea identifica o cauză, afecțiunea fiind cunoscută sub numele de sindrom post-tratament al bolii Lyme sau boala Lyme cronică. Se consideră că anumite persoane, afectate de boala Lyme au o anumită predispoziție către dezvoltarea unui răspuns autoimun, care va genera apariția acestor simptome, existând și o serie de studii în desfășurare, în acest sens.
Referințe
Neurodermatita este o afecțiune a pielii care debutează cu prurit ușor la nivelul tegumentelor. Gratajul (scărpinatul) duce la accentuarea senzației de mâncărime, iar acest ciclu repetitiv de continuă iritare a pielii va duce în timp la apariția îngroșării acesteia. Există o anumită predispoziție regională de apariție, aceasta fiind în zona gâtului, încheieturilor antebrațelor, picioarelor, chiar și în zona anală.
Cuprins:
Neurodermatita – cunoscută și sub denumirea de lichen simplex cronic – nu pune viața în pericol și nu este contagioasă, însă senzația de mâncărime poate fi atât de intensă și frecventă, încât poate duce la perturbarea somnului, a funcției sexuale și a calitătii vieții pacientului, în general1.
Obiectivul principal în tratarea neurodermatitei este reprezentat de oprirea ciclului prurit-grataj-prurit. Deoarece în multe alte boli ale pielii poate domina acest simptom, consultarea unui dermatolog este obligatorie, fiecare boală dermatologică necesitând o abordare diferită și un tratament specific. Dezvoltarea unei erupții cutanate, care evoluează spre apariția unor leziuni ce pot sângera, este posibil sa fie asociată cu neurodermatita.
Neurodermatita este frecventă la persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani, fiind mai des întâlnită la femei și la persoanele diagnosticate cu dermatită de contact și dermatită atopică. Este rar diagnosticată la copii, deși unii dintre aceștia, diagnosticați cu dermatită atopică, dezvoltă uneori și neurodermatită.
Existența unui psoriasis, dublată de starea de anxietate, cresc riscul de apariție a acestei afecțiuni. Neurodermatita poate fi declanșată de prezența unei pieli foarte uscate, de compoziția materialelor din structura hainelor (în special atunci când acestea sunt confecționate din lână sau țesătură sintetică), de mușcăturile de insecte, sau chiar și de pe fondul lezionării unor structuri nervoase2.
Diagnosticul se stabileşte de regulă pe baza unui examen fizic detaliat.
Diagnosticul diferenţial se face cu: eczema cronică; lichen plan; psoriazis; dermatita de contact alergică – forma cronică; micozisul fungoid.
Neurodermatita poate fi confundată cu alte boli de piele, de aceea este necesară o evaluare a leziunilor şi anamneza corectă a perioadelor în care se declanșează acest prurit.
Pentru confirmarea diagnosticului e recomandat un patch test – testarea sensibilităţii locale la alergeni pentru a se diferenţia de o dermatită alergică de contact (alergii ale pielii). Testarea de IgE specifice în cadrul panelului alimentar poate fi utilă pentru managementul unei dermatite atopice cronice.
Biopsia cutanată cu examenul histopatologic poate fi necesară pentru diferenţierea sa de alte afecţiuni. Biopsia cutanată ajută la excluderea psoriazisului sau a micozei fungoide, care este o formă de cancer (limfom).
Examenul microscopic cutanat se indică în cazurile complicate cu infecție. Un examen micologic complet poate fi corelat cu rezultatul obținut la examenul microscopic sau cu cel realizat prin examinarea din cultură. Este posibil ca în cazul unui examen microscopic direct negativ, cultura să fie pozitivă, deoarece mediul de cultură favorizează dezvoltarea dermatofiților. Testele fungice se recomandă pentru identificarea afecțiunilor cutanate dar și pentru excluderea unor manifestări cutanate cu aspect asemănător, ce pot să apară în infecțiile cu transmitere sexuală.
Asigurând un plan de tratament corect, neurodermatita se poate vindeca complet, însă există situații în care aceasta poate recidiva, dacă este activată de apariția unuia dintre factorii declanșatori (alte afecțiuni cutanate, haine confecționate din materiale nepotrivite, anxietatea sau depresia, etc.).
Uneori, neurodermatita poate evolua spre cancer de piele, cum ar fi carcinomul cu celule scuamoase sau verucos. Acest fenomen se datorează, cel mai probabil, unei agresări repetate a pielii, generate de prurit, printr-un mecanism de activare a unor mediatori chimici, care vor declanșa și intreține inflamația. Acest reflex poate contribui la transformarea malignă a celulelor epidermice.
Tratamentul este de lungă durată și constă în principal în administrarea corticosteroizilor, ajutând astfel la reducerea inflamației, calmarea zonelor cutanate sensibile și contribuind la scăderea în intensitate a pruritului.
Antihistaminicele se administrează în scopul prevenirii reacțiilor alergice care pot fi o componentă etiologică suprapusă, în cazul acestui tip de leziune. Administrarea antibioticelor va trata infecțiile suprapuse, iar terapia antidepresivă poate fi recomandată în cazurile în care factorul declanșator este corelat cu starea psihică deteriorată a pacientului (depresie, anxietate).
Referințe:
Pancreatita este o problemă majoră de sănătate publică, la nivel mondial. Prevalența sa în funcție de vârstă este în creștere, dar incidența a scăzut în perioada 1990 – 2017. Prevalența globală crește odată cu vârsta, până la vârste de 60–64 de ani la femei și respectiv, 44–49 de ani la bărbați, apoi scade, fără diferențe semnificative între cele doua sexe.
Cuprins:
Pancreatita este definită ca fiind inflamația pancreasului, o glandă localizată în partea stângă a cavității abdominale (hipocondrul stâng), sub stomac, în potcoava duodenală. Pancreasul produce enzime care ajută digestia dar și hormonii implicați în metabolizarea zahărului (glucozei) în organism: insulina (hormon hipoglicemiant) și glucagonul (hormon hiperglicemiant).
Există două forme ale pacreatitei – acută sau cronică. Pancreatita acută are debut brusc, dar cu o persistență a simptomelor de cateva zile. Pancreatita cronică a fost definită ca fiind afectarea permanentă a pancreasului din cauza inflamației prelungite sau recurente. Cazurile ușoare se ameliorează sub tratament, însă cele severe sunt asociate cu complicații care pot pune viața în pericol1.
Semnele și simptomele pancreatitei pot varia în funcție de gravitatea sa.
Persoanele care suferă de pancreatită acută pot relata dureri intense în abdomenul superior – “durere în bară”, dureri abdominale care iradiază spre spate (durerea în partea dreapta, sub coaste), febră, tahipnee (puls rapid), greață, vărsături.
În cazul pacienților cu pancreatită cronică simptomele pot fi relatate ca dureri abdominale superioare, balonare după masă, pierdere masivă în greutate, steatoree (scaune urât mirositoare, avand consistență uleioasă).
Pancreatita poate fi declanșată frecvent de apariția unor calculi biliari obstructivi sau de consumul excesiv de alcool. Uneori, inflamația pancreasului poate să apară după administrarea unor medicamente. Pancreatita poate fi produsă și de leziuni abdominale, de prezența unor infecții sau de acumularea unui nivel crescut de grăsimi în sânge (trigliceride), tulburările metabolice (diabet); poate fi parte a unor afecțiuni de cauză genetică (fibroza chistică).
O altă cauza identificată este ereditatea, cu predispoziția de apariție a pancreatitei. Pancreatita ereditară, descrisă prima dată de Comfort și Steinberg în anul 1952, este o afecțiune ce se transmite autozomal dominant, cu o penetranță de 80%. Se caracterizează prin debut precoce, cu episoade recurente de pancreatită acută, ce progresează spre forma cronică cu insuficiență exo- și endocrină.
Există cel puțin patru tipuri de mutații, care confirmă diagnosticul de pancreatită ereditară:
Pancreatita poate fi suspectată pe baza simptomelor sau a factorilor de risc, cele mai frecvente cauze fiind consumul excesiv de alcool sau litiaza biliară. Pentru a confirma diagnosticul, medicul va recomanda o serie de teste și investigații paraclinice.
În cazul pacienților cu pancreatită acută pot fi relevante testele de sânge care măsoară în principal niveluri serice crescute ale celor două enzime digestive (amilaza și lipaza) secretate de pancreas. Adițional, în pancreatita acută pot fi dozate și nivelurile serice de glucagon, alfa-2 macroglobulina (scăderea sa se corelează cu severitatea bolii) și aldolaza serică (valori crescute în suspiciunea de pancreatită hemoragică).
Amilaza urinară crește întotdeauna în paralel cu valoarea amilazemiei. În pancreatita acută, aceasta crește la 6-10 ore de la creșterea amilazei serice și se va menține crescută mai mult timp, comparativ cu valoarea sa serică. În plus, amilaza urinară poate fi crescută atunci când amilaza serică este în limite normale, dar existând și situații opuse, amilaza serică putând avea valori crescute, amilaza urinară fiind în limite normale.
Dozarea amilazei urinare este utilă și pentru diferențierea pancreatitei acute de alte cauze, cum ar fi abdomenul acut, sau pentru diagnosticul unui pseudochist pancreatic (amilaza urinară persistă mai multe saptămâni după normalizarea amilazei serice).
De aceea, se recomandă dozarea simultană a acestei enzime, atât din ser cât și din urină. De asemenea, este indicată și evaluarea funcțională a ficatului, care poate fi afectat secundar apariției pancreatitei, prin dozarea de ALT (alaninaminotransferază).
Suplimentar, efectuarea unei ecografii abdominale și/ sau a unui examen CT, furnizează informații despre starea pancreasului, veziculei biliare și a canalelor biliare, care pot prezenta o serie de anomalii structurale și funcționale.
Elastaza pancreatică este o enzimă proteolitică cu greutate moleculară de 28 kDa, reprezentând 6% din totalul enzimelor secretate la nivelul pancreasului. Se consideră a fi implicată în injuria vasculară din necroza pancreatică acută. Testarea sa serică va cuantifica nivelurile de elastază pentru confirmarea/ excluderea diagnosticului de pancreatită acută sau al unui episod inflamator, pe fondul unei pancreatite cronice.
Testarea genetică este indicată la pacienții cu:
Endosonografia oferă imagini clare ale pancreasului și ale ductelor pancreatice, a ficatului, vezicii biliare și a canalului biliar.
ERCP (colangiopancreatografia endoscopică retrogradă) realizează evaluarea intestinului subțire până în zona anatomică numită ampulă, care conectează pancreasul de canalul biliar. Acest test explorator permite medicului să exploreze pancreasul și canalul biliar. Orice blochează pancreasul sau ductul biliar, cum ar fi un calcul biliar sau un calcul din pancreas, poate fi îndepărtat prin această investigație.
Conduita terapeutică urmărește reechilibrarea hidro-electrolitică a organismului prin administrarea de săruri, pe cale orală. Durerea este ameliorată prin administrarea antialgicelor, iar antibioticele sunt indicate pentru tratamentul infecțiilor existente la nivelul pancreasului.
Dacă există complicații, se poate interveni chirurgical pentru a debloca ductul pancreatic sau pentru a îndepărta o porțiune deteriorată sau infectată a pancreasului.
Tratamentul pentru pancreatita cronică urmărește în primul rând ameliorarea durerii și îmbunătățirea modului de funcționare a pancreasului. Totodată, tratarea complicațiilor este foarte importantă. Dacă pacientul este diagnosticat cu sindrom de malabsorție, se recomandă administrarea vitaminelor și enzimelor de substituție.
O altă complicație asociată pancreatitei cronice poate fi diabetul. În aceste cazuri, instituirea unui plan terapeutico-alimentar corespunzător și monitorizarea glicemiei, pot ameliora starea pacientului2.
Referințe:
Miercuri, 16 februarie 2021 – Medicover AB, companie internațională de servicii de sănătate și diagnostic listată la Bursa din Suedia – Nasdaq Stockholm – a prezentat raportul financiar aferent anului 2021. Medicover AB a înregistrat în acest interval o creștere a veniturilor de 38,0%, comparativ cu anul 2020, până la o valoare de 1.377,4 de milioane euro. Grupul suedez Medicover este prezent în România prin rețeaua de clinici medicale Medicover, spitalele Medicover, Pelican, Centrul Medical Phoenix și Polaris Medical și laboratoarele și centrele de recoltare Synevo.
„De-a lungul acestei pandemii am avut și încercări, cu impact semnificativ asupra activității pe piețele pe care activăm, respectiv un număr crescut de spitalizări, dificultăți operaționale sau resetarea ariilor asupra cărora ne-am concentrat. Performanța obținută se datorează calității ofertei diversificate de servicii, îmbinării corecte a categoriilor de clienți și a prezenței geografice”, a declarat Fredrik Rågmark, CEO Medicover. „Am observat un nivel crescut de conștientizare și înțelegere a nevoii de acces la servicii de medicină profilactică și de diagnosticare, aspect care susține cererea pe termen lung pentru serviciile medicale”, a adăugat el.
La finalul anului 2021, divizia de Servicii Medicale a grupului a raportat o creștere a veniturilor de 31,8%, până la 711,6 milioane de euro. Cea mai importantă evoluție a vizat serviciile medicale cu plată directă care au înregistrat un avans de 52,5% față de anul precedent. De asemenea, în 2021 divizia a ajuns la un număr total de 1,5 milioane de abonați la nivel global.
Divizia de Servicii de Diagnostic a înregistrat anul trecut venituri totale de 686,8 milioane euro, după o creștere de 45,1% față de anul precedent. Numărul total de teste realizate pe parcursul întregului an în rețeaua globală a fost de 133,4 milioane, în creștere cu 28,3% față de 2020.
Veniturile cumulate obținute de grup în România au crescut în 2021 cu 34,0% până la 171,6 milioane euro, față de 128,0 milioane euro în 2020.
Veniturile diviziei de Servicii Medicale din România au avansat în 2021 cu 29,7%, până la o valoare totală de 83,8 milioane euro, în timp ce evoluția diviziei de Servicii de Diagnostic a fost de 38,4% până la o valoare de 87,8 milioane euro.
România este a treia piață ca pondere a veniturilor la nivel global, după Germania și Polonia, cu o contribuție totală de 12,4%.
„Rezultatele obținute reflectă interesul pacienților pentru servicii medicale de cea mai înaltă calitate, oferite într-un mediu modern, cu dotări tehnologice de ultimă generație. În egală măsură, acestea descriu efortul susținut al medicilor și echipelor Medicover din toată țara și dedicarea lor față de pacienți, într-o perioadă marcată de incertitudine. În ultimii ani am investit constant pentru răspunde nevoilor concrete ale pacienților, fie că vorbim despre adaptarea modului de interacțiune – telemedicină, servicii la domiciliu -, fie despre actualizarea gamei de servicii. Vom continua să investim în aparatură, infrastructură și dezvoltarea echipelor medicale, rămânând alături de pacienți în adresarea efectelor pe termen lung ale acestei perioade pandemice”, a declarat dr. Florinela Cîrstina, director general Medicover România.
„Peste 3,5 milioane de pacienți au apelat la serviciile noastre anul trecut, în cele 147 de centre de recoltare din țară. Ne așteptăm la o revenire a interesului populației pentru prevenție și monitorizare a afecțiunilor medicale, grație accesului mai facil la medici, comparativ cu perioadele anterioare din pandemiei. Am fost mereu aproape de profesioniștii din domeniul sănătății și pacienți, prin investițiile constante, prezență teritorială si dotările de ultimă generație din cadrul laboratoarelor din rețeaua Synevo. Inovația și avansul tehnologic vor juca în continuare un rol important în îmbunătățirea experienței pacienților, medicilor și partenerilor noștri”, a declarat Laurențiu Luca, director general Synevo România.
11 mai 2022 – Medicover, companie internațională de servicii de sănătate și diagnostic, listată la Bursa din Suedia – Nasdaq Stockholm – a prezentat, la finalul lunii aprilie, raportul financiar aferent primului trimestru al anului. În acest interval compania a înregistrat un avans al veniturilor de 20,3% comparativ cu perioada similară din anul 2021, până la 381,7 milioane de euro. Evoluția are la bază diversificarea activității și extinderea pe piețele pe care activează compania. Grupul suedez Medicover este prezent în România prin rețeaua de clinici Medicover, spitalele Medicover (București, Cluj, Oradea și Craiova) și laboratoarele și centrele de recoltare Synevo. În primul trimestru al acestui an, afacerile Medicover și Synevo din România au crescut cu 7,4%, până la 46,3 milioane de euro.
„Am continuat în primul trimestru strategia de extindere a prezenței pe piețele pe care activăm, prin completarea ofertei de servicii sau prin achiziții. Suntem încrezători și optimiști pentru viitor, în ciuda incertitudinilor asociate invaziei Ucrainei”, a declarat Fredrik Rågmark, CEO Medicover.
Diversificarea și extinderea companiei pe plan internațional a vizat în special Divizia de Servicii Medicale, care a raportat în acest interval un avans al veniturilor de 32,3%, până la 208,1 milioane de euro. Numărul total de abonați a ajuns la 1,6 milioane, după o creștre istorică de 14,1%, comparativ cu perioada similară a anului anterior.
În același timp, Divizia de Servicii de Diagnostic a înregistrat venituri în creștere cu 7,9%, până la 178,5 milioane de euro. În primele trei luni ale anului rețeaua de centre de diagnostic a efectuat circa 32 milioane de teste de laborator în toate țările în care compania este prezentă.
Veniturile cumulate ale rețelei de clinici și spitale Medicover România și ale laboratoarelor și centrelor de recoltare Synevo România au crescut cu 7,4% față de perioada similară a anului trecut, ajungând la 46,3 milioane de euro. România este a treia piață ca pondere a veniturilor Medicover la nivel global, după Germania și Polonia, cu o contribuție totală de 12,1%.
„Ne continuăm neabătut misiunea de a oferi pacienților din România acces la servicii medicale la standarde occidentale. Susținem această strategie prin investiții în personal și extinderea acoperirii naționale și a paletei de specialități medicale adresate. În primul trimestru am realizat două achiziții importante – unul dintre cele mai mari spitale din Cluj și o clinică de sănătate a femeii din București – care cresc considerabil capacitatea Medicover de a oferi pacienților soluții integrative și supraspecializate de tratament”, a declarat dr. Florinela Cîrstina, director general Medicover România.
„Synevo a continuat strategia de dezvoltare asumată în ultimii ani, prin extinderea rețelei de centre de recoltare, îmbunătățind accesul clienților la servicii medicale de calitate, în orice județ din țară. De asemenea, am investit în dezvoltarea echipei medicale și dotarea cu echipamente medicale de top, pentru a oferi utilizatorilor un portofoliu extins și avansat de teste de laborator, care acoperă toate ariile terapeutice. Calitatea serviciilor de diagnostic de laborator joacă un rol cheie pentru prevenirea și pentru tratarea eficientă a unui număr larg de afecțiuni medicale”, a declarat dr. Laurențiu Luca, director general Synevo România.
Programările pentru analizele medicale decontate în baza biletelor de trimitere se vor efectua direct în centrele de recoltare Synevo, începând cu data de 27.05.2022.
Recoltările vor începe cu data de 02.06.2022.
Programările, cât și recoltările se fac în limita bugetului alocat de către CASMB și CAS Ilfov.
In cazul epuizarii fondurilor alocate de C.A.S, asigurații au posibilitatea să solicite înscrierea pe lista de așteptare, aceștia putând fi contactați telefonic (SMS sau apel) în vederea prezentării pentru recoltarea analizelor, în funcție de disponibilitatea plafoanelor.
În cazul redistribuirii plafonului disponibil, prin neprezentarea la recoltare a pacienților sau a suplimentării plafonului, pacienții înscriși pe lista de asteptare vor fi contactați telefonic (SMS sau apel) în vederea prezentării pentru recoltarea analizelor.
Lista de așteptare este valabilă numai în luna pentru care s-a solicitat programarea.
Programările se efectuează tuturor asiguraților, indiferent de Casa de Asigurări de Sănătate cu care se află în relație contractuală medicul trimițător.
Probele de urină și materii fecale pentru efectuarea analizelor decontate de către Casele de Asigurări vor fi predate în ziua recoltării.În caz contrar, aceste analize nu vor putea fi efectuate ulterior.
Stimați pacienți,
Centrele Synevo din țară vor avea un program special în zilele de 1 iunie și 13 iunie 2022:
București, 19 mai 2022 – Synevo România, liderul pieței locale de servicii de diagnostic de laborator, anunță rezultatele unei serii de studii despre beneficiile utilizării Realității Virtuale (Virtual Reality sau VR) în facilitarea realizării procedurilor medicale la copii. Synevo este prima companie din România care a utilizat această tehnologie pentru recoltarea de probe biologice. Proiectul a avut la bază dorința de a veni în sprijinul pacienților copii pentru depășirea fricii de ace, fenomen comun la această categorie. Peste 200.000 de copii trec anual pragul centrelor de recoltare Synevo din țară.
Studiile realizate de Synevo au evidențiat o diferență între modul în care este percepută durerea de copii în cazul recoltării tradiționale comparativ cu situațiile în care procedura a fost intermediată de instrumente de realitate virtuală. Astfel, datele Synevo arată o experiență cu 36% mai puțin dureroasă la copiii care au folosit VR și o frică de ace cu 55% mai redusă.
„Recoltarea cu realitate virtuală s-a dovedit cea mai eficientă strategie de distragere a atenției, cu implicații directe în reducerea durerii resimțite de copii. Astfel, întreaga experiență a recoltării capătă noi valențe pozitive, iar repetarea acesteia, destul de comună în cazul bolilor cronice, nu este privită cu același nivel de anxietate. Tehnologia poate juca un rol cheie în promovarea medicinei profilactice, încă de la vârste fragede”, a declarat Carmen Soare, director de Marketing Synevo România.
În premieră pentru piața locală, Synevo România a derulat în 2021, în zece centre de recoltare, un proiect pilot în care a apelat la tehnologia VR pentru facilitarea recoltării de probe biologice la copii. Proiectul VR Kids a permis sincronizarea pașilor parcurși de asistente în timpul recoltării, cu o animație care transpune copilul într-un mediu virtual, captivant și interactiv.
„Implementarea soluției tehnologice a fost facilitată de calitatea, pregătirea și deschiderea echipei medicale, specializată în recoltarea de probe de la copii. Aceștia au transmis pacienților empatia esențială pentru succesul actului medical la copii.”, a declarat Dr. Antoanela Curici, director Medical Synevo România.
Studiile Synevo care au precedat lansarea soluției s-au întins pe parcursul a doi ani și au implicat peste 140 de copii, părinți și asistente medicale.
„Procesul de recoltare cu VR permite copilului să simtă un plus de control în proces, oferindu-i ocazia să ia decizii, începând chiar cu decizia de a folosi sau nu opțiunea VR.”, a declarat Oana Popa Rengle, director general Anamnesis, compania care a coordonat studiile de cercetare calitativă. „Abordarea s-a concentrat, în primul rând, pe identificarea nevoilor micilor pacienți, a părinților și personalului medical, soluția tehnologică fiind dezvoltată, pe baza acestor date.”, adaugă Oana Popa Rengle.
Procesul de recoltare cu VR a schimbat experiența copiilor, sentimentele de curiozitate și entuziasm luând locul celor de frică și anxietate. Amintirea recoltării a rămas ancorată în emoții pozitive, imersarea în universul VR având un efect analgezic. Recoltarea cu VR poate avea beneficii și în rândul pacienților pediatrici cronici, care necesită vizite frecvente în centrele de recoltare.
Proiectul VR Kids este disponibil deja în doisprezece centre de recoltare Synevo din orașele București, Arad, Ploiești, Brașov, Bacău, Sibiu, Cluj, Timișoara, Constanța, Galați și Iași. Acestea sunt dotate cu echipamente speciale, respectiv ochelari VR, monitor și o unitate centrală.
Narațiunea VR Kids are la bază o serie extinsă de interviuri în profunzime cu părinți, pacienți copii și asistente medicale, realizate pentru a înțelege experiențele, trăirile și așteptările în legătură cu recoltarea.
Tehnologia este recomandată copiilor cu vârsta mai mare de 6 ani, care au atracție față de jocuri și preferă distragerea atenției de la puncționarea propriu-zisă. Procedura nu este indicată copiilor cu probleme de vedere sau celor cu vârsta mai mică de 5 ani, deoarece aceștia au încă nevoie de contactul cu părintele, iar atenția într-o animație nu poate fi captată decât pentru o perioadă scurtă de timp.
Programările pentru analizele medicale decontate (CAS PRAHOVA) în baza biletelor de trimitere se vor efectua direct în centrele de recoltare Synevo, începând cu data de 29.06.2022.
Recoltările vor începe cu data de 01.07.2022, în intervalul 07:00 – 11:00.
Programările, cât și recoltările se fac în limita bugetului alocat de către CAS PRAHOVA.
Programările se efectuează tuturor asiguraților, indiferent de Casa de Asigurări de Sănătate cu care se află în relație contractuală medicul trimițător.
Probele de urină și materii fecale pentru efectuarea analizelor decontate de către Casele de Asigurări vor fi predate în ziua recoltării.În caz contrar, aceste analize nu vor putea fi efectuate ulterior.
