Infecția cu Campylobacter la copii

Cuprins:

• Surse de infectare și modalități de transmitere
• Care sunt principalele manifestări clinice ale infecției cu Campylobacter la copii?
• Cum se diagnostichează infecția cu Campylobacter la un copil?
• Cum se tratează infecția cu Campylobacter la copii?
• Pot fi prevenite infecțiile cu Campylobacter?
• Care sunt complicațiile posibile ale infecției cu Campylobacter la copii?

Campylobacter este o  bacterie în formă de spirală, în “S” sau de tijă curbată, care afectează în mod special sistemul digestiv. În prezent, există 17 specii și 6 subspecii atribuite genului Campylobacter, dintre care cele mai frecvent raportate în bolile umane sunt Campylobacter jejuni și Camylobacter coli. Alte specii, cum ar fi C. lari și C. upsaliensis, au fost, de asemenea, izolate de la pacienți cu boli diareice, dar sunt raportate mai rar.

Povara bolilor transmise prin consumul de alimente, inclusiv a campilobacteriozei, este una substanțială deoarece, în fiecare an, aproape 1 din 10 persoane se îmbolnăvește, pierzându-se astfel 33 milioane de ani de viață sănătoasă. Bolile cu origine alimentară pot fi grave, în special pentru copiii mici. Bolile diareice sunt cele mai frecvente afecțiuni care au drept cauză consumul de alimente contaminate, 550 de milioane de persoane îmbolnăvindu-se anual (inclusiv 220 de milioane de copii cu vârsta sub 5 ani).

Surse de infectare și modalități de transmitere

Speciile de Campylobacter sunt larg răspândite la majoritatea animalelor cu sânge cald, în special la cele destinate consumului uman: păsările de curte, vitele, porcii, oile și struții, precum și la animalele de companie, inclusiv la câini și pisici. Bacteria a fost găsită, de asemenea, în crustacee.

În general, se crede că principala cale de transmitere este cea alimentară, prin intermediul cărnii și al produselor din carne insuficient gătite, precum și al laptelui crud sau contaminat. Apa sau gheața contaminată este, de asemenea, o sursă de infectare.

Estimarea importanței tuturor surselor cunoscute este extrem de dificilă. În plus, apariția pe scară largă a Campylobacter a îngreunat, de asemenea, dezvoltarea unor strategii de control de-a lungul întregului lanț alimentar. Cu toate acestea, în țările în care au fost puse în aplicare strategii specifice pentru a reduce prevalența Campylobacter la păsările de curte vii, se observă o reducere similară a cazurilor la om.

Simptomele infecției cu Campylobacter la copii

Care sunt principalele manifestări clinice ale infecției cu Campylobacter la copii?

Cea mai frecventă boală cauzată de Campylobacter jejuni și Campylobacter coli este gastroenterita.

• Copiii se prezintă cu diaree și dureri abdominale, adesea însoțite de vărsături și febră. Infecția poate duce la o deshidratare severă.
• Scaunele cu sânge sunt, de asemenea, observate la cel puțin jumătate dintre copiii infectați.
• Febra poate fi proeminentă, iar convulsiile, meningismul și encefalopatia au fost toate raportate în asociere cu infecția cu Campylobacter.
• Bacteriemia este rară și este observată în principal la pacienții care sunt imunocompromiși.

Infecția perinatală cu Campylobacter jejuni este rară, dar a fost descrisă. Aceasta poate duce la avort, travaliu prematur și/ sau septicemie și meningită neonatală. Gastroenterita simptomatică la nou-născuți este, de asemenea, posibilă, și se poate prezenta doar cu scaune cu sânge grosier sau febră. Infecția se dobândește în general pe cale perinatală de la mame simptomatice sau asimptomatice care elimină Campylobacter. Au fost raportate focare în maternități și secțiile de neonatologie din cauza răspândirii nosocomiale.

Infecția cu Campylobacter poate mima, de asemenea, alte boli gastrointestinale:

• Sugarii cu enterită cu Campylobacter pot prezenta doar scaune cu sânge și vărsături fără febră, ceea ce poate fi confundat cu invaginația intestinală.
• La copiii mai mari, infecția acută cu Campylobacter poate provoca dureri severe în partea inferioară dreaptă a abdomenului fără diaree, mimând apendicita.
• Enterita cu Campylobacter evoluează cel mai frecvent dinspre intestinul subțire spre segmentul distal intestinal, iar uneori pacienții cu infecție severă pot prezenta doar colită și diaree cu sânge care poate fi confundată cu boala inflamatorie intestinală (BII). Imagistica poate fi utilă în excluderea altor procese intraabdominale, cum ar fi invaginația. Modificările inflamatorii acute ale infecției cu Campylobacter observate la analiza histologică ar trebui să ajute la diferențierea acesteia de modificările cronice specifice BII. De asemenea, s-a sugerat că infecția cu Campylobacter poate juca un rol în dezvoltarea bolilor inflamatorii intestinale.

Deși manifestările pot fi variabile, gastroenterita cu Campylobacter este de obicei relativ ușoară și autolimitată, cu simptome care durează între 24 și 48 de ore la majoritatea pacienților. Rareori, simptomele pot persista timp de mai multe săptămâni sau pot apărea recidive. Infecția cronică sau recurentă este mai frecventă la pacienții imunocompromiși, care pot dezvolta un sindrom recidivant prelungit care imită o boală inflamatorie intestinală.

Acest fenomen a fost descris în special la pacienții cu HIV, la care infecția cronică și enterita recurentă pot fi asociate cu bacteriemie, febră și boală debilitantă. Incidența infecției cu Campylobacter rămâne mai mare la pacienții cu HIV decât în populația generală, dar a scăzut semnificativ de la introducerea terapiei antiretrovirale .

Cum se diagnostichează infecția cu Campylobacter la un copil?

Medicul pediatru va efectua o anamneză și un examen clinic al copilului. De asemenea, va fi necesară și o probă de scaun pentru a verifica prezența bacteriei, deoarece afecțiunile cu simptome similare pot fi cauzate de o gamă extinsă de bacterii.

• Coprocultura extinsă va identifica și va furniza antibiograma atât pentru cele 3 microorganisme care se izolează în serviciul actual de coprocultură (Salmonella spp., Shigella spp. și patotipuri diareigene de E. coli) și suplimentar pentru alte 4 bacterii implicate în bolile diareice acute (Aeromonas spp., Plesiomonas spp., Campylobacter spp. și Yersinia enterocolitica).

Această investigație este recomandată de primă intenție în situațiile în care simptomatologia digestivă este severă și ca alternativă pentru pacienții la care simptomatologia persistă, deși coprocultura uzuală are rezultat negativ, iar medicul clinician suspectează etiologie bacteriană.

• Testul Antigen Campylobacter din materii fecale reprezintă un ajutor în diagnosticul infecției cu Campylobacter, în concordanță cu tabloul clinic.

Cum se tratează infecția cu Campylobacter la copii?

Tratamentul va depinde de simptomele, vârsta, starea generală de sănătate a copilului dar și de severitatea afecțiunii. În unele cazuri, medicul poate prescrie antibiotice pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor și pentru a grăbi îmbunătățirea stării generale a copilului.

Odată instalată diareea, hidratarea pacientului este esențială iar sărurile de rehidratare pot fi o primă opțiune în acest sens, atunci când deshidratare nu este severă.

Pot fi prevenite infecțiile cu Campylobacter?

Unele măsuri de precauție pot ajuta la prevenirea infecțiilor cu Campylobacter:

• Gătirea corectă a cărnii;
• Igienizarea corespunzătoare a plăcilor de tăiat, ustensilelor și blaturilor care au atins carnea de pasăre sau carnea crudă;
• Asigurați-vă că toate produsele lactate sunt pasteurizate.

Ținând cont că potențialul de infectare este ridicat și prin consumul de alimente sau apă:

• Fructele și legumele trebuie bine curățate înainte de consum;
• Evitarea consumului de apă din izvoare sau râuri, în timpul călătoriilor;
• Asigurarea unei igiene corespunzătoare a mâinilor în cazul celor care îngrijesc pacientul cu diaree.

Care sunt complicațiile posibile ale infecției cu Campylobacter la copii?

• Debutul precoce

Manifestările extraintestinale fără enterită sunt rare, dar au fost raportate: artrită septică, bursită, osteită și infecții ale țesuturilor moi. Complicațiile extraintestinale acute ale enteritei includ: colecistită, peritonită la pacienții cu dializă peritoneală, pseudoanevrism septic, pericardită și miocardită. Eritemul nodos, glomerulonefrita, anemia hemolitică, nefropatia IgA, sindromul postinfecțios al intestinului iritabil și perforația intestinală au fost, de asemenea, descrise.

• Debutul tardiv

Complicațiile tardive ale infecției cu Campylobacter, mediate imun, includ artrita reactivă și sindromul Guillain-Barré.

• Artrita reactivă poate să apară între 3 și 40 de zile (media, 11 zile) după debutul diareei. De obicei, este oligoarticulară și asimetrică și afectează predominant genunchii. Este mai frecventă și posibil mai severă la pacienții cu fenotip HLA-B27. Dezvoltarea artritei nu pare să fie legată de severitatea bolii inițiale. Simptomele durează în general până la 21 de zile, iar majoritatea pacienților au o recuperare spontană de până la 6 luni, fără sechele pe termen lung. Artrita este reactivă, nu infecțioasă; lichidul sinovial este steril. Artrita apare la până la 7% dintre pacienți, dar până la 20% dintre pacienți raportează artralgii.
• Atât studiile serologice, cât și cele de cultură sugerează că infecția cu Campylobacter este cea mai frecvent identificată cauză a sindromului Guillain-Barré (SGB). Între 30% și 40% din cazurile de SGB se dezvoltă la pacienții care au fost infectați cu Campylobacter cu 10-14 zile înainte. În Statele Unite, 1 din 1.000 de pacienți cu enterită cu Campylobacter ajunge să dezvolte SGB. Unele studii au sugerat că SGB asociat cu infecția cu Campylobacter poate avea un prognostic mai rezervat decât SGB asociat cu alte etiologii.

Referințe:

1. Campylobacter (who.int)
2. Campylobacter Infections in Children – PMC (nih.gov)
3. Campylobacter Infection in Children (stanfordchildrens.org)
4. Campylobacter Infection in Children – Health Encyclopedia – University of Rochester Medical Center
5. Campylobacter Infections (for Parents) – Nemours KidsHealth