Cuprins:

• Ce este glicemia?
• Ce este glucoza?
• Valori normale glicemie adulți
• Valori normale glicemie diabetici
• Valori normale glicemie femei însărcinate
• Valori normale glicemie femei însărcinate diagnosticate cu diabet
• Valori normale glicemie copii
• Valori glicemie – testare rapidă folosind sânge capilar (de cele mai multe ori prelevat de la nivelul pulpei  degetului)
• De ce este important sa monitorizezi glicemia?
• Care sunt cele mai importante dezechilibre ale metabolismului glucidic?
• Ce inseamna glicemia ridicata (hiperglicemia)?
• Cauze ale hiperglicemiei
• Simptome ale hiperglicemiei
• Cum se tratează hiperglicemia?
• Ce înseamnă glicemia scazută (hipoglicemia)?
• Simptome ale hipoglicemiei
• Cum se tratează hipoglicemia?
• Ce afecțiuni pot fi declanșate de aceste dezechilibre?
• Factori care influențeaza nivelul glucozei în sânge
• Ce analize de laborator pot identifica tulburările metabolismului glucidic?
• Cum poți menține valorile normale ale glicemiei?

Ce este glicemia?

Glicemia reprezintă concentrația glucozei (a zahărului) din sânge. Recoltarea de sânge venos pentru testul de glicemie se face a jeun (pe stomacul gol, după un repaus alimentar de cel puțin 8 ore), deoarece consumul de alimente influențează nivelul glucozei din sânge.

Ce este glucoza?

Glucoza (zahărul din sânge) este principala sursă de energie a organismului și provine în principal din carbohidrații din alimentele și băuturile pe care le consumăm. Glucoza este transportată în sânge către toate celulele corpului unde contribuie la aproape toate procesele celulare care susțin buna funcționare a organismului.

Insulina, un hormon produs de pancreas, este cel mai important factor care contribuie la menținerea unui nivel optim al glucozei în sânge.

Metabolismul glucidic reprezintă ansamblul proceselor biochimice prin care carbohidrații (glucidele) sunt digerați, absorbiți, descompuși, transformați și utilizați în organism pentru a produce și stoca energie și pentru a furniza materia primă necesară producției altor molecule esențiale organismului.

Acest proces cuprinde mai multe etape esențiale:

• Digestia și absorbția glucidelor – Glucidele din alimentație (cum ar fi amidonul și glicogenul) sunt descompuse în molecule mai mici, în special în glucoză, care pot fi ușor absorbite în sânge.
• Glicoliza – Un proces de descompunere a glucozei care are loc în citoplasma celulelor și prin care se eliberează energie sub formă de ATP (adenozin trifosfat).
• Ciclul Krebs și fosforilarea oxidativă – La nivelul mitocondriilor, adevărate fabrici de energie din interiorul celulelor, produsul obținut în urma glicolizei (piruvatul, o substanță cu greutate moleculară mică) este utilizat pentru a produce mai mult ATP, apă și dioxid de carbon.
• Gluconeogeneza – Un proces prin care ficatul (și parțial rinichii) sintetizează glucoză din precursori non-glucidici, precum aminoacizii și glicerolul, pentru a menține nivelul optim de glucoză din sânge în perioadele de post alimentar.
• Glicogenogeneza și glicogenoliza – Glicogenogeneza este formarea de glicogen (o moleculă mai complexă utilizată de organism ca formă de depozitare a glucozei) în ficat și mușchi, în timp ce glicogenoliza este procesul de descompunere a glicogenului în glucoză atunci când organismul are nevoie de energie.

Metabolismul glucidic este reglat de hormoni precum insulina și glucagonul, care controlează nivelul de glucoză în sânge și echilibrul energetic al organismului.

Cei doi hormoni sunt esențiali în reglarea metabolismului glucidic, având roluri complementare în menținerea homeostaziei glicemice.

Insulina este un hormon produs de celulele beta din pancreas, din insulele Langerhans, și are un rol central în reglarea glicemiei prin scăderea nivelului de glucoză din sânge. Principalele funcții ale insulinei în metabolismul glucidic sunt:

• Stimularea absorbției glucozei în celule: Insulina facilitează intrarea glucozei în celulele musculare și în cele adipoase, prin activarea transportorilor de glucoză la nivelul membranei celulare.
• Stimularea glicogenogenezei: În ficat și în mușchi, insulina stimulează conversia glucozei în glicogen, asigurând astfel reducerea glicemiei în perioadele de surplus energetic.
• Inhibarea glicogenolizei și gluconeogenezei: Insulina reduce descompunerea glicogenului în glucoză (glicogenoliză) și inhibă producția de glucoză din precursori non-glucidici (gluconeogeneza) în ficat.
• Stimularea sintezei lipidelor și proteinelor: Prin acțiunea sa anabolică, insulina stimulează sinteza de lipide și proteine și favorizează utilizarea glucozei pentru a produce energie, prevenind astfel degradarea lipidelor și proteinelor în scop energetic.

Glucagonul este produs de celulele alfa din pancreas și are rolul principal în reglarea glicemiei prin creșterea nivelului de glucoză în sânge; acest hormon acționează atunci când glicemia este scăzută, cum ar fi între mese sau în timpul exercițiului fizic intens. Funcțiile sale principale în metabolismul glucidic includ:

• Stimulează glicogenoliza: Glucagonul favorizează descompunerea glicogenului în glucoză în ficat (dar nu și în mușchi, care folosește glicogenul doar pentru necesitățile proprii), astfel crește glicemia pentru a furniza energie celulelor.
• Activează gluconeogeneza: În perioadele de post, glucagonul stimulează sinteza de glucoză din precursori non-glucidici, cum ar fi aminoacizii și glicerolul, ajutând la menținerea unei glicemii constante în absența aportului de carbohidrați.
• Inhibă glicogenogeneza: Glucagonul previne formarea de glicogen în ficat, pentru a permite utilizarea glucozei eliberate în fluxul sanguin.
• Rol în mobilizarea grăsimilor: În perioadele de necesitate energetică, glucagonul stimulează lipoliza în țesutul adipos, ceea ce duce la eliberarea de acizi grași liberi care pot fi folosiți drept sursă alternativă de energie.

Astfel, insulina și glucagonul funcționează în mod complementar pentru a menține nivelul optim al glicemiei. Pe durata meselor nivelul de glucoză în sânge crește, declanșând eliberarea de insulină și inhibând secreția de glucagon, astfel încât glucoza să fie stocată sau utilizată. În stările de post sau în perioadele de activitate fizică intensă, nivelul glicemiei scade, ceea ce stimulează secreția de glucagon și inhibă eliberarea de insulină, astfel încât glicogenul și grăsimile să fie mobilizate pentru a furniza energie.

Există și alți hormoni care influențează metabolismul glucidic. Iată câțiva dintre cei mai importanți:

Cortizolul

• Origine: Produs de glandele suprarenale.
• Rol: Cortizolul este un hormon steroidian care ajută la creșterea nivelului de glucoză în sânge prin stimularea gluconeogenezei în ficat. De asemenea, are un efect catabolic asupra proteinelor, favorizând descompunerea acestora pentru a obține aminoacizi ce pot fi utilizați în gluconeogeneză.

Adrenalina (Epinefrina)

• Origine: Produsă de glandele suprarenale, în special în timpul stresului sau exercițiului fizic.
• Rol: Adrenalina crește glicemia prin stimularea glicogenolizei în ficat și mușchi, eliberând rapid glucoză în sânge. De asemenea, are un rol important în mobilizarea lipidelor din țesutul adipos.

Somatostatina

• Origine: Produsă de celulele delta din pancreas și de alte țesuturi.
• Rol: Somatostatina inhibă secreția de insulină și glucagon, având un efect de reglare asupra metabolismului glucidic și contribuind la menținerea echilibrului hormonal în organism.

Hormonii tiroidieni (T3 și T4)

• Origine: Produși de glanda tiroidă.
• Rol: Hormonii tiroidieni au un impact asupra metabolismului general, inclusiv metabolismul glucidic, prin stimularea consumului de glucoză și creșterea ratei metabolice. Aceștia pot influența sensibilitatea la insulină și pot afecta glicemia.

Grelina

• Origine: Produsă de stomac.
• Rol: Deși este cunoscută ca hormonul “foamei”, grelina poate influența și metabolismul glucidic prin stimularea apetitului și afectarea secreției de insulină.

Leptina

• Origine: Produsă de celulele adipoase.
• Rol: Leptina reglează apetitul și metabolismul energetic, având un impact indirect asupra metabolismului glucidic prin influențarea echilibrului energetic și a sensibilității la insulină.

Acești hormoni lucrează împreună într-un mecanism complex de reglare, asigurând echilibrul energetic și metabolismul adecvat al glucidelor în organism.

Valori normale glicemie adulți

Valorile normale ale glicemiei pentru un adult sănătos, indiferent de vârstă, se situează între 60 si 99 mg/dL, măsurată a jeun. Orice creștere peste aceste valori semnifică hiperglicemie și risc crescut de diabet, iar orice scădere indică hipoglicemie.

Valori normale glicemie diabetici

În cazul persoanelor cu diagnostic de diabet zaharat tip 1 sau 2 sau prediabet, valorile țintă ale glucozei serice sunt stabilite diferit.

Valori normale glicemie femei însărcinate

În timpul sarcinii, pentru a exclude un diagnostic de diabet gestațional, este recomandat ca valorile glicemiei să fie ușor mai scăzute decât în mod obișnuit, pentru un adult sănătos. De aceea, toate femeile gravide ar trebui să efectueze un test de toleranță la glucoză în intervalul 24-28 săptămâni de sarcină.

Valori normale glicemie femei însărcinate diagnosticate cu diabet

Diagnosticul de diabet gestaţional se stabileşte dacă la testul de toleranță la glucoză se obţine cel puţin o valoare a glicemiei peste valorile limită menţionate mai sus.

Valori normale glicemie copii

Dacă un nou-născut poate avea valori ale glicemiei între 45 și 150 mg / dL, acestea fiind considerate normale, nu același lucru se poate spune și despre un copil mai mare de o lună, care ar trebui să aibă aceleași valori ale glucozei serice ca și un adult, în condițiile recoltării a jeun – după o perioadă de cel puțin 8 ore fără ingestie de alimente.

Valori glicemie – testare rapidă folosind sânge capilar (de cele mai multe ori prelevat de la nivelul pulpei  degetului)

Glicemia poate fi testată și folosind un aparat numit glucometru, care măsoară cantitatea de glucoză dintr-o probă mică de sânge capilar – o picătură prelevată din vârful degetului este plasată pe o bandă de testare și introdusă în glucometru. Rezultatele se afișează pe ecranul LCD al glucometrului în câteva secunde. Valorile glucozei serice măsurate pe glucometru trebuie să fie aceleași ca și în cazul probelor de sânge recoltate într-un laborator de analize.

O altă modalitate de testare este monitorizarea continuă a glicemiei (CGM, Continuous Glucose Monitoring), care constă în plasarea unui dispozitiv medical  rezistent la apă, pe braț sau pe abdomen. Dispozitivul medical este de unică folosință și se înlocuiește periodic. Rezultate pot fi urmărite fie pe un dispozitiv asociat, fie într-o aplicație mobilă pe propriul smartphone.

Persoanele care trăiesc cu diabet își verifică de obicei nivelul glicemiei de mai multe ori pe zi, inclusiv înainte de mese și gustări și la două ore după masă.

De ce este important sa monitorizezi glicemia?

Monitorizarea, înregistrarea și înțelegerea nivelului de glucoză din sânge sunt extrem de importante pentru a ține diabetul sub control. Scopul este acela de a menține nivelul glicemiei în intervalul țintă recomandat sau cât mai aproape de acesta.

Care sunt cele mai importante dezechilibre ale metabolismului glucidic?

Cele mai importante dezechilibre apărute în cadrul metabolismului glucidic sunt reprezentate de hiper- și hipoglicemie.

Ce inseamna glicemia ridicata (hiperglicemia)?

Hiperglicemia se referă la o creștere anormală a nivelului de glucoză în sânge, de obicei definită ca valori de peste 130 mg/dl în stare de repaus alimentar sau de peste 180 mg/dl la 2 ore după masă.

Cauze ale hiperglicemiei

• Corpul secretă prea puțină insulină – Insuficiența insulinică primară:
  • În diabetul de tip 1, celulele beta din pancreas sunt distruse, ceea ce duce la o producție insuficientă de insulină.
  • În diabetul de tip 2, celulele devin rezistente la insulină, iar pancreasul nu poate produce suficientă insulină pentru a depăși această rezistență.
• Organismul nu poate folosi insulina în mod corespunzător
• Excesul de cortizol
• Stresul fizic
• Stresul emoțional acut
• Obezitatea
• Sindromul ovarelor polichistice
• Glicogenoliza crescută:
  • În absența insulinei sau în prezența unui nivel insuficient, ficatul continuă să descompună glicogenul în glucoză, eliberând mai multă glucoză în sânge.
• Gluconeogeneza crescută:
  • În ficat, gluconeogeneza (sinteza glucozei din precursori non-glucidici) este stimulată, crescând și mai mult nivelul de glucoză din sânge.
• Stresul hormonal:
  • Hormoni precum adrenalina, cortizolul și hormonii tiroidieni pot crește glicemia prin stimularea glicogenolizei și gluconeogenezei.

La persoanele diagnosticate cu diabet, hiperglicemia poate apărea în următoarele condiții:

• Aport incorect de insulină
• Consumul unei cantități prea mici de carbohidrați
• Lipsa activității fizice
• Doza prea mică a medicamentelor pentru diabet

Consecințe: Hiperglicemia cronică poate duce la complicații severe cu impact semnificativ asupra sănătății și calității vieții, inclusiv neuropatie, nefropatie, retinopatie și afectări cardiovasculare.

Simptome ale hiperglicemiei

Principalele 3 simptome ale unei glicemii ridicate sunt:

• Urinările frecvente
• Setea excesivă
• Senzatia de foame constantă

Valorile ridicate ale glicemiei pot declanșa, de asemenea, următoarele simptome:

• Pierderea în greutate
• Vedere încețoșată
• Oboseală și slăbiciune
• Infecții frecvente

Cum se tratează hiperglicemia?

Hiperglicemia persistentă înseamnă diabet – o afecțiune cronică, în cazul căreia tratamentul are scopul de a ține nivelurile de glicemie în limite normale.

În cazul diabetului de tip 1, tratamentul constă în insulina injectabilă, în timp ce pentru diabetul de tip 2 se folosesc cel mai adesea medicamente cu administrare orală pentru reducerea nivelurilor de glucoză din sânge.

De asemenea, schimbarea stilului de viață și adoptarea unui regim și program alimentar strict sunt esențiale pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților cu hiperglicemie.

Ce înseamnă glicemia scazută (hipoglicemia)?

Hipoglicemia se referă la o scădere anormală a nivelului de glucoză din sânge, adesea definită ca fiind sub 70 mg/dl.

• Cauze ale hipoglicemiei
• Excesul / supradozarea de insulină:
  • Poate apărea în diabetul de tip 1 sau tip 2, în urma administrării excesive de insulină sau medicamente antidiabetice.
  • Insulina stimulează absorbția glucozei în celule, reducând astfel nivelul de glucoză din sânge.
• Consum insuficient de alimente și alimentația saracă în glucide
  • Perioadele lungi fără alimentație sau o dietă insuficientă pot duce la scăderea nivelului de glucoză.
• Exercițiu fizic intens:
  • Activitatea fizică intensă poate consuma rapid glucoza din sânge, ducând la hipoglicemie, mai ales dacă nu se ajustează aportul alimentar.
• Tulburări hormonale:
  • Deficiența de hormoni contraregulatori (cum ar fi glucagonul, adrenalina, cortizolul) poate împiedica organismul să crească nivelul de glucoză în sânge.
• Consumul excesiv de alcool
• Afectiuni hepatice, renale, cardiace sau suprarenale
• Tumori pancreatice
• Sarcina

Hipoglicemia poate provoca simptome acute, precum amețeli, confuzie, tremor, transpirație, palpitatii, și, în cazuri severe, poate duce la pierderea conștienței sau convulsii.

Simptome ale hipoglicemiei

Hipoglicemia necesită tratament imediat, iar semnele și simptomele specifice pot include:

• Paliditate și transpirație excesivă
• Bătăi rapide sau neregulate ale inimii
• Iritabilitate
• Amețeli
• Dureri de cap
• Tremurături ale extremităților
• Somnolență
• Vedere încețoșată
• Spasme musculare

Cum se tratează hipoglicemia?

În stările hipoglicemice acute este recomandat consumul de carbohidrați cu acțiune rapidă – alimente sau băuturi cu zahăr, fără proteine sau grăsimi, care sunt ușor convertite în zahăr în organism: tablete de glucoză, suc de fructe, miere sau bomboane cu zahăr.

Odată ce glicemia a revenit în intervalul standard, consumul unei gustări sau mese sănătoase poate ajuta la prevenirea unei noi scăderi a glicemiei și la refacerea rezervelor de glicogen ale organismului.

Ambele condiții, hiperglicemia și hipoglicemia, necesită o gestionare atentă pentru a preveni complicațiile și pentru a menține un control optim al glicemiei.

Ce afecțiuni pot fi declanșate de aceste dezechilibre?

Tulburările metabolismului glucidic pot duce la o serie de afecțiuni și complicații, dintre care cele mai importante includ:

1. Diabetul Zaharat

• Diabet de tip 1: O afecțiune autoimună care determină distrugerea celulelor beta din pancreas, ducând la lipsa insulinei și la hiperglicemie cronică.
• Diabet de tip 2: O formă comună de diabet caracterizată prin rezistență la insulină și producție insuficientă de insulină, cu potențial de a provoca complicații pe termen lung.

2. Complicații acute ale diabetului

• Cetoacidoză diabetică: Apare în diabetul de tip 1, când organismul începe să utilizeze grăsimile pentru energie, rezultând acumularea de cetone și aciditate crescută în sânge.
• Sindromul hiperglicemic hiperosmolar: O complicație gravă a diabetului de tip 2, caracterizată prin hiperglicemie extremă, deshidratare și dezechilibru electrolitic.

3. Complicații cronice ale diabetului

• Neuropatie diabetică: Afectarea nervilor periferici, care poate asocia durere neuropată, greu tratabilă, amorțeală și slăbiciune, mai ales în extremități.
• Retinopatie diabetică: Afectarea vaselor de sânge de la nivelul retinei, care poate evolua până la pierderea vederii.
• Nefropatie diabetică: Afectarea funcționării rinichilor, care poate duce la insuficiență renală și necesitatea inițierii dializei.
• Afectarea cardiovasculară: Diabetul crește riscul de boli cardiovasculare, inclusiv infarct miocardic și accident vascular cerebral.

4. Hipoglicemia

• Episod de hipoglicemie severă: Poate duce la pierderea conștienței, convulsii sau chiar moarte, în special dacă nu este tratată rapid.

5. Sindromul de rezistență la insulină

• Sindrom metabolic: O combinație de obezitate abdominală, hipertensiune arterială, dislipidemie și rezistență la insulină, care crește riscul de diabet de tip 2 și boli cardiovasculare.

6. Alte afecțiuni

• Galactozemia: O afecțiune genetică rară care duce la acumularea de galactoză, provocând afectări hepatice, cataractă și întârziere în dezvoltare.
• Fructozuria: O afecțiune benignă în care fructoza nu este metabolizată, dar poate duce la disconfort gastric.

7. Afectări hepatice

• Ficat gras non-alcoolic: O afecțiune asociată cu rezistența la insulină și diabetul de tip 2, care poate duce la inflamație și fibroză hepatică.

Aceste afecțiuni subliniază importanța unei gestionări adecvate a metabolismului glucidic și a monitorizării nivelului de glucoză pentru prevenirea complicațiilor asociate.

Factori care influențeaza nivelul glucozei în sânge

Nivelul glucozei din sânge poate fi influențat de o serie de factori, cei mai importanți dintre aceștia fiind:

• Alimentația
• Vârsta
• Starea de sănătate
• Activitatea fizică
• Genetica
• Stresul și oboseala
• Momentul din zi în care este masurat (valorile cresc postprandial – după ce mâncăm).

Unii factori, cum ar fi alimentația și activitatea fizică, pot fi modificați prin schimbarea stilului de viață, iar contribuția lor la menținerea glicemiei în limite normale poate fi în anumite cazuri singura contribuție necesară.

Ce analize de laborator pot identifica tulburările metabolismului glucidic?

Pentru identificarea tulburărilor metabolismului glucidic, se recomandă efectuarea unor teste de laborator care evaluează modul în care organismul procesează glucoza. Cele mai frecvent utilizate teste includ:

1. Glicemia a jeun – măsoară nivelul glucozei din sânge după cel puțin 8 ore de post. Este una dintre cele mai frecvente metode pentru evaluarea glicemiei bazale.
2. Hemoglobina glicată (HbA1c) – arată media nivelului de glucoză din sânge din ultimele 2-3 luni. Este un indicator de lungă durată al controlului glicemic și poate ajuta la diagnosticarea și monitorizarea diabetului sau a prediabetului.
3. Testul de toleranță la glucoză orală (TTGO) – implică măsurarea glicemiei la intervale regulate după ce pacientul consumă o soluție cu glucoză. Este util pentru diagnosticarea diabetului de tip 2 și a diabetului gestațional.
4. Glicemia postprandială – măsoară nivelul glicemiei la 1-2 ore după masă. Ajută la identificarea tulburărilor în metabolizarea glucidelor după ingestie.
5. Insulina serică și indicele HOMA – măsoară nivelul insulinei și poate calcula rezistența la insulină prin indicele HOMA.
6. Peptidul C – ajută la evaluarea funcției celulelor beta din pancreas, responsabile de secreția de insulină. Este util pentru diferențierea între diabetul de tip 1 și tip 2 și pentru evaluarea rezervelor de insulină.

Aceste analize pot fi recomandate individual sau combinate, în funcție de simptome și de istoricul pacientului. Un specialist va interpreta rezultatele pentru a determina prezența sau riscul tulburărilor de metabolism glucidic.

Cum poți menține valorile normale ale glicemiei?

Pentru a menține o glicemie normală și a reduce riscul de tulburări ale metabolismului glucidic, este important să adopți un stil de viață echilibrat care include dietă, mișcare și gestionarea stresului. Iată câțiva pași eficienți:

1. Respectă tratamentul medicamentos recomandat de medic:
   • Insulina injectabilă pentru pacienții cu diabet tip 1.
   • Medicamente hipoglicemiante cu administrare orală pentru pacienții cu diabet tip 2.
2. Alege o dietă echilibrată:
   • Consumă carbohidrați cu absorbție lentă (cum sunt cei din cereale integrale și legume) în locul celor rapizi, cum ar fi zahărul rafinat și produsele procesate.
   • Include surse de fibre (fructe, legume, nuci) care ajută la menținerea stabilității glicemiei prin încetinirea absorbției glucozei.
   • Stabilește-ți un regim regulat de mese, cu porții moderate, și evită mesele prea bogate, pentru a preveni fluctuațiile mari de glicemie.
   • Redu consumul de zahăr adăugat și alimente procesate bogate în carbohidrați rafinați, cum ar fi prăjiturile, dulciurile și băuturile carbogazoase.
   • Asigură-te că ai parte de hidratare corespunzătoare.
3. Fă mișcare regulată:
   • Exercițiile fizice contribuie la utilizarea glucozei din sânge pentru energie, ceea ce ajută la reducerea nivelului de glicemie.
   • Activitățile aerobice (mersul pe jos, alergatul, ciclismul) și exercițiile de forță (ridicarea greutăților) au ambele efecte pozitive asupra controlului glicemiei.
   • Ideal este să faci mișcare cel puțin 30 de minute, 5 zile pe săptămână.
4. Controlează stresul:
   • Stresul crește eliberarea hormonilor, cum ar fi cortizolul, care poate duce la creșterea glicemiei. Tehnicile de relaxare (de ex., meditația, yoga, respirația profundă) și activitățile relaxante pot reduce aceste efecte.
5. Monitorizează-ți glicemia:
   • Dacă ai factori de risc pentru diabet, măsurarea regulată a glicemiei poate ajuta la observarea eventualelor fluctuații și permite ajustări rapide în stilul de viață.
6. Odihnește-te suficient:
   • Somnul insuficient poate afecta sensibilitatea la insulină și poate crește riscul de creșteri ale glicemiei. Un somn de calitate (7-8 ore/noapte) este esențial pentru menținerea echilibrului metabolic.
7. Evită alcoolul și fumatul:
   • Alcoolul și nicotina pot afecta controlul glicemiei și pot duce la probleme metabolice pe termen lung.

Implementarea acestor obiceiuri ajută la menținerea glicemiei în limite normale și la reducerea riscului de tulburări de metabolism glucidic.

Referințe:

1. ÎNDREPTAR PRACTIC DE FIZIOPATOLOGIE CLINICĂ, Editura „Victor Babeş”, Timişoara, 2016
2. Timar R. Noțiuni de diabet, nutriție și boli metabolice. Ed. Eurobit, Timișoara, 2014.
3. Hammer GD, McPhee SJ. Pathophysiology of Disease. An Introduction to Clinical Medicine. 7th Ed., McGraw Hill Medical, 2014.

Cuprins:

• Ce este tusea productivă (expectorantă)?
• Tuse productivă – Cauze
• Tuse productivă – Cum se manifestă?
• Tipuri de tuse productivă
• Când trebuie să mergi la medic?
• Cum se pune diagnosticul pentru tusea productivă?
• Complicații ale tusei productive
• Tuse productivă – Metode de prevenție
• Intrebări frecvente despre tusea productivă

Ce este tusea productivă (expectorantă)?

Tusea productivă este un tip de tuse care se manifestă prin eliminarea de secreții (mucus sau flegmă) din căile respiratorii. Ea apare de obicei ca răspuns al organismului la o infecție, inflamație sau iritație a tractului respirator și are un rol protector, ajutând la curățarea plămânilor și a căilor respiratorii. Spre deosebire de tusea seacă sau uscată, tusea productivă are ca rezultat expectorația, care poate conține mucus de diferite culori (clar, alb, galben sau verzui), în funcție de cauza care a declanșat-o.

Tuse productiva la adulti

La adulți, tusea productivă de lungă durată se datorează cel mai frecvent fumatului și astmului. Alte cauze frecvente includ eliminarea de secreții de la nivelul naso-faringelui, numit sindromul picăturii postnazale, și refluxul gastro-esofagian.

Tuse productiva la copii

În cazul copiilor, tusea productivă este cauzată cel mai adesea de o infecție virală, dar poate fi și un simptom de astm bronșic. Mai rar, tusea umedă la copii poate fi cauzată de inhalarea unor obiecte străine, fum de țigară sau alte substanțe iritante sau poate fi un simptom de pneumonie.

Tuse productivă – Cauze

Tusea productivă poate apărea din mai multe cauze, majoritatea fiind legate de inflamații, infecții sau iritații ale tractului respirator. Iată principalele cauze ale tusei productive:

1.Infecții respiratorii:

• Bronșiolita: Infecția pulmonară ce apare frecvent la copiii mici și bebeluși, caracterizată prin inflamație și congestie la nivelul bronhiolelor.
• Bronșita acută: O infecție a căilor respiratorii care provoacă inflamația bronhiilor, determinând producerea de mucus.
• Pneumonia: O infecție a plămânilor care duce la formarea de secreții purulente și la tuse productivă persistentă.
• Gripa și răceala comună: Infecțiile virale provoacă iritația căilor respiratorii și producerea de mucus.
• Tuberculoza: O infecție bacteriană gravă, care poate cauza tuse productivă persistentă, de obicei însoțită de expectorație cu sânge.

2.Afecțiuni cronice ale căilor:

• Bronhopneumopatia cronică obstructivă  sau Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC): O afecțiune pulmonară frecventă la fumători, care evoluează cu o tuse productivă constantă din cauza acumulării de mucus în plămâni și care determină în timp scăderea drastică a capacității pulmonare
• Bronșiectazia: Lărgirea și deteriorarea ireversibilă a bronhiilor, ceea ce duce la o tuse persistentă datorită acumulării de mucus în respectivele dilatații.
• Astmul bronșic: Deși mai frecvent asociat cu tuse seacă, astmul poate cauza uneori tuse productivă, mai ales dacă inflamația bronhiilor este severă sau la finalul crizelor astmatice.
• Fibroza chistică: Afecțiune genetică transmisă ereditar care cauzează leziuni grave la nivelul plămânilor, sistemului digestiv și a altor organe din corp.
• Edemul pulmonar: Afecțiune cauzată de acumularea anormală de lichid în alveolele pulmonare.

3.Rinită alergică și sinuzită cronică:

• Rinita alergică: Iritațiile cauzate de alergeni pot determina producerea de mucus în exces, care poate progresa pe căile respiratorii, declanșând tusea.
• Sinuzita cronică: Inflamația cronică de la nivelul mucoasei sinusale poate produce secreții care se drenează în faringe și provoacă tuse.

4.Reflux gastroesofagian:

• Acidul gastric care progreseasă retrograd în esofag poate provoca iritație faringiană sau laringiană care poate declanșa ocazional tuse iritativ-productivă, în special pe timpul nopții sau după mese. Expunere la substanțe iritante: fumul de țigară, poluarea, praful, substanțele chimice și alte iritante pot declanșa o producție excesivă de mucus și, implicit, o tuse iritativ-productivă.

5.Insuficiență cardiacă congestivă:

• Aceasta este o afecțiune în care inima nu pompează sângele eficient, determinând acumularea de lichid în plămâni, ceea ce poate duce la o tuse uscată sau tuse productivă persistentă (numită și tuse cardiacă).

6.Medicamente (ex: inhibitori ECA):

• Unele medicamente, cum ar fi inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (folosiți în hipertensiune), pot provoca tuse uscată sau tuse productivă ca efect secundar.

Dacă tusea productivă persistă sau este asociată cu simptome mai severe (cum ar fi febra, dificultăți de respirație sau prezența sângelui în spută), este important să se consulte de urgență un medic pentru un diagnostic corect.

Tuse productivă – Cum se manifestă?

Tusea productivă este un simptom al diferitelor afecțiuni acute sau cronice.Unul dintre simptomele care indică faptul că o tuse este productivă poate fi senzația ca există ceva blocat în piept sau în partea din spate a gâtului. Uneori, o tuse umedă va aduce mucus în gură. Tusea productivă este în general urmată de eliminarea de secreții (flegmă sau spută) în cavitatea bucală.

În funcție de cauza care stă la baza tusei productive, aceasta poate fi însoțită de diferite alte simptome:

• Senzatie de iritare a căilor respiratorii
• Eliminare de spută
• Durere în gât
• Febră
• Frisoane
• Oboseală
• Dificultăți de respirație

Tipuri de tuse productivă

În funcție de perioada de timp în care se prezintă acest simptom, tusea productivă se poate clasifica în:

Tuse productiva acuta (mai putin de 3 săptămâni)

Începe brusc și durează două, până la 3 săptămâni.

Tuse productiva subacuta (3-8 săptămâni)

Tusea subacută este cea care rămâne după o infecție și durează între 3 și 8 săptămâni.

Tuse productiva cronica (peste 8 săptămâni/4 la copii)

Tusea cronică durează mai mult de 8 săptămâni. Tusea de lungă durată poate fi numită și tuse persistentă.

Tusea refractară este o tuse cronică care nu a răspuns la tratament.

Când trebuie să mergi la medic?

În general, tusea provocată de o infecție respiratorie minoră durează o săptămână sau două și poate fi tratată acasă, dar există situații când este necesar consultul medical de urgență:

• tusea este puternică, iar episoadele sunt foarte dese, încât deranjează somnul și activitățile obișnuite;
• durează mai mult de trei saptamâni;
• este insoțită de febră ridicată;
• sputa eliminată are o culoare verde-gălbui (simptom al unei infecții pulmonare severe);
• sputa eliminată are o culoare roz sau prezintă semne vizibile de sânge.

Cum se pune diagnosticul pentru tusea productivă?

Pentru a diagnostica tusea, medicul va efectua un examen fizic și va avea nevoie de informații legate de durata și severitatea simptomelor. Dacă tusea durează de mult timp sau este severă, sau dacă există și alte simptome precum febră, scădere în greutate și oboseală, medicul poate solicita teste suplimentare.

Ce analize de laborator sunt utile în stabilirea etiologiei unei tuse productive?

Pentru a stabili cauza exactă a tusei productive, specialistul poate recomanda mai multe analize de laborator și investigații, care ajută la identificarea infecțiilor, inflamațiilor, bolilor cronice sau altor afecțiuni implicate.

Totodată, posibilii factori declanșatori oferă date care permit medicului să stabilească tratamentul corespunzător pentru pacient și oferă autorităților publice posibilitatea de a lua măsurile necesare pentru controlul bolii.

Mai mult, prin utilizarea testării sindromice se evită administrarea inutilă de antibiotice la pacienții cu infecții virale dovedite.

Iată cele mai comune teste:

1. Analize de diagnostic molecular recomandate în suspiciunea infecțiilor respiratorii permit identificarea rapidă și precisă a agenților patogeni, fiind o componentă cheie pentru stabilirea unui prognostic adecvat, facilitarea tratamentului precoce și țintit și pentru limitarea răspândirii infecției prin aplicarea de măsuri specifice imediate:
   1. Diagnostic molecular infecții respiratorii bacteriene – testare sindromiDiagnostic molecular infecții respiratorii virale (inclusiv SARS-CoV-2) – testare sindromică

2. Examenul sputei:
   • Cultură exsudat faringian (cu antibiogramă, dupa caz)
   • Cultură spută (cu antibiogramă, după caz)
   • Analiza microbiologică: Permite identificarea agenților infecțioși precum bacterii, fungi sau virusuri. Se face o cultură a sputei pentru a depista bacterii specifice, cum ar fi Streptococcus pneumoniae sau Haemophilus influenzae, responsabile de infecții respiratorii.
   • Testul de sensibilitate la antibiotice: Dacă sputa conține bacterii, acest test ajută la alegerea antibioticului potrivit pentru tratament.
   • Analiza citologică: Poate detecta prezența unor celule inflamatorii sau, rar, a unor celule maligne în spută.
3. Hemoleucograma completă:
   • Oferă informații despre infecțiile și inflamațiile din organism. Valorile crescute ale leucocitelor (globule albe) și modificările specifice din formula leucocitară pot sugera o infecție bacteriană sau virală.
4. Markerii inflamatori (CRP și VSH):
   • Proteina C reactivă (CRP) și viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) sunt markeri de inflamație. Valori crescute pot indica o infecție sau o inflamație cronică în organism.
5. Teste de sânge pentru infecții virale:
   • În cazul suspiciunii unei infecții virale (de exemplu, gripa), medicul poate recomanda teste serologice pentru detectarea anticorpilor împotriva unor virusuri specifice: Virus influenza A si B-serologie,  virus sincitial respirator (RSV), virus parainfluenza etc.
6. Testele pentru tuberculoză:
   • Sunt utile dacă există suspiciunea unei infecții cu Mycobacterium tuberculosis.
7. Analizele pentru boli autoimune:
   • Dacă există suspiciunea unei afecțiuni autoimune sau inflamatorii, cum ar fi sarcoidoza, pot fi necesare analize pentru anticorpi specifici sau alte teste de evaluare a sistemului imunitar.
8. Testele pentru alergii:
   • Testele serologice pentru imunoglobuline E (IgE) și testele de alergie pot ajuta la identificarea alergenilor care pot declanșa simptome respiratorii și tuse.
9. Gaze sanguine arteriale:
   • Măsoară nivelul oxigenului și al dioxidului de carbon din sânge, ceea ce poate fi util la pacienții cu boli pulmonare cronice (precum BPOC) care au o tuse productivă persistentă.
10. Testul de reflux gastroesofagian (pH-metrie esofagiană):
    • Dacă refluxul gastroesofagian este suspectat ca o cauză a tusei productive, acest test poate măsura aciditatea esofagului și identifica episoadele de reflux.

Investigații imagistice adiționale:

Pe lângă analizele de laborator, medicul poate recomanda și măsurarea saturației de oxigen din sânge și investigații imagistice sau teste ale funcției pulmonare:

• Radiografia toracică sau tomografia computerizată (CT) toracică – pentru a verifica eventuale infecții pulmonare, acumulări de lichid sau alte modificări pulmonare.
• Spirometria – pentru evaluarea funcției pulmonare în cazul afecțiunilor cronice, cum ar fi BPOC sau astmul bronșic.

Analizele de laborator împreună cu investigațiile imagistice și anamneza completă ajută medicul să stabilească exact cauza tusei productive și să ofere un tratament adecvat.

Tratament pentru tusea productivă

Tratamentul tusei productive depide de cauza acesteia. Daca este cauzată de un virus (răceală, gripă), tratamentul tusei nu este necesar. Cauzele bacteriene necesită antibiotice, care vor fi prescrise de medic.

Oricare ar fi cauza tusei, este important de reținut că tratamentele alese ar trebui să susțină eliberarea căilor respiratorii, și nu să inhibe tusea. Medicul poate prescrie expectorante, mucolitice sau antiinflamatoare (ibuprofen).

Ce substanțe active se recomandă în medicamentele pentru tuse productivă?

Cele mai frecvente tratamente recomandate pentru tusea productivă pot include:

• medicamente OTC pentru tuse, pentru copiii mai mari și adulți;
• medicamente pe bază de rețetă pentru tuse (cu sau fără codeină – substanță care nu este recomandată în tratamentul persoanelor sub 18 ani);
• paracetamol sau ibuprofen pentru durerile de corp și disconfortul toracic cauzate de tuse;
• bronhodilatatoare;
• corticosteroizi (pentru astm);
• medicamente pentru alergii;
• antibiotice pentru infecțiile bacteriene;
• medicamente pentru edemul pulmonar – diuretice.

Când se recomandă antibioticele pentru tusea productivă?

Dacă o infecție bacteriană, fungică sau micobacteriană este cauza tusei, medicul poate prescrie medicamente antibiotice pentru infecție.

O altă situație în care se poate recomanda antibiotic este aceea în care o infecție virală se suprainfectează.

Tratarea tusei productive la copii

Medicamente pentru tuse nu se administrează copiilor sub 6, chiar 12 ani, fără recomandarea medicului. Mai mult decât atât, nici medicamentele fără prescripție medicală (de tipul paracetamolului și al ibuprofenului) nu ar trebui administrate copiilor sub 2 ani înaintea unui consult medical.

De asemenea, comprimatele de supt, deși o soluție temporară bună pentru un adult, nu se administrează copiilor sub 6 ani, din cauza riscului de sufocare.

Mierea poate fi un bun remediu pentru a diminua accesele de tuse ale copiilor, dar aceasta nu trebuie oferită celor mici înaintea vârstei de 1 an, pentru că poate crește riscul de botulism.

Sunt recomandate tratamentele naturiste (acasă) pentru tuse productivă?

Consumul crescut de lichide și mierea reprezintă cele mai la îndemână remedii care pot ajuta în cazul tusei espectorante. În plus, tratamentele naturiste preparate acasă pot susține diminuarea simptomelor:

• gargară cu apă sarată
• miere
• propolis
• ceai de tei
• ceai de ceapă
• hidratare cu lichide calde
• inhalații
• folosirea de umidificatoare sau vaporizatoare
• curățarea nasului cu apă de mare sau ser fiziologic

Complicații ale tusei productive

Tusea persistentă sau accesele severe de tuse pot provoca complicații, iar acestea includ:

• întreruperea somnului
• dureri de cap
• vărsături
• sincopă
• transpirație excesivă
• fractură costală
• incontinență urinară
• boala de bază, care a provocat tusea, se poate agrava daca nu este tratată la timp.

Tuse productivă – Metode de prevenție

Evitarea diferitelor tipuri de iritanți care provoacă tuse poate fi de folos pentru prevenirea tusei productive, alături de măsurile cunoscute de igienă și de prevenție a virozelor:

• Vaccinarea împotriva gripei, COVID-19 și pneumoniei;
• Evitarea contactului cu persoanele bolnave;
• Evitarea atingerii cu  mâinile murdare a ochilor, nasului și a gurii;
• Spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun și / sau folosirea dezinfectanților pentru mâini.

Intrebări frecvente despre tusea productivă

Cât de eficiente sunt siropurile în tratarea tusei productive?

Există puține dovezi care să susțină eficiența siropurilor de tuse, iar multe studii arată că acestea au doar un efect placebo. Cu toate acestea, cele mai multe siropuri sunt dulci, având capacitatea de a calma iritația mucoasei faringiene.

Se pot face aerosoli pentru tusea productivă?

Nebulizatoarele (sau tratamentele cu aerosoli) pot ajuta în tratamentul tusei productive, în funcție de medicația administrată și de afecțiunea responsabilă pentru apariția tusei. Medicii prescriu de obicei terapie cu aerosoli persoanelor cu afecțiuni pulmonare precum astm, BPOC, fibroză chistică și bronșiectazie.

Ce fac dacă simptomele de tuse seacă și de tuse productivă alternează?

Tusea uscată este frecventă în săptămânile care urmează unei infecții respiratorii. Odată ce excesul de mucus dispare, tusea seacă poate persista timp de săptămâni sau chiar luni.

O tuse productivă sau umedă înseamnă că organismul dumneavoastră elimină excesul de mucus de la nivelul căilor respiratorii. Faptul că reușiți să eliminați mucusul și să treceți de la tuse umedă la tuse uscată poate fi un semn că afecțiunea este în curs de ameliorare.

Referințe:

1. GOLD (Global Initiative for Chronic Obstructive Lung Disease) Guidelines
2. The New England Journal of Medicine
3. Harrison’s Principles of Internal Medicine
4. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK493221
5. https://my.clevelandclinic.org/health/symptoms/17755-cough
6. https://www.healthline.com/health/wet-cough
7. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/chronic-cough/symptoms-causes/syc-20351575

Cuprins:

• Beneficiile efectuării periodice a analizelor de sânge
• Analize de sânge uzuale – tabel analize
• Analize de sânge: profile speciale
• Tipuri de analize de laborator și frecvența recomandată pentru efectuarea acestora
• Factorii care pot influența rezultatele analizelor de sânge
• Cum să te pregătești pentru recoltare
• Întrebări frecvente privind analizele de sânge

Beneficiile efectuării periodice a analizelor de sânge

În funcție de vârsta ta și de sex, dar ținând cont și de istoricul medical și de cel familial, medicul îți va recomanda setul de analize de laborator adecvat ce ar trebui efectuat cel puțin o dată pe an. Analizele de laborator pot utiliza ca materie primă biologică diferite tipuri de probe: sânge venos, urină,  diferite secreții (faringiene, nazale etc.) ori diferite tipuri de țesut pentru a obține informații despre sănătatea ta. Atunci când vine vorba de analizele uzuale, acestea presupun, de obicei, probe de sânge, de materii fecale și urină.

La o singură recoltare a probei biologice, medicul tău va afla o mulțime de informații importante despre starea ta de sănătate: poate identifica prezența sau predispoziția pentru boli endocrine, cardiovasculare, renale sau hepatice, dar și riscul de diabet. Anemiile sau procesele inflamatorii pot fi și ele identificate cu ajutorul analizelor uzuale.

În cazul bolilor cronice, analizele de sânge sunt esențiale pentru monitorizare constantă, pentru ajustarea tratamentului atunci când este cazul și pentru prevenirea complicațiilor.

Analize de sânge uzuale – tabel analize

Cât de des ar trebui să îți faci analizele depinde de starea ta de sănătate. Dacă urmezi un tratament specific, medicul îți va prescrie o listă clară de analize de efectuat cu regularitate pentru monitorizarea eficienței tratamentului și a evoluției afecțiunii. În ceea ce privește analizele uzuale de laborator folosite în scop de prevenție, ca parte a unui control de rutină al sănătății, acestea ar trebui efectuate o dată pe an și pot cuprinde, în mare, următoarele teste:

Hemograma

Hemograma este o primă analiză recomandată indiferent de vârstă și sex. Aceasta reprezintă adesea primul pas în stabilirea statusului hematologic şi diagnosticul diverselor afecţiuni hematologice şi nehematologice. Hemograma măsoară numărul de leucocite și de eritrocite din sânge, concentraţia de hemoglobină, hematocritul, indicii eritrocitari, numărul de trombocite si indicii trombocitari, formula leucocitară și numărul de reticulocite.

Hemograma este utilă, de exemplu, pentru diagnosticul, monitorizarea și clasificarea diferitelor tipuri de anemii, evaluarea infecţiilor, a inflamaţiilor, a intoxicaţiilor ori a alergiilor, a tulburărilor de coagulare a sângelui, dar și pentru suspiciunile de leucemie.

Feritina

O altă analiză care contribuie la diagnosticarea diferențială a anemiilor este feritina. Cu ajutorul acesteia se identifică anemia feriprivă și se monitorizează tratamentul de substituție cu fier.

Glicemia

Testul de glicemie sau glucoza serică este important pentru diagnosticul si monitorizarea diabetului zaharat. Pe lângă analiza efectuată în laborator, glucoza serică poate fi măsurată și individual, prin utilizarea unor dispozitive numite glucometre.

TSH

TSH (Hormonul de stimulare tiroidiană) reprezintă testul iniţial în diagnosticul afecţiunilor tiroidiene, folosit, de asemenea, și pentru monitorizarea tratamenului în caz de hipotiroidism sau hipertiroidism. 

Profilul lipidic

Profilul lipidic este o investigație de bază în evaluarea riscului de boli cardiovasculare. Profilul lipidic oferă informații despre:

• colesterolul total;
• colesterolul LDL (cunoscut drept ”colesterol rău”), care este principala sursă de acumulare a colesterolului și de blocaje în artere;
• colesterolul HDL (cunoscut drept ”colesterol bun”), care ajută la reducerea depunerilor de colesterol în artere;
• colesterolul non-HDL
• trigliceridele, care sunt un alt tip de grăsime din sânge.
• lipidele totale.

Recoltarea probelor de sânge pentru profilul lipidic se recomandă dimineața, pe nemâncate, după o pauză alimentară de 9 – 12 ore.

Analize pentru evaluarea funcționării rinichilor

Ureea serică alături de creatinina serică reprezintă indicatori relevanți în diagnosticul diferitelor afecțiuni ale rinichilor și ale sistemului excretor. Li se adaugă testul numit Rata filtrării glomerulare, eGFR fiind recunoscut ca cel mai bun indicator global al funcției renale.

Analize pentru evaluarea funcționării ficatului

Pentru evaluarea funcției hepatice sunt relevante mai multe analize: bilirubina, transaminazele hepatice TGP și TGO, fiind doar câteva dintre acestea. În plus, creșterea nivelului seric al TGO poate fi intâlnită și în numeroase afecțiuni extrahepatice, cu precădere în infarctul miocardic și în maladii ale mușchiului striat.

Analize pentru identificarea inflamațiilor în organism

VSH (viteza de sedimentare a hematiilor) este o analiză relevantă pentru identificarea de reacţii inflamatorii, infecţii ori boli autoimune.

Proteina C reactivă (CRP) – identifică prezența unei inflamații, contribuind astfel la diagnosticarea diferilor boli care pot cauza inflamații.

Calciu, magneziu și potasiu

Rolurile exercitate de calciu, magneziu, sodiu și potasiu în organismul tău sunt strâns legate între ele. De aceea, se recomandă efectuarea tuturor acestor analize și interpretarea lor cumulată. Adesea, scăderea nivelului unuia dintre aceste elemente influențează nivelul celorlalte, iar ele sunt considerate minerale cheie pentru controlul tensiunii arteriale, dar și pentru funcția musculară, sistemul nervos și cel osos.

Vitamina D

O altă analiză importantă atât pentru adulți, cât și pentru copii o reprezintă dozarea Vitaminei D. O carență de Vitamina D poate duce la scăderea densității osoase, favorizând astfel, osteoporoza și predispunându-te la fracturi ale oaselor.

Sumarul de urină

Pe lângă analizele de sânge, examenul complet de urină sau sumarul de urină este recomandat pentru a oferi medicului indicii cu privire la eventuale disfuncţii renale, urinare, hepatice şi metabolice.

Examenul complet de urină cuprinde două analize: biochimie urină și sediment urinar. Acestea presupun determinarea caracterelor fizice (culoare, aspect, densitate), chimice (pH, proteine, glucoză, corpi cetonici, bilirubină, urobilinogen, nitriți, activitatea esterazei leucocitare, hemoglobină) și examenul microscopic al sedimentului urinar.

Analize de sânge: profile speciale

În funcție de afecțiunile suspicionate de către medic sau de rezultatele analizelor uzuale, acesta îți poate recomanda efectuarea unor profiluri de teste specifice care să susțină diagnosticul clinic.

Profilele de analize, numite și paneluri, sunt compuse, de obicei, din teste de laborator individuale care pot susține diagnosticul unei afecțiuni atunci când sunt corelate sau care sunt specifice unei anumite specialități medicale. Astfel, profilele pentru afecțiunile tiroidiene, pentru afecțiuni hepatice ori renale, dar și panelurile de alergeni respiratori sau alimentari reprezintă unele dintre cele mai solicitate pachete de analize.

Profilul pentru afecțiuni tiroidiene identifică hipotiroidismul, hipertiroidismul sau tiroiditele, fiind recomandat atât femeilor, cât și bărbaților, în mod special atunci când aceștia prezintă simptome precum modificări ale greutății, oboseală inexplicabilă, insomnii sau piele uscată.

Profilul pentru afecțiuni hepatice este recomandat pentru diagnosticul și monitorizarea afecțiunilor hepatice cronice. Testele componente, precum TGO, TGP, bilirubina ori proteinele serice totale reprezintă indicatori extrem de valoroși ai funcției ficatului.

Profilul pentru afecțiuni renale este un instrument extrem de util în urmărirea funcționării optime a rinichilor, dar susține și diagnosticul eventualelor disfuncții urinare, hepatice și metabolice.

Profilul pentru afecțiuni cardiologice se adresează atât persoanelor diagnosticate cu boli cardiovasculare sau cu risc cardiovascular ridicat, cât și celor cu istoric familial de afectare cardiacă.

Profilul pentru evaluare metabolică susține identificarea si monitorizarea sindromului metabolic, incluzând, dar fără a se limita la funcțiile glandei tiroide.

Profilul pentru screening-ul anemiei adună la un loc cele mai relevante analize care pot identifica rapid tipul de de anemie, contribuind astfel la alegerea tratamentului potrivit.

Profilurile pentru alergii identifică nivelurile ridicate de imunoglobuline E specifice (IgE), susținând astfel diagnosticul alergiilor alimentare sau respiratorii.

Profilul extins pentru alergeni alimentari susține identificarea țintită a alergenilor de origine alimentară, diferențiind între o intoleranță și o alergie, facilitând astfel stabilirea regimului potrivit.

Panelul pentru alergeni respiratori identifică cei mai frecvenți agenți cauzatori ai simptomelor alergice respiratorii, cum ar fi rinita alergică, conjunctivita alergică sau chiar astmul. Diagnosticul precis al afecțiunilor alergice permite adoptarea unor măsuri de prevenire și tratament mai eficiente, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții pacienților și la reducerea riscului de complicații.

Cunoscut drept Testul ALEX, Profilul extins IgE specifice (allergy Explorer) identifică peste 300 de alergeni din toate segmentele: alergeni respiratori, alimentari, latex-uri, veninuri și peste 50 de alergeni moleculari unici, ajutând medicul în evaluarea risculului de reacții alergice severe sau reacții încrucișate între diferiți alergeni. 

Profilul pentru boli cu transmitere sexuală identifică unele dintre cele mai des întâlnite virusuri sau bacterii cu transmitere sexuală: treponema pallidum (sifilis), HIV (SIDA), virusul hepatitic B și/ sau C.

Tipuri de analize de laborator și frecvența recomandată pentru efectuarea acestora

Deși cele mai multe analize uzuale sunt recomandate pentru efectuare anuală indiferent de vârstă, sex și istoric medical, există totuși unele care sunt mai specifice și pot fi recomandate în mod special în anumite condiții. Pentru aceste situații, o opțiune o pot reprezenta profilele de analize predefinite, menite să vină în întâmpinarea nevoilor tuturor pacienților și să ofere o imagine de ansamblu asupra sănătății acestora sau un bun punct de pornire pentru eventuale investigații ulterioare mai detaliate.

Iar atunci când nu știi ce analize să alegi și nici profilele de analize nu știi dacă ți se potrivesc, apelează la Senzorul de sănătate.

Acest instrument online a fost creat de Synevo special pentru ca tu să primești recomandări personalizate de analize. Completezi câteva date despre tine și despre stilul tău de viață, iar la final poți alege din lista de recomandări testele pe care să le efectuezi.

Analize de sânge în funcție de vârstă

Fiecare etapă a vieții necesită o serie de investigații specifice. În timp ce la copii este importantă identificarea problemelor de creștere și dezvoltare, la adulți și vârstnici se urmăresc în principal markerii pentru afecțiuni cronice precum diabetul, bolile cardiovasculare sau tulburările hormonale. Astfel, realizarea periodică a analizelor de sânge în funcție de vârstă susține prevenirea și diagnosticarea timpurie a unor afecțiuni, oferind, în același timp o bază solidă pentru intervenții medicale personalizate.

Analize recomandate pentru copii

La vârsta copilăriei, organismul se află într-un proces continuu de creștere și maturizare, iar analizele pot oferi informații valoroase despre starea generală de sănătate, funcționarea organelor și posibilele carențe nutriționale. Analizele de sânge pentru copii, cum ar fi hemograma completă, dozările de fier sau vitamine, investighează cel mai adesea diferitele tipuri de anemii sau infecții.

Analize recomandate pentru adulți

Vârsta adultă poate aduce cu ea diferite tulburări în funcționarea normală a diferitelor organe și sisteme sau chiar afecțiuni cronice. Multe boli, precum diabetul, hipertensiunea arterială sau disfuncțiile hormonale, pot fi silențioase și nedetectabile fără teste specifice. De aceea, analizele uzuale de sânge pentru adulți includ hemograma, testele de glicemie, profilul lipidic și testele pentru evaluarea funcției hepatice și/sau renale.

Pe site-ul nostru, în pagina Pachete analize medicale, poți alege setul de analize potrivite pentru tine, în funcție de gen și de afecțiunile pe care vrei să le investighezi.

Analize recomandate pentru vârstnici

În această etapă a vieții, riscul pentru afecțiuni cronice și degenerative crește considerabil. Este afectată funcționarea optimă a organelor și sistemelor din organism, iar controalele periodice pot identifica din timp probleme precum, bolile cardiovasculare, diabetul, osteoporoza sau deficiențele nutriționale.

Printre testele frecvent recomandate pentru vârstnici se numără cele pentru evaluarea funcției renale și hepatice, monitorizarea glicemiei, a colesterolului și a densității osoase, precum și testele pentru depistarea anemiei sau a bolilor inflamatorii.

Analize în funcție de sex

Predispoziția la anumite afecțiuni este influențată atât de vârstă, cât și de sex. De exemplu, evaluările hormonale sunt necesare mai degrabă în cazul femeilor, iar monitorizarea densității osoase este importantă mai ales după menopauză. Pe de altă parte, bărbaților li se recomandă analize pentru depistarea afecțiunilor de prostată, precum antigenul specific prostatic (PSA), și pentru monitorizarea sănătății cardiovasculare  – probleme mai des întâlnite la sexul masculin.

Analize recomandate pentru femei

Analize recomandate pentru bărbați

Iar dacă te supără anumite simptome și vrei să știi ce analize ți-ar fi de folos, Plansa anatomică te ajută să identifici analizele potrivite pentru tine. Accesează tool-ul și descoperă testele personalizate, selectând zona corporală sau organele care crezi că îți provoacă neplăceri.

Factorii care pot influența rezultatele analizelor de sânge

Pregătirea pentru recoltarea probelor de sânge presupune evitarea anumitor condiții care pot influența rezultatele. Deși există și teste care presupun o pregătire mai specială, în cazul celor mai multe analize de sânge este bine să eviți:

• Medicamentele – în cazul în care urmezi un anumit tratament, spune-i medicului despre acesta. Ar putea fi nevoie să îl întrerupi sau să aștepți încheierea acestuia înainte de recoltare.
• Modificarea alimentației – nu face excese alimentare cu o zi – două înainte de recoltare și nu schimba nimic în modul tău obișnuit de a consuma alimente (nu este un moment bun pentru începerea unei diete sau pentru post).
• Consumul de alcool – pentru rezultate cât mai corecte, trebuie să eviți complet alcoolul cu minim 72 ore înainte de recoltare. Acesta poate modifica valorile trigliceridelor în sânge și nu numai.
• Fumatul – chiar și doar o țigară fumată înainte de recoltare va avea impact asupra valorilor unor teste precum: cortizol, adrenalină sau aldosteron.
• Activitatea fizică intensă – în seara dinainte de a merge la analize și în dimineața respectivă evită sportul. Deși poate părea surprinzător, acesta modifică nivelurile testelor specifice pentru ficat, glanda tiroidă, dar și pe cele ale calciului sau creatininei.

Cum să te pregătești pentru recoltare

Majoritatea analizelor de sânge se recoltează dimineața, pe nemâncate. Nu este permis nici consumul de cafea, iar respectarea interdicțiilor de mai sus este suficientă pentru cele mai multe dintre tipurile de teste.

Totuși, există și analize mai specifice care necesită condiții speciale de recoltare. De aceea, am creat un ghid în care poți găsi detalii esențiale privind pregătirea pentru diferite tipuri de analize. Accesează-l în pagina Ghid de recoltare și caută analiza care te interesează.

Un aspect important care va face recoltarea mai ușoară este hidratarea adecvată. Asigură-te că bei suficientă apă înainte de recoltare, doar dacă, pe lângă analizele de sânge, nu ai de efectuat și analize care necesită probe recoltate din gât – exsudat, de exemplu.

Întrebări frecvente privind analizele de sânge

Teama asociată recoltării analizelor de sânge se însoțește adesea de multe semne de întrebare. Iată câteva dintre acestea și raspunsurile lor.

De ce trebuie să fac anumite analize pe stomacul gol?

Zahărul, grăsimile, proteinele, dar și alți nutrienți din alimente sunt absorbiți în sânge, iar acest lucru ar putea afecta rezultatele anumitor teste de sânge și ar putea duce la un diagnostic greșit.

Ce analize de sânge se fac pentru infecții?

Proteina C reactivă (CRP) și hemograma sunt cele mai utilizate teste pentru identificarea unei posibile infecții în organism.

Ce înseamnă WBC la analize de sânge?

WBC este prescurtarea de la White Blood Cells și se traduce prin globule albe din sânge, numite și leucocite. Cel mai adesea, valorile în afara intervalului de referință sunt cauzate de infecții virale sau bacteriene. Medicul va ști să interpreteze rezultatul corect, în funcție de rezultatele tuturor analizelor efectuate și de contextul clinic.

Cât de des ar trebui să-mi fac analize de sânge?

Un adult sănătos ar trebui să efectueze analizele uzuale o dată pe an. În funcție de istoricul tău medical, doctorul îți poate recomanda efectuarea anumitor teste cu o frecvență mai crescută.

Ce fac dacă rezultatele analizelor sunt în afara limitelor normale?

Rezultatele analizelor se interpretează întotdeauna în context clinic. De aceea, controlul medical este următorul pas firesc și esențial după primirea rezultatelor  analizelor de laborator.

Ce să nu fac înainte de analize?

Evită alcoolul și excesele alimentare în ziua dinainte de recoltare și asigură-te că nu ratezi cele 7-8 ore de somn odihnitor. Nu uita să consulți ghidul de pregătire pentru recoltare, pentru fiecare analiză în parte.

Pot face analizele de sânge dacă sunt la menstruație?

Analizele uzuale de sânge nu sunt influențate de ciclul menstrual, așa că poți merge la recoltare oricând dorești. Dacă, însă, ai de efectuat și analize hormonale, discută cu medicul tău pentru a-ți indica cea mai potrivită zi pentru recoltare.

Care sunt cele mai importante analize?

Hemograma, glicemia sau profilul lipidic (care conține deteminarea colesterolului și a trigliceridelor) sunt doar câteva dintre analizele pe care ar trebui să le repeți anual. Consultă lista de la începutul articolului pentru mai multe detalii.

Referințe:

https://my.clevelandclinic.org/health/diagnostics/24508-blood-tests

https://www.healthline.com/health/how-to-prepare-for-blood-test

Cuprins:

• Ce înseamnă congestie nazală?
• De ce se înfundă nasul?
• Cele mai frecvente cauze ale nasului înfundat
• Simptome pentru nas înfundat
• Cum se previne congestia nazală?
• Cât durează simptomele?
• Când este cazul sa mergi la medic?
• Nas înfundat la bebeluși
• Remedii pentru nasul înfundat
• Cum știi dacă ai o răceală / gripă sau o alergie?
• Întrebări frecvente despre nasul înfundat

De ce se înfundă nasul?

Motivul principal pentru care se înfundă nasul este inflamația mucoasei din interiorul foselor nazale. Acest lucru se datorează faptului că nasul este în prima linie atunci când vine vorba de protejarea organismului. Prin nas aspirăm aerul care poate transporta particule de virusuri, bacterii și alergeni. Firișoarele de păr și cili (structuri mici asemănătoare părului) din interiorul nasului au rolul de a opri aceste particule, care sunt apoi eliminate în timpul strănutului sau când suflăm nasul. Uneori, însă, particulele dăunătoare din aer reușesc să treacă de această barieră, iar țesutul care căptușește interiorul nasului se inflamează. Apoi, sistemul imunitar crește producția de mucus, menit să îndepărteze microorganismele.

Cele mai frecvente cauze ale nasului înfundat

Mai jos sunt descrise principalele cauze pentru care apare acest fenomen:

1. Infecții respiratorii (precum răceala sau gripa) determinate de anumite virusuri prin inflamația mucoasei nazale și creșterea producției de mucus.

2. Alergii (rinită alergică) declanșate de expunerea la alergeni precum polen, praf, acarieni, mucegai sau părul de animale, determinând un răspuns exagerat al sistemului imunitar. Acesta eliberează histamină, care provoacă inflamație și congestie.

3. Rinită non-alergică provocată de factori precum schimbările de temperatură, aerul uscat, iritanții (fumul de țigară, parfumuri puternice) sau stresul, care poate inflama mucoasa nazală.

4. Sinuzită: Infecția sau inflamația sinusurilor duce la acumularea de mucus și presiune în aceste cavități.

5. Polipii nazali reprezintă formațiuni benigne, de obicei bilaterale, care se dezvoltă în interiorul nasului sau sinusurilor și pot obstrucționa căile nazale.

6. Devierea de sept nazal: alinierea anormală a peretelui care separă cele două fose nazale poate bloca fluxul de aer.

7. Răspuns hormonal (rinita de sarcină)

Practic, schimbările hormonale în timpul sarcinii cresc fluxul de sânge în mucoasa nazală, ceea ce duce la dilatații în lumenul foselor nazale.

8. Factori de mediu: aerul uscat sau rece poate irita mucoasa nazală.

9. Medicamente (rinită medicamentoasă): utilizarea excesivă a spray-urilor nazale decongestionante (cum ar fi cele pe bază de oximetazolină) poate duce la o congestie de „rebound”, adică agravarea simptomelor după întreruperea utilizării.

Simptome pentru nas înfundat

Congestia nazală poate fi însoțită de diverse simptome, în funcție de cauză. Cele mai frecvente includ:

• Dificultate în respirația pe nas: senzația că nările sunt blocate, iar aerul trece greu sau deloc. Apare prin inflamația și umflarea mucoasei nazale, precum și acumularea de mucus, reducând spațiul prin care trece aerul.
• Rinoree (scurgeri nazale): secreții clare, apoase (în alergii sau răceli) sau groase, galben-verzui (în cazul infecțiilor bacteriene, cum ar fi sinuzita). Apare prin producția crescută de mucus ca un mecanism de apărare al organismului pentru a elimina iritanții sau agenții infecțioși.
• Strănuturi frecvente sunt produse de un reflex puternic pentru eliminarea particulelor iritante din căile nazale. Apar mai ales în caz de alergii sau expunere la iritanți precum praf, polen sau parfumuri.
• Senzație de presiune sau durere în zona feței tradus printr-un disconfort la nivelul frunții, obrajilor, în jurul ochilor sau între sprâncene. Apare prin blocarea sinusurilor cauzată de acumularea de mucus și creșterea presiunii la nivelul cavității sinusale. Este frecventă în sinuzită.
• Dureri de cap: durere surdă, accentuată de mișcări bruște ale capului, fiind declașată de inflamația sinusurilor sau tensiunea cauzată de congestia severă.
• Pierderea sau diminuarea mirosului și gustului se definește caincapacitatea de a detecta mirosuri sau gusturi. Blocarea pasajelor nazale împiedică moleculele olfactive să ajungă la receptorii din nas.
• Respirație pe gură devine mai frecventă din cauza obstrucției nazale. Este un răspuns natural la dificultatea de a respira pe nas.
• Senzație de uscăciune sau iritație în gât: gâtul devine uscat din cauza respirației pe gură, aerul care intră prin gură nefiind filtrat și umidificat ca cel inhalat prin nas.

Cum se previne congestia nazală?

Recomandările vizează următoarele aspecte:

• Evitarea iritanților și alergenilor.
• Menținerea unei umidități optime în aer (folosirea unui umidificator).
• Spălarea regulată a nasului cu soluție salină.
• O hidratare corespunzătoare.

Dacă nasul rămâne înfundat pentru o perioadă lungă (peste 2-3 săptămâni) sau dacă apar alte simptome grave, ar trebui să se consulte un medic specialist ORL.

Cât durează simptomele?

Durata simptomelor depinde de cauza congestiei:

În răceală sau gripă, simptomele durează de obicei 7-10 zile, congestia nazală fiind mai intensă în primele 3-5 zile.

În rinita alergică, congestia nazală poate persista pe durata expunerii la alergen, putând avea caracter sezonier (polen) sau peren (acarieni, mucegai).

În sinuzita acută, simptomele pot dura între 10 zile și 4 săptămâni.

La cazurile de sinuzită cronică, congestia nazală poate persista mai mult de 12 săptămâni, cu episoade de agravare.

Pentru deviația de sept sau polipii nazali, simptomele sunt persistente până când cauza este tratată (de obicei chirurgical).

Când este cazul sa mergi la medic?

Dacă simptomele asociate nasului înfundat persistă mai mult de 10 zile sau se agravează, este cazul să consulți un medic. Febra ridicată, durerile sinusale sau la nivelul feței pot reprezenta, de asemenea, semnale de alarmă.

Nas înfundat la bebeluși

În cazul bebelușilor, simptomele nasului înfundat pot cauza dificultăți în timpul hrănirii la sân sau la biberon și chiar probleme cu somnul.

Congestia ușoară este frecventă și nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru bebeluși. Folosirea dispozitivelor de tipul batistei bebelușului împreună cu soluțiile saline pot fi de folos pentru a-l ajuta pe cel mic să se simtă mai bine.

Dacă bebelușul are nasul înfundat, poate părea că respiră mai repede decât în mod normal. Dacă bebelușul are mai mult de 60 de respirații pe minut sau dacă pare că are dificultăți de respirație, este esențial controlul medical de urgență.

Remedii pentru nasul înfundat

Acasă, se pot aplica următoarele remedii:

Inhalarea de aburi: se inspiră aburul de la apă fierbinte sau se poate face un duș fierbinte pentru a ajuta la deschiderea căilor nazale.

Hidratarea: consumul suficient de lichide (apă, ceaiuri calde, supe) pentru a subția mucusul.

• Soluție salină: clătirile nazale cu soluție salină (spray sau irigator) ajută la curățarea pasajelor nazale.
• Umidificatorul: folosirea unui umidificator pentru a crește umiditatea din aer, mai ales în sezonul rece.
• Comprese calde: aplicarea unei comprese calde pe față pentru a reduce inflamația și disconfortul.
• Ridicarea capului: dormitul cu capul ușor ridicat pentru a facilita drenajul mucusului.

Complementar se pot recomanda și remedii rapide și temporare:

• Decongestionante nazale spray-uri sau picături cu oximetazolină, xilometazolină) reduc inflamația mucoasei prin vasoconstricție, dar utilizarea lor excesivă (mai mult de 3-5 zile) poate cauza rinită medicamentoasă (rebound).
• Decongestionante orale: pseudoefedrină, fenilefrină. Acestea sunt contraindicate la persoane cu hipertensiune arterială sau probleme cardiace.
• Adăugarea uleiurilor esențiale (eucalipt, mentol) poate fi benefică.

Există și opțiuni terapeutice pentru cauze specifice:

• În răceală sau gripă: antivirale (în cazul gripei) sau tratament simptomatic (paracetamol, ibuprofen).
• În rinită alergică: antihistaminice (loratadină, cetirizină), corticosteroizi nazali (fluticazonă, mometazonă).
• În sinuzita bacteriană: antibiotice, doar dacă este o infecție bacteriană confirmată.
• În deviația de sept nazal semnificativă sau în prezența polipilor nazali simptomatici, se poate recomanda tratament chirurgical.

Alte tratamente naturale și alternative:

• Ceaiuri calde și miere: ajută la calmarea inflamației.
• Ghimbir, turmeric: cu efecte antiinflamatoare.

Dacă congestia nazală persistă mai mult de 10 zile, este severă sau este însoțită de alte simptome (febră mare, dureri de cap intense, secreții galbene/verzi), se recomandă consultarea unui medic specialist pentru evaluare și tratament specific.

Cum știi dacă ai o răceală/ gripă sau o alergie?

Atât răceala și gripa, cât și alergia afectează sistemul respirator, ceea ce poate face dificilă diferențierea între acestea. Totuși, fiecare dintre ele are simptome-cheie care le diferențiază.

Simptomele asociate cu gripa sunt mai severe, debutează brusc și sunt asociate adesea cu febră mare care durează 3-4 zile. Pe lângă nasul înfundat, pacienții pot prezenta: tuse, durere în gât, dureri de cap, dureri musculare, oboseală și dureri generalizate. Acestea din urmă sunt mai puțin frecvente în cazul unei răceli.

Pe lângă senzația de nas înfundat, alergiile pot provoca mâncărimi și lăcrimare la nivelul ochilor, ceea ce nu se întâmplă în mod normal în cazul unei răceli sau gripe.

În ceea ce privește durata simptomelor: în cazul răcelii și al gripei acestea nu durează, în general, mai mult de 2 săptămâni. Simptomele alergiei durează, de obicei, atât timp cât este prezentă expunerea la alergen: aproximativ 6 săptămâni în timpul sezonului de polen din primăvară, vară sau toamnă.

Dar pentru un diagnostic corect, sunt indicate analizele de laborator.

Diagnosticul gripei

Dacă simptomele indică posibilitatea infectării cu un virus gripal, medicul ar putea recomanda efectuarea testului Detecție virus influenza A și B.

Diagnosticul răcelii

Diagnosticul molecular pentru infecții respiratorii virale poate fi o opțiune, atunci când este suspectată o infecție virală precum cea cu virusul sincițial respirator, metapneumovirusul sau rinovirusul, de exemplu.

Atunci când se suspicionează o infecție bacteriană a gâtului, medicul poate recomanda exsudatul faringian, exsudatul nazal sau diagnosticul molecular pentru infecții respiratorii bacteriene.

Diagnosticul alergiilor

Dacă medicul suspectează că o alergie este cauza nasului înfundat, îți va pune o serie de întrebări astfel încât să îți recomande ulterior analizele de alergologie potrivite.

Întrebări frecvente despre nasul înfundat

Iată mai jos o serie de întrebări frecvente despre senzația de nas înfundat și raspunsurile acestora.

Ce se pune în aerosoli pentru nas înfundat?

Terapia cu aerosoli este frecvent utilizată pentru reducerea  simptomelor de nas înfundat. Soluțiile saline sunt adesea suficiente, iar adăugarea oricărui medicament pentru aerosoli trebuie făcută doar la recomandarea medicului.

Cum putem preveni nasul înfundat?

Măsurile obișnuite de igienă sunt adesea suficiente pentru răspândirea virusurilor care cauzează nasul înfundat. Vaccinarea antigripală sezonieră este o altă măsură de prevenție importantă, iar consultul regulat la medicul alergolog în cazul identificării unor alergii respiratorii va ajuta pentru menținerea sub control a simptomelor.

Este util umidificatorul în reducerea congestiei nazale?

Utilizarea unui umidificator poate ajuta la ameliorarea simptomelor de nas înfundat și la fluidificarea mucozităților. Umiditatea optimă ar trebui să fie undeva între 30% și 50% și la fel de importantă este respectarea măsurilor de curățare și igienizare a aparatelor de umidificare a aerului.

Poate nasul înfundat să provoace dureri de cap?

În funcție de cauza care stă la baza simptomelor de nas înfundat, acestea pot fi asociate uneori și cu dureri de cap.

Poate nasul înfundat să provoace durere in gât?

În anumite infecții respiratorii precum răceala sau gripa se poate asocia și durerea în gât.

De ce nasul se înfundă si mai rău noaptea?

Congestia nazală se poate agrava în poziție orizontală. Statul întins crește fluxul de sânge către cap, provocând inflamarea vaselor de sânge din pasajul nazal.

Cuprins:

• Ce rol are fierea?
• Cauzele litiazei biliare
• Cum se formează calculii biliari?
• Litiaza biliară – simptome
• Investigații paraclinice recomandate în litiaza biliară
• Diagnosticul pozitiv în litiaza biliară
• Cum se tratează pietrele la fiere?
• Evolutia și prognosticul litiazei biliare

Ce rol are fierea?

Bila (fierea) joacă un rol esențial în procesul de digestie, mai ales în digestia și absorbția grăsimilor și a vitaminelor liposolubile (A, D, E, K). Producția de bilă este o funcție continuă a ficatului, iar vezica biliară o stochează și o concentrează până când este necesară pentru digestie. Iată principalele funcții ale bilei în digestie:

Emulsionarea grăsimilor din alimente reprezintă

• Unul dintre rolurile principale ale bilei. Aceasta conține săruri biliare, colesterol și lecitină, care ajută la descompunerea grăsimilor mari, greu digerabile, în picături mult mai mici. Această emulsionare crește semnificativ suprafața de acțiune pentru lipazele pancreatice, enzimele care descompun grăsimile în acizi grași și glicerol, facilitând astfel digestia și absorbția lor eficientă.

Absorbția vitaminelor liposolubile (A, D, E, K) din tractul intestinal prin emulsionarea grăsimilor.

• Aceste vitamine sunt esențiale pentru o serie de funcții vitale, inclusiv sănătatea vederii, a sângelui, a pielii și a sistemului imunitar.

Excreția produșilor de catabolism

• Inclusiv bilirubina, un produs secundar al degradării hemoglobinei din celulele sanguine roșii. Prin eliminarea acestor substanțe în intestin, bila ajută la detoxifierea organismului.

Reglarea florei intestinale

• Prevenind astfel suprapopularea intestinului subțire cu bacterii dăunătoare sau nedorite. Aceasta menține un echilibru sănătos al microorganismelor în tractul digestiv.

Stimularea motilității intestinale

• Prin efectul său asupra grăsimilor și acidității din intestinul subțire,  ajutând la mobilizarea conținutului intestinal, prevenind constipația.

Neutralizarea acidului gastric

• După ce alimentele amestecate cu acid gastric părăsesc stomacul și intră în duoden (prima porțiune a intestinului subțire). Acest lucru protejează mucoasa intestinală și creează un mediu optim pentru acțiunea enzimelor digestive din pancreas și intestinul subțire.

Astfel, bila este esențială pentru digestia și absorbția eficientă a grăsimilor și a vitaminelor liposolubile, precum și pentru menținerea sănătății și funcționării corecte a întregului sistem digestiv. Disfuncțiile în producția sau fluxul bilei pot duce la probleme digestive serioase, inclusiv malabsorbție și deficiențe nutriționale.

Cauzele litiazei biliare

Litiaza biliara are multiple cauze și factori predispozanți, incluzând:

• Dezechilibrul chimic: compoziția anormală a bilei poate duce la formarea calculilor biliari. Acest dezechilibru poate fi influențat de factori genetici, dietetici și stilul de viață.
• Suprasaturația cu colesterol: dacă fierea conține  colesterol în exces, acesta nu se poate dizolva complet, formând calculi.
• Staza biliară: întârzierea golirii vezicii biliare poate favoriza formarea calculilor, cunoscuți sub denumirea improprie de pietre la fiere.
• Factori de risc: Obezitatea, pierderea rapidă în greutate, anumite diete, vârsta înaintată, sexul feminin, sarcina, anumite medicamente și condiții medicale, precum și istoricul familial.

Cum se formează calculii biliari?

Formarea calculilor biliari este un proces complex influențat de factorii menționați. Cel mai frecvent, calculii sunt formați din colesterol sau pigmenți biliari (bilirubinat). Suprasaturația bilei cu aceste componente duce la cristalizare și ulterior la formarea calculilor.

Tipuri de calculi

• Calculi de colesterol: Cei mai comuni, formându-se în urma cristalizării colesterolului.
• Calculi pigmenți: Formați din bilirubină, sunt mai frecvenți în anumite condiții care cresc descompunerea hemoglobinei.

Clasificarea calculilor (în funcție de localizare):

• Calculi veziculari: localizați în vezica biliară.
• Calculi din căile biliare: pot fi primari (formați direct în căile biliare) sau secundari (migrați din vezica biliară).

Litiaza biliară – simptome

Mulți pacienți care au ”pietre la fiere” rămân asimptomatici. Când apar simptome, acestea includ:

• Colică biliară: Durere acută în hipocondrul drept (partea din dreapta sus a abdomenului, sub coaste) sau epigastru (partea superioară a abdomenului), adesea după mese bogate în grăsimi.
• Icter: schimbarea coloratiei pielii si a sclerelor (ex: albul ochilor) în galben dacă un calcul blochează evacuarea bilei.
• Alte simptome: oboseală cronică, vărsături, febră și frisoane dacă se dezvoltă complicații, cum ar fi colecistita.

Investigații paraclinice recomandate în litiaza biliară

• Ecografia abdominală: principala metodă de diagnostic, poate identifica atât calculii, cât și alte anomalii.
• Analize de sânge: evaluarea funcției hepatice (ALP – fosfataza alcalină, bilirubina) și a pancreasului (amilaza) și a markerilor inflamatori (hemograma, VSH, CRP).
• Colangiopancreatografia retrogradă endoscopică (CPRE): pentru diagnostic și tratament, dacă se suspectează calculi în căile biliare.

Diagnosticul pozitiv în litiaza biliară

Diagnosticul de prezență a calculilor biliari se bazează pe simptome, pe istoricul medical și pe rezultatele investigațiilor paraclinice, ecografia abdominală având un rol cheie.

Cum se tratează pietrele la fiere?

Opțiunile de tratament în litiaza biliară presupun:

• Monitorizarea pacienților asimptomatici fără vreo intervenție terapeutică.
• Terapia medicamentoasă: Dizolvarea calculilor de colesterol cu acizi biliari, eficientă doar în cazuri selectate.
• Colecistectomia: Îndepărtarea chirurgicală a vezicii biliare(operație litiază biliară) reprezintă standardul de aur pentru pacienții simptomatici.
• Intervenții endoscopice sau percutane: Pentru calculii din căile biliare.

Evolutia și prognosticul litiazei biliare

Majoritatea pacienților asimptomatici pot rămâne în acest stadiu dacă respectă recomandările medicale.

Tratamentul adecvat al calculilor simptomatici, inclusiv colecistectomia, are un prognostic excelent.

Complicațiile netratate ale calculilor biliari pot duce la afecțiuni importante, precum pancreatita acută sau colecistita acută.

În concluzie, litiaza biliară este o condiție comună cu o varietate de opțiuni de tratament. Managementul adecvat depinde de simptome, tipul și mărimea calculilor, precum și de prezența oricăror complicații.

Referințe:

1. Harrison’s Principles of Internal Medicine
2. European Association for the Study of the Liver (EASL)
3. https://medlineplus.gov/bileductdiseases.html
4. https://labtestsonline.org.uk/conditions/gallstones

Cuprins:

• Valori glicemie prediabet
• Cauze și Factori de Risc
• Semne și simptome în prediabet
• Complicații
• Diagnostic și tratament

Prediabetul este de 5 ori mai frecvent decât diabetul tip 2 și poate fi descris ca un continuum ce evoluează de la disglicemie (modificări ale glicemiei a jeun – recoltată dimineața, pe nemâncate) la hiperglicemie.

Astfel, prediabetul reprezintă o condiție asociată cu un risc crescut de diabet şi boli cardiovasculare, mai degrabă decât o afecțiune de sine stătătoare. Pentru identificarea sa, se utilizează aceleaşi metode și investigații ca pentru diabet, iar screeningul se efectuează la aceleaşi categorii de persoane.

Astfel, forurile internaționale de specialitate recomandă următoarele criterii pentru diagnosticarea prediabetului:

Valori glicemie prediabet

AGJ = alterarea glicemiei à jeun, STG = scăderea toleranţei la glucoză¹

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 374 de milioane de persoane la nivel global sunt afectate de prediabet. În SUA, Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor estimează că aproximativ 88 de milioane de adulți americani au prediabet. Alarmant este faptul că mulți dintre acești indivizi nu sunt conștienți de această condiție, ceea ce crește riscul de progresie către diabet zaharat de tip 2. Atunci când o persoană știe că are prediabet, are și oportunitatea de a inversa sau întârzia evoluția bolii prin adoptarea unui stil de viață sănătos, care include o alimentație echilibrată, activitate fizică regulată și menținerea unei greutăți corporale optime.

Deși în România există legislație privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului (Legea nr. 249/2020), statisticile sunt în continuare îngrijorătoare. Numărul de persoane cu diabet zaharat este în creștere, ajungând la peste 1 milion de persoane diagnosticate conform datelor comunicate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În paralel, 28,1% din populație are toleranță scăzută la glucoză, adică prediabet, riscând astfel progresia afecțiunii către diabet zaharat².

Studiile recente au evidențiat importanța adoptării unui stil de viață sănătos în prevenirea progresiei de la prediabet la diabet zaharat de tip 2. Într-un studiu publicat în Jurnalul American de Nutriție Clinică, s-a constatat că modificările în alimentație și activitatea fizică pot reduce semnificativ riscul de progresie către diabet zaharat de tip 2 la persoanele cu prediabet.

Cauze și factori de risc

Cea mai mare parte a glucozei din organism provine din alimentele consumate. După ce este digerată, glucoza ajunge în sânge și, cu ajutorul insulinei, este transportată în celule. Astfel, nivelul de glucoză din sânge scade.

Insulina este secretată de pancreas și eliberată în sânge în timpul meselor. Când nivelul de glucoză din sânge scade, pancreasul reduce secreția de insulină. La o persoană cu prediabet, acest mecanism nu funcționează corespunzător, iar glucoza nu ajunge eficient în celule, acumulându-se în sânge. Acest lucru poate fi cauzat de o producție insuficientă de insulină sau de rezistența celulelor la insulină, care împiedică pătrunderea glucozei în acestea.

Factorii de risc pentru prediabet sunt similari cu cei pentru diabet de tip 2 și includ: 

• Greutatea – supraponderalitatea și obezitatea sunt principali factori de risc pentru prediabet.
• Circumferința abdominală (dimensiunea taliei) peste 80 cm la femei şi peste 94 cm la bărbaţii europenicrește riscul de rezistență la insulină.
• Dieta – consumul de carne roșie și/sau procesată, precum și consumul de băuturi care conțin zahăr este asociat cu un risc mai mare de prediabet.
• Sedentarismul
• Vârsta – deși diabetul se poate dezvolta la orice vârstă, riscul de prediabet crește după vârsta de 35 de ani.
• Antecedente familiale – dacă există un părinte sau un frate/ soră cu diabet de tip 2.
• Rasa sau etnia – persoanele de culoare, hispanice, amerindiene și asiatice – sunt mai predispuse să dezvolte prediabet.
• Diabetul gestational – crește riscul pentru mamă și copil de a dezvolta prediabet.
• Sindromul ovarelor polichistice.
• Somnul – persoanele cu apnee obstructivă în somn au un risc crescut pentru rezistență la insulină. Persoanele supraponderale sau obeze au un risc mai mare de a dezvolta apnee obstructivă în somn.
• Fumatul – este asociat cu rezistența la insulină și poate accentua riscul de diabet de tip 2 la persoanele cu prediabet. De asemenea, fumatul crește riscul de complicații ale diabetului.

Alte afecțiuni asociate cu un risc crescut de prediabet includ:

• hipertensiunea arterială, niveluri scăzute ale HDL Colesterol, niveluri ridicate de trigliceride.

Semne și simptome în prediabet

Prediabetul este adesea asimptomatic, ceea ce îl face dificil de diagnosticat fără teste specifice. Cu toate acestea, unele persoane pot experimenta simptome precum oboseală accentuată, sete excesivă și urinare frecventă.

Complicații

Prediabetul a fost asociat, pe termen lung, cu afectare la nivelul inimii, a vaselor de sânge și a rinichilor, chiar dacă evoluția este către diabetul de tip 2. De asemenea, în stadiul de prediabet se poate produce infarctul miocardic silențios. Progresia către diabetul de tip 2 se asociază cu:

• Hipercolesterolemie
• Boli cardiovasculare
  • HTA (hipertensiune arterială)
  • AVC (accident vascular cerebral)
• Boli renale
• Leziuni nervoase
• Afectare hepatică – ficat gras
• Afecțiuni oculare, inclusiv pierderea vederii
• Amputații

Diagnostic și tratament

Asociația Americană de Diabet (ADA) recomandă ca screening-ul diabetului pentru majoritatea adulților să înceapă la vârsta de 35 de ani. În cazul persoanelor cu factori de risc asociați (ex. supraponderalitate) screening-ul diabetului ar trebui inițiat înainte de 35 de ani.

La mamele care au avut diabet gestational, dozarea glicemiei ar trebui făcută cel puțin o dată la trei ani.

Diagnosticul prediabetului se face, de obicei, cu ajutorul testelor de laborator care măsoară nivelul glicemiei:

• Glucoza serică a jeun – măsoară nivelul de glucoză în sânge și se recoltează în absența aportului caloric (fără ingestia de alimente) în ultimele 8 ore.
• Hemoglobina glicată HbA1c – indică nivelul mediu al glicemiei în sânge în ultimele 2 – 3 luni.
• Testul de toleranță la glucoză: evaluează capacitatea organismului de a metaboliza glucoza.

Tratamentul prediabetului implică, de obicei, modificări ale stilului de viață, inclusiv o dietă sănătoasă, exerciții regulate și pierderea în greutate. În unele cazuri, medicul poate recomanda medicamente pentru a ajuta la gestionarea nivelului glicemiei.

Vestea bună este că prediabetul este reversibil, iar adoptarea unei diete sănătoase, cu scăderea aportului de zahăr, alături de adoptarea unui stil de viață activ pot contribui la scăderea riscului de a dezvolta diabet. În același timp, controlul regulat la medicul diabetolog este extrem de important.

Referințe:

1. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/prediabetes/symptoms-causes/syc-20355278
2. https://www.cdc.gov/diabetes/basics/prediabetes.html
3. https://diabetesjournals.org/clinical/article/38/1/10/32237/Standards-of-Medical-Care-in-Diabetes-2020
4. https://www.anm.ro/_/ORDINE/Ordin%202.128-2021%20Ghid%20management%20diabet%20zaharat.pdf
5. https://www.centrulantidiabetic.scoalapacientilor.ro/281-din-populatia-romaniei-are-prediabet/