București, 06 mai 2021 – Synevo România, liderul pieței locale de servicii de diagnostic de laborator, continuă investițiile în dezvoltarea capacității de testare Covid-19, prin achiziția unor echipamente pentru automatizarea tuturor etapelor din cadrul proceselor de lucru și prin dezvoltarea rețelei de centre de testare dedicate. În prezent, testele Real-Time PCR pot fi accesate în 94 de centre Synevo dedicate din țară, din 44 de orașe. În București, Ilfov și Timișoara rezultatele în limba română și engleză sunt eliberate în mai puțin de 12 de ore, iar în alte 26 de orașe în 24 de ore.

Cererea de teste Real-Time PCR din partea persoanelor fizice care s-au adresat rețelei de laboratoare și centre de recoltare Synevo a crescut cu aproximativ 50% în primele trei luni ale acestui an, față de ultimul trimestru al anului trecut. Mare parte dintre pacienți au optat de la începutul anului pentru teste RT-PCR și teste de anticorpi, atât cele care identifică imunitatea generată după efectuarea vaccinului, cât și după infecția cu virusul Sars-CoV-2.

„Testarea și vaccinarea rămân principalele instrumente de control ale pandemiei. Am investit constant în extinderea capacității de testare RT PCR și imunologică, precum și în educația și dezvoltarea medicală a colegilor noștri, pentru a fi pregătiți pentru actuale și viitoare solicitări de testare. De asemenea, am reușit ca, prin extinderea numărului de puncte de recoltare, să îmbunătățim accesul clienților la instrumente de testare specifică Covid, cu cel mai ridicat nivel de acuratețe”, a declarat Laurențiu Luca, director general Synevo România.

Costul unui test Real Time PCR în rețeaua Synevo este de 235 de lei, iar programările se pot face online, telefonic sau direct în centrele de recoltare. Începând cu această săptămână, în București testul poate fi accesat inclusiv în regim 7 zile din 7, în anumite intervale orare, în centrul de recoltare Synevo Plevnei.

Synevo operează în acest moment mai multe echipamente dintre care două platforme de testare Real-Time PCR performante Roche Diagnostics – cobas® 8800 system și cobas® 6800 system, precum și un echipament furnizat de Abbott Laboratories, care însumat permit realizarea unui număr de 6.500 de teste pe zi.

Ce este Helicobacter Pylori?

---

Este o bacterie spiralată, mobilă, descoperită de clinicianul Marshall și biologul Warren în anul 1983, care se dezvoltă în mediul acid existent în tractul digestiv și care colonizează/ erodează mucoasa stomacului sau segmentul proximal al intestinului subțire, duodenul. Infecția produsă de Helicobacter Pylori poate fi asimptomatică sau asociată cu gastrita, ulcerul sau chiar cu cancerul gastric. Bacteria reprezintă sursa infecției pentru 60% din populația adultă. Aceasta se poate transmite de la o persoană la alta pe cale orală (prin intermediul salivei) sau fecal-orală (contaminare cu materii fecale). Modalitatea de pătrundere în organism pe cale orală are ca surse mâinile murdare, apa sau alimentele infectate.[1]

În 1994, International Agency for Research on Cancer (Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului) declară pentru prima dată o bacterie ca având pontențial cancerigen. Helicobacter Pylori (H. Pylori) devine astfel, prima bacterie clasificată în  grupa 1 de carcinogenitate și menționată ca și cauză a producerii cancerului gastric. Gena CagA+ este specifică grupului de tulpini Helicobacter Pylori de tip1, care a fost asociată cu dezvoltarea leziunilor histologice premaligne și maligne[2].

Care este mecanismul apariției infecției cu Helicobacter Pylori?

După ce este ingerată, bacteria are capacitatea de a evita mecanismele protectoare ale mucoasei gastrice, eliberând enzime precum ureaza (care îi favorizează supravieţuirea), dar și alte toxine cu efect negativ asupra celulelor epiteliale secretoare ale mucoasei gastrice. Aciditatea gastrică s-ar părea că stimulează dezvoltarea H. Pylori şi implicit producerea acestor citotoxine, ce favorizează invazia sa în mucoasa gastrică, producând inflamaţie și apariția ulcerului peptic.

Stomacul este un organ cavitar, localizat între esofag şi duoden. Prezintă o porţiune verticală, formată din fundul şi corpul stomacului, care este considerată stomacul acid, deoarece glandele de aici secretă HCl (acid clorhidric) şi pepsinogen în cantitate mare. Porţiunea orizontală (antrul piloric şi canalul piloric) este considerată stomacul alcalin, glandele de aici secretând mucus şi gastrină[3]. Odată cu pătrunderea bacteriei H. Pylori în organism, aceasta generează substanțe care neutralizează acidul gastric, provocând leziuni la nivelul mucoasei stomacului sau duodenului.

Infecția Helicobacter Pylori și complicațiile sale

Complicațiile ale acestei infecții sunt: sângerări gastrointestinale (apariția scaunelor negre, lucioase), ulcer gastric sau duodenal, neoplazii gastrice (adenocarcinomul gastric și limfomul gastric).

Simptomele infecției cu Helicobacter Pylori

Majoritatea persoanelor cu infecție cauzată de H. Pylori sunt asimptomatice. În cazurile în care infecția devine manifestă, semnele sau simptomele Helicobacter Pylori pot include:

• Senzație de arsură gastrică;
• Durere abdominală, accentuată mai ales când stomacul este gol;
• Greaţă;
• Pierderea poftei de mâncare;
• Balonare;
• Scădere în greutate (nejustificată);
• Miros neplăcut al respirației.

Diagnosticarea infecției cu Helicobacter Pylori

Diagnosticul infecției cu Helicobacter Pylori se stabilește de către medicul specialist gastroenterolog sau de medicină internă, prin corelarea informațiilor obținute din: examenul fizic, în care acesta poate palpa zona gastroduodenală pentru a sesiza nivelul de balonare și gradul de sensibilitate la durere de la nivelul regiunii gastroduodenale, rezultatele testelor non-invazive, dar și simptomologia ce poate sugera o infecție cu . cu H. Pylori sau o complicație a acesteia.

Simptomele ce pot sugera o infecție cu Helicobacter Pylori:

Dureri abdominale severe sau persistente;

Dificultate la înghițire;

Scaune gudronate sângeroase sau negre;

Vărsături cu sănge sau negre, vărsături cu aspect de zaț de cafea (melenă)[4]

Metode non-invazive pentru diagnosticare și evaluare răspuns la tratament:

Analiza H. Pylori prin care se poate documenta infecția produsă de această bacterie este reprezentată de următoarele categorii de teste:

Pentru diagnosticarea infecției se mai poate efectua testul respirator cu uree, realizat cu ajutorul unui dispozitiv care aspiră vaporii eliminați în timpul respirației. Această tehnică este o metodă indirectă de diagnosticare a prezenței Helicobacter Pylori. Ea se bazează pe detectarea ureazei produse de către această bacterie. Pacientului i se administrează o doză de uree marcată cu C-14. Dacă microorganismul este prezent, acesta va degrada rapid ureea în amoniac și CO₂. CO₂-ul generat va trece în sânge și de acolo în plămâni, fiind eliminat prin respirație (aer expirat).Testul respirator se bazează pe colectarea aerului expirat și detectarea/ măsurarea radioactivității CO₂-ului din aerul expirat.Testarea durează 15 minute, iar rezultatul se interpretează pe loc de către medicul specialist gastroenterolog sau specialist în medicină internă.

Metode invazive pentru diagnosticare:

Pentru diagnosticarea leziunilor gastritei atrofice, determinată de infecția cu H. Pylori, se pot utiliza metode invazive, cum ar fi endoscopia digestivă superioară. Cu ajutorul acestei metode sunt prelevate mici porţiuni de la nivelul mucoasei stomacului sau duodenului (biopsie). Detecţia microorganismului în materialul bioptic se poate face prin examen microscopic, cultură sau prin testul rapid la urează (prezenţa acestei enzime este un indicator al infecţiei cu Helicobacter Pylori).

Cu ajutorul endoscopiei pot fi recoltate probe biologice pentru:

Test rapid al ureazei (recoltare de țesut);

Puncție bioptică (prelevarea unui mic fragment superficial din mucoasa gastrică/ duodenală);

Examen bacteriologic (recoltare suc gastric).

Testul rapid la urează se efectuează exclusiv în scopul diagnosticării calitative a infecției și constă în prelevarea unui fragment tisular mic de la nivelul mucoasei gastrice. Aceasta este depusă pe zona  de reacție a unui strip de testare calitativă. Metoda se bazează pe apariția unei reacţii de culoare (albastră), în cazul în care infecția cu H. Pylori este prezentă.

Tratamentul infecției cu H. Pylori

Scopul principal al administrării tratamentului este acela de a eradica infecția cu H. Pylori asociată cu dispariția complicațiilor gastro-dudenale sau intestinale. Un alt obiectiv este reprezentat de reducerea recidivelor și scăderea riscului de apariție a cancerului gastric (daca infecția cu H. Pylori nu este tratată la timp sau pacientul nu este compliant la tratament).

În acest scop sunt administrate probiotice, medicamente antisecretoare (inhibitori ai pompei de protoni, ce scad secreția de acid clorhidic din secreția gastrică – omeprazol sau pantoprazol), asociate cu antibiotice (amoxicilină, claritromicină, metronidazol și tetraciclină), timp de 10 – 14 zile[6].

După finalizarea tratamentului infecției cu H. Pylori se recomandă repetarea testării, de confirmare a eradicării infecției. Medicii specialiști vor confirma succesul tratamentului prin repetarea testelor neinvazive (testul respirator cu uree, detecția anttigenului H. Pylori în materii fecale) sau prin examinare invazivă (endoscopie) la aproximativ 4 săptămâni după terminarea tratamentului.

Referințe:

1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3761965/
2. https://www.healthline.com/health/helicobacter-pylori
3. http://www.umfcv.ro/files/l/p/LP-FIZIOLOGIE%20an%20I%202012.pdf
4. https://www.synevo.ro/shop/helicobacter-pylori-anticorpi-igg/
5. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/h-pylori/symptoms-causes/syc-20356171
6. https://www.msdmanuals.com/home/digestive-disorders/gastritis-and-peptic-ulcer-disease/helicobacter-pylori-infection
7. https://besmax.ro

Programările pacienților pentru analizele decontate în baza biletelor de trimitere se vor efectua prin telefon la numărul 0219666 sau direct în centrele de recoltare, tuturor asiguraților, indiferent de Casa de Asigurări de Sănătate cu care se află în relație contractuală medicul trimițător, începând cu data de 27.05.2021.

Recoltările vor începe cu data de 02.06.2021.

Programările, cât și recoltările se fac în limita bugetului alocat de către Casa de Asigurari ILFOV.

Probele de urină și materii fecale pentru efectuarea analizelor decontate de către Casele de Asigurări vor fi predate în ziua recoltării. În caz contrar, aceste analize nu vor putea fi efectuate ulterior.

Stimați pacienți,

Centrele Synevo din țară vor lucra conform unui program special în data de 1 iunie 2021:

Flora normală (comensală) a intestinului subțire este formată din peste 2000 de tipuri de bacterii. Acestea aduc beneficii multiple gazdei umane, ajutând la definitivarea procesului de digestie. Astfel, acestea favorizează sinteza și absorbția unor vitamine esențiale, stimulează dezvoltarea răspunsului imun și asigură o barieră împotriva infecției cu alte bacterii patogene. Acest rol este realizat prin „ocuparea” receptorilor de la nivelul mucoasei intestinale, prin competiționarea pentru nutrienții locali și producția de substanțe care inhibă multiplicarea agenților patogeni intestinali. Dezechilibrele florei intestinale „benefice” favorizează colonizarea, selectarea și multiplicarea bacteriilor patogene competitive, cum este și bacteria numită Clostridium difficile.

Clostridium difficile a fost identificat în anul 1970 și provoacă anual un număr de 500.000 de cazuri de infectare. Transmiterea acestui bacil se face pe cale fecal-orală, prin mâini murdare, sursele de infecţie fiind variate (purtător sănătos sau infectat excretor). Prezent în flora microbiană normală a intestinului subțire, C. difficile produce infecţie manifestă doar în anumite condiţii, cele mai frecvente fiind:

Prezent în flora microbiană normală a intestinului subțire, C. difficile produce infecţie manifestă doar în anumite condiţii, cele mai frecvente fiind:

consumul excesiv de antibiotice – care distrug flora intestinală normală și favorizeaza dezvoltarea de specii Clostridium difficile, rezistente la majoritatea anibioticelor folosite în mod uzual;

imunosupresia – situații în care clostridiile din flora comensală pot iniţia infecţii grave ale tractului digestiv;

intervenţii chirurgicale la nivelul tubului digestiv, de excludere/ rezecție a unor segmente de tub digestiv din tranzitul digestiv normal și crearea unor condiții favorabile dezvoltării acestuia;

tratamentul cu citostatice sau administrarea de laxative în exces.

Bacteria Clostriudium difficile are capacitate de a forma spori, aceasta reprezentând forma sa de rezistență la condițiile nefavorabile de mediu. Sporii pot persista în mediu exterior luni de zile, având rezistență crescută la dezinfectantele alcoolice uzuale, exceptând dezinfectantele pe bază de clor sau cele cu efect sporicid. Forma sa vegetativă, care rezultă din germinarea sporilor, în anumite condiții favorizante (în lumenul intestinului subțire, unde există nutrienți intestinali și un pH-alcalin) și are o rezistență scăzută la condițiile de mediu, comparativ cu forma sporulată (aprox. 24 de ore).

Forma vegetativă este secretoare de toxine, Clostridium difficile producând  2 tipuri de toxine:

• Enterotoxina (toxina A) – favorizează infiltrarea cu neutrofile a ileonului, producând  eliberare  locală de citokine, care vor produce în final necroză hemoragică.

• Citotoxina (toxina B) – cu acțiune de aproximativ 1000 de ori mai puternică decât toxina A, acționând sinergic cu aceasta.

Deși toxina A este produsă de aproape toate tulpinile de Clostridium difficile implicate în apariția bolii, s-a demonstrat recent că unele tulpini secretă doar toxină B.

Manifestările clinice ale infecţiei cu Clostridium difficille (ICD) sunt variate, de la forme uşoare de boală diareică acută până la colită pseudomembranoasă şi megacolon toxic. Uneori, evoluţia negativă a infecției poate duce la decesul pacientului.

În ultimul deceniu a crescut severitatea infecției cu Clostridium difficile, aceasta devenind una dintre cele mai frecvente infecții ce poate fi dobândită intraspitalicesc. Această tendință se datorează selectării naturale a unei tulpini bacteriene hipervirulente, cu potențial de declanșare a unor forme severe de boală, cu rezistență crescută la antibioticele uzuale (cefalosporine de generația III și IV, fluorchinolone, carbapeneme). Din anul 2014 această patologie devine și în România o problemă de asistență medicală publică, intrând în programul de supraveghere, prevenire și control al Ministerului Sănătății. Această abordare a fost determinată de incidența sa crescută în cadrul infecțiilor nosocomiale (infecții ce pot fi recunoscute clinic şi/ sau microbiologic, pe baza dovezilor epidemiologice ale contractării acesteia în timpul spitalizării)[1]. Cei mai importanți factori de risc pentru ICD (infecția determinată de Clostridium difficile) sunt reprezentați de terapia cu antibiotice, vârsta >65 de ani și spitalizarea prelungită sau proveniența din anumite medii comunitare – azile de bătrâni.

Simptomele infecției cu Clostridium difficile: de la cazurile ușoare până la formele severe

Există purtători de C. difficile care sunt asimptomatici, și uneori chiar și aceștia pot transmite infecția. Semnele și simptomele se dezvoltă, de regulă, în cazul pacienților care se află sub tratament cu antibiotice și manifestările apar în decurs de 5 – 10 zile de la începerea acestuia[2].

Simptomele cele mai frecvente ale infecției Clostridium Difficile

Cele mai frecvente și comune simptome ale infecției cu C. difficile apar în cazurile ușoare si moderate și sunt reprezentate de diaree apoasă (mai multe scaune diareice pe zi, timp de 2-3 zile), crampe abdominale ușoare și sensibilitate la atingerea/ palparea abdomenului.

Cazurile severe se prezintă cu diaree apoasă (10 până la 15 scaune/ zi) însoțită de crampe abdominale și durere severă, tahicardie, febră, deshidratare, scaune cu sânge sau purulente, greţuri, balonare, pierderea poftei de mâncare cu scădere marcată în greutate.

Infecția severă cu C. difficile poate provoca, de asemenea, inflamație intestinală severă cu supradimensionarea colonului (megacolon toxic) și uneori chiar o evoluție gravă către septicemie (necesitând internarea în secția de terapie intensivă).

Gradul de severitate al ICD va direcționa planul de tratament al pacientului, acesta fiind condiționat de severitatea episodului inflamator intestinal (colită). Diagnosticul se pune pe examenul fizic, semnele clinice și investigațiile paraclinice (analize de laborator).

Pacienții pot prezenta:

• sindrom de ocluzie intestinală funcțională, care determină paralizia sau spasmul musculaturii intestinale;
• peritonită (inflamația acută sau cronică a seroasei peritoneale determinată de infecția cu C. difficile);
• leucocitoză importantă (hemograma – creșterea numărului de leucocite din sânge, la peste 10.000/mm3);
• creșterea nivelului creatininei serice cu 50% peste valoare de referință.
• creșterea nivelului lactatului seric;
• megacolon, îngroșarea peretelui colonic, ascită (imagistic: radiografie, CT abdominal), colită pseudomembranoasă (endoscopic);
• infecție bacteriană generalizată: creșterea nivelului de procalcitonină, hemoculturi pozitive.

Scorul ATLAS este un instrument util pentru evaluarea prognosticului pacienților, după confirmarea infecției cu C. difficile. Letalitatea cazurilor infectate variază direct proporțional cu valoarea acestui scor. Un studiu publicat de Garcia et al. a arătat că la 30 de zile de la diagnosticare, pacienții ce au acumulat un scor ≤3 puncte au supraviețuit infecției cu C. difficile în procent de 100%, în timp ce pacienții  cu scoruri ≥8 au decedat în procent de 100%. Pacienții cu scoruri între 4 și 7 puncte, în general sunt candidați la tratament chirurgical prin rezecție intestinală (colectomie) și au o rată generală de vindecare de 70,1%[3].

Diagnosticul de laborator al infecțiilor cu Clostridium difficile[4]

Diagnosticul se stabilește pe baza detecției toxinelor produse de Clostridium difficile și este important pentru stabilirea unei terapii adecvate. Testele pentru detecția C. difficile sunt variate:

• Teste de citotoxicitate au sensibilitate ridicată și sunt considerate „gold standard”. Timpul necesar detectării toxinelor din proba de scaun este de aproximativ 2 zile, necesită echipament de laborator adecvat și personal instruit în acest domeniu.
• Cultivarea/ izolarea C. difficile este o metodă cu sensibilitate crescută, ce poate fi folosită ca metodă de screening. Pentru a confirma diagnosticul, cultivarea sa trebuie întotdeauna combinată cu o metodă de detectare a toxinelor.
• Detectarea enzimei GDH (glutamat dehidrogenaza) – poate fi utilizată ca test de screening, dar necesită asocierea cu un test care să confirme și prezența de toxine (nu face diferența între tulpinile toxigenice și netoxigenice).
• Detectarea toxinelor A și B prin metode imunoenzimatice – se pot efectua direct din materii fecale sau din supernatantul colectat din bulionul de cultură al acestei bacterii. Testul efectuat în laboratorul Synevo detectează toxina A și/ sau B în materii fecale printr-o tehnică cu sensibilitate crescută, (imunocromatografie).
• Detectarea toxinelor A si B prin metode moleculare – prin tehnologie real-time PCR, care va identifica genele ce codifică toxinele de C. difficile. Sensibilitatea și specificitatea metodelor moleculare este ridicată și oferă un diagnostic rapid.

Gestionarea corectă a probei în faza preanalitică este extrem de importantă, deoarece toxina prezentă în materiile fecale este ușor degradată la temperatura camerei, după aproximativ 2 ore, aceasta neputând fi identificată în proba biologică [5]. De aceea, după recoltare, proba va trebui transportată rapid la laborator. Dacă acest lucru nu este posibil, ea poate fi păstrată la 2-8°C maximum 3 zile.

Clostridium difficile – tratament și management terapeutic[6]

Compoziția florei intestinale este diferită de la un individ la altul, se poate modifica în timp, prezentând variații majore, în funcție de tipul de alimentație, bolile asociate și tratamentele administrate, în special cele cu diverse clase de antibiotice.

Tratamentul este inițat la pacienții infectați cu Clostridium difficile având  simptome manifeste de ICD.  În 2014, au fost publicate ghidurile terapeutice ESCMID – European Society of Clinical Microbiology and Infectious Diseases – în care au fost selectate două medicamente pentru managementul pacienților diagnosticați cu ICD: metronidazol și vancomicină. Un alt antibiotic disponibil din 2011 pentru tratarea simptomelor pacienților cu C. difficile este Fidaxomicina.

Purtătorii asimptomatici de Clostridium difficile

Purtătorii asimptomatici de C. difficile prezintă concentrații mari de anticorpi direcționați împotriva toxinelor A și B. Numeroase studii au menționat administrarea intravenoasă de imunoglobuline, precum și anticorpi monoclonali, care pot fi utili în tratamentul sau prevenirea recidivelor ICD. Terapia imună de succes pentru tratamentul sau prevenirea ICD este descrisă ca fiind o modalitate de combatere a bolii, deoarece, nu perturbă flora bacteriană a gazdei, spre deosebire de vancomicină, metronidazol și fidaxomicină.

Având în vedere incidența crescută a infecțiilor nosocomiale, ghidurile și măsurile de prevenție, în cazul infecțiilor cu C. difficile, pun accentul pe educația profesională a persoanelor din domeniul sănătății și menționează igiena corectă a mâinilor, purtarea mănușilor, decontaminarea dispozitivelor medicale și a mediului pacientului, precum și gestionarea optimă a consumului de antibiotice.  Apariția unor terapii noi, inclusiv fidaxomicina și transplantul de microbiote fecale (repopularea intestinului cu bacterii provenite de la un individ sănătos, rudă de gradul I sau prieten) a adăugat noi opțiuni de eradicare. Cercetări suplimentare sunt în desfășurare pentru a dezvolta antibiotice noi, terapii cu anticorpi monoclonali, vaccinuri și probiotice.

Referințe:

1. https://www.mayoclinicproceedings.org/action/showPdf?pii=S0025-6196%2819%2930725-6
2. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/c-difficile/symptoms-causes/syc-20351691
3. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30945014/
4. https://www.spital-copii-timisoara.info/legislatie/data_files/legislatie/4/lege-1-4.pdf
5. http://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-supraveghere/infectii-nosocomiale-1/1225-analiza-evolutiei-infectiei-cu-clostridium-difficile-in-spitalele-din-romania-2018/file
6. http://old.ms.ro/documente/GHID%20de%20preventie,%20diagnostic%20si%20tratament%20Clostridium%20difficile_12948_12853.pdf
7. https://link.springer.com/article/10.1007/s10096-019-03539-6
8. https://link.springer.com/article/10.1007/s10096-019-03539-6
9. https://www.mayoclinicproceedings.org/article/S0025-6196(12)00814-2/fulltext
10. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/26117213/
11. http://www.scumc.ro/infec%C8%9Bia-cu-clostridium-difficile-cauze-simptome-%C8%99i-tratament/

Sarcina reprezintă o perioadă specială în viața unei femei, iar termenul folosit descrie timpul în care un copil se dezvoltă în uterul mamei. În mod normal, durează 9 luni (aproximativ 40 de săptămâni), sarcina fiind măsurată de la data ultimei menstruații până la nașterea copilului.

În literatura de specialitate sunt descrise trei etape de supraveghere și asistență medicală, cunoscute sub denumirea de trimestre de sarcină.

În fiecare trimestru de sarcină organismul femeii suferă modificări fiziologice și imunologice, aceasta trecând prin numeroase experiențe fizice sau emoționale, specifice sarcinii. În toată această perioadă, pentru a da naştere unui copil sănătos şi pentru a evita eventuale complicaţii, viitoarea mămică trebuie atent monitorizată. Monitorizarea femeilor gravide are ca scop depistarea sarcinilor cu risc crescut, astfel încât rata morbidităţii şi mortalităţii perinatale să fie cât mai redusă. În ţările cu resurse scăzute, una din 11 femei poate deceda datorită complicaţiilor asociate sarcinii, în comparaţie cu statisticile din ţările dezvoltate, unde complicațiile apar la aproximativ una din 5000 de femei. Cu toate acestea, 80% dintre decesele materne pot fi prevenite sau evitate prin acţiuni care s-au dovedit a fi eficiente, datorită monitorizării permanente a femeilor însărcinate[1].

Trimestrele de sarcină și importanța monitorizării gravidei

Primul trimestru de sarcină perioada cuprinsă  între săptămânile 1 – 14, aduce o varietate de modificări în corpul mamei, aceasta fiind cea mai importantă perioadă în dezvoltarea bebelușului. În acest trimestru de sarcină, medicul ce urmărește sarcina poate solicita mai multe teste. Acestea au scopul de a evalua starea de sănătate a viitoarei mămici sau de a identifica anumite afecțiuni și infecții care ar putea dăuna fătului (SIDA, Sifilis, Chlamydia, Rubeolă, Hepatite, Herpes, Toxoplasmoză, Citomegalovirus). Tot în această perioadă, se pot efectua teste prenatale non-invazive (NIPT) care analizează ADN-ul extracelular liber, din sângele mamei, pentru a identifica modificări genetice ale fătului, precum trisomiile și aneuploidiile cromozomilor sexuali. Acestea se pot efectua începând cu săptămâna 10 de sarcină. La Synevo gravida poate efectua oricare dintre testele VERAgene, VERACITY sau Nifty pentru a se asigura că bebelușul este sănătos. În săptămânile 11-14 de sarcină medicul ginecolog poate solicita un screening prenatal, tot cu scopul de a detecta riscul crescut pentru anomaliile cromozomiale ale fătului – Dublu Test.

Dublu test

Dublul test nu reprezintă o metodă de diagnostic. În cazul obţinerii unui risc crescut de anomalii fetale la naștere, medicul obstetrician va recomanda investigaţii suplimentare, inclusiv teste de diagnostic cum ar fi analiza citogenetică prin prelevarea de vilozităţi coriale (trimestrul I) sau amniocenteză (trimestrul II).

Monitorizarea sarcinii în trimestrul al-II-lea (săptămânile 15 – 27) se face cu ajutorul analizelor uzuale și se pot depista anumite deficiențe ale gravidei, ce pot fi corectate din timp. Una dintre ele este anemia, o afecțiune care debutează, de cele mai multe ori, în acest trimestru. Trimestrul II corespunde cu perioada în care creșterea uterului este semnificativă, iar după săptămâna a 16-a gravida începe să simtă primele mișcări fetale. În această perioadă, dacă nu s-a efectuat Dublu test, medicul poate solicita Triplu Test, în intervalul 15 – 20 de săptămâni.  Acesta este un instrument important în identificarea sarcinilor cu risc crescut, pentru identificarea defectelor de tub neural (de dezvoltare a sistemului nervos) și pentru depistarea anomaliilor cromozomiale (trisomia 21 = sindrom Down, trisomia 13= sindrom Patau). Testul oferă medicului ginecolog informațiile necesare pentru a recomanda, dacă este cazul, investigaţii suplimentare: amniocenteza şi analiza citogenetică din lichidul amniotic, toate pentru o diagnosticare de certitudine.

Analizele efectuate pentru monitorizarea trimestrului al III-lea de sarcină oferă informații medicale despre schimbările survenite în corpul mamei și pot supraveghea diferite tipuri de infecții, atât ale sale cât și ale bebelușului. Streptococul de grup B face parte din flora bacteriană normală, colonizarea fiind de 10-30% în flora vaginală şi tractul digestiv inferior (rect). Colonizarea vaginală indică contaminarea de la nivelul rectului. Faptul că viitoarele mame sunt purtătoare ale streptococului nu înseamnă însă că prezintă infecţie sau boală. Proba se recoltează pe un tampon vaginal (sau rectal) cu efectuarea de culturi din probe prelevate, în vederea identificării streptococului de grup B. Aceasta are ca scop prevenirea transmiterii infecției la făt. Transmiterea agentului patogen la nou-născut se realizează vertical, în timpul travaliului și este favorizată de ruptura prematură a membranelor amniotice, cu 18 ore înaintea nașterii, cu febră în timpul travaliului sau travaliul prematur (înainte de 37 săptămâni). Statisticile arată că 1 din 19 bebeluși care dezvoltă o infecție cu Streptococ de grup B cu debut precoce, poate avea o evoluție gravă, cu complicații ce duc la deces sau, dintre supraviețuitori, 1 din 14 va avea o dizabilitate pe termen lung[2]. Instituirea tratamentului adecvat şi scăderea incidenţei infecţiei la nou-născut este o consecință a evaluării gravidei în trimestrul III de sarcină, prin efectuarea unei culturi genitale de  identificare a streptococului de grup B.

Diabetul gestațional (de sarcină) poate afecta femeia gravidă când sarcina este deja avansată, respectiv în a doua jumătate a acesteia. Diabetul gestațional (de sarcină) este definit ca fiind orice tip de intoleranţă la glucoză care apare sau este identificat pentru prima dată în timpul sarcinii. Este foarte important să se depisteze această condiţie, pentru a reduce atât complicaţiile materne, cât şi morbiditatea şi mortalitatea perinatală (naşterea unui făt mort, macrosomie, hipoglicemie, hiperbilirubinemie, hipocalcemie, policitemie). Este importantă efectuarea testului de toleranță la glucoză, pentru screeningul de diabet gestațional (75 g) care, nediagnosticat sau tratat necorespunzător, crește riscul de avort spontan sau de apariție a unor defecte congenitale la făt.

Profiluri Synevo pentru screening-ul femeilor însărcinate

Până la finalul acestui an, în centrele de recoltare Synevo este în plină desfășurare o campanie adresată femeilor însărcinate, în care sunt incluse trei profiluri de analize medicale pentru monitorizarea gravidei, în vederea depistării la timp a unor afecțiuni ce pot apărea de-a lungul fiecărui trimestru de sarcină.

Mai jos sunt prezentate analizele din structura profilurilor de screening din Campania pentru Monitorizarea Sarcinii și evoluția parametrilor acestora, în funcție de modificările fiziologice care au loc în fiecare trimestru de sarcină, precum și rolul anumitor teste în diagnosticul unor afecțiuni în stadii incipiente.

Legendă:

Modificări comparativ cu femeile sănătoase negravide.

• <2% – ø;
• 2-10% –  ↓, ↑;
• 11-30% – ↓↓, ↑↑;
• 31-100% – ↓↓↓, ↑↑↑;
• >100% – ↓↓↓↓, ↑↑↑↑.

Monitorizarea regulată a sarcinii permite depistarea timpurie a problemelor de sănătate și inițierea tratamentului corespunzător al acestora, crescând astfel șansele unei sarcini normale și a nașterii unui copil sănătos. Toate rezultatele sunt analizate în context clinic de către medicul ginecolog, iar împreună cu acesta vor fi luate deciziile terapeutice corespunzătoare.

Referințe:

https://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/42984/9739953182_rum.pdf?sequence=3

https://www.health.gov.il/English/Topics/Pregnancy/during/examination/Pages/permanent.aspx

https://www.acog.org/womens-health/faqs/routine-tests-during-pregnancy

https://www.hopkinsmedicine.org/health/wellness-and-prevention/common-tests-during-pregnancy#first

https://labtestsonline.org/conditions/pregnancy-first-trimester-12-weeks

https://labtestsonline.org/conditions/pregnancy-second-trimester-13-27-weeks

https://labtestsonline.org/conditions/pregnancy-third-trimester-28-weeks-delivery

https://www.rcog.org.uk/en/patients/patient-leaflets/group-b-streptococcus-gbs-infection-pregnancy-newborn-babies/

Stimați pacienți,

Centrele Synevo din țară vor lucra conform unui program special în data de 21 iunie 2021 (a doua zi de Rusalii):

Începând de astăzi, 28 iunie 2021, Synevo România are acoperire națională, fiind prezentă în toate județele țării, prin deschiderea a două noi centre de recoltare în județele Teleorman și Giurgiu. Astfel, pacienții din fiecare județ pot beneficia de gama extinsă de servicii medicale de laborator, la standarde înalte de calitate, pe care Synevo le oferă.

Tot astăzi, în orașul Galați, deschidem cel de-al patrulea centru de recoltare – Piața Energiei – prin care continuăm extinderea teritorială și accesul la o gamă extinsă de servicii medicale de laborator..

În urma deschiderii acestora, rețeaua noastră numără în prezent 132 centre de recoltare și 20 laboratoare, având acoperire în toate cele 41 de județe ale României, alături de municipiul București și alte 57 de orașe. 

Mai jos regăsiți datele de contact ale noilor centre:

Programările pacienților pentru analizele decontate în baza biletelor de trimitere se vor efectua prin telefon la numărul 0219666 sau direct în centrele de recoltare, tuturor asiguraților, indiferent de Casa de Asigurări de Sănătate cu care se află în relație contractuală medicul trimițător, începând cu data de 02.07.2021.

Recoltările vor începe cu data de 05.07.2021.

Programările, cât și recoltările se fac în limita bugetului alocat de către Casa de Asigurari ILFOV.

Probele de urină și materii fecale pentru efectuarea analizelor decontate de către Casele de Asigurări vor fi predate în ziua recoltării. În caz contrar, aceste analize nu vor putea fi efectuate ulterior.

București, 1 iulie 2021 – Synevo România, liderul pieței locale de servicii de diagnostic de laborator, și-a atins obiectivul de a fi prezentă în toate județele țării, în urma inaugurării în iunie a două puncte de recoltare în orașele Alexandria și Giurgiu. Actualmente, Synevo operează în România o rețea de 20 laboratoare și 132 de centre de recoltare analize medicale, amplasate în 57 de orașe diferite. Toate centrele de recoltare Synevo oferă pacienților posibilitatea identificării prezenței virusului Sars Cov-2 cu ajutorul testului rapid de antigen, ofertă nouă în portofoliul companiei. De asemenea, în 96 dintre centrele de recoltarea operate de companie poate fi realizată și testarea tip Real-Time PCR.

Synevo România s-a extins constant în ultimii 27 ani, investind permanent în dotarea centrelor și laboratoarelor și în educarea continuă a personalului medical. Pacienții au acum acces la centre de recoltare amplasate în proximitate, la nivel național și servicii moderne de laborator, experiența acestora fiind facilitată și prin investițiile în digitalizare.

„Dorim să oferim acces tuturor românilor la cea mai largă ofertă de teste medicale, realizate cu un nivel maxim de acuratețe. Accesul la informații medicale exacte, furnizate la timp este esențial pentru medici în luarea celor mai bune decizii medicale, în beneficiul pacienților”, a declarat Laurențiu Luca, director general Synevo România.

Investițiile Synevo în dezvoltarea rețelei au fost reluate la începutul anului 2021, după ce în 2020, compania și-a canalizat eforturile în dotarea cu echipamente avansate de laborator, în special pentru susținerea campaniei naționale de testare Covid-19. Investițiile totale pentru achiziția de aparatură medicală și extinderea rețelei în 2020 au fost semnificative, mai ales în condițiile unui an de pandemie.

La finalul anului 2020, în rețeaua Synevo România au fost realizate peste 13 milioane de teste medicale. Conform unui studiu intern privind satisfacția clienților, în cadrul căruia pacienții au evaluat vizitele din centrele de recoltare, 86% dintre aceștia au declarat că recomandă serviciile companiei apropiaților datorită profesionalismului personalului, promptitudinii recoltării și primirii rezultatelor și calității generale a serviciilor oferite.

Synevo România este cel mai mare furnizor de servicii de diagnostic de laborator din România, parte a grupului Medicover. În 2020, veniturile cumulate ale Medicover în România au crescut cu 7,5% până la 128 milioane euro. Divizia de Servicii de Diagnostic, reprezentată local prin Synevo România, a înregistrat o creștere a veniturilor de 6,6%, până la 63,4 milioane euro.

Începând cu 6 iulie 2021, deschidem un nou centru de recoltare în orașul Onești prin care dorim să asigurăm accesul la o gamă extinsă de servicii medicale de laborator.

Synevo Onești

Bd. Oituz, nr. 25, Onești

• Program lucru: L-V: 07:00 – 15:00;
• Program recoltare: L-V: 07.00 – 11:30
• Program recoltare probe ginecologice: L-V: 10.00 – 14.00
• Program recoltare RT PCR Covid-19:

În cel de-al șaselea număr al Jurnalului de laborator, vorbim despre actualitățile în contextul COVID-19, precum și despre noutățile din portofoliul nostru de servicii.

Alergia la ambrozie face parte din categoria alergiilor sezoniere, fiind o problemă de sănătate publică în toată lumea. 40% dintre persoanele care suferă de alergii respiratorii sunt alergice la diferite polenuri. Conform statisticilor existente, 482.000 de români sunt alergici la polenul de ambrozie, raportat la cele 9.000.000 de persoane active. Aceste date evidențiază o prevalență crescută a alergiei la ambrozie, de 5,35% în populația activă din România¹.

Cuprins:

• Ce este alergia la ambrozie?
• Care sunt simptomele alergiei la ambrozie?
• Care este tratamentul alergiei la ambrozie?
• Care este prevalența rinitei alergice la polenul de ambrozie?
• Cum poate fi diagnosticată alergia la ambrozie?

Ce este alergia la ambrozie?

Ambrozia (Ambrosia Artemisiifolia) este o plantă originară din America de Nord, o iarbă salbatică întâlnită și pe teritoriul României și menționată pentru prima dată în țara noastră, în anul 1908¹. Planta este extrem de adaptabilă la condițiile meteorologice, căldura și seceta ducând la creșterea producției de polen a acesteia. Ea înflorește în a doua jumătate a lunii iulie și rezistă până în octombrie. Polenizarea este realizată cu ajutorul vântului prin răspândirea în atmosferă a miliarde de particule de polen (celulele vegetale cu rol în înmulţirea plantelor) și a unui număr mare de semințe (~30.000), care își păstrează calitățile germinative până la 40 de ani. Polenul se poate răspândi pe calea aerului câteva sute sau chiar mii de kilometri și poate provoca reacții alergice persoanelor sensibile, chiar dacă acestea locuiesc în zone în care planta este mai puțin răspândită. Este suficientă o concentrație în aer de 30 de particule de polen/m³ pentru a induce reactia alergica². Planta atinge perioada de maximă polenizare în lunile august – septembrie.

Care sunt simptomele alergiei la ambrozie?

Simptomele frecvent întâlnite sunt specifice rinitei alergice cunoscuta si sub denumirea de “febra fanului” – nas înfundat sau secreții nazale abundente, ochi înlăcrimați, prurit facial, strănut în salve, ce apar imediat după contactul cu alergenul, respectiv polenul de ambrozie.  Aceste simptome se pot agrava în cazurile de astm alergic,  tabloul clinic fiind descris cu dispnee – senzație de sufocare, wheezing – șuieratură respiratorie acută, tuse care apare noaptea sau după un efort intens. De asemenea, simptomele rinitei alergice pot fi asociate și cu semnele conjuctivitei alergice (ochi roșii, lacrimare, mâncărimi).

Alergia la ambrozie poate duce la o alergie încrucișată cu diferite alimente (mere, banane, piersici, nectarine, pepene galben sau roșu, dovlecei și castraveți) sau alte plante (ierburi, margarete, arnica și mușețelul)⁴.

Care este tratamentul alergiei la ambrozie?

Abordarea terapeutică este complexă și poate include evitarea expunerii la polen, medicația simptomatică stabilită de medicul alergolog sau hiposensibilizare prin expunere treptată la alergen (imunoterapie). Prin administrarea unor doze crescânde de alergen specific, pe o durată de câteva luni, se efectuează desensibilizarea progresivă, aceasta fiind o metodă eficientă de reducere a incidenței alergiilor.

Care este prevalența rinitei alergice la polenul de ambrozie?

Într-un studiu publicat în anul 2019 în revista Current Health Sciences Journal, Nona-Aura Florincescu-Gheorghe et al. – The Prevalence of Allergic Rhinitis to Ambrosia Elatior in Oltenia Area – efectuat pe 1004 pacienți din vestul României, s-a evaluat prevalența rinitei alergice la polenul de ambrozie și asocierea acesteia cu conjunctivita alergică sau astmul. Pacienții monitorizați erau diagnosticați cu rinită alergică și consultați în Ambulatoriul de Alergologie al Spitalului Central „Filantropia”, Craiova, în perioadele:

• Ianuarie 2011 – Decembrie 2012;
• Iulie 2014 – Octombrie 2015.

Studiul a confirmat, pe de o parte că polenul de ambrozie a devenit cea mai mare sursă de aeroalergeni, iar pe de altă parte a evidențiat că 97,76% dintre pacienții sensibili la polenul de ambrozie erau diagnosticați cu rinită alergică persistentă. Trei sferturi dintre aceștia (73,06%) prezentau și simptome asociate de conjunctivită alergică. În ceea ce privește asocierea cu astmul, doar 22,65% au dezvoltat și simptome de astm bronșic.

Cum poate fi diagnosticată alergia la ambrozie?

Primul pas către un diagnostic este realizat de medicul alergolog cu ajutorul anamnezei, examenului clinic și al testelor cutanate prin înțepare („prick” test). Acestea se efectuează prin administrarea pe suprafața pielii a unui extract ce conţine o cantitate redusă din alergenul suspectat. Dacă reacția este pozitivă, în câteva minute apare o papulă (umflătură) asemenea unei înţepături de ţânţar.

O altă etapă care ajută la diagnosticarea alergiei constă în efectuarea testelor serologice, determinarea serică de IgE-alergen specifice față de extracte de alergeni,. Acestea se procesează în laborator şi e nevoie doar de oprobă de sânge din care se pot determina cantitativ, cu precizie, anticorpii IgE specifici impotriva unui  anumit alergen. În cazul alergiei la ambrozie testul recomandat este Ambrosia elatior, IgE specific. Aceeaşi probă de sânge poate fi folosită pentru a testa şi alţi alergeni suspectaţi. În laboratoarele Synevo poate fi efectuat un panel de alergeni respiratorii care ajută la identificarea alergenilor “trigger” – responsabili de manifestările clinice – dintr-un set de 13 alergeni comuni, întâlniţi atât în interiorul locuinţelor (păr de pisică, păr de câine, aspegillus), cât și în mediul exterior (polen de ambrozie, timoftică, pelin, mesteacăn).

Cea de-a treia etapă de diagnostic o reprezintă efectuarea unui test molecular cu ajutorul căruia pot fi determinate simultan IgE specifice față de ~300 alergeni (extracte de alergeni „integrali” și componente moleculare) prin tehnoogie multiplex. ALEX reprezintă un instrument de diagnostic in vitro pentru sensibilizarea alergică care acoperă marea majoritate a alergenilor inhalatori, alimentari, latexuri și veninuri de Hymenoptere (albina și viespea).

Pentru o diagnosticare corectă și pentru instituirea unui tratament în faze incipiente este recomandat să consultați un specialist, alergiile fiind cauzate de numeroși alergeni,iar simptomatologia fiind adesea confundată cu gripa, viroza respiratorie sau COVID-19.

Pentru eradicarea alergiilor la ambrozie numeroase state se concentrează pe limitarea răspândirii polenului de ambrozie. Responsabilitatea identificării terenurilor infestate din România și a eradicarii acestei buruieni revine autorităților administrației publice locale, așa cum este menționat în articolul 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 707/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018.

Referințe:

1. http://www.madr.ro/docs/minister/Ambrozia-prezentare-combatere_.pdf
2. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6592663/
3. https://gettotext.com/ambrosia-allergy-symptoms-and-treatment/
4. http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/237032

Stimați pacienți,

În data de 04.08.2021, Centrul de recoltare Chiajna din Str. Industriilor, nr. 25, Chiajna, jud. Ilfov va fi închis temporar. Astfel, în această zi nu se vor efectua recoltări analize medicale sau programări pentru analizele medicale decontate.

Pentru recoltarea analizelor medicale, vă rugăm să vă adresați celorlalte centre Synevo din județul Ilfov:

.

Stimați pacienți,

Programările pentru analizele medicale decontate în baza biletelor de trimitere se vor efectua în funcție de data la care vor fi alocate fondurile de la Casele de Asigurări de Sănătate.

Pentru verificarea alocării fondurilor, precum și a detaliilor ce privesc programările pentru luna august puteți acceasa această pagină, apela 021 9666 sau vă puteți adresa direct centrelor Synevo.

Programările se efectuează tuturor asiguraților, indiferent de Casa de Asigurări de Sănătate cu care se află în relație contractuală medicul trimițător.

Alocarea fondurilor, precum și detalii ce privesc programările pe luna august, vor fi actualizate în aceasta pagină.

Programările, cât și recoltările se fac în limita bugetului alocat de către CAS București și CAS ILFOV.

Probele de urină și materii fecale pentru efectuarea analizelor decontate de către Casele de Asigurări vor fi predate în ziua recoltării. În caz contrar, aceste analize nu vor putea fi efectuate ulterior.

Alergiile sezoniere au o incidență crescută în toată lumea și din ce în ce mai mulți oameni acuză un disconfort la polenuri, ierburi și praf – nu doar primăvara, ci și vara și toamna. Statisticile sugerează că numărul acestora va crește, având în vedere un climat în continuă schimbare. Rinita alergică, conjunctivita alergică sau chiar astmul sunt câteva afecțiuni declanșate de factori sezonieri.

Cuprins:

• Conjuctivita alergică – definiție și clasificare
• Care sunt simptomele alergiei la ambrozie?
• Cum poate fi diagnosticată conjunctivita alergică?

Conjuctivita alergică – definiție și clasificare

Conjunctiva este partea anatomică a ochiului reprezentată de o membrană subţire, transparentă, care acoperă partea anterioară a globului ocular și învelește faţa posterioară a pleoapelor. Conjunctivita reprezintă inflamația conjunctivei, o afecțiune cauzată de infecții bacteriene, virale, fungice sau de anumiți factori alergici (alergeni).

Conjunctivita alergică este una dintre tipurile de conjunctivită, o condiție medicală frecvent întâlnită la peste 20% din populație¹, mai ales în climatele tropicale calde și umede. Se manifestă printr-o reacție alergică a membranei exterioare a globului ocular (conjunctiva) la particulele existente în mediu extern, dacă persoana este alergică. Praful, polenul, părul de animale, uneori chiar și medicamentele pot fi alergeni, ce duc la apariția conjunctivitei.

Clasificarea și simptomatologia conjuctivitei alergice

Conjunctivita alergică perenă (Perennial allergic conjunctivitis – PAC) se datorează reacțiilor alergice la părul animalelor, acarienilor și penelor păsărilor. Poate fi întâlnită oricând în timpul anului, iar frecvența crește odată cu vârsta pacientului. Manifestările sunt descrise prin mancarime ochi, roșeață și tumefierea conjunctivei oculare. Afectarea corneei în SAC și PAC este rară.

Conjunctivita vernală sau Keratoconjunctivita vernală (Vernal keratoconjunctivitis – VKC) este o boală specifică populației din zonele calde. VKC este o afecțiune cronică a ambilor ochi, care se poate agrava odată cu expunerea prelungită la praf, vânt și lumina soarelui. Apare mai frecvent în familiile cu istoric de atopie (astm, rinită, eczemă).Tabloul clinic debutează cu mancarimea ochilor, roșeață și fotofobie (sensibilitate la lumină). În cazul copiilor, manifestările pot fi atât de severe, încât sunt nevoiți să întrerupă activitatea școlară pentru câteva zile.

Keratoconjunctivita atopică (Atopic keratoconjunctivitis – AKC) – este tot o formă de conjunctivită alergică severă, ce apare între vârstele 3 – 25 ani, în special în rândul bărbaților. Principalele semne clinice descrise la examenul oftalmologic sunt: hipertrofia papilară de la nivelul conjunctivei tarsale superioare, punctele Horner-Trantas (depozite albe – gelatinoase la limbul superior formate prin degenerarea eozinofilelor direct implicate în procesul alergic), arii de keratită punctată și, în cazuri severe, ulcere corneene. Aceste simptome pot evolua către cataractă. Pacienții prezintă adesea, leziuni eczematoase la nivelul feței, specifice dermatitei atopice cu care AKC este frecvent asociată.

Reacții de hipersensibilitate la contact – sunt reacții sistemice care apar la aplicarea unor medicamente (picături oftalmice) sau a unor produse cosmetice. De regulă, este implicată corneea și reacțiile alergice se manifestă sub formă de cheratită superficială punctată (inflamarea corneei cauzată de diminuarea secrețiilor lacrimale), pseudodendrite sau infiltrate stromale cenușii.

Conjunctivita giganto-papilară – este o afecțiune cronică ce poate fi cauzată de o microtraumă produsă la nivelul conjunctivei tarsale. Prezența unei lentile de contact, a protezei oculare sau a suturilor chirurgicale poate sensibiliza și provoca traume la nivelul conjunctivei superioare cu formarea de papile uriașe. Eliminarea acestor agenți externi va reduce papilele. Reacțiile alergice toxice se pot datora și unor medicamente precum neomicină, atropină, epinefrină sau conservanți din medicamente precum tiomersol.

Cum poate fi diagnosticată conjunctivita alergică?

Diagnosticul se pune pe baza unui consult oftalmologic și analizând istoricul alergiei. La examinarea clinică, ochii roșii și prezența unor mici tumefacții de la nivelul pleoapelor sunt semne vizibile de conjunctivită. Medicul poate recomanda (dacă sunt necesare) teste suplimentare pentru confirmarea alergiei:

• Un test alergic cutanat prin înțepatură (prick test) – cu ajutorul căruia pacientul este expus la un alergen specific pentru a analiza reacția pielii și pentru a stabili dacă este sensibil, printr-o reacție pozitivă.
• Poate fi efectuat un test serologic IgE specifice pentru detectarea anticorpilor IgE  la un anumit alergen, cum ar fi mucegaiul, praful, polenul, păr de animale sau pene. De asemenea, cu ajutorul medicului alergolog pot fi indicate paneluri care detectează o combinație de alergeni. La Synevo pot fi efectuate aceste teste dintr-o simplă recoltare de sânge venos. Efectuarea panelului de alergeni respiratori care ajută la identificarea a 13 alergeni “trigger” dintr-un set de alergeni comuni, întâlniţi atât în interiorul locuinţelor (păr de pisică, păr de câine, aspegillus), cât și în mediul exterior (polen de ambrozie, timoftică, pelin, mesteacăn).
• Pentru diferențierea formelor clinice de conjunctivită se poate stabili un diagnostic etiologic cu ajutorul unui examen al secreției conjunctivale. Cultura oculară va indica prezența sau absența unui agent patogen.

Conduita medicală în cazul conjunctivitei alergice implică o serie de strategii preventive de evitare a alergenului sau acțiuni pentru diminuarea expunerii: închiderea ferestrelor în zonele în care polenul se poate răspândi, păstrarea igienei locuinței prin îndepărtarea prafului, evitarea animalelor de companie care pot fi factori declanșatori ai alergiilor. De regulă, pentru formele ușoare nu este necesară instituirea unui tratament. Pentru cazurile complicate, medicul specialist oftalmolog, împreună cu un alergolog, pot stabili schema terapeutică. Gestionarea cojunctivitei alergice necesită o abordare complexă, începând cu educarea părinților și informarea corectă despre boală. Igiena generală necesită o atenție specială, mai ales în cazul copiilor alergici. Evitarea alergenilor sau chiar schimbarea mediului, dacă se impune pentru cazurile severe și cronice, respectarea tratamentului și administrarea corectă a corticosteroizilor pentru îmbunătățirea calității vieții în cazul pacienților cu pusee frecvente/ debut recurent.

Referințe:

https://aapos.org/glossary/allergic-conjunctivitis

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5968423/

https://www.medicalnewstoday.com/articles/157692#types

https://www.healthline.com/health/allergic-conjunctivitis#treatment

https://www.healthline.com/health/allergic-conjunctivitis#diagnosis

Endocardita este o afecțiune cardiacă, ce are la baza inflamația endocardului (membrana care căptușește cavitățile inimii). Inima este un organ musculos, cavitar, format din patru camere: două atrii şi două ventricule. Cântărește aproximativ 300 grame, are dimensiunea pumnului unui adult și efectuează o activitatea uriașă, pompând peste 7200 l de sânge și realizând 100.000 de contracții/ zi. Este situată în cavitatea toracică între cei doi plămâni, și este formată din trei straturi concentrice, endocard, miocard și epicard.

Cuprins:

• Clasificiarea endocarditelor
• Mecanismul de producere al endocarditei infecțioase
• Simptomatologia endocarditelor infecțioase
• Prognosticul și diagnosticul endocarditelor infecțioase

Clasificarea edocarditelor

O clasificare etiologică a endocarditelor le împarte în endocardite bacteriene (infecțioase) sau non-infecțioase (aseptice).

Endocardita infectioasa

Endocardita infectioasa apare în cadrul unor infecții generale, cauzate de diverși germeni. Studiile arată că incidența endocarditei infecțioase (EI) este de aproximativ 4/ 100.000 în populația generală și 15/ 100.000 la persoanele cu vârsta mai mare de 50 ani.

Endocardita bacteriană (infecțioasă) prezintă două forme clinice evolutive:

• Endocardita bacteriană subacută (lentă) – cu o evoluție îndelungată, grefa septică formându-se pe un endocard lezat în antecedente (valvulopatie dobândită sau congenitală).
• Endocardita bacteriană acută (endocardita malignă acută) – cu o evoluție rapidă, deoarece grefa septică se constituie pe un endocard normal, anterior.

Cel mai frecvent agent etiologic este Streptococcus Viridans, întâlnit în aproximativ 75% dintre cazurile diagnosticate¹. Endocardita stafilococică, cauzată de Stafilococcus Aureus are o rată a mortalității de aproximativ 40% și este frecvent asociată cu complicații embolice². Alți agenți implicați în endocardita infecțioasă, însă mai rar întâlniți, pot fi pneumococul, enterococul sau gonococul. Endocardita poate fi cauzată și de fungi, precum Candida sau Aspergillus.

Endocardita reumatismala

Endocardita reumatismală este principala manifestare a reumatismului articular acut (R.A.A). La originea RAA se află o angină streptococică și, deși etiologia acestei endocardite este infecțioasă, afectarea vasculară nu este infecțioasă. Endocardita reumatismală este cauzată de un conflict imunologic tisular, plecând de la infecția streptococică faringiană. Pot fi afectate toate valvele cardiace, provocând o stenoză sau o insuficiență valvulară¹.

Altfel spus, Endocardita reumatismală apare în urma unei infecții cauzate de streptococul de grup A, în care se observă una sau mai multe condiții medicale de tipul: poliartrită acută mobilă, coree (sindrom acut sau cronic care se manifestă prin mișcări bruște, involuntare, de scurtă durată și neregulate ale membrelor), cardită (inflamația unei părți sau a întregii inimi – miocardita – inflamația miocardului, endocardita – inflamația endocardului și a valvelor sau pericardita – inflamația pericardului), noduli subcutanați, eritem marginat (pete mari cu margini roșiatice, neregulate, trecătoare, care apar pe trunchi și brațe).

Mecanismul de producere al endocarditei infecțioase

Endocardita poate apărea pe un cord deja afectat, la persoanele cu cardiopatii, de obicei reumatismale sau poate fi favorizată de o serie de factori declanșatori. Aceștia pot fi sursa unor focare de infecție: extracții dentare, amigdalectomii, investigații genito-urinare (cateterism vezical, cistoscopie), bronhoscopii, avorturi. Germenii existenți în aceste focare de infecție pătrund în sânge și se pot grefa pe valva lezată. În producerea bolii, un rol important îl joacă raportul dintre virulența germenilor și puterea de apărare a organismului:

• Dacă mecanismele de apărare a organismului sunt scăzute și germenii sunt virulenți apare endocardita malignă acută (*evoluție rapidă);
• Dacă apărarea organismului este crescută și virulența germenilor este scăzută, pot apărea endocardite nebacteriene/ abacteriene;
• Când mecanismele de apărare ale organismului și virulența germenilor sunt în echilibru, pot apărea endocardite lente.

Leziunile caracteristice constau în vegetații localizate pe valvele mitrale sau aortice, alcătuite din hematii, leucocite și fibrină. Vegetațiile conțin bacterii, sunt friabile, se desprind ușor și pot forma embolii septice (splină, rinichi, creier).

Sursa: https://www.jungleroots.com/post/what-you-need-to-know-about-infective-endocarditis

Simptomatologia endocarditelor infecțioase

Debutul este insiduos și se carcaterizează prin febră neregulată, frisoane, transpirații nocturne, dureri de cap, dificultăți de respirație în special în timpul activităților fizice (dispnee), tuse, oboseală, dureri musculare și articulare.

Semnul principal este febra, care persistă săptămâni și chiar luni, până când diagnosticul este stabilit. 90% dintre pacienţi prezintă febră asociată frecvent cu simptome sistemice precum: frisoane, inapetenţă şi scădere ponderală.

Tabloul clinic cuprinde uneori și semne cutanate: mici pete roșii sau violete pe piele (peteșii), erupții hemoragice pe membre, paliditate, noduli Osler (nodozități mici, dureroase, roșii-violacee care apar în pulpa degetelor). Pot fi descrise semne de embolie în arterele membrelor (durere, paloare, hipotermie și dispariția pulsului), în arterele cerebrale (hemiplegie) și în artera pulmonară (infarc pulmonar) și, la unii pacienți pot fi chiar semne renale (colici violente și hematurie) sau leziuni de glomerulonefrită (hematurie și albuminurie).

Prognosticul și diagnosticul endocarditelor infecțioase

Diagnosticul se realizează prin aplicarea criteriilor Duke. Acestea includ atât criterii clinice – prezența semnelor și simptomelor, dar și rezultatele unor examene paraclinice – ecocardiografie sau examene microbiologice.

Tabloul clinic este completat de creșterea semnificativă a VSH-ului, de hiperleucocitoza care se evidențiază prin hemogramă (creșterea numărului de leucocite), creșterea fibrinogenului și a proteinei C reactive, precum și de confirmarea agentului etiologic prin rezultatul unei hemoculturi bacteriene. În cazul endocarditelor streptococice se poate efectua o cultură din exsudatul faringian și un ASLO în puseu acut, la care titrul va fi crescut.

Prognosticul depinde de starea miocardului și de importanța leziunilor valvulare, la copii endocarditele fiind mai grave decât la adulți. În general, prognosticul este rezervat la bătrâni, în formele cu hemoculturi negative, cu leziuni renale severe sau embolii grave.  

Mortalitatea intraspitalicească, mai ales a pacienţilor cu endocardită infecțioasă variază între 15-30% și diagnosticarea rapidă a acestora poate îmbunătăţi prognosticul. Rolul medicului de familie este esențial în identificarea pacienților cu semne de endocardită iar echipele medicale multidisciplinare, prin aplicarea managementului terapeutic conform Ghidurilor ESC 2009 (ghiduri publicate de Societatea Europeană de Cardiologie – ESC) pot duce la rezolvarea cazurilor și complicațiilor asociate endocarditei.

Referințe:

1. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/endocarditis/symptoms-causes/syc-20352576
2. https://www.nhs.uk/conditions/endocarditis/diagnosis/
3. https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/16957-endocarditis
4. https://www.romanianjournalcardiology.ro/wp-content/uploads/2016/09/ghid.pdf
5. Corneliu Borundel, Medicină internă, Ed. ALL, 2009, p. 357
6. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/12426917/
7. http://www.columbia.edu/itc/hs/medical/pathophys/id/2009/endocarditisColor.pdf

Stimați pacienți,

Începand cu data de 1 august 2021, centrele Synevo din județul Prahova vor efectua recoltări pentru analize medicale decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate Prahova.

Programările pentru analizele medicale decontate în baza biletelor de trimitere se vor efectua doar în centrele de recoltare, în baza biletului de trimitere, în intervalul orar Luni – Vineri 07:00 – 11:00, începând cu data de 30.07.2021.

Perioada în care se vor efectua recoltările este 2-6 august, între orele 07:00-11:00.

Lista de programări rămâne deschisă până la ocuparea tuturor locurilor disponibile. Programările, cât și recoltările se fac în limita bugetului alocat de către Casa de Asigurări de Sănătate Prahova.

Probele de urină și materii fecale pentru efectuarea analizelor decontate de către Casa de Asigurări vor fi predate în ziua recoltării. În caz contrar, aceste analize nu vor putea fi efectuate ulterior.

Enterocolita inflamatorie cronică sau boala inflamatorie cronică intestinală are drept caracteristică principală inflamaţia cronică a mucoasei intestinale şi este reprezentată de boala Crohn (care afectează, în special ileonul și colonul) şi de colita ulcerativă (sau rectocolita ulcero-hemoragică), boala autoimunăcare afectează colonul și rectul).

Aceste boli digestive sunt relativ răspândite în ţările dezvoltate din emisfera nordică, cu existenţa unei variații semnificative a incidenței lor (mult mai răspândite în Scandinavia față de Peninsula Iberică). În România, enterocolitele, atât RUH, cât și boala Crohn, au o incidență redusă, formele severe fiind și ele rare. Odată cu schimbarea modului de alimentație, se constată o creştere a frecvenţei acestor afecțiuni.

Din punct de vedere al mecanismului etiopatogenic, aceste patologii apar sub acţiunea factorilor de mediu (care acţionează ca “triggers”), pe un fond de predispoziţie genetică. Se pare că flora saprofită poate fi incriminată, cu pierderea toleranței imune a mucoasei la antigenii microbieni ai acesteia.

Deşi tabloul celor două afecţiuni se poate asemăna adesea, uneori chiar suprapunându-se, totuşi ele prezintă destul de multe deosebiri.

Enterocolita – boala inflamatorie cronică intestinală și manifestările sale

Rectocolita Ulcero-Hemoragica (RUH) reprezintă o boală inflamatorie intestinală (enterocolita), caracterizată prin  episoade recurente de diaree cu mucus şi sânge, alternând cu perioade de acalmie.

Manifestările digestive constau în diaree cu sânge, mucus şi puroi. Mai apar durerile abdominale, tenesmele şi crampele abdominale. Palparea abdomenului este dureroasă în hipogastru sau pe traiectul colonic. De obicei, episoadele diareice au un număr de scaune de 3-10/ zi (rareori mai multe), iar în puseele severe, adesea pot apărea doar emisii de sânge, mucus şi puroi. În afara episoadelor acute, scaunul poate fi chiar normal, sau se ajunge, eventual, la 2-3 scaune, dar de obicei fără sânge.

Manifestările extradigestive sunt: anemia secundară pierderii sanguine, febra sau subfebrilitatea în puseu, pierderea ponderală, astenia. Uneori pot apărea artrita, eritemul nodos, uveita (relativ rar). Alte afecţiuni ce pot apărea concomitent, dar în legătură cu RUH, sunt: colangita sclerozantă, bolile hepatice, amiloidoza secundară, spondilita anchilozantă.

Examene paraclinice, care contribuie la diagnosticul de RUH, sunt: investigaţiile biologice şi investigaţiile ce evidenţiază modificări morfologice ale zonelor afectate.

Tabloul clinic al Rectocolitei Ulcero-Hemoragice

Datele de laborator ce apar modificate în puseu sunt: hemograma, prezenţa anemiei de tip feripriv, cu hipocromie şi sideremie scăzută, hipoalbuminemie prin pierdere, sindrom inflamator prezent (creşterea VSH-ului, leucocitoza uneori, proteina C reactiva crescută). Coprocultura este utilă pentru a exclude o cauză infecţioasă, cum ar fi dizenteria bacteriană.

Datele endoscopice sunt absolut necesare, deoarece aspectul rectului si colonului demonstrează uşor diagnosticul. Biopsia din mucoasa rectocolonică este obligatorie pentru diagnostic, ea arătând infiltrat inflamator cu polimorfonucleare la nivelul mucoasei (nu a tuturor straturilor), prezenţa abceselor la nivelul glandelor criptice, exulceraţii. Aceasta permite şi aprecierea severităţii leziunilor.

Diagnosticul pozitiv se pune pe baza prezenţei diareei cu sânge, mucus şi puroi, apoi pe aspectul endoscopic, urmate de confirmarea prin biopsie. Evoluţia este sub forma unor episoade de acutizare, cu durată variabilă, de obicei săptămâni sau luni, urmată de remisiune.

Regim alimentar și tratament în Rectocolita Ulcero-Hemoragica

Regimul alimentar în puseu va fi unul de cruţare digestivă, cu evitarea laptelui şi a lactatelor (smântână, brânzeturi fermentate), a legumelor şi fructelor crude, a dulciurilor concentrate. În puseele deosebit de grave se poate apela la nutriţia parenterală pentru câteva zile, iar tratamentul medicamentos pentru enterocolita depinde de intensitatea puseului.

Boala Crohn

Boala Crohn (BC) este tot o afecţiune inflamatorie cronică a tubului digestiv, ce cuprinde ileonul terminal la aproximativ 30% din cazuri, la aprox. 50% există afectare ileo-colonică, iar uneori e afectat doar colonul. De fapt, orice segment al tubului digestiv poate fi afectat (inclusiv esofagul, stomacul, duodenul sau apendicul, dar mult mai rar). Predispoziţia genetică pentru BC este mare, riscul fiind crescut, la populaţia evreiască.

Tabloul clinic în Boala Crohn

Tabloul clinic poate fi şters sau absent, iar uneori poate fi sugestiv pentru boală. Contextul clinic la această boală este reprezentat de: diareea cronică (chiar dacă sunt prezente doar 2-4 scaune/ zi), cu subfebrilitate, astenie, leziuni perianale (fistule delabrante). Examenul clinic poate releva un abdomen difuz dureros la palpare, uneori palparea unei mase tumorale în fosa iliacă dreaptă, prezenţa unor fistule cutanate.

Diagnosticul se bazează în primul rând pe endoscopie cu biopsie. Tabloul biologic în puseu va releva sindromul inflamator cu creşterea VSH, leucocitozei, fibrinogenului, proteinei C reactive si pot sa apara anemia şi modificari ale albuminei serice ( hipoalbuminemie)

Evoluţia bolii este caracterizată prin recidive. În general, mai mult de 50% din cazuri recidivează după o rezecţie iniţială.

Referine:

Curs de gastroenterologie universitatea de medicină şi farmacie “Victor Babeş” Timişoara – clinica de gastroenterologie și hepatologie, 2007, Autor: prof. Dr. Ioan Sporea, şef clinică gastroenterologie

Sindromul ovarelor polichistice (SOP) este consecința unui dezechilibru hormonal care afectează 5-10% dintre femeile aflate la vârsta reproductivă. Reprezintă una din cauzele principale ale infertilității feminine și este responsabilă pentru o serie de simptome care pot afecta femeia din punct de vedere fizic și emoțional.

Sindromul ovarelor polichistice se caracterizează prin niveluri ridicate de hormoni androgeni, menstruații neregulate și/ sau chisturi mici pe unul sau ambele ovare (ovare micropolichistice).

Deși cauzele exacte ale apariției SOP sunt necunoscute, se presupune că terenul genetic, alimentația și rezistența la insulină sunt principalii factori implicați în dezvoltarea acestei patologii. Studiile au arătat că femeile cu mame sau surori care suferă de sindromul ovarelor polichistice sunt de 2 ori mai predispuse de a avea această boală.

Sindromul ovarelor polichistice și complexitatea semnelor în diagnosticarea sa

Semnele și simptomele sindromului ovarelor polichistice se dezvoltă adesea la pubertate în perioada primei menstruații. Uneori, această patologie apare mai târziu, de exemplu, ca răspuns la o creștere importantă în greutate.
Tabloul clinic specific pentru sindromul ovarelor polichistice este reprezentat de:

• Creșterea în greutate – aproximativ jumătate dintre persoanele cu SOP vor avea creștere în greutate și obezitate, greu de gestionat;
• Oboseală – multe femei cu SOP raportează oboseală crescută și energie scăzută;
• Creșterea părului nedorită în anumite zone ale corpului (hirsutism) – zonele afectate de creșterea excesivă a părului pot include fața, brațele, spatele, toracele, degetele mari, degetele de la picioare și abdomenul. Hirsutismul legat de SOP este cauzat de modificările hormonilor androgeni;
• Alopecie de tip masculin – căderea părului legată de această patologie poate apărea la vârsta mijlocie;
• Infertilitatea – SOP este o cauză principală a infertilității feminine. Cu toate acestea, unele persoane pot avea nevoie de asistență pentru tratamente de fertilitate, altele sunt capabile să conceapă copii în mod natural;
• Acnee – modificările hormonale legate de hormonii androgeni pot duce la apariția acneei. Hormonii masculini pot face pielea mai grasă decât de obicei și pot provoca erupții în zone precum fața, torace și partea superioară a spatelui;
• Pete de culoare închisă pe piele (Darkening of skin) – în cazul SOP este posibilă apariția unor pete groase, întunecate, catifelate la nivelul axilei, sub sâni ori la nivelul cefei;
• Modificări ale dispoziției – SOP poate produce schimbări ale dispoziției, depresie și anxietate;
• Durere pelvină – durerea pelvină (dureri de ovare) poate apărea odată cu menstruația, împreună cu sângerări abundente dar și atunci când femeia nu sângerează;
• Dureri de cap – modificările hormonale determină dureri de cap;
• Tulburări de somn – persoanele cu SOP menționeaza deseori probleme precum insomnia sau somnul superficial iar apneea în somn (pauze respiratorii în timpul somnului) este o afecțiune întâlnită la acest tip de paciente.

Factorii implicați în apariția ovarelor polichistice

Cauza exactă a sindromului ovarelor polichistice nu este cunoscută. Factorii care ar putea juca un rol important în apariția SOP includ:
• Excesul de insulină – poate crește producția de hormoni androgeni, provocând dificultăți în producerea ovulației.
• Inflamația de grad scăzut – cercetările au arătat că femeile cu sindromul ovarelor polichistice prezinta un tip de inflamație de grad scăzut care stimulează ovarele polichistice să producă hormoni androgeni in exces, ceea ce poate duce la apariția bolilor cardiovasculare.
• Anomalii genetice – studii recente au arătat că anumite anomalii genetice ar putea fi cauza apariției sindromul ovarelor polichistice.
• Exces de hormoni androgeni – ovarele produc niveluri crescute de hormoni androgeni care inhiba ovulația, rezultând hirsutism și acnee.

Complicațiile sindromului ovarelor polichistice

O serie de afecțiuni pot fi asociate cu sindromul ovarelor polichistice, infertilitatea fiind una dintre ele. Diabetul gestațional sau hipertensiunea arterială indusă de sarcină, avortul spontan sau nașterea prematură sunt alte câteva complicații care pot apărea în sarcină, dacă femeia este diagnosticată și cu SOP.

De asemenea, nediagnosticat la timp SOP favorizează numeroase disfuncții în organism și poate duce la complicații grave: steatohepatită nonalcoolică (o inflamație severă a ficatului cauzată de acumularea de grăsimi în ficat), sindrom metabolic (grup de afecțiuni, inclusiv hipertensiune arterială, glicemie crescută în sânge și niveluri anormale de colesterol sau trigliceride care cresc semnificativ riscul de boli cardiovasculare), diabet zaharat de tip 2, apnee în somn, depresie, anxietate și tulburări alimentare, sângerări uterine anormale, cancer al mucoasei uterine (cancer endometrial) sau chiar obezitate.

Criteriile de diagnosticare în sindromul ovarelor polichistice

Există două criterii principale utilizate pentru diagnosticarea SOP: Criteriile Rotterdam 2003 și Criteriile NIH / NICHD.

Diagnosticul de laborator

În prezent, nu există un test unic, dedicat, care să poată diagnostica SOP. Medicul va corobora aspectele clinice, istoricul medical și familial și examenul fizic, precum și rezultatele testelor de laborator pentru a ajuta la stabilirea unui diagnostic.
Determinări hormonale utilizate în diagnosticul sindromului ovarelor polichistice:

Testosteron – acesta este testul inițial pentru a determina dacă pacienta produce androgeni în exces. O valoare crescută a acestui hormon poate indica o suspiciune de SOP.
SHBG (Sex Hormone Binding Globulin) – globulina de legare a hormonilor sexuali – poate fi redusă în SOP
Hormonul anti-Müllerian (AMH) – un nivel crescut este adesea observat în sindromul ovarelor polichistice

Teste pentru excluderea altor afecțiuni cu semne și simptome similare:
TSH (Hormonul de stimulare tiroidiană) – pentru a exclude o tulburare tiroidiană
Cortizol – pentru a exclude sindromul Cushing
Prolactină – pentru a exclude hiperprolactinemia
17-hidroxiprogesteron – pentru a exclude cea mai comună formă de hiperplazie suprarenală congenitală
hCG (Gonadotropina corionică umană) – pentru a exclude sarcina
IGF-1 – pentru a exclude excesul de hormon de creștere (care poate provoca acromegalie)

Teste de evaluare periodică a riscului de boli cardiovasculare sau diabet zaharat:
Profilul lipidic (colesterol total, HDL colesterol, LDL colesterol, trigliceride)
Glicemie
Hemoglobina glicozilată

Referițe:

https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/pcos/symptoms-causes/syc-20353439

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3737989/

https://www.pcosaa.org/overview

https://pcos.com/pcos-and-hormonal-imbalance/?ap_id=healthstatus

https://labtestsonline.org/conditions/polycystic-ovary-syndrome-pcos

https://adc.bmj.com/content/77/1/89.full