Quantcast
Channel: Synevo
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1038

Covid 2023: simptome, particularități și modalități de prevenire

$
0
0
covid 2023, restrictii covid romania azi, test covid nazal, izolare covid 2023, tratament covid 2023

SARS-CoV-2 este un virus din familia coronavirusurilor, aceeași familie de viruși care a cauzat SARS (Sindromul Respirator Acut Sever) și MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu). A fost identificat pentru prima dată în decembrie 2019 în orașul Wuhan, provincia Hubei, China.

Cuprins:

Ce structură are virusul?

Este un virus ARN pe a cărui suprafață externă sunt dispuși spiculi proeminenți, de natură glicoproteică. Genomul său este format dintr-un ARN cu catenă simplă și este împachetat într-o capsidă proteică.

Cum se transmite infecția?

Transmiterea se realizează în principal prin picături respiratorii microscopice generate atunci când o persoană infectată tușește, strănută sau vorbește. Este, de asemenea, posibilă transmiterea prin contact direct cu o persoană infectată sau prin atingerea suprafețelor contaminate și apoi a feței, ambele moduri de transmitere având aceeași perioadă de incubație de 2-14 zile.

simptome  covid 2023, restrictii covid romania azi, test covid nazal, izolare covid 2023, perioada de incubatie covid, tratament covid 2023

Care sunt consecințele apariției virusului Covid-19?

Pandemia de Covid-19 a avut un impact major asupra sănătății globale, dar și asupra economiei și a societății în ansamblu. Guvernele și organizațiile internaționale au implementat diverse măsuri pentru a limita răspândirea virusului, cum ar fi distanțarea socială, purtarea măștilor și campaniile de vaccinare.

Ce variante Covid-19 sunt identificate în 2023 și care sunt caracteristicile lor?

O nouă subvariantă a coronavirusului a fost identificată prin secvențiere genetică în țări, precum: SUA, Marea Britanie, Israel și Danemarca, la persoane infectate, fără conexiune aparentă unele cu altele. Aceste caracteristici sugerează că varianta se află în circulație de câteva luni. Denumită BA.2.86, sau, generic, „Pirola”, a apărut din varianta Omicron, dar a amplificat interesul cercetătorilor din cauza numărului  semnificativ de  mutații, cu 34  mai multe decât ”ruda” sa cea mai apropiată, Omicron. Toate mutațiile sunt concentrate în proteina Spike, ceea ce, spun reprezentanții CDC (Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA), ar favoriza ocolirea imunității determinată de infecțiile sau vaccinările cu variante anterioare ale SARS-CoV-2.

Varianta Pirola a noului Covid din 2023 poate să provoace infecții la persoanele care au avut anterior Covid-19 sau care au primit vaccinuri împotriva Covid-19. Oamenii de știință evaluează eficiența viitorului vaccin Covid-19. Opinia actuală a CDC este că acest vaccin actualizat va fi eficient în ceea ce privește reducerea îmbolnăvirilor grave și a spitalizărilor. În acest moment, nu există nicio dovadă că această variantă provoacă o formă mai gravă.

Pirola – BA.2.86 este o variantă nou desemnată a SARS-CoV-2 care prezintă o serie de mutații suplimentare în comparație cu variantele Omicron detectate anterior. Mai exact, secvența genetică a BA.2.86 prezintă peste 30 de diferențe de aminoacizi în comparație cu BA.2, care a fost descendența Omicron dominantă la începutul anului 2022. BA.2.86 are, de asemenea, peste 35 de modificări de aminoacizi în comparație cu XBB.1.5, care a circulat mai recent și care a fost dominantă în cea mai mare parte a anului 2023. Acest număr de diferențe genetice este aproximativ de aceeași magnitudine ca cea observată între varianta inițială Omicron (BA.1.1) și variantele anterioare, cum ar fi Delta (B.1.617.2).

Care e impactul acestei mutații?

Numărul mare de mutații din varianta Pirola a virusului SARS-CoV-2 ridică probleme legate de o mai mare evitare a imunității existente în urma vaccinurilor și a infecțiilor anterioare, în comparație cu alte variante recente. De exemplu, o analiză a mutațiilor sugerează că diferența poate fi la fel de mare sau mai mare față de cea dintre BA.2 și XBB.1.5, care au circulat la diferență de aproape un an.

Cu toate acestea, probe biologice prelevate cu această variantă a virusului nu sunt încă disponibile pe scară largă pentru o testare de laborator mai specifică a anticorpilor și este prea devreme pentru a cunoaște impactul în lumea reală asupra imunității. Cea mai mare parte din populația SUA are anticorpi împotriva SARS-CoV-2 în urma vaccinării, a unei infecții anterioare sau a ambelor și este probabil ca acești anticorpi să continue să ofere o anumită protecție împotriva îmbolnăvirilor severe cauzate de această variantă.

Spitalizările au fost cele mai frecvente la pacienții cu vârsta de peste 70 de ani. Comparativ cu perioada anterioară a pandemiei, când serviciul de urgență și spitalele erau invadate de pacienți care sufereau de hipoxie și pneumonie virală, necesitând diverse modalități de oxigenoterapie și ventilatoare, pacienții vârstnici s-au prezentat în ultima perioadă la Camera de Gardă cu slăbiciune musculară, oboseală, deshidratare și tulburari electrolitice. Chiar dacă aceste simptome au fost cauzate de o infecție cu SARS-CoV-2, ele au necesitat mai puțin personal de specialitate și resurse în comparație cu anii trecuți. Gestionarea unei astfel de patologii a fost mai puțin dificilă, iar pacienții au fost externați după câteva zile.

Ce simptome Covid 2023 apar în noile variante Pirola, Eris și Fornax?

Chiar dacă protecția împotriva formelor grave rămâne robustă, imunitatea împotriva oricărei infecții a scăzut cu siguranță. În cazul persoanelor sănătoase cu vârsta sub 65 de ani, variantele actuale exprimă o predilecție pentru tractul respirator superior și urmează un anumit tipar.

Simptomele încep de obicei cu durere în gât și progresează spre dureri de cap, rinoree și congestie nazală, confirmarea infecției făcându-se, ca și până acum, printr-un test covid nazal.

Din punct de vedere imunologic, nu este surprinzător faptul că persoanele vârstnice din Statele Unite s-au îmbolnăvit de Covid19 la începutul toamnei. A trecut un an sau mai mult de când mulți dintre acestia au avut ultima oară o infecție cu Covid-19 sau li s-a administrat o doză de vaccin. De fapt, doar 46,5% dintre persoanle de peste 75 de ani au primit la un moment dat cel mai recent rapel bivalent.

Care sunt recomandările actuale privind ”noul” Covid-19?

Recent, Comitetul consultativ privind practicile de imunizare al CDC a votat pentru aprobarea vaccinului monovalent actualizat XBB.1.5 pentru toate persoanele cu vârsta de peste 6 luni. Probabil că experții CDC au fost convinși în principal de datele conform cărora o recomandare universală va preveni 400.000 de spitalizări și 40.000 de decese cauzate de infecția cu Covid-19.

Chiar și în cazul persoanelor sănătoase sub 65 de ani, vaccinul monovalent actualizat XBB.1.5 este unul eficient pe variantele care circulă în prezent și permite o protecție suplimentară împotriva oricărei infecții. Deși în declin, subvariantele din familia XBB reprezintă încă un procent mare din noile infecții. În plus, varianta larg răspândită Eris – EG.5 diferă de XBB.1.5 prin doar două mutații noi, F456L și Q52H, ceea ce sugerează că vaccinul actualizat va funcționa bine împotriva acesteia.

Cel mai important mesaj e legat de faptul ca serul celor infectați anterior cu XBB a fost capabil să genereze un răspuns semnificativ împotriva variantei Pirola – BA.2.86 a virusului SARS-CoV-2, ceea ce sugerează că vaccinul actualizat care vizează XBB își va menține protecția în cazul în care BA.2.86 se va răspândi pe parcursul toamnei și iernii următoare. În cadrul singurelor studii clinice efectuate până în prezent pe specia umană, Moderna a anunțat că vaccinul său XBB.1.5 a generat o creștere a anticorpilor neutralizanți de 8,7-11 ori împotriva variantelor Pirola – BA.2.86, Eris – EG.5 și Fornax – FL.1.5.1.

Recomandările medicilor din România privind noile variante COVID

În România, personalul medical recomandă în continuare evitarea contactului persoanelor cu vârste extrerme (nou-născuți sau bunici) cu acei membri ai familiei care sunt infectați și purtarea măștilor de protecție, acestea fiind încadrate la măsuri de izolare covid 2023 sau reglementări privind restricții covid România azi. Nu în ultimul rând, rămân valabile recomandările de prevenție menționate în timpul pandemiei și anume: spălatul mâinilor la revenirea acasă sau ori de câte ori este nevoie – după un episod de tuse sau strănut – și aerisirea frecventă a spațiilor din instituții de învățământ și din alte încăperi cu colectivități.

E ceva diferit în opțiunile de tratament covid 2023?

Ținând cont de numeroasele date clinice privind evoluția Covid sub diverse tratamente şi de experienţa dobândită în monitorizarea şi îngrijirea multor pacienţi în sistem ambulatoriu, Comisia de boli infecţioase a Ministerului Sănătăţii a propus un protocol de tratament revizuit pentru pacienţii adulţi, ce vizează, în primul rând, terapiile antivirale, în conformitate cu respectarea indicațiilor actualizate și a ghidurilor internaţionale de gestionare a infecției cu Covid-19.


Referinte:

  1. https://www.who.int/publications/m/item/covid-19-epidemiological-update—29-september-2023
  2. https://www.cdc.gov/respiratory-viruses/whats-new/covid-19-variant.html
  3. https://time.com/6317170/covid-19-new-variant-vaccine-essay/?fbclid=IwAR2D93JvA8AybSJcRZSC_bobgYiu5JUz1dIGBLd6sY2ksVP2m0IXfeWN2co

Viewing all articles
Browse latest Browse all 1038

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48