Ce este pielonefrita?
Pielonefrita (infecția renală) este o infecție severă a tractului urinar superior (ITU), caracterizată prin apariția unui proces inflamator, la nivelul unuia sau ambilor rinichi, care, uneori, poate pune viața în pericol. De obicei este mai frecventă la femei decât la bărbați și este produsă în special de bacterii. Se poate manifesta sub două forme:
- Pielonefrita acută: apare brusc și este moderată/severă, fiind cauzată de o infecție bacteriană a tractului urinar (ITU).
- Pielonefrita cronică: este mai rară și mai gravă decât forma acută. Este cauzată atât de anomalii congenitale (care împiedică golirea normală a tubilor colectori renali), cât și de episoade infecțioase acute recurente.
Cuprins:
- Ce este pielonefrita?
- Pielonefrita simptome, cauze și factori de risc
- Pielonefrita diagnostic și tratament
Pielonefrita simptome, cauze și factori de risc
Simptomele apar, de obicei, în termen de două zile de la infectare și pot include: febră mai mare de 38,9°C, durere abdominală, în lombă, flancuri sau în zona inghinală, durere sau senzatia de usturime la urinare. Se mai constată o urină cu aspect tulbure, cu miros urât, puroi (piurie) sau sânge în urină (hematurie), urinare frecventă, frisoane, greață, vărsături, stare generală de rău și oboseală, piele umedă, stare de confuzie.
Simptomele pot fi diferite la copii și la adulții mai în vârstă comparativ cu persoane din alte intervale de vârstă. De exemplu, starea de confuzie este frecventă la adulții în vârstă și este adesea singurul simptom. Pacienții cu pielonefrită cronică pot avea doar simptome ușoare sau acestea pot lipsi.
Pielonefrita este cel mai frecvent cauzată de infecții bacteriene si mai rar de viusuri și debutează, de obicei, în tractul urinar inferior sub forma unei infecții urinare. Bacteriile intră în organism prin uretră și încep să se înmulțească și să se răspândească până la vezica urinară, de unde înaintează prin uretere până la rinichi.
Bacterii precum E. coli, Proteus mirabilis, enterobacter și Staphylococcus cauzează adesea infecția. Cu toate acestea, orice infecție gravă cu bacterii ajunse în numar mare în fluxul sanguin se poate răspândi și la rinichi și poate provoca pielonefrita acută.
Întreruperea fluxului normal de urină din diverse motive determină un risc mai mare de apariție de pielonefrită acută. De exemplu, un tract urinar care are o dimensiune sau o formă neobișnuită este mai probabil să conducă la pielonefrită acută.
De asemenea, uretra femeilor este mult mai scurtă decât cea a bărbaților, astfel încât este mai ușor pentru bacterii să pătrundă în tractul urinar. Acest lucru face ca acestea să fie mai predispuse la infecții renale și să fie expuse la un risc mai mare de pielonefrită acută.
Pacienții care prezintă anumite patologii precum: litiază renală (pietre la rinichi) diabet, HIV/SIDA sau cancer, reflux vezico-ureteral (o afecțiune în care cantități mici de urină refluează din vezica urinară în uretere și rinichi), hiperplazie benignă de prostată – HPB (prostată mărită) au un risc crescut de a dezvolta pielonefrită. Alți factori care pot predispune la infecții sunt: utilizarea cateterului, cistoscopia, intervenția chirurgicală la nivelul tractului urinar, administrarea unor anumite medicamente, neuropatia (leziuni ale nervilor).
Formele cronice ale pielonefritei sunt mai frecvente la persoanele diagnosticate cu obstrucții urinare. Acestea pot fi cauzate de infecții urinare, reflux vezico-ureteral sau anomalii anatomice. Pielonefrita cronică este mai frecventă la copii decât la adulți.
Uneori, la pacienții cu un sistem imunitar slăbit sau cu alte afecțiuni cronice subiacente, infecțiile renale pot duce la complicații precum pielonefrita emfizematoasă (mai frecventă la pacienții cu diabet) sau necroza papilară renală, care pun viața în pericol.
Pielonefrita diagnostic și tratament
Medicul va evalua dacă pacientul prezintă febră, sensibilitate la nivelul abdomenului și alte simptome comune. Dacă suspectează o infecție renală, va solicita un sumar de urină, urocultură și hemogramă. În plus poate recomanda și investigații exploratorii de imagistică medicală (ecografie, tomografie computerizată, scanare DMSA), pentru a confirma existența și natura unor eventuale obstrucții la nivelul tractului urinar.
Pentru tratarea pielonefritei acute, antibioticele (10 – 14 zile) sunt de primă intenție. Deoarece în unele cazuri, terapia medicamentoasă este ineficientă, medicul poate solicita internarea în spital. În cazul infecțiilor renale recurente poate fi necesară o intervenție chirurgicală pentru a îndepărta orice obstrucție sau pentru a corecta o problemă structurală la nivelul rinichilor, sau pentru a drena un abces care nu răspunde la tratamentul cu antibiotice.
În cazurile de infecție severă, poate fi necesară nefrectomia partială (îndepărtarea unei zone dintr-un rinichi).
În sarcină, presiunea crescută a uterului gravid asupra ureterelor, poate duce la un risc crescut de pielonefrită. Deoarece aceasta afecțiune poate pune în pericol atât viața mamei cât și a fătului, se recomandă internarea în spital, pentru o monitorizare terapeutică eficientă și sigură.
Referințe: