Colica renală (litiaza renală sau nefrolitiaza) este un simptom caracterizat prin durere acută severă la nivelul regiunii lombare, fiind cauzată, de cele mai ori, de obstrucții la nivelul tractului urinar, produse de un calcul (”piatră”). Acesta se va deplasa de la rinichi, prin sistemul genito-urinar și se va bloca la diverse niveluri, de obicei în ureter, producând astfel obstrucția fluxului urinar.
Cuprins:
- Colica renală simptome, semne și cauze
- Colica renală – diagnostic și tratament
- Tratament – pietre la rinichi
Tractul urinar este alcătuit din rinichi, uretere, vezică urinară și uretră. Calculii renali (nefroliți sau pietre la rinichi) sunt acumulări dure de minerale (calciu și acid uric) și săruri cristalizate, care se formează în rinichi.
Intensitatea durerii este legată de gradul de obstrucție, și nu de mărimea calculului, care poate fi un predictor rezonabil al probabilității de trecere spontană. Deși pietrele la rinichi nu sunt singura cauză de apariție a durerilor lombare, incidența acestora și implicit severitatea durerii va face ca diagnosticul cel mai probabil să fie cel de litiază renală. Calculii pot fi extrem de mici, sub forma unui grăunțe de nisip, sau mari, de dimensiunile unei mingi de golf, în această situație fiind imposibilă eliminarea spontană a acestora.
Colica renală afectează un procent cuprins între 5% și 15% din populație, cu o incidență anuală de 0,5% în America de Nord și Europa. Deși este mai frecventă la adulți, această boală poate afecta și copiii, cauzele întâlnite fiind: consumul insuficient de lichide, anumite obiceiuri alimentare sau administrarea unor medicamente care pot contribui la formarea calculilor renali.
La adulți, în peste 70% dintre cazuri, calculii renali apar la cei cu vârsta cuprinsă între 20 și 50 de ani și sunt mai frecvenți la bărbați decât la femei, cu un raport de aproximativ 2:1. Pacienții cu obezitate, hipertensiune arterială, antecedente familiale pozitive de nefrolitiază, sindromul colonului iritabil și/ sau diabet zaharat, prezintă un risc mare de formare a calculilor renali1.
Colica renală simptome, semne și cauze
Durerea provocată de colica renală poate afecta diverse regiuni ale abdomenului, toracelui posterior și pelvisului, în cadrul unor crize care pot dura între 20 și 60 de minute. Mulți pacienți cu pietre la rinichi au hematurie (sânge în urină) sau o urină cu aspect tulbure. Alte semne și simptome pot include modificări ale mirosului urinii, disurie (dificultăți și durere la urinare), nevoia imperioasă de a urina, greață și vărsături, febră și frisoane, însoțite de eliminarea unor fragmente mici litiazice prin urină.
Calculii foarte mari pot provoca simptome grave si complicații și necesită tratament chirurgical pentru a fi mărunțiți sau îndepărtați din tractul urinar.
O serie de structuri minerale se pot acumula pentru a forma pietre la rinichi iar identificarea compoziției acestora poate influența tratamentul și îngrijirea ulterioară. Există patru tipuri principale:
1. Calculi de calciu – care includ: oxalat de calciu și fosfat de calciu, reprezintă aproximativ 85%
2. Calculi de acid uric – care se formează atunci când în urină există o cantitate mare de acid uric și se găsesc în 10% dintre cazuri
3. Calculii de cistină – rari (2%) și apar la persoanele diagnosticate cu boala ereditară numită cistinurie (niveluri ridicate în urină ale aminoacidului cistină)
4. Calculii de struvit sunt cei mai rari dintre cele patru tipuri principale și apar de obicei la persoanele care au infecții ale tractului urinar (ITU).
Deși pietrele se formează inițial în rinichi, acestea se pot dizloca de la nivelul acestora, continuând să se dezvolte și în alte zone ale tractului urinar, cum ar fi vezica urinară sau ureter (formațiuni anatomice tubulare care transportă urina de la rinichi la vezica urinară).
Colica renală – diagnostic și tratament
Diagnosticul etiologic de colică renală se stabilește în urma anamnezei, examenului fizic, prin efectuarea unor teste de laborator și utilizarea unor metode de imagistică medicală (tomografia computerizată, radiografie și ecografie abdominală).
Analiza urinii (urina biochimie si sediment – sumar urină) – 85% dintre pacienții cu calculi renali prezintă hematurie microscopică sau macroscopică, leucocite sau bacterii în sedimentul urinar. Un pH urinar mai mare de 7,5 poate fi sugestiv pentru o infecție bacteriană cu germeni producători de urează, în timp ce valori ale pH-ului mai mici de 5,5 pot indica prezența calculilor de acid uric. Infecția urinară se confirmă prin efectuarea unei uroculturi.
Este recomandat de asemenea un profil de evaluare metabolică (creatinina, sodiu, potasiu, magneziu, calciu, clor, bicarbonat, fosfor) pentru a evalua funcția renală, deshidratarea, starea acido-bazică și echilibrul electrolitic. O hemogramă poate fi luată în considerare pentru a identifica leucocitoza în cazul în care există semne de infecție.
Dacă este evidențiată hipercalcemia și se suspectează existența hiperparatiroidismului primar, trebuie luată în considerare dozarea de parathormon (PTH).
Pentru pacienții cu risc crescut, pentru cei diagnosticați cu calculi, copii sau cei cu episoade de apariție a unor calculi recurenți, este recomandată efectuarea unor teste metabolice din urină, pentru dozarea de calciu, oxalat, acid uric, citrat, sodiu, magneziu și potasiu.
Identificarea compoziției calculilor (analiza calculi urinari) poate ajuta medicul să evalueze etiologia care stă la baza formării acestuia și să recomande o serie de măsuri de prevenție.
Tratament – pietre la rinichi
Acesta variază, în funcție de compoziția calculului și cauza determinantă.
Majoritatea pietrelor renale, de dimensiuni mici, nu vor necesita un tratament invaziv, ele putând fi eliminate spontan prin urină, în urma unui consum de apă de minimum 2 l/zi. Eliminarea unor calculi mici poate produce un oarecare disconfort, în acest caz medicul putând recomanda administrarea de analgezice (pentru ameliorarea durerii) sau de alfa-blocante (pentru eliminarea calculilor).
Calculii mari și cei care provoacă simptome (sângerări, leziuni renale sau infecții continue ale tractului urinar) și nu se pot elimina spontan, necesită un tratament mai complex, cum ar fi: utilizarea de ultrasunete pentru spargerea pietrelor, intervenția chirurgicală pentru extragerea acestora, eventual tratarea unui hiperparatiroidism (nivelul crescut de calciu, cu formarea de calculi).
Referințe: