Termenul de reactivitate încrucișată (alergii încrucișate) definește un tip de reacție imună declanșată de prezența unui alergen (substanță străină organismului), ce are o structură similară sau foarte asemănătoare cu o substanță la care organismul este deja sensibilizat, chiar dacă acestea nu par să aibă o origine comună.
Cuprins:
- Diagnosticul și gestionarea alergiilor alimentare
- Ce este contactul încrucișat?
- Diagnostic – alergii încrucișate
- Caracteristicile testului ALEX
Cu alte cuvinte, reactivitatea încrucișată apare atunci când sistemul imunitar consideră proteinele ce provin din structuri diferite ca fiind similare. Atunci când o persoană intră în contact cu oricare dintre acestea, indiferent dacă este sau nu o proteină la care se știe că este alergică, sistemul imunitar poate reacționa similar, declanșând o simptomatologie de tip alergic. Sistemul imunitar al persoanei afectate va considera că proteinele sunt similare din punct de vedere structural sau biologic, apărând astfel fenomenul de reactivitate încrucișată1.
Diagnosticul și gestionarea alergiilor alimentare
Un progres considerabil în diagnosticul afecțiunilor alergice a fost înregistrat odată cu introducerea testelor de tip IgE specifice, ce identifică de componente alergenice moleculare, obținute fie prin purificare biochimică, fie prin tehnici de recombinare.
Aceste teste, ce dozează imunoglobuline de tip IgE, reprezintă un instrument precis și mult mai informativ, comparativ cu determinările de IgE față de extracte de alergeni, mai ales în cazul pacienților polisensibilizați2.
Diagnosticul și gestionarea alergiilor alimentare sunt complicate de abundența de proteine omoloage cros-reactive, provenite din alimente și alergeni respiratori. Astfel, pacienții vor manifesta o sensibilizare alergică (teste pozitive) la mai multe alimente. Cu toate acestea, există multe astfel de cazuri de sensibilizare, fără a prezenta o reactivitate manifestată clinic.
Diagnosticul molecular a contribuit la dezvoltarea capacității de a identifica reactivitatea încrucișată relevantă din punct de vedere clinic. Abordarea optimă a pacienților necesită o înțelegere a epidemiologiei de reactivitate încrucișată, relevantă clinic, precum și a factorilor specifici alimentelor (gradul de omologie, stabilitatea proteinelor, abundența lor) și a unor factori specifici pacientului (răspuns imun, factori de augmentare) care determină relevanța clinică3.
Exemplele de familii de alimente cu rate ridicate de reactivitate încrucișată includ laptele de mamifere, ouă, pește și crustacee. Rate scăzute sunt observate pentru cereale (grâu, orz, secară), iar ratele de reactivitate încrucișată sunt variabile pentru majoritatea celorlalte alimente.
Simptomele care s-au manifestat ca urmare a prezenței de anticorpi (proteine produse de sistemul imunitar pentru a lupta împotriva bolilor), care reacționează încrucișat, nu pot fi întotdeauna diferențiate de cele produse de o sensibilizare autentică. Cu toate acestea, prin determinarea sensibilizării primare, tratamentul poate fi unul eficient.
Sindromul de alergie alimentară la polen (PFAS), cunoscut și sub numele de Sindromul de alergie orală (OAS), este o reacție alergică care apare, de obicei, după ce un pacient, care este sensibil la polen, consumă anumite alimente, de exemplu fructe, legume, nuci sau cereale. PFAS este probabil cea mai frecventă alergie alimentară la adulți, fiind afectați până la 60% dintre pacienții alergici la polen.
În plus, până la 25% dintre copiii cu rinită alergică (febra fânului) suferă de OAS. Simptomele apar în câteva minute de la consumul unei forme brute de alimente și pot avea o durată de mai multe ore. În majoritatea cazurilor, alergenii responsabili sunt denaturați rapid prin pregătirea termică și digestie, deși anumiți pacienți pot încă să mențină sensibilizarea sistemică.
Aceste simptome s-ar putea agrava în perioadele din an în care cantitatea de polen din aer este crescută (de obicei, primăvara sau toamna).
Ce este contactul încrucișat?
Contactul încrucișat apare atunci când o cantitate mică de alergen este prezent într-un aliment în care, în mod normal nu ar trebui să existe. Unele etichete ale produselor alimentare includ identificatori de tip “pot conține” sau “prelucrați în aceeași instalație ca și” tocmai datorită unui posibil contact încrucișat.
Afecțiuni alergice ale pielii (alergii ale pielii)
Atunci când un alergen este responsabil de declanșarea unui răspuns al sistemului imunitar, se pot observa manifestări de tip alergic la nivelul pielii4.
Inflamația pielii, care produce erupția cutanată cu înroșirea zonei și provoacă senzația de mâncărime, este cunoscută sub numele de dermatită. Două dintre cele mai frecvente tipuri sunt dermatita atopică (adesea numită eczemă) și dermatita de contact.
Dermatita atopică (eczema) este o afecțiune cronică a pielii care se manifestă în copilărie și este adesea primul nivel de diagnostic în alergii, fiind asociată cu alergia alimentară, rinita alergică sau astmul. Anumite alimente sau infecțiile cutanate cu stafilococ pot declanșa această reacție, în special la copiii mici. Alți factori declanșatori pot fi mătreața de animal, acarienii, contactul cu iritanți cum ar fi lâna sau săpunurile. Corticosteroizii și alte creme antiinflamatorii sunt cele mai eficiente în tratarea acestui tip de erupție cutanată. Antihistaminicele sunt adesea recomandate pentru a ajuta la ameliorarea senzației de mâncărime, chiar dacă acestea au adesea o eficacitate limitată.
Dermatita de contact
Când anumite substanțe intră în contact cu pielea, acestea pot declanșa un tip de erupție cutanată, numită dermatită de contact. Există două tipuri de dermatită de contact: iritantă și alergică[5]. Dermatita de contact iritantă apare atunci când o substanță afectează zonele de piele cu care substanța intră în contact. Cu cât contactul dermic cu substanța respectivă este mai prelungit sau cu cât aceasta este mai puternică, cu atât reacția va fi mai severă. Acest tip de reacții apar, cel mai adesea, la nivelul mâinii.
Dermatita alergică de contact este cel mai bine cunoscută prin reacția de înroșire cu mâncărime și apariția unor vezicule. Reacțiile alergice la dermatita de contact pot surveni între 24 până la 48 de ore după contact. Chiar și sub tratament, o astfel de reacție poate avea o durată de 14-28 de zile.
Nichelul, parfumurile, coloranții, produsele din cauciuc (latex) și produsele cosmetice provoacă frecvent dermatită alergică de contact. Și unele ingrediente din medicamentele aplicate pe piele pot provoca o astfel de reacție, tratamentul depinzând de severitatea simptomelor.
Diagnostic – alergii încrucișate
- Examen clinic și efectuarea testelor cutanate prin înțepare („prick” test).
- Determinarea serică de IgE-alergen specifice față de extracte de alergeni, acest instrument de diagnostic fiind introdus în practică încă din anii `60 pentru a facilita identificarea alergenilor potențial responsabili de manifestările clinice ale pacienților. Compoziția diferită a extractelor de alergeni exercită însă o influență majoră asupra rezultatelor obținute la determinarea de IgE specifice, ceea ce explică neconcordanțele observate la compararea rezultatelor generate de testele provenite de la producători diferiți.
- Testele moleculare de alergologie sunt considerate teste de nivel superior, având o sensibilitate și o selectivitate mai mare, comparativ cu testele tradiționale, oferind în plus informații cu privire la riscul de reacții alergice severe, sau la posibilele reactivități încrucișate (cros-reactivitate).
O provocare legată de utilizarea extractelor de alergeni o reprezintă conținutul în glicoproteine din aceste extracte, ce pot interacționa cu IgE din serul pacienților, conducând la rezultate fals-pozitive ale rezultatelor IgE alergen-specifice. Astfel, glicanii produși de plante și insecte, caracterizați prin prezența unor epitopi de fucoză și/ sau xiloză, au fost denumiți determinanți carbohidrat cros-reactivi (CCD)6. Procentul de pacienți sensibilizați față de CCD din plante sau insecte a fost estimat la 23%.
Acești pacienți, al căror organism secretă IgE anti-CCD, demonstrează o cros-reactivitate față de toate plantele ce conțin epitopi tip CCD, având drept consecință obținerea unui număr mare de rezultate pozitive la determinările IgE specifice, bazate în special pe extracte de alergeni, mimând astfel existența unor sensibilizări multiple. Pe de altă parte, s-a raportat faptul că anticorpii anti-CCD prezintă o relevanță clinică scăzută. Prin urmare, este esențial ca la testarea alergologică in vitro să se confirme o reducere a potențialelor interferențe exercitate de CCD.
Caracteristicile testului ALEX
Testul ALEX reprezintă un instrument de diagnostic in vitro al sensibilizării alergice. Cu ajutorul acestuia poate fi determinat simultan un profil extins de imunoglobuline de tip IgE , specifice, împotriva a peste 300 alergeni, acoperind marea majoritate a alergenilor respiratori, alimentari, latex – uri și veninuri de Hymenoptere (albina și viespea) și peste 50 de alergeni moleculari unici.
La baza acestui tip de testare este o tehnologie de tip „macroarray” în care alergenii sunt distribuiți sub formă de spoturi pe o membrană de nitroceluloză conținută într-un chip. Testul determină cantitativ sinteza unor anticorpi anti-IgE specifici, îndreptați atât impotriva unor extracte de alergeni, cât și impotriva unor anumite componente moleculare relevante (specifice și de cros-reactivitate).
Combinarea extractelor de alergeni cu componente moleculare în cadrul aceluiași test permite caracterizarea sensibilizării de tip IgE, stabilind dacă este vorba de o reacție „veritabilă” sau de o cros-reactivitate. Prin utilizarea de inhibitori ai CCD în prima fază de incubare este redusă interferența exercitată de CCD, cu creșterea specificității testului. În plus, sunt determinate și imunoglobulinele IgE totale.
Conform unui studiu recent, ALEX prezintă o corelație bună a rezultatelor, comparativ cu testul ImmunoCAP ISAC, testul „microarray” cel mai utilizat în alergologia moleculară.
Referințe: