Osteoporoza (“os poros”), patologie caracteristică pentru sistemul osos, apare atunci când densitatea minerală și masa osoasă scad sau când structura osului se modifică. Aceasta poate duce la o scădere a rezistenței osoase, având drept rezultat creșterea riscului de fracturi (“os rupt”).
Osteoporoza este considerată o boală “tăcută”, mult timp fiind asimptomatică, iar diagnosticul este stabilit de cele mai multe ori doar la apariția unei fracturi osoase. Această patologie este cauza majoră a apariției fracturilor la femeile aflate la postmenopauză, dar și la bărbații vârstnici. Fracturile se pot produce la nivelul oricărei structuri osoase, cel mai adesea în regiunea oaselor șoldului, toracelui și la nivelul oselor încheieturii mâinii.
Cuprins:
- Osteoporoza – simptome si semne
- Cauze, factori de risc și complicații în osteoporoza
- Diagnostic osteoporoză – teste de laborator
- Osteoporoza – tratament și stil de viață
La nivel Global se estimează că aproximativ 200 de milioane de persoane suferă de osteoporoză, în Europa, în anul 2019, această boală fiind diagnosticată la un procent de 5,6% din totalul populației europene (cu vârste de +50 de ani) – 25,5 milioane fiind femei și 65 milioane, bărbați.
După vârsta de 50 de ani, una din 2 femei și unul din 4 bărbați vor suferi o fractură în timpul vieții, cauzată de osteoporoză. Un procent de 30% demonstra o densitate osoasă scăzută (osteopenia), ceea ce îi va expune riscului de osteoporoză.
Osteoporoza – simptome și semne
În stadiile incipiente, osteoporoza este de obicei asimptomatică. Dar există anumite semne si simptome care pot indica această boală, cum ar fi: durere în regiunea postero-inferioară a toracelui, modificarea posturii (tendințe ale trunchiului de înclinare înainte), fracturi osoase, dificultăți de respirație (capacitate pulmonară mai mică, datorită discurilor intervertebrale comprimate), scăderea în înălțime.
Cauze, factori de risc și complicații în osteoporoza
Sistemul osos are o structură și o funcționalitate complexă, osul fiind un ţesut foarte dinamic.Ţesutul osos se regenerează și resoarbe continuu, una dintre trăsăturile cele mai importante ale acestuia fiind capacitatea sa de remodelare. După vârsta de 20 de ani, acest proces încetinește și majoritatea oamenilor ating nivelul maxim de masă osoasă, până la vârsta de 30 de ani. Pe măsura îmbătrânirii, masa osoasă se pierde într-un ritm mai alert, comparativ cu ritmul său de formare.
Anumiți factori de risc pot duce la creșterea probabilității de a dezvolta boala, doi dintre cei mai importanți fiind sexul și vârsta.
Riscul de fracturi cauzate de această afecțiune crește odată cu vârsta, femeile cu vârsta peste 50 de ani sau cele aflate la menopauză fiind cele mai afectate. Acestea suferă o pierdere osoasă rapidă în primii 10 ani de la intrarea la menopauză, datorate scăderii producției de estrogen (un hormon care protejează împotriva pierderii osoase excesive).
Și bărbații cu vârsta peste 50 de ani pot dezvolta osteoporoză. Statisticile arată că această categorie de vârstă are mai multe șanse de a suferi o fractură osoasă indusă de osteoporoză, decât de a face cancer de prostată.
Grup etnic – femeile caucaziene și asiatice au un risc mai mare de a dezvolta osteoporoză.
Structura oaselor și greutatea corporală. Persoanele de statură mică și greutate scăzută au un risc mai mare de a dezvolta osteoporoză, deoarece aceasta se grefează pe existența unei mase osoase scăzute, comparativ cu cele cu o greutate corporală mai mare și deci, cu oase mai dezvoltate.
Dacă există un istoric familial de osteoporoză sau afecțiuni determinate de osteoporoza, cum ar fi o fractură de șold după un traumatism minor, este posibil să existe un risc mai mare de a dezvolta boala.
În cazul anumitor afecțiuni medicale, de regulă cele care au drept cauză dezechilibre hormonale, se recomandă efectuarea unui screening cât mai precoce, pentru depistarea osteoporozei.Acestea pot fi afecțiuni ale tiroidei (hipertiroidism), paratiroidei sau glandelor suprarenale, un istoric de intervenție chirurgicală bariatrică (pentru scăderea în greutate) sau un transplant de organe, De asemenea, pot fi factori favorizanți si tratamentul hormonal al cancerului de sân sau de prostată, un istoric de menstruație întârziată, boala celiacă ori boală inflamatorie intestinală sau anumite boli hematologice (mielom multiplu).
Unele medicamente produc reacții adverse care pot afecta oasele corpului și implicit pot duce la apariția osteoporozei. Acestea includ steroizi, tratamente pentru cancerul de sân și medicamente pentru tratarea convulsiilor.
Alți factori de risc care pot provoca osteoporoză sunt: obiceiurile alimentare (consumul de alimente sărace în calciu și vitamina D), stilul de viață (sedentarismul), consumul de tutun, consumul excesiv de alcool.
Complicațiile cele mai grave sunt fracturile osoase, care se produc în special la nivelul coloanei vertebrale sau oaselor șoldului, ducând la dizabilități și chiar la un risc crescut de deces, în primul an după accident.
Diagnostic osteoporoză – teste de laborator
De obicei, medicii stabilesc acest diagnostic în timpul screening-ului de rutină. Acesta constă în efectuarea unui test care măsoară densitatea minerală osoasă (DMO) într-o anumită zonă a osului, de obicei la nivelul coloanei vertebrale și șoldului. Testarea (test osteoporoza) se numește osteodensitometrie (DEXA) și este utilizată pentru:
- Diagnosticul osteoporozei;
- Detectarea densității osoase scăzute, care anunță apariția osteoporozei;
- Estimarea riscului de fracturi;
- Monitorizarea eficacitatății tratamentului.
În general, screening-ul este recomandat pentru:
- Femeile cu vârsta de peste 65 de ani.
- Femeile de orice vârstă care au factori de risc pentru osteoporoză.
Din cauza lipsei unor dovezi științifice, nu există recomandări cu privire la screening-ul osteoporozei la bărbați. Cu toate acestea, bărbații cu vârste de peste 70 de ani sau chiar mai tineri, cu factori de risc prezenți, ar trebui să ia în considerare efectuarea testului DEXA.
Testele de laborator sunt recomandate pentru evaluarea și monitorizarea osteoporozei, inclusiv cea datorată vârstei sau cea secundară (pierderea osoasă din cauza existenței unei afecțiuni subiacente).
Aceste teste pot evalua răspunsul la terapiile antiresorbtive sau cele care ajută la formarea osoasă, într-o perioadă de timp mult mai scurtă, comparativ cu testul DEXA (3 până la 6 luni față de 1 până la 2 ani). În acest mod, terapia poate fi ajustată sau modificată într-un mod mai rapid și benefic, atunci când o persoană nu răspunde la tratament.
Fundația Internațională pentru Osteoporoză (IOF) și Federația Internațională de Chimie Clinică (IFCC) recomandă două teste de sânge pentru evaluarea remodelării osoase (turnover osos):
C-telopeptid este un biomarker pentru determinarea nivelului de resorbție osoasă, atunci când pacientii sunt supusi unui tratament de tip antiresorbtiv.
P1NP (propeptid N-terminal al procolagenului de tip I) este recomandat pentru monitorizarea terapiei antiresorbtive și anabolizante, la pacienții cu osteoporoză. Acesta indică ritmul si nivelul de formare a țesutului osos.
N-telopeptidul urinar (NTX) are valoare predictivă, în ceea ce priveşte răspunsul osos la tratamentul antiresorbtiv hormonal, la femeile aflate în perioada postmenopauză. Testul poate fi, de asemenea, utilizat în monitorizarea eficacităţii terapiei antiresorbtive în osteoporoza şi boala Paget. În același timp, prezintă utilitate în monitorizarea efectului terapiei antiestrogenice asupra ratei de resorbţie osoasă.
Fosfataza alcalină de origine osoasă (ostaza) (ALP) este un test care ajută în monitorizarea eficienţei terapiei antiresorbtive în osteoporoză;
Osteocalcin și Beta-CrossLaps, teste utile în monitorizarea terapiei antiresorbtive și estimarea riscului de fracturi.
Dozarea de calciu si vitamina D este importantă, acești biomarkeri indicând în mod indirect riscul apariției fenomenului de osteoporoză, atunci când sunt evidențiați a fi în concentrații insuficiente.
Osteoporoza – tratament și stil de viață
Recomandările terapeutice se bazează pe o estimare a riscului de fracturi în următorii 10 ani, folosind informații precum testul de măsurare a densitatății osoase. Dacă riscul nu este mare, este posibil ca tratamentul să nu includă recomandarea unei medicații, fiind suficientă modificarea factorilor de risc care ar putea produce scăderea densității osoase și fracturi.
Tratamentele pentru osteoporoza pot include exerciții fizice, aport de vitamine, suplimente alimentare, minerale și medicamente.
Femeile al căror test DEXA arată scoruri T de -2,5 sau mai mici (cum ar fi -3,3 sau -3,8) ar trebui să înceapă terapia pentru a reduce riscul de fractură. Medicul ar putea folosi calculatorul de risc FRAX (Fracture Risk Assessment) pentru a evalua riscul de fractură și deci, nevoia de tratament, pe baza factorilor de risc și a rezultatelor obținute la osteodensitometrie. Persoanele care au avut o fractură tipică de osteoporoză, cum ar fi cele de la încheietura mâinii (oasele mâinii), a coloanei vertebrale sau a șoldului, ar trebui să primească un tratament (uneori chiar dacă rezultatele densității osoase sunt normale).
Există mai multe clase de medicamente utilizate pentru a trata osteoporoza: terapie hormonală (estrogenul, testosteronul și modulatorul selectiv al receptorilor de estrogenic), bifosfonați (medicamente antiresorbtive cu diferite scheme de dozare: lunar, zilnic, săptămânal și chiar anual), agenți anabolizanți (benefici în regenerarea țesutului osos)
Administrarea de calciu și vitamina D este importantă atât pentru prevenirea osteoporozei; cât și pentru susținerea atingerii unei mase osoase optime.
Referințe:
- https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/4443-osteoporosis
- https://www.osteoporosis.foundation/facts-statistics/key-statistic-for-europe
- https://www.corpul-uman.com/2011/05/cum-se-regenereaza-osul.html
- https://www.bones.nih.gov/health-info/bone/osteoporosis/overview
- https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/osteoporosis/symptoms-causes/syc-20351968
- https://www.testing.com/tests/bone-markers/
- https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/osteoporosis/diagnosis-treatment/drc-20351974