Herpes genital o boală cu transmitere sexuală care afectează ambele sexe

Cuprins:

• Herpes genital: ce este și de ce apare?
• Herpes genital: manifestări clinice locale
• Herpes genital: diagnostic rapid

Ratele globale ale infecției cu Herpes simplex tip 1 (HSV-1) și Herpes simplex tip 2 (HSV-2) sunt cuprinse între 60% și 95% la adulți, HSV-1 fiind de obicei dobândit în copilărie. Din punct de vedere clinic, între cele două entități nu se poate face o demarcaţie clară, în general constatându-se că HSV-1 produce simptome localizate la nivelul feței iar HSV-2 este de obicei implicat în infecţiile genitale.

Infecţia cu virusul HSV-2 se produce prin contact sexual, pătrunderea virusului în organism făcându-se la nivelul unor leziuni ale mucoasei genitale. HSV-2 poate fi transmis și vertical (de la mama infectată la nou-născut). Majoritatea infecțiilor cu HSV-1 sunt dobândite în timpul copilăriei și se mențin toată viață, iar infecțiile cu HSV-2 sunt de asemenea, incurabile și reprezintă cauza principală a herpesului genital cronic¹.

Herpes genital: manifestări clinice locale

• la bărbat – grupuri de leziuni veziculare situate la nivelul penisului, interesând uneori meatul urinar cu disurie consecutivă (herpes genital barbati);
• la femeie – grupuri de vezicule la nivel labial, vulvar, perineal cu posibilitatea de extindere până la nivelul regiunii interne a coapsei sau la nivelul colului uterin (cervicita herpetică).

La ambele sexe, leziunile veziculare sunt însoţite de adenopatii inghinale. După 2-3 săptămâni, leziunile existente vor evolua către ulcerații și apariția unor cruste, care se vindecă; leziunile de la nivelul suprafeței mucoasei nu formează niciodată cruste. În cazuri rare, afectarea regiunii sacrale a măduvei spinării poate provoca retenție urinară acută și simptome și semne unilaterale de mieloradiculită (o combinație de mielită și radiculită) manifestată prin durere, deficite senzoriale, senzații cutanate anormale (parestezii) și erupții la nivelul tegumentelor.

Episodul eruptiv iniţial este urmat de recurenţe cu frecvenţă variabilă. După un prim episod de herpes genital cauzat de HSV-2, va exista cel puțin o recidivă la aproximativ 80% dintre oameni, în timp ce rata de recurență a herpesului genital cauzat de HSV-1 este de aproximativ 50%. Herpesul genital cauzat de HSV-2 reapare în medie de 4 – 6 ori pe an, în timp ce infecția cu HSV-1 poate apărea o singură dată pe an.

La nou-născut HSV-2 se transmite de la mama infectată, în cursul naşterii (prin traversarea canalului cervico-vaginal infectat). Simptomatologia apare la câteva zile de la naştere şi variază de la apariţia câtorva vezicule tegumentare până la erupţii veziculo-ulcerative generalizate însoţite de visceralizare (afectare hepatică, cerebrală) cu posibilă evoluţie letală. Herpesul genital poate fi transmis prin eliminarea virală înainte și după formarea ulcerației. Riscul de răspândire la un cuplu este de aproximativ 7,5% pe parcursul unui an (pentru sex neprotejat).

Probabilitatea de a transmite herpes genital de la o persoană la alta este redusă prin utilizarea prezervativului (cu 50%) sau prin abstinența sexuală pe parcursul unui episod activ. Cu cât infecția unuia dintre parteneri este mai veche, cu atât rata de transmitere este mai mică. O persoană infectată poate reduce și mai mult riscul de transmitere prin administrarea unei doze zilnice de medicamente antivirale conform recomandărilor medicului specialist. Infecția cu herpes genital apare în aproximativ 1 din 1.000 de raporturi sexuale.

Herpes genital: diagnostic rapid

Diagnosticul infecţiilor HSV este stabilit în mod obişnuit pe baza manifestărilor clinice şi pe investigaţii de laborator cum ar fi depistarea ADN-ului viral şi testele serologice. Depistarea anticorpilor de tip IgM este utilă pentru confirmarea unei infecţii active; are semnificaţie clinică în special în diagnosticul infecţiei neonatale şi a encefalitei herpetice.

Persoanele infectate cu HSV1 sau HSV2 pot să nu prezinte niveluri detectabile de anticorpi IgG în stadiile precoce ale infecţiei. Anticorpii IgG încep să crească la 1-2 săptămâni dupa infecţia primară, ating un nivel maxim în 6-8 săptămâni, apoi scad progresiv.

Familia herpesvirusurilor (HSV-1, HSV-2, VZV, EBV, CMV și HHV-6) produce colectiv aproximativ 4% dintre cazurile de meningită virală, HSV-2 fiind cel mai frecvent. În aceste situații poate fi util testul cu ajutorul căruia virusul este detectat atât din LCR, cât și din ser. Testul Virus herpes simplex (HSV) 1 și 2 IgG în LCR/ser este recomandat în diagnosticul sindroamelor SNC asociate cu HSV.

LTT-Virus herpetic 2 (HSV 2, herpes genitalis) poate fi utilizat în infecții herpetice latente, LTT evidențiind limfocitele T cu memorie antigen-specifice din sânge. Un LTT pozitiv arată că pacientul este sensibilizat față de agentul patogen, ca urmare a unei infecții naturale sau în urma vaccinării.

De-a lungul anilor, cercetătorii au experimentat diverse vaccinuri, încă din anul 1930 și până în prezent. Deși au fost obținute rezultate foarte bune la șoareci, acestea nu au înregistrat rezultate remarcabile în studiile efectuate pe om. În 2017, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a definit o serie de priorități pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva herpesului genital. Dezvoltarea de vaccinuri care pot preveni infecția și reactivarea herpesului oral sau genital sunt obiective majore la nivel mondial².

Referințe:

1. Curs de Microbiologie Speciala, Editura Victor Babes, Timisoara, 2020
2. https://en.wikipedia.org/wiki/Genital_herpes
3. https://en.wikipedia.org/wiki/Herpes_simplex
4. https://www.verywellhealth.com/herpes-vaccine-development-priorities-and-progress-4159275
5. https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/herpes-simplex-virus