Parazitoze intestinale: definiție și cauze
Infecțiile parazitare – parazitoze intestinale – cauzate de helminții intestinali și protozoare, fac parte din grupul celor mai răspândite infecții, în rândul populației din țările în curs de dezvoltare. În țările dezvoltate, protozoarele sunt paraziții ce provoacă mai frecvent infecții gastrointestinale, în comparație cu helminții. Paraziții intestinali reprezintă cauza creșterii ratei de morbiditate și mortalitate, mai ales în țările endemice1.
Cuprins:
- Parazitoze intestinale: definiție și cauze
- Parazitoze intestinale și legătura cu Helmintologia
- Diagnosticul principalelor parazitoze intestinale
Incidența bolilor parazitare este crescută la nivel global, însă aceasta variază de la o zonă geografică la alta, depinzând de numeroși factori, cum ar fi lipsa igienei, care determină transmiterea agentului patogen de la o persoană infestată, la una sănătoasă. Cele mai frecvente parazitoze intestinale sunt Giardioza, Oxiuraza și Ascaridioza.
Parazitoze intestinale și legătura cu Helmintologia
Helmintologia se ocupă cu studiul viermilor paraziți (la om, animale, plante), al bolilor cauzate de aceștia dar și al mijloacelor de combatere a lor.
Viermii paraziți trăiesc pe seama altor organisme și adesea, produc o serie de afecțiuni. Principala caracteristică a infecției cu acest tip de paraziți intestinali, la om, este că aceasta nu oferă o imunitate total sterilizantă, astfel încât se menține susceptibilitate de reapariție a acesteia.
Un segment important al acestor parazitoze intestinale produc simptome banale sau rămân asimptomatice. Totuși, prezența parazitului are frecvent un efect negativ asupra echilibrului nutrițional al persoanei infestate. În situațiile de infestări masive, tulburările nutriționale generate de unii paraziți intestinali prin acțiunea lor spoliatoare, vor duce la diminuarea volumului de alimente ingerate, dar și la apariția malabsorbției.
Diagnosticul principalelor parazitoze intestinale
Oxiuriaza este o parazitoză intestinală frecventă, mai ales la copii, determinată de viermi nematozi intestinali, numiți oxiuri. Acesta este un vierme mic, alb, femelă având între 8 și 13 mm, iar masculul 2-5 mm. Contaminarea se face pe cale digestivă, adesea prin autoinfestare. Din cauza pruritului anal, copiii își încarcă degetele cu ouă de parazit, pe care le duc la gură, boala fiind una a mâinilor murdare, cu afectarea întregii familii sau a colectivității.
Diagnostic pozitiv
Examenul coproparazitologic este de regulă negativ. Pentru diagnostic se recomand amprenta anală, reprezentând cea mai eficientă metodă de depistare a ouălor de Enterobius vermicularis. Avantajul procedurii constă în faptul că poate confirma la un prim examen peste 50% dintre cazuri, comparativ cu examen coproparazitologic obișnuit, care poate confirma doar 10 – 15% dintre cazuri. Pentru a exclude un diagnostic de enterobioză sunt necesare 7 examene efectuate la interval de 2 zile. În cazul obținerii unui rezultat pozitiv, se recomandă să fie investigați și ceilalți membrii ai familiei (mai ales copiii).
Ascaridioza este frecventă la copil, parazitul fiind Ascaris lumbricoides, un nematod rotund, alb-roz, cu o lungime de 15-35 cm și extremități efilate.
Parazitoza intestinală poate fi asimptomatică, mai ales la adult, fiind diagnosticată cu ocazia unui examen coproparazitologic, indicat pentru confirmărea unei hipereozinofilii.
Se remarcă două tipuri de manifestări clinice. Cea specifică fazei larvare a parazitului, este încadrată în așa-numitul sindromul Loffler. Simptomele apar la câteva zile după ingestia ouălor, când apare tusea, uneori cu expectorație, rar dureri toracice și în mod excepțional hemoptizie, febră, iar hipereozinofilia este tipică în această etapă. Alte manifestări apar în faza adultă a parazitului și sunt reprezentate de tulburări digestive (anorexie, dureri abdominale, vărsături prin care există posibilitatea de a elimina ascarizi și scaune diareice ce pot conține viermi intestinali), tulburări psihice (ticuri, prurit nazal, iritabilitate, tulburări ale somnului) sau manifestări alergice (prurit, urticarie, edem Quincke, tuse spasmodică).
Examenele paraclinice din stadiul larvar al parazitului evidențiază hipereozinofilie, examenul coproparazitologic fiind negativ în mod paradoxal, iar în etapa adultă apare eozinofilia moderată, examenul coproparazitologic confirmă prezența ouălor, iar tranzitul intestinal evidențiază uneori viermisori care apar sub forma unor imagini “în panglică”.
Giardiaza (lambliaza) estedeterminată de Giardia lamblia, fiind cea mai frecventă dintre infestările cu protozoare, iar omul este singura gazdă și unicul rezervor de infestare. Parazitul are două forme de prezentare: una vegetativă sau trofozoidul, care se găsește în duoden și în prima porțiune a jejunului, la baza vilozităților intestinale; cealaltă chistică, ovoidală, se dezvoltă mai ales în ileonul terminal și colon, și apare în scaun.
Chisturile sunt foarte rezistente în mediul exterior și rămân infestante mai multe săptămâni, doza infestantă fiind foarte mică, astfel că, uneori, chiar și prezența a 10 chisturi, poate declanșa boala. Lambliaza este mai des întalnită în regiunile cu condiții igienico-sanitare deficitare, chisturile de giardia fiind rezistente chiar și la clorinarea apei. Copiii sunt mai expuși, deoarece modalitatea de transmitere este fecal-orală, cu raportări frecvente ale epidemiilor de creșă. Manifestările clinice sunt variabile, indivizii infestați pot rămâne asimptomatici.
În faza acută este caracteristică diareea apoasă, cu scaune explozive, urât mirositoare, anorexie, vărsături și meteorism abdominal, ce durează câteva zile, maximum 1-2 săptămâni și se vindecă spontan.Tabloul clinic pare să fie asemănător celui din boala celiacă, datorită malabsorbției evidente.
Diagnostic pozitiv
Este realizat prin examen coproparazitologic, însă eliminarea chisturilor este intermitentă.
Detectarea antigenelor Giardiei în scaun se face prin metoda ELISA sau prin metoda imunocromatografică (existentă și în laboratoarele noastre). În scaunele diareice se pot identifica formele vegetative.
Biopsia intestinală se recomandă atunci când nu se cunoaște cauza malabsorbției, permițând astfel evidențierea parazitului. Mucoasa intestinală este rar afectată, deși există cazuri de atrofie vilozitară moderată sau subtotală, aceasta putând fi cauza apariției sindromului de malabsorbție.
Referințe:
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Vierme_parazit
- Tratat de Pediatrie, Prof. Univ. Dr. Eugen Pascal Ciofu, editia II, Editura Medicala, Bucuresti
- https://news.mayocliniclabs.com/2017/07/28/parasitic-investigation-of-stool-specimens-algorithm-2/
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Helmintologie
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2754014/