Quantcast
Channel: Synevo
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1038

Alergia la acarieni: cum să recunoaștem și să gestionăm această afecțiune

$
0
0
alergia la acarieni, acarieni, muscaturi de acariein, acarieni de praf, desensibilizare alergie acarieni

Alergia la acarieni este una dintre cele mai comune alergii de sezon și poate provoca o serie de simptome neplăcute și chiar severe celor afectați.

Acarienii sunt organisme microscopice parțial înrudiți cu păianjenii, care trăiesc în praful din casele noastre, în tapițerii, lenjerii de pat, saltele, covoare, perdele și care pot declanșa reacții alergice puternice persoanelor sensibile: copii sau adulți. Ei se hrănesc cu celulele descuamate (celulele moarte ale pielii) de la nivelul pielii noastre și a animalelor de companie. Având în vedere dimensiunea lor, un singur gram de praf poate conține până la 19.000 de acarieni.

Cuprins:

Alergia la acarieni apare atunci când sistemul imunitar reacționează excesiv la proteinele prezente în fecalele și corpul acestor organisme. Cele mai cunoscute specii de acarieni din praful de casă sunt Dermatophagoides pteronyssinus, Dermatophagoides farinae și Blomia tropicalis.

Conform statisticilor, 10% din populația lumii este alergică la acarieni, dar până la 90% dintre persoanele cu astm alergic din unele regiuni sunt sensibilizate la aceștia. În Europa, aproximativ 10-20% din populație suferă de alergii la acarieni. Această afecțiune este mai frecventă în zonele urbane și poate afecta persoanele de toate vârstele. În cazul celor expuși la niveluri ridicate ale acestor alergeni, riscul de a dezvolta astm crește de aproximativ cinci ori.

Pe lângă inhalarea particulelor de acarieni, consumul de alimente produse din făină de grâu contaminată cu acarieni poate provoca, de asemenea, reacții, inclusiv anafilaxie. Temperaturile optime pentru dezvoltarea acarienilor sunt de aproximativ 18-27°C, iar nivelul de umiditate de care au nevoie pentru a supraviețui este de peste 40%.

Mulți pacienți cu alergie la acarieni pot prezenta simptome atunci când sunt expuși la alți alergeni, cum ar fi diferite specii de acarieni, gândaci, crustacee și helminți (de exemplu, Ascaris lumbricoides). Acest lucru se numește reactivitate încrucișată și apare atunci când sistemul imunitar al organismului identifică proteinele sau componentele din diferite substanțe ca fiind similare din punct de vedere structural sau înrudite din punct de vedere biologic, declanșând astfel un răspuns imun.

Simptomele alergiei la acarieni pot varia de la ușoare la severe și pot include:

  • Congestie nazală și rinoree;
  • Strănut frecvent;
  • Mâncărime la nivelul nasului, gâtului și ochilor;
  • Lăcrimare excesivă a ochilor;
  • Tuse și sforăit;
  • Senzație de presiune sau durere în piept;
  • Roșeață și mâncărime a pielii, în special eczemă;
  • Pungi sub ochi.

În plus, alergia la acarieni este un factor de risc deosebit de important pentru pacienții cu rinită și astm. De fapt, dacă suferi de astm, este posibil să prezinți și simptome precum:

  • Dificultăți de respirație;
  • Strângere/constricție sau durere în piept;
  • Respirație șuierătoare;
  • Dificultăți de somn cauzate de respirația dificilă, tuse sau respirația șuierătoare;
  • Accese de tuse sau de respirație șuierătoare care sunt agravate de un virus respirator (de exemplu, răceală sau gripă).

Anafilaxia prin expunere orală la acarieni, denumită şi pancakes syndrome, poate apărea atunci când cei alergici la acarieni consumă produse cu făină de grâu contaminată cu acarieni. Afecțiunea este cel mai adesea declanșată în urma ingestiei de clătite, dar poate apărea și în urma consumului de alte alimente, cum ar fi: gogoși, brioșe, prăjituri din făină de porumb, mămăligă, pizza, paste făinoase, pâine, friptură, parmigiana și sosuri albe. În plus, acarienii pot contamina uneori produsele păstrate la temperatura camerei, cum ar fi brânza, șunca, chorizo și salamul.

Simptomele anafilaxiei orale la acarieni pot include:

  • Dificultăți respiratorii;
  • Angioedem;
  • Respirație șuierătoare;
  • Rinoree;
  • Tuse;
  • Dificultate la înghițire;
  • Urticarie;
  • Anafilaxie, un eveniment care poate pune viața în pericol.

Principalul factor care declanșează alergia la acarieni este expunerea la fecalele și la corpul microorganismelor. Deoarece acestea se găsesc în mod obișnuit în locurile unde noi traim este dificil să ne protejăm complet împotriva lor.

Factorii de risc care pot crește riscul de a dezvolta alergie la acarieni includ:

  • Mediu umed și cald din locuință/regiune geografică;
  • Atingerea frecventă a animalelor de companie care pot aduce acarieni în casă;
  • Igiena precară a locuinței;
  • Antecedente familiale de alergii.

Diagnosticul alergiei la acarieni se bazează pe istoricul medical al pacientului, simptomele raportate și anumite teste specifice pentru diagnostic. Cunoașterea tipurilor de proteine existente în fiecare alergen care pot declanșa simptomele este extrem de importantă pentru un management de diagnostic corect, iar testele de laborator specifice sunt extrem de utile în evaluarea contribuţiei componentei alergice la manifestările clinice ale pacienţilor. Ținând cont de acest lucru, determinarea anticorpilor IgE specifici se poate face atât pentru alergeni individuali (ex. Dermatophagoides pteronyssinus, IgE specific), cât şi pentru complexe de alergeni respiratori, la adulți și copii, astfel:

Tratamentul alergiei la acarieni vizează reducerea simptomelor și prevenirea expunerii la alergeni și poate include:

  • evitarea expunerii la acarieni prin utilizarea huselor antialergice pentru saltea și pernă, spălarea regulată a lenjeriei de pat la temperaturi ridicate și reducerea umidității din locuință;
  • utilizarea medicamentelor antialergice, precum antihistaminicele, decongestionantele și corticosteroizii nazali pentru a reduce simptomele;
  • desensibilizarea la acarieni (imunoterapia specifică) –  o opțiune de tratament care implică administrarea treptată de cantități mici de alergen.

Dacă sunteți alergic la acarieni, medicul poate recomanda un plan care presupune următoarele:

  • Reducerea expunerii

Diminuarea drastică a expunerii la alergenii acarieni din praful de casă poate ajuta atât la simptomele specifice astmului, cât și la cele de rinită aferente.

  1. Învelirea saltelelor, somierelor și a pernelor în huse speciale din țesături antialergenice sau în huse de plastic etanșe, cu fermoar.
  2. Evitarea folosirii pernelor sau a plăpumilor de puf.
  3. Spălarea săptămânală a lenjeriei de pat la temperaturi de 54°C și uscarea într-un uscător fierbinte.
  4. Îndepărtarea din paturi a „rezervoarelor de acarieni”, cum ar fi jucăriile de pluș.
  5. Menținerea nivelului de umiditate la mai puțin de 50%.
  6. Aspirarea în mod regulat cu aparate cu filtru HEPA.
  7. Îndepărtarea mobilierului tapițat, a draperiilor, mochetelor și covoarelor.
  8. Folosirea mopurilor și cârpelor umede pentru a îndepărta praful, deoarece versiunile uscate pot amesteca alergenii acarieni.
  • Ameliorarea simptomelor

În vederea ameliorării simptomelor alergiilor, medicul poate recomanda folosirea anumitor terapii:

  1. Antihistaminicele sunt utilizate în mod obișnuit pentru a reduce simptome precum strănut, mâncărimi la nivelul ochilor și al nasului și curgerea nasului.
  2. Corticosteroizii nazali sunt folosiți pentru a reduce inflamația la nivelul mucoasei nazale și pentru a bloca reacțiile alergice.
  3. Decongestionantele nazale pot fi recomandate pentru a ameliora senzația de nas înfundat
  4. Imunoterapia cu alergeni poate ajuta la dezvoltarea toleranței la expunerea la acarieni.

În concluzie, alergia la acarieni este o afecțiune comună, dar cu un impact semnificativ asupra calității vieții. Recunoașterea simptomelor și gestionarea adecvată a acesteia pot reduce disconfortul și îmbunătăți calitatea vieții pacienților afectați fie ei copii sau adulți.


Referințe:

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/12165207

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/26145982

https://www.thermofisher.com/allergy/wo/en/allergen-fact-sheets/dust-mite


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1038

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48