Afecțiuni reumatice care se agravează iarna

Cuprins:

• Care sunt principalele tipuri de afecțiuni reumatice?
• Cum se diagnostichează afecțiunile reumatice?
• Cum influențează frigul afectiunile reumatice?

Care sunt principalele tipuri de afecțiuni reumatice?

 Există o varietate de afectiuni reumatice, cele mai frecvente fiind:

• Artrita reumatoidă – Este caracterizată printr-o inflamație persistentă a membranelor sinoviale (stratul subțire de țesut care acoperă suprafețele articulare). Această inflamație poate duce la deteriorarea cartilajului, osului și ligamentelor din jurul articulațiilor. Principala caracteristică a artritei reumatoide este simetria afectării articulațiilor, adică ambele părți ale corpului sunt afectate simultan.

Artrita reumatoidă este o boală autoimună –  sistemul imunitar al organismului atacă în mod eronat țesuturile sănătoase, în special membranele sinoviale, provocând inflamație și leziuni articulare.

Cauza exactă a acestei reacții autoimune nu este pe deplin înțeleasă, dar factori genetici și de mediu pot juca un rol important în dezvoltarea afecțiunii.

Simptomele artritei reumatoide pot include durere articulară, inflamație, rigiditate, oboseală și pierderea funcției articulare. Diagnosticul și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru a gestiona boala și pentru a preveni deteriorarea ireversibilă a articulațiilor.

• Reumatismul articular acut – (RAA) este o boală inflamatorie acută care afectează în special articulațiile și este cauzată de infecția cu Streptococul beta hemolitic grup A, care provoacă infecții ale gâtului, cum ar fi amigdalita streptococică. Reumatismul articular apare cel mai frecvent la copii și adolescenți, dar poate afecta, de asemenea, adulții tineri. Principalele simptome ale acestuia includ febră, durere și inflamație la nivelul articulațiilor, în special la încheieturile mari (genunchi, coate, încheietura mâinii și glezne). Totodată, poate afecta și inima, cauzând leziuni ale valvelor cardiace, ceea ce poate duce la complicații cardiovasculare pe termen lung.
• Lupusul eritematos sistemic – (LES) este o boală autoimună cronică în care sistemul imunitar al organismului atacă propriile țesuturi și organe. Aceasta poate afecta o gamă largă de sisteme în corp, inclusiv pielea, articulațiile, rinichii, plămânii, sistemul cardiovascular și creierul. Este caracterizat de producerea excesivă de anticorpi și formarea de complexe imune circulante care atacă țesuturile sănătoase ale corpului. Această reacție autoimună poate provoca inflamație și leziuni la nivelul diferitelor organe și sisteme.

Simptomele lupusului pot varia considerabil de la o persoană la alta și pot include oboseală, febră, dureri articulare, erupții cutanate, ulcerații bucale, fotosensibilitate, afecțiuni renale, probleme cardiace, tulburări neurologice și altele.

Boala afectează mai frecvent femeile decât bărbații, iar debutul bolii poate fi în orice perioadă a vieții, dar este mai frecvent între 15 și 44 de ani.

• Spondilita anchilozantă – este o formă cronică de artrită inflamatorie care afectează în special coloana vertebrală. Această afecțiune este caracterizată prin inflamație la nivelul articulațiilor sacroiliace (articulațiile dintre bazin și coloana vertebrală) și a vertebrelor, ceea ce poate duce la rigiditate și, în timp, la o limitare a mișcărilor coloanei vertebrale. Boala începe, de obicei, cu inflamația la nivelul articulațiilor sacroiliace, care sunt situate în zona inferioară a coloanei vertebrale, între bazin și coloana vertebrală. Pe măsură ce boala progresează, inflamația poate duce la rigiditate și pierderea flexibilității coloanei vertebrale. Această rigiditate poate fi mai pronunțată dimineața sau după perioade îndelungate de inactivitate. Pacienții cu spondilită anchilozantă pot experimenta durere în zona inferioară a coloanei vertebrale, fese și uneori în alte articulații, cum ar fi umeri și șolduri.
• Sindromul Sjögren – este o boală autoimună cronică în care sistemul imunitar al organismului atacă și afectează glandele exocrine care secretă produse biologice lichide, cum ar fi glandele salivare și lacrimale. Aceasta duce la simptome precum gură uscată (xerostomie) și ochi uscați (xeroftalmie). Sindromul Sjögren poate afecta și alte părți ale corpului, cum ar fi articulațiile, pielea, plămânii și organele sistemului nervos. Afectează în principal femeile, iar debutul poate fi la orice vârstă, dar este mai frecvent între 40 și 60 de ani.

De menționat că artrozele nu fac parte din această categorie de patologii. Acestea sunt afecțiuni ale articulațiilor care implică deteriorarea cartilajului ce acoperă suprafețele articulare. Artrozele sunt adesea numite și osteoartrite, fiind cele mai comune forme de artrite, încadrate popular in terminologia de ”reumatism degenerativ”. Este important de menționat că acest termen nu este un unul medical specific și nu este utilizat în mod obișnuit în literatura medicală sau de specialitate.

Cum se diagnostichează afecțiunile reumatice?

 Diagnosticul implică adesea o combinație de:

1. Anamneză și examen clinic
2. Analize de sânge pentru markerii inflamatori si cei autoimuni
3. Imagistică medicală, cum ar fi radiografiile, RMN-uri (Rezonanță Magnetică Nucleară) sau CT (computer tomograf)

Dintre analizele medicale de interes în acest grup de afecțiuni, se pot menționa cele care evaluează componenta autoimună, cum ar fi:

Factorul reumatoid – Nivelul seric al factorului reumatoid este crescut în peste 70% dintre cazurile de poliartrita reumatoidă, având un rol important în producerea manifestărilor extraarticulare. Factorul reumatoid precede debutul bolii uneori cu mai mulţi ani. În prezenţa sa, riscul de apariţie a artritei reumatoide este de 5 până la 40 de ori mai mare decât la persoanele seronegative. Factorul reumatoid nu este specific pentru poliartrita reumatoidă, fiind întâlnit şi în alte boli ale ţesutului conjunctiv, precum şi în infecţii cronice (endocardită, tuberculoză, hepatita B).

Anticorpi antinucleari – bolile autoimune sistemice se caracterizează prin prezența în titruri crescute a autoanticorpilor față de proteine intracelulare și acizi nucleici. Acești autoanticorpi sunt denumiți generic anticorpi antinucleari (ANA) datorită faptului că sunt îndreptați predominant împotriva antigenelor nucleare, dar ei includ și anticorpi față de ținte antigenice citoplasmatice. Detectarea ANA are o  sensibilitate crescută, de aceea este considerat cel mai bun test de screening pentru bolile reumatice sistemice. Prevalența ANA în aceste afecțiuni se situează între 20 și 100%. Pentru identificarea bolilor reumatismale este foarte importantă diferențierea ANA.

Anticorpii anti-ADN monocatenar sunt anticorpi care se întâlnesc în lupusul eritematos sistemic, în afecțiuni reumatismale, în alte boli autoimune (tiroidita autoimună), sindroame inflamatorii, infecții virale. Anticorpii anti ADN monocatenar apar în 50-70% dintre cazurile de lupus eritematos sistemic. Aceștia nu apar la femei în timpul sarcinilor sănătoase, dar sunt frecvent crescuți la femeile gravide care dezvoltă preeclampsie.

Anticorpii anti-CCP care sunt determinați în prezent prin teste ce utilizează ca substrat antigenic peptide ciclice citrulinate sintetice (testele folosind peptide liniare au fost dificil de standardizat). Acești  anticorpi au o sensibilitate aproximativ egală cu a FR (80%), dar cu specificitate mult mai înaltă (>95%). De asemenea, anti-CCP prezintă valoare predictivă mai mare decât FR privind boala erozivă.

Hemograma este un test screening de bază, fiind unul din cele mai frecvent cerute teste de laborator, reprezentând adesea primul pas in stabilirea statusului hematologic şi diagnosticul diverselor afectiuni hematologice şi nehematologice. Neutrofilia identificată poate orienta diagnosticul spre boli inflamatorii cronice, cum ar fi vasculitele sau artrita reumatoida.,

Cum influențează frigul afectiunile reumatice?

Mulți pacienți cu afectiuni reumatice raportează că frigul poate agrava simptomele, crescând durerea și rigiditatea articulară. Cu toate acestea, cercetările sunt încă în curs pentru a înțelege în mod clar legătura dintre temperatura sau vreme și simptomele reumatice. În același timp, medicii fac recomandări de tratament în condiții de frig pentru afectiunile reumatice:

1. Menținerea căldurii: Păstrarea corpului cald prin îmbrăcăminte adecvată poate ajuta la reducerea disconfortului în condiții reci.
2. Activitate fizică moderată: Exercițiile fizice ușoare pot ajuta la menținerea mobilității și flexibilității articulațiilor.
3. Terapie fizică: Sesiunile regulate de terapie fizică pot fi benefice pentru întărirea (tonifierea) mușchilor și menținerea funcției articulare.
4. Medicamente antiinflamatoare: Sub supraveghere medicală, medicamentele antiinflamatoare pot ajuta la reducerea inflamației și a durerii în perioadele reci.
5. Terapie cu căldură: Utilizarea căldurii locale, cum ar fi compresele călduțe, poate ajuta la relaxarea mușchilor și a articulațiilor.

Este important să se consulte un medic specialist pentru a se obține un diagnostic corect și un plan de tratament personalizat pentru afecțiunile reumatice. Tratamentul poate varia în funcție de tipul și severitatea bolii, precum și de particularitățile fiecărui pacient.

Referințe:

1. National Institute of Arthritis and Musculoskeletal and Skin Diseases (NIAMS)
2. Harrison’s Principles of Internal Medicine
3. European League Against Rheumatism (EULAR)
4. www.mayoclinic.org