Hepatita virală – definiție și patogenie
Hepatita virală este o afecțiune inflamatorie a ficatului cauzată de infecția cu diferite tipuri de virusuri, cu tropism hepatic. Patogenia hepatitelor virale implică multiplicarea virusului în interiorul celulelor hepatice, determinând atât leziuni directe asupra ficatului, cât și declanșarea unui răspuns inflamator. Aceasta poate duce la distrugerea țesutului hepatic, inflamație cronică și, în unele cazuri, evoluția către ciroză hepatică sau cancer hepatic.
Fiecare formă de hepatită virală are caracteristici specifice în ceea ce privește modul de transmitere, evoluția clinică și tratamentul.
Cuprins:
- Hepatita virală – definiție și patogenie
- Clasificare hepatita virală
- Simptome hepatită virală
- Analize de laborator recomandate pentru diagnosticul specific de hepatită virală
- Tratament
Clasificare hepatita virală
Hepatita A sau hepatita infecțioasă (HAV) este cauzată de virusul hepatitic A și se transmite prin ingestia de apă sau alimente contaminate cu fecale infectate. În 2021, în România au fost înregistrate un număr de 873 de cazuri1, în scădere față de anii anteriori. Infecția poate persista, de la câteva săptămâni, la câteva luni.
Hepatita B (HBV) apare în urma infecției cu virusul hepatitic B și se transmite prin contactul cu sângele, fluidele corporale infectate, sau în urma unor relații sexuale neprotejate, cu o persoană infectată. Conform datelor publicate în ECDC (European Center for Diseases Prevention and Control) în 2021, România a raportat 18 cazuri de hepatită acută B2.
Hepatita C (HCV) este provocată de virusul C și apare de obicei, în urma contactului direct cu sângele unei persoane infectate, de exemplu, prin utilizarea de ace infectate, transfuzii de sânge sau transmiterea verticală de la mamă la copil, în timpul nașterii.
Hepatita D sau hepatita Delta (HDV): este o formă rară și severă de hepatită, prezentă la persoanele deja infectate cu virusul hepatitei B și apare ca urmare a prezenței infecției cu virusul D.
Hepatita E (HEV): este asemănătoare hepatitei A și este transmisă prin ingestia de apă sau alimente contaminate cu fecale infectate. Este răspândită în întreaga lume, cu o prevalență mai mare în țările în curs de dezvoltare ori subdezvoltate. Epidemiile de hepatită virală E se produc în zonele cu acces limitat la apă potabilă, la sisteme sanitare eficiente și la serviciile de igienă.
Simptome hepatită virală
Simptomele hepatitelor virale pot varia în funcție de tipul de virus și de stadiul infecției. Cu toate acestea există multe persoane care au această infecție și nu prezintă simptome, în acest fel nefiind conștiente de prezența infecției. Dacă există o infecție acută, simptomele pot apărea oricând, într-un interval cuprins între 2 săptămâni și 6 luni de la expunere.
Febra, oboseala, pierderea poftei de mâncare, greața, vărsăturile, durerile abdominale, urina închisă la culoare, scaunele de culoare deschisă, durerile articulare și icterul (colorarea în galben a pielii și a sclerei oculare) sunt simptome specifice pentru hepatita acută. Forma cronică se poate dezvolta de-a lungul a zeci de ani. În cazurile severe, pot apărea complicații, cum ar fi insuficiența hepatică acută sau cronică.
Analize de laborator recomandate pentru diagnosticul specific de hepatită virală
Diagnosticul pozitiv al hepatitelor virale se bazează pe prezența markerilor serologici virali specifici, confirmarea infecției, prin detectarea ARN-ului sau ADN-ului viral în sânge și evaluarea funcției hepatice prin măsurarea nivelului enzimelor hepatice (alaninaminotransferaza (ALT) și aspartataminotransferaza (AST)) și a markerilor de afectare hepatică, astfel:
Hepatita A
Se poate solicita testarea pentru hepatita A atât în scop de diagnostic cât și pentru evaluarea imunității. Astfel, se recomandă anticorpii Anti-HAV-IgM care sunt produși de organism atunci când o persoană este infectată pentru prima dată și sunt de obicei detectabili de la două săptămâni de la debutul simptomelor până la aproximativ șase luni. Un alt test utilizat este Anti-HAV total care detectează atât anticorpii IgM, cât și IgG și este utilizat pentru a identifica infecțiile acute cât și pentru evaluarea imunității. După ce pacientul se recuperează în urma unei infecții cu hepatita A, acesta devine imun la viitoarele infecții, datorită dezvoltării de anticorpi protectori, sau imunizarea se va produce după vaccinarea împotriva hepatitei A.
Anti-HAV-IgM | Anti-HAV | Interpretare posibilă |
---|---|---|
Pozitiv | Neefectuat | Infecție acută sau recentă cu hepatita A |
Negativ | Pozitiv | Nu are infecție activă, dar a dezvoltat imunitate la VHA |
Neefectuat | Pozitiv | A fost expus la VHA, dar nu poate fi exclusă o infecție acută. Poate avea imunitate. |
Neefectuat | Negativ | Nu există infecție HAV curentă sau anterioară. Nu sunt imuni |
Hepatita B
Testele care se solicită inițial pentru hepatita B evaluează anticorpii și antigenele virale hepatice tip B, astfel:
- AgHBs (antigenul de suprafață tip B) poate fi utilizat pentru a confirma prezenta infectiei virale, deci de a ajuta la diagnosticarea formelor de boala acută și cronică, produse de VHB.
- Anticorpi Anti-HBs sunt produși în mod natural, ca răspuns la prezența AgHBs în organism, în câteva săptămâni sau luni. Prezența anticorpilor anti-HBs confirmă că pacientul s-a vindecat de hepatita B (sau că s-a vaccinat) și astfel, că a dobândit imunitate la această infecție.
- Anticorpi Anti-HBc apar atunci când se observă simptome specifice hepatitei și rămân detectabili toată viața. Rezultatele acestui test sunt interpretate alături de alte teste, pentru a evalua recuperarea după o infecție anterioară cu VHB și pentru a face diferența între infecțiile acute și cele cronice.
- Anticorpi Anti-HBc-IgM sunt detectați numai în cazul infecțiilor acute cu hepatita B, în termen de șase luni de la infectare.
Dacă sunteți diagnosticat cu hepatita B pe baza acestor teste inițiale, pot fi utilizate teste suplimentare pentru a monitoriza boala, pentru a ghida tratamentul și pentru a determina dacă puteți transmite virusul altor persoane. Aceste teste suplimentare pot include:
- Ag HBe este prezent doar la pacienți cu AgHBs pozitiv. Testul este recomandat de medici pentru a vedea gradul de infecțiozitate (capacitatea de a răspândi virusul hepatic tip B la alte persoane).
- Anti-HBe este produs ca răspuns la prezența de AgHBe, în infecțiile acute. Dispariția AgHBe și detectarea de anti-HBe în sânge, (numită seroconversie) sugerează ameliorarea bolii și prezice eliminarea virusului, pe termen lung. Boala hepatică cronică este mai frecventă la cei depistați AgHBe + și mai puțin frecventă, în cazul apariției de anticorpi anti-HBe.
- ADN viral hepatita B (cantitativ) detectează prezența de material genetic viral și determină nivelul încărcăturii virale din sânge. Are rol în depistarea precoce a infecției acute la persoane cu risc crescut, înainte de apariția de AgHBs în ser. Testul este adesea utilizat pentru a monitoriza răspunsul la terapia antivirală, la pacienții cu infecții cronice cu VHB.
Hepatita C – există mai multe tipuri de teste de depistare a hepatitei cu virus C:
- Anticorpii Anti-HCV– confirmă dacă ați fost sau nu expus la virusul hepatic C la un moment dat, în decursul vieții. Dacă acest test este pozitiv, următorul pas este testarea ARN viral hepatita C (cantitativ), care poate indica dacă există o infecție actuală și poate măsura cantitatea de ARN HCV, acesta fiind și un indicator pentru monitorizarea răspunsului la tratament.
- Virusul hepatitei C-genotipare – identifică genotipul hepatitei C (există 6 genotipuri) în vederea recomandării unui tratament adecvat.
Hepatita D – în cazul pacienților cu infecție hepatică B acută sau cronică documentată, aceștia trebuie testați și pentru confirmarea prezenței de anticorpi Anti-HD în vederea diagnosticului pentru hepatita D (coinfecție). Dacă testul este pozitiv, se recomandă ARN viral hepatită D (cantitativ) pentru monitorizarea tratamentului antiviral.
Hepatita E – pentru detectarea infecţiei recente cu virus hepatitic E precum și monitorizarea pacienţilor postinfecţie este recomandată testarea virusului hepatitei E – Anticorpi IgG, IgM (Westernblot).
Tratament
Tratamentul hepatitelor virale variază în funcție de tipul de virus. Pentru hepatita A, se recomandă repausul la pat și administrarea de lichide pentru a preveni deshidratarea. În cazul hepatitei B, există vaccinuri disponibile și, în unele cazuri, pot fi utilizate medicamente antivirale pentru a controla replicarea virală. Pentru hepatita C, terapia antivirală cu acțiune directă a devenit principala metodă de tratament și poate duce la vindecarea infecției în majoritatea cazurilor.
Evolutia hepatitelor virale și complicațiile asociate depind de tipul de virus și de stadiul infecției. În stadiile acute, majoritatea persoanelor se recuperează complet. Cu toate acestea, în cazurile de hepatită cronică, există riscul dezvoltării de ciroză hepatică, insuficiență hepatice și cancer hepatic.
Referințe:
- World Health Organization (WHO) – Hepatitis Fact Sheet: https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/hepatitis-a
- Centers for Disease Control and Prevention (CDC) – Viral Hepatitis: https://www.cdc.gov/hepatitis/index.htm
- Manns MP, et al. Hepatitis E. Nat Rev Dis Primers. 2016;2:16086.
- Wedemeyer H, et al. Hepatitis D virus infection: new insights and remaining challenges. J Hepatol. 2011;55(3):S30-S38.
- Pawlotsky JM. Hepatitis C virus (HCV) and human immunodeficiency virus (HIV) infection: evidence for less impact of HCV infection on the intracellular replication of HIV in vitro. Clin Infect Dis. 1999;29(1):150-151.
- https://www.testing.com/tests/hepatitis-a-test/
- https://www.testing.com/tests/hepatitis-b-test/
- https://www.testing.com/tests/hepatitis-c-test/