Caracteristicile agentului patogen Norovirus
Norovirus (NOV) sau ”virusul Norwalk” a fost identificat în anul 1968, în Norwalk, Ohio. Acesta este o cauză comună a bolilor gastrointestinale acute la nivel global și face parte din familia Caliciviridae având o diversitate deosebită din punct de vedere genetic și antigenic. Există 7 genogrupuri cunoscute de norovirus, genogrupurile I și II fiind responsabile pentru marea majoritatea a cazurilor, la om. Simptomele cele mai frecvente ale infecției cu norovirus includ greață, vărsături și diaree.
Cuprins:
Căile de trasmitere ale agentului patogen Norovirus
Modul de transmitere este prin contaminarea fecal-orală1. Transmiterea norovirusurilor umane se poate produce prin contact direct – de la persoană la persoană și indirect – prin consumul de alimente/ apă infestate sau prin contact cu suprafețele contaminate. Transmiterea directă este responsabilă pentru mai mult de 90% dintre focarele de norovirus, în instituțiile de asistență medicală, unde contactul cu vizitatorii și personalul, cresc riscul de răspândire a norovirusului de la o persoană la alta.
O analiză epidemiologică realizată în focarele de norovirus din SUA, Europa și Noua Zeelandă a estimat că aproximativ 14% dintre acestea au fost atribuite transmiterii alimentare2. Unii autori consideră NOV ca fiind cea mai frecventă cauză de toxiinfecție alimentară (TIA) din lume.
Infecțiile cu Norovirus și riscul apariției lor în rândul populației adulte
Norovirusul este un agent patogen întâlnit frecvent în cazurile de enterocolită la copii. Cu toate acestea, și adulții cu vârsta >65 ani reprezintă o categorie cu risc ridicat, care manifestă simptome severe. Perioada de incubație a infecției variază între 10 și 51 de ore (cu o medie de 33 de ore) iar aproximativ o treime dintre infecții (5-30%) sunt asimptomatice. Debutul bolii este brusc, cu greață și dureri abdominale difuze sau crampe. Ulterior, apar vărsăturile și diareea apoasă, în cantitate moderată, dar aceste simptome pot fi uneori și izolate.
Investigațiile efectuate în focarele de norovirus au raportat o durată mai lungă a diareei, de la 3 la 9 zile și o recuperare mai lentă după boală, de aproximativ 9 zile, la acești pacienți. În rândul persoanelor cu vârsta >85 de ani, s-a observat că ~1/2 dintre cei afectați ramân simptomatici, după o perioadă de 4 zile. Semnele clinice, altele decât diareea, se pot manifeta pe o perioadă mai extinsă de timp, la această grupă de vârstă.
În acest sens, un studiu a raportat persistența cefaleei (dureri de cap), sete și vertij (senzația de amețeală) o perioadă de până la 19 zile după debutul bolii, la 10 dintre persoanele infectate, cu vârste cuprinse între 79 și 94 de ani, într-o unitate de îngrijire a vârstnicilor, deși diareea și vărsăturile au dispărut în ziua a 4-a de la debut3. Alte simptome asociate pot fi febra și durerile musculare4. După dispariția simptomelor, bolnavii pot continua eliminarea fecală de virus timp de până la 8 săptămâni.
Stabilirea diagnosticului de infecție cu Norovirus
Enterocolita cu norovirus este, de obicei, diagnosticată pe baza simptomelor, dar norovirusul poate fi identificat printr-un test efectuat dintr-o probă de materii fecale. Dacă pacientul prezintă deficiențe ale sistemului imun sau alte afecțiuni medicale asociate, specialistul poate solicita confirmarea suspiciunii de infecție cu norovirus. Însă cazurile individuale de gastroenterită/ enterocolită cu acest virus sunt, de obicei, diagnosticate pe baza manifestărilor clinice.
La persoanele afectate, modificările evidențiate cu ajutorul hemogramei sunt, în general, nespecifice: numărul de leucocite (globule albe) poate fi ușor crescut, prin creșterea celulelor polimorfonucleare (neutrofile), la care se adaugă, uneori, limfopenie (limfocite scăzute).
Funcţiile – renală şi hepatică – sunt în general normale, cu excepția cazului în care apare deshidratarea. În acest sens se pot recomanda analize de sânge ca: uree, creatinină, sodiu seric, potasiu seric, Clor seric, TGP și TGO.
Confirmarea prezenței norovirusului, ca agent infecțios, necesită identificarea de antigen norovirus, un test care detectează prezența acestuia în probe din materii fecale umane5.
Determinarea anticorpilor circulanți este de mai mică utilitate în diagnosticul infecției cu NOV, dar identificarea unei creșteri de 4 ori a titrului acestora între serul acut și convalescent pledează pentru o infecție recentă.
Conduita de urgență în cazurile de infecție cu Norovirus
Ca și în cazul altor cauze declanșatoare de gastroenterite virale, tratamentul infecțiilor cu NOV este, în primul rând, unul de susținere cu reechilibrare hidroelectrolitică și supraveghere a dietei, fără restricții alimentare. Adulții în vârstă, cu semne de hipovolemie, prezintă cel mai mare risc de complicații și este posibil să necesite spitalizare. Tratamentul este adesea simptomatic, cu analgezice, antiemetice, iar agenții antisecretori pot fi utilizați ca adjuvanți la adulți, în funcție de tipul și severitatea infecției.
Având în vedere cantitatea mare de virus din scaunul pacienților și infecțiozitatea crescută, asigurarea unei igiene corespunzătoare a mâinilor reprezintă, probabil, cea mai eficientă metodă prevenire a infecției.
Referințe: