Synevo România a sărbătorit 12 mai, Ziua Internațională a Asistenților Medicali, prin organizarea unei noi sesiuni de cursuri, care au ca scop educația medicală continuă a cadrelor sanitare medii.
Amfiteatrul Laboratorului Central Synevo a găzduit primul curs din acest an, cu denumirea „Sisteme de recoltare, tehnici, proceduri și particularități”. Evenimentul a reunit 63 de asistenți medicali din spitalele publice partenere, care-și desfășoară activitatea pe secții cu specialități diferite (obstetrică-ginecologie, neonatologie, neurologie, diabet și nutriție, chirurgie, oncologie, pneumologie, gastroenterologie, medicină internă, boli infecțioase etc.). Tematica a fost diversificată, participanții arătând un real interes pentru subiectele abordate.
Programul cursului a fost structurat în două părți – teoretică și practică. Temele științifice au fost susținute de către medicii de Laborator Synevo – Dr. Violeta Cristea și Dr. Antoanela Curici.
- Microbiologia – particularități în recoltarea produselor patologice
Dr. Violeta Cristea, Medic Primar Medicină de Laborator, şef departament Microbiologie Synevo România
- Lichidele de puncție, produse biologice pentru diverse investigații (pulmonare, gastroenterologice, neurologice)
Dr. Violeta Cristea, Medic Primar Medicină de Laborator, şef departament Microbiologie Synevo România
- Gastropanel – test neinvaziv de investigații
Dr. Antoanela Curici, Medic Primar Medicină de Laborator, şef Laborator Synevo România
- Tipuri de teste HPV
Dr. Antoanela Curici, Medic Primar Medicină de Laborator, şef Laborator Synevo România
Fluxul probelor biologice în Laboratorul Synevo (trierea probelor, înregistrarea, centrifugarea, introducerea lor în aparate, validarea rezultatului, transmiterea rezultatelor) – etapa practică
La finalul cursului, ca de fiecare dată, participanții au dat un test de evaluare a cunoștințelor acumulate pe parcursul workshop-ului. De asemenea, în timpul prezentărilor s-au purtat discuții legate de subiectele dezbătute, s-a pus accentul pe importanța existenței echipelor multidisciplinare și s-a subliniat rolul asistentului medical, acesta fiind un membru important într-o astfel de echipă.
Cursul a fost creditat de către Ordinul Asistenților Medicali din București cu 8 puncte EMC.