Ce este neurodermatita?
Neurodermatita este o afecțiune a pielii care debutează cu prurit ușor la nivelul tegumentelor. Gratajul (scărpinatul) duce la accentuarea senzației de mâncărime, iar acest ciclu repetitiv de continuă iritare a pielii va duce în timp la apariția îngroșării acesteia. Există o anumită predispoziție regională de apariție, aceasta fiind în zona gâtului, încheieturilor antebrațelor, picioarelor, chiar și în zona anală.
Cuprins:
- Ce este neurodermatita?
- Persoanele predispuse la neurodermatită
- Neurodermatită și diagnosticul diferențial
- Tratamentul și prognosticul cazurilor de neurodermatită
Neurodermatita – cunoscută și sub denumirea de lichen simplex cronic – nu pune viața în pericol și nu este contagioasă, însă senzația de mâncărime poate fi atât de intensă și frecventă, încât poate duce la perturbarea somnului, a funcției sexuale și a calitătii vieții pacientului, în general1.
Obiectivul principal în tratarea neurodermatitei este reprezentat de oprirea ciclului prurit-grataj-prurit. Deoarece în multe alte boli ale pielii poate domina acest simptom, consultarea unui dermatolog este obligatorie, fiecare boală dermatologică necesitând o abordare diferită și un tratament specific. Dezvoltarea unei erupții cutanate, care evoluează spre apariția unor leziuni ce pot sângera, este posibil sa fie asociată cu neurodermatita.
Persoanele predispuse la neurodermatită
Neurodermatita este frecventă la persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani, fiind mai des întâlnită la femei și la persoanele diagnosticate cu dermatită de contact și dermatită atopică. Este rar diagnosticată la copii, deși unii dintre aceștia, diagnosticați cu dermatită atopică, dezvoltă uneori și neurodermatită.
Existența unui psoriasis, dublată de starea de anxietate, cresc riscul de apariție a acestei afecțiuni. Neurodermatita poate fi declanșată de prezența unei pieli foarte uscate, de compoziția materialelor din structura hainelor (în special atunci când acestea sunt confecționate din lână sau țesătură sintetică), de mușcăturile de insecte, sau chiar și de pe fondul lezionării unor structuri nervoase2.
Neurodermatită și diagnosticul diferențial
Diagnosticul se stabileşte de regulă pe baza unui examen fizic detaliat.
Diagnosticul diferenţial se face cu: eczema cronică; lichen plan; psoriazis; dermatita de contact alergică – forma cronică; micozisul fungoid.
Neurodermatita poate fi confundată cu alte boli de piele, de aceea este necesară o evaluare a leziunilor şi anamneza corectă a perioadelor în care se declanșează acest prurit.
Pentru confirmarea diagnosticului e recomandat un patch test – testarea sensibilităţii locale la alergeni pentru a se diferenţia de o dermatită alergică de contact (alergii ale pielii). Testarea de IgE specifice în cadrul panelului alimentar poate fi utilă pentru managementul unei dermatite atopice cronice.
Biopsia cutanată cu examenul histopatologic poate fi necesară pentru diferenţierea sa de alte afecţiuni. Biopsia cutanată ajută la excluderea psoriazisului sau a micozei fungoide, care este o formă de cancer (limfom).
Examenul microscopic cutanat se indică în cazurile complicate cu infecție. Un examen micologic complet poate fi corelat cu rezultatul obținut la examenul microscopic sau cu cel realizat prin examinarea din cultură. Este posibil ca în cazul unui examen microscopic direct negativ, cultura să fie pozitivă, deoarece mediul de cultură favorizează dezvoltarea dermatofiților. Testele fungice se recomandă pentru identificarea afecțiunilor cutanate dar și pentru excluderea unor manifestări cutanate cu aspect asemănător, ce pot să apară în infecțiile cu transmitere sexuală.
Tratamentul și prognosticul cazurilor de neurodermatită
Asigurând un plan de tratament corect, neurodermatita se poate vindeca complet, însă există situații în care aceasta poate recidiva, dacă este activată de apariția unuia dintre factorii declanșatori (alte afecțiuni cutanate, haine confecționate din materiale nepotrivite, anxietatea sau depresia, etc.).
Uneori, neurodermatita poate evolua spre cancer de piele, cum ar fi carcinomul cu celule scuamoase sau verucos. Acest fenomen se datorează, cel mai probabil, unei agresări repetate a pielii, generate de prurit, printr-un mecanism de activare a unor mediatori chimici, care vor declanșa și intreține inflamația. Acest reflex poate contribui la transformarea malignă a celulelor epidermice.
Tratamentul este de lungă durată și constă în principal în administrarea corticosteroizilor, ajutând astfel la reducerea inflamației, calmarea zonelor cutanate sensibile și contribuind la scăderea în intensitate a pruritului.
Antihistaminicele se administrează în scopul prevenirii reacțiilor alergice care pot fi o componentă etiologică suprapusă, în cazul acestui tip de leziune. Administrarea antibioticelor va trata infecțiile suprapuse, iar terapia antidepresivă poate fi recomandată în cazurile în care factorul declanșator este corelat cu starea psihică deteriorată a pacientului (depresie, anxietate).
Referințe: