Ce este ionograma?
Ionograma serică este o analiză de laborator care evaluează un panel de electroliți, esențiali pentru menținerea homeostaziei organismului (funcționării sale optime). Echilibrul acestora asigură atât o bună funcționare a proceselor metabolice cât și furnizarea unei cantități optime de oxigen, la nivelul țesuturilor.
Mai mult de jumătate din greutatea corpului este formată din apă, aceasta fiind repartizată în trei compartimente: intracelular, extracelular și transcelular (lichidul sinovial, peritoneal, pericardic, cefalorahidian). Pentru funcționarea sa normală, organismul trebuie să mențină un echilibru la nivelul acestor compartimente, acest lucru fiind asigurat de către anumiți electroliți.
Cuprins:
- Ce este ionograma?
- Electroliții și ionograma serică
- Componentele profilului ionogramă serică
- Dezechilibre electrolitice și recomandări evaluare profil – Ionograma serică
Electroliții și ionograma serică
Electroliții – cu un anumit tip de încărcătură electrică – au un rol important în transportul nutrienților către celule, menținerea unui echilibru normal la nivelul fluidelor și în reglarea echilibrului acido-bazic (pH) al organismului. O ionogramă serică extinsă realizează dozarea ionilor pozitivi (sodiu, potasiu, calciu, magneziu) și negativi (clor, bicarbonați, proteine, fosfati, sulfati, acizi organici).
În țesuturi, în urină, transpirație și în sânge acești electroliți se găsesc sub formă de săruri și minerale dizolvate, fiind vitali pentru menținerea funcționării normale a sistemului nervos și muscular. Principalii electroliți – sodiu, potasiu, bicarbonat și clor, cel mai des măsurați în practica medicală, sunt întâlniți adesea sub forma unui profil de analize, cunoscut sub denumirea de ionogramă serică.
Componentele profilului ionogramă serică
Sodiu (Natriu, Na) este cel mai abundent electrolit din organism, aflându-se preponderent în lichidul extracelular și este implicat în reglarea cantității de apă din organism.
Hipernatremia (valori crescute de sodiu) poate produce fenomene de confuzie sau modificări de comportament, reflexe neobișnuit de puternice și pierderea controlului muscular, convulsii și comă.
Hiponatremia (sodiu insuficient) se asociază cu stări de confuzie, iritabilitate, reflexe scăzute, greață și vărsături, convulsii și comă.
Potasiu (K) se găsește în principal în spațiul intracelular și o mică parte (vitală) se găsește în plasmă, componenta lichidă a sângelui. Potasiul joacă un rol important în reglarea contracției musculare, orice modificare minoră putând produce tulburări ale ritmului cardiac sau tulburări de conducere a impulsului electric, la nivelul miocardului.
Hiperkaliemia (valori crescute de potasiu) produce slăbiciune, incapacitate de a mișca mușchii, confuzie, ritm cardiac neregulat (aritmii).
Hipokaliemia (valori scăzute de potasiu) implică slăbiciune musculară și crampe, senzație neobișnuită de sete și nevoia de a urina frecvent, amețeli sau leșin.
Magneziu (Mg) este electrolitul care transformă nutrienții din alimente în energie, fiind implicat în buna funcționare a creierului și a sistemului muscular.
Creșteri ale magneziului produc modificări ale ritmului cardiac și aritmii, reflexe slăbite, tulburări ale respirației și stop cardiac.
În lipsa unei cantități suficiente de magneziu poate să apară slăbiciune musculară, convulsii, aritmii cardiace. Aceste manifestări se corelează de obicei cu deficiențe de calciu și potasiu.
Calciu (Ca)este elementul cheie din organism responsabil de sănătatea oaselor, dinților, menținerea unui ritm cardiac normal, de contracția și relaxarea musculară și transmiterea impulsurilor nervoase.
Creșteri ale calciului (hipercalcemie) sunt adesea asociate cu semne la nivel cerebral (dureri de cap, oboseală, apatie și confuzie), tractului digestiv (constipație, dureri abdominale și vărsături), rinichilor (nevoie frecventă de a urina, pietre la rinichi și insuficiență renală), inimii (aritmii, dintre care unele pot fi severe) și sistemului osos (durere osoasă și articulară).
Scăderi ale nivelului de calciu (hipocalcemie) pot genera confuzie și modificări de comportament, afectarea sistemului muscular (reflexe exagerate și pierderea controlului muscular, spasme musculare și la nivelul musculaturii cervicale, făcând dificilă vorbirea sau respirația.
Clorul (Cl) este electrolitul care se deplasează între spațiul intra- și extracelular și funcționează în strânsă legătură cu sodiul, sub forma de clorură de sodiu, menținând neutralitatea electrică (concentrațiile de clor sunt direct proporționale cu cele de sodiu) și o hidratare optimă a organismului. Excesul de clor poate provoca acidoză, simptomele principale fiind: greață, vărsături, oboseală și confuzie.
Hipocloremia (valori scăzute ale clorului) determină apariția alcalozei, care produce: apatie, confuzie, aritmii și spasme musculare sau pierderea constienței.
Bicarbonatul, care este eliberat și reabsorbit de rinichi, are rol principal menținerea unui nivel stabil al pH-ului (echilibrul acido-bazic) și ajută la menținerea neutralității electrice. Bicarbonatul joacă, de asemenea, un rol important în transportul CO2. O mare parte din CO2 produs de țesuturile organismului este transportat în sânge la plămâni, sub formă de bicarbonat, fiind expirat în mediul înconjurător.
Bicorbonatul, aflat în cantități insuficiente, provoacă acidoza, ale cărei manifestări pot fi: oboseală, greață, vărsături, confuzie și tahipnee (respirație accelerată). Bicarbonatul în exces produce alcaloza, cu următoarele simptome: confuzie, apatie, aritmii și spasme musculare.
Fosfatul – molecula ce include fosfor, este implicat în transportul compușilor chimici către spațiul extracelular, metabolizează nutrienții din alimente; este, de asemenea, un element esențial al materialului genetic, făcând parte din structura acizilor nucleici din structura ADN.
Hiperfosfatemia (fosfat în exces) va produce hipocalcemie, organismul mobilizând calciul osos, în locul fosforului aflat în exces. Astfel, pot apărea tulburări osoase, demineralizări și calcificări.
Hipofosfatemia (fosfat insuficient) are ca simptom precoce slăbiciunea musculară. Pe măsură ce această condiție se agravează, simptomele devin mai severe și pot apărea: rabdomioliza (distrugerea țesutului muscular), afectare renală severă, tulburări ale funcției cardiace și dificultăți de respirație (produse de afectarea musculară), convulsii.
Acești electroliți pot fi determinați împreună (ionograma) sau pot fi recomandați individual, pentru diagnosticarea/ monitorizarea condițiilor care afectează electroliți specifici.
Dezechilibre electrolitice și recomandări evaluare profil – Ionograma serică
– identificarea unui dezechilibru electrolitic, hidric sau de pH (acidoză sau alcaloză)
– etapă a unui examen de screening
– recomandată ca atare sau ca o componentă a unui panel metabolic de bază sau a unui profil metabolic complet (CMP).
– investigarea condițiilor care produc dezechilibre electrolitice, cum ar fi deshidratarea, bolile renale, pulmonare sau afecțiunile cardiace.
– monitorizarea tratamentului unor afecțiuni care se manifestă prin dezechilibrul electrolitic.
– monitorizarea tratamentului anumitor afecțiuni, inclusiv hipertensiune arterială, insuficiență cardiacă, boli pulmonare, boli de ficat și renale.
– ajutor în diagnostic atunci când există semne și simptome, cum ar fi: acumulări lichidiene (ex. edeme), greață sau vărsături, slăbiciune, confuzie, bătăi neregulate ale inimii (aritmii cardiace).
Netratat, un dezechilibru electrolitic poate duce la diferite semne și simptome, cum ar fi: amețeli, crampe, bătăi neregulate ale inimii și posibil deces.
Valorile modificate ale electrolitilor incluși în ionograma serică pot fi cauza unor afecțiuni.
În general, aceste valori sunt influențate de alimentație, de nivelul de hidratare al organismului, volumul de apă eliminat de rinichi. De asemenea, pot fi influențate de secreția anumitor hormoni, cum ar fi aldosteronul (care reține sodiul și favorizează eliminarea potasiului), peptidele natriuretice (care cresc eliminarea de sodiu și apă) sau de boli cardiovasculare și diabet.
Medicul va evalua rezultatele testelor în contextul istoricului medical, al examenului fizic și al altor factori relevanți, pentru a determina dacă un rezultat care se încadrează sau nu în limitele de referință are o semnificație patologică relevantă.
Tratamentul se recomandă în urma identificării cauzei/ cauzelor care a/ au dus la apariția acestui dezechilibru electrolitic.
Referințe:
- https://anatomie.romedic.ro/apa-din-organismul-uman
- https://www.msdmanuals.com/home/hormonal-and-metabolic-disorders/electrolyte-balance/overview-of-electrolytes
- https://www.testing.com/tests/electrolytes-and-anion-gap/
- https://my.clevelandclinic.org/health/diagnostics/21790-electrolytes
- https://www.healthline.com/nutrition/electrolytes