Manganul este un metal alb-argintiu, asemănător fierului, care se găsește în stare liberă în natură, în timp ce mercurul este un element întâlnit în scoarța terestră. Există sub formă lichidă, foarte toxic pentru organism, având utilitate din cele mai vechi timpuri în structura termometrelor, barometrelor, manometrelor sau a altor dispozitive. Numele său este dat după zeul Mercur, cunoscut pentru viteza și rapiditatea sa.
Manganul în sânge şi urină
Manganul este un oligoelement ce intră în constituţia unor enzime mitocondriale (piruvat carboxilază şi superoxid dismutaza) şi activează de asemenea numeroase enzime (decarboxilaze, transferaze, hidrolaze). Astfel, manganul deţine un rol esenţial în metabolismul lipidic şi glucidic, formarea ţesutului osos şi procesele de reproducere.
Din punct de vedere industrial, manganul este un metal gri-argintiu întâlnit în minereuri sub formă de oxizi. Are aplicaţii în industria oţelului şi în cea chimică. Este prezent în agenţii coloranţi pentru sticlă şi săpun, vopseluri, lacuri şi linoleum.
Intoxicaţia acută determină febră, frisoane, mialgii, uscăciunea mucoasei bucale şi faringiene.
Intoxicaţia cronică prin inhalarea prafului de mangan se asociază cu simptome neuropsihice (manganism): cefalee, iritabilitate, agitaţie, tulburări de vorbire, auz şi mers, tremor, rigiditate a feţei, halucinaţii, tulburări de personalitate.
Recomandări pentru determinarea manganului:
- manganul în sânge: monitorizarea tratamentului cu mangan în alimentaţia parenterală; suspiciune de intoxicaţie cu mangan, în special în prezenţa sindroamelor neurologice şi tulburărilor motorii;
- manganul în urină: confirmarea intoxicaţiei; monitorizarea tratamentului cu mangan în alimentaţia parenterală; monitorizarea terapiei chelatoare în manganism.
Analizele disponibile în laboratoarele Synevo
Mercurul în sânge și urină
Mercurul este un metal fluid alb-argintiu întâlnit atât în rocile vulcanice şi sedimentare, cât şi sub forma minereului cinabar (sulfid de mercur). Este neesenţial pentru procesele biologice şi toxic pentru toate organismele. Mercurul şi compuşii săi au numeroase aplicaţii industriale: contoare electrice, termometre, aditivi, conservanţi antimicrobieni în vopsele, cosmetice şi produse farmaceutice. În mod obişnuit, mercurul în forma organică nu este întâlnit în mediul industrial.
Intoxicaţia acută sau cronică cu mercur afectează rinichii, SNC şi tractul gastrointestinal.
Triada simptomatică în intoxicaţia cu mercur este următoarea: disfuncţii articulare, perturbarea activităţii musculare şi ingustarea câmpului vizual. Expunerea cronică la formele metalice şi anorganice ale mercurului determină nervozitate, tremor şi iritaţia mucoaselor.
Intoxicaţia cu mercur anorganic este asociată în principal cu efecte periferice: gastroenterita şi nefrita tubulară, pe când expunerea la compuşii organici afectează în principal SNC, fiind posibile leziuni severe şi ireversibile.
Intoxicaţia cronică cu mercur anorganic este o boală profesională ce afectează în special minerii şi muncitorii din topitorii. Cea mai obişnuită sursă neindustrială de intoxicaţie cu mercur este consumul de peşte contaminat cu metil-mercur.
Recomandări pentru determinarea mercurului:
- mercurul în sânge: cel mai bun test pentru diagnosticul intoxicaţiei cu mercur organic (această formă de mercur este localizată în principal în eritrocite);
- mercurul în urină: monitorizarea expunerii la mercur (în special forma anorganică).
Analizele disponibile în laboratoarele Synevo