Ultimele statistici înregistrate la nivel european arată că rata generală a infecțiilor cauzate de bacteria Chlamydia trachomatis a rămas ridicată. Rata este determinată, în principal, de statisticile din țările cu activități periodice de testare și control.
La nivel național incidența infecției genitale cu Chlamydia trachomatis este de 0,015%000. Persoanele cu această afecțiune au vârste cuprinse între 17 și 60 de ani, iar cele mai multe cazuri sunt înregistrate în rândul populației din grupele de vârstă de 25-29 ani.
Infecții genitale produse de Chlamydia Trachomatis: cauze și simptomatologie
Infecţiile genitale cu Chlamydia trachomatis constituie o problema majoră de sănătate, cu peste 50 milioane de cazuri noi pe an în întreaga lume. Chlamydia trachomatis este bacteria cea mai frecvent implicată în producerea bolilor cu transmitere sexuală.
La femei, în foarte multe cazuri infecţia evoluează asimptomatic sau cu simptome discrete ce trec neobservate. În lipsa diagnosticului şi a tratamentului adecvat infecţia poate progresa spre o inflamaţie cronică severă ce poate conduce la artrită, infertilitate, sarcină extrauterină, avort spontan şi naştere prematură.
Atunci când infecţia survine la femeile gravide există riscul de a da naştere a unor copii ce pot dezvolta conjunctivită şi pneumonie.
| Simptome ce pot alerta femeia sunt: |
|---|
| – scurgeri vaginale; – disurie (jenă la urinat); – dismenoree (dureri menstruale); – neregularităţi ale ciclului menstrual; – sângerări după actul sexual; – durere pelvină; – durere lombară; – infertilitate. |
| Simptomele cele mai frecvente la bărbați: |
|---|
| Disuria (care este mai puţin intensă decât în gonoree) însotiţă doar rareori de o scurgere uretrală. |
La bărbați, Chlamydia trachomatis constituie cea mai frecventă cauză de uretrită non-gonococică şi de uretrită postgonococică după tratamentul cu penicilină.
La bărbaţii tineri, sub 35 ani, Chlamydia trachomatis constituie cea mai frecventă cauză de epididimită (inflamaţia epididimului). Se manifestă clinic prin congestie şi mărire de volum a scrotului, de obicei pe o singură parte, însoţită de durere locală, scurgere uretrală şi disurie. Sunt de asemenea posibile şi infecţii ale prostatei, precum şi ale rectului.
Diagnosticul de laborator al infecțiilor genitale produse de Chlamydia Trachomatis
Pentru o perioadă îndelungată de timp, cultura celulară a constituit metoda de referinţă în diagnosticul de laborator al infecţiei chlamydiene. Totuşi, metoda fiind foarte scumpă şi implicând o tehnică laborioasă, s-a simţit nevoia apariţiei altor teste, care să dea rezultate comparabile.
De menţionat este şi metoda de detectare a ADN-ului bacterian prin biologie moleculară – PCR (Polymerase Chain Reaction) datorită sensibilitaţii analitice înalte. Există posibilitatea detectării simultane, prin tehnica PCR atât a ADN-ului chlamydian, cât și al gonococului, tehnică utilă datorită asocierii frecvente a acestor doi patogeni în infecţiile urogenitale.
În laboratorul nostru se utilizează metoda automatizată TMA care se bazează pe amplificarea ARN-ului ribozomal (ARNr). Metoda TMA are cea mai înaltă sensibilitate dintre toate metodele bazate pe tehnologia NAAT, putând detecta cantități foarte mici de acizi nucleici în probă. Metoda este utilizată atât pentru proba endocervicală (secreția genitală) – Chlamydia trachomatis ARNr + Neisseria gonorrhoeae ARNr – endocervix , cât și pentru proba de urină, în cazul bărbaților – Chlamydia trachomatis ARNr + N. gonorrhoeae ARNr – urină.
Prelevarea probelor se realizează în cabinetele de ginecologie şi urologie, de către un personal bine instruit. Deoarece testul nu depinde de existenţa în probă a unor organisme vii, nu sunt necesare condiţii speciale de transport şi de păstrare a probelor, acestea putând fi recoltate şi în afara laboratorului.
Testele serologice (detectarea în serul pacienţilor a anticorpilor specifici) constituie un instrument non-invaziv de diagnosticare al infecţiei cu Chlamydia trachomatis. Prezenţa anumitor anticorpi poate indica stadiul infecţiei. Astfel, prezenţa anticorpilor de tip Ig A se asociază cu o infecţie activă, fie că este vorba de o infecţie primară, cronică sau reinfecţie.
Infecții genitale produse de micoplasme – Mycoplasma hominis si Ureaplasma urealyticum
Cealaltă categorie de infecţii genitale, care constituie subiectul acestui articol, este produsă de micoplasme (Mycoplasma hominis și Ureaplasma urealyticum), – microorganisme relativ frecvent întâlnite la multe persoane în cadrul florei normale din uretră și vagin. În anumite circumstanţe aceste microorganisme se pot multiplica excesiv şi pot determina infecţii (prin răspunsul inflamator din partea organismului). Infecţia poate fi din punct de vedere clinic asimptomatică sau cu diverse manifestări şi forme clinice de boală.
La bărbaţi, Ureaplasma urealyticum determină în special uretrita (a doua cauză de uretrită non-gonococică) şi ocazional prostatita şi epididimita.
La gravide, Ureaplasma urealyticum poate duce la corioamniotita şi la ruperea prematură a membranelor, cu risc de infecţie neonatală
Mycoplasma hominis a fost implicată în producerea endometritelor şi salpingitelor (infecţii ale mucoasei uterine şi a trompelor uterine) şi este asociată cu vaginoza bacteriană.
Cauze și simptomatologie
Incidenţa colonizarii şi a infecţiei cu Mycoplasma hominis, respectiv izolarea acesteia sunt legate de: o activitate sexuala crescută, igiena deficitară, promiscuitate sexuală, colonizarea sau infecţia concomitentă cu alţi agenti infectioşi (gonococ, trichomonas, candida, treponeme), modificări ale ph-ului local în special la nivelul vaginului (prin înlocuirea florei normale cu o altă floră, dar şi prin întrebuinţarea frecventă a unor săpunuri alcaline).
Infecţia cu micoplasme (asemănător infectiei cu alti agenţi) a fost asociată cu sterilitatea persoanei sau cuplului respectiv. Astfel, de la bărbaţii cu sterilitate s-a izolat frecvent Ureaplasma urealyticum din spermă. La femei, infecţia cu Ureaplasma urealyticum a fost asociată atât cu sterilitatea, cât şi cu insuficienţa reproductivă, adică incapacitatea de a da naştere unor copii normali, la termen (avorturi habituale, naşteri premature, subponderabilitate a copiilor la naştere).
Diagnosticul de laborator
În laborator pentru diagnosticarea infecţiilor cu mycoplasmele genitale se utilizează truse speciale care asigură cultivarea, identificarea şi titrarea diferenţiată (aprecierea cantitativă a microorganismului din probă) a celor două specii de mycoplasme.
Se prelevează produse patologice din uretră, col uterin și vagin; este foarte important ca tampoanele recoltate să conţină celule epiteliale deoarece mycoplasmele aderă la aceste celule. Se mai pot recolta la bărbaţi urina din primul jet şi sperma. Citirea probelor se face, de la caz la caz, la 24h sau 48h.
Deoarece aceste microorganisme pot fi prezente atât în flora normală, cât şi ca organisme patogene în cadrul infecţiilor urogenitale sunt necesare criterii cantitative pentru interpretarea culturilor obtinuţe.
Rezultatul poate fi exprimat astfel: negativ, slab pozitiv sau pozitiv în funcție de cantitatea de microorganism izolat, conduita terapeutică fiind stabilită de medicul clinician care ia în considerare şi simptomatologia clinică.
Testul disponibil în cadrul laboratoarelor Synevo pentru diagnosticul infecțiilor cu Mycoplasma hominis și Ureaplasma urealyticum este: