În perioada pandemiei au circulat numeroase teorii despre creșterea imunității si întărirea organismului în fața virusului SARS-Cov-2. În acest articol vom încerca să definim imunitatea și să vorbim despre virusul SARS-Cov-2 și miturile apărute în acest context epidemiologic.
Ce este sistemul imun/ imunitatea?
Sistemul imun este o reţea complexă de celule şi molecule care ne protejează de microorganisme şi substanţe “străine corpului” şi ne împiedică să dezvoltăm boli şi infecţii.
Rezistența organismului față de infecții este cunoscută sub numele de imunitate (de la lat. imunitas-atis = scutire de orice obligație) și se manifestă prin mijloace de apărare specifice și nespecifice.
Modalitățile de apărare nespecifice constituie rezistența naturală, înnăscută, genetică a organismului și sunt reprezentate de:
- barierele mecanice (date de integritatea epidermei și a mucoaselor);
- barierele fizico-chimice realizate cu ajutorul acidității sucului gastric;
- substanțe antibacteriene (imunoglobulinele și lizozimul, prezente în secreții);
- tranzitul intestinal, fluxul secrețiilor bronșice și al urinii (contribuie continuu la eliminarea agenților infecțioși);
- ingestia și distrugerea bacteriilor de către un anumit tip de leucocite – granulocitele, bacterii care au depășit barierele cutanate și mucoasele.
Modalități de apărare specifice, cunoscute și sub numele de imunitate dobândită, se dezvoltă în timpul vieții individului ca urmare a unui proces secvențial denumit răspuns imun.
Organismul uman, deși intră în contact cu mulți germeni, se îmbolnăvește foarte rar și numai când agentul patogen găsește o cale deschisă (poartă de intrare în organism) sau când organismului îi lipsesc anumiți factori de apărare.
Germenii pătrunși în organism pot rămâne la poarta de intrare unde se multiplică și pot, uneori, elibera pe cale sanguină, limfatică sau nervoasă, toxinele pe care le produc sau pot migra la distanță.
Tipuri de imunitate
Structura sistemului imunitar
Sistemul imunitar este format din organe, celule speciale și diverse molecule care combat infecțiile (microorganismele). Principalele componente ale sistemului imunitar sunt: leucocitele, anticorpii, sistemul complement (sistem enzimatic multifuncțional alcătuit din proteine și glicoproteine plasmatice) și organele limfoide (splina, ganglionii limfatici, timusul și măduva osoasă).
Funcțiile sistemului imunitar
- Neutralizează agenții patogenii, adică bacteriile, virusurile, paraziţii sau fungii care au pătruns în corp şi îi elimină din organism.
- Recunoaşte şi neutralizează anumite substanţele nocive din mediu.
- Luptă împotriva celulelor proprii din corp care au suferit modificări din cauza unei boli – cel mai bun exemplu aici sunt celulele canceroase.
- Face diferența între sistemul propriu de apărare al organismului (self) și structurile străine ale acestuia (non-self), urmărind neutralizarea factorilor non-self pentru realizarea echilibrului, homeostaziei (proces de reglare prin care organismul își menține diferitele constante ale mediului interior – ansamblul lichidelor organismului – în limitele valorilor normale.)
Celulele componente ale sistemului imunitar
Leucocitele circulă prin vasele de sânge şi asigură protecţia organismului în faţa infecţiilor și numărul lor este crescut atunci când sistemul imun luptă cu agentul patogen. Leucocitele se maturizează și se diferențiază, pregătindu-se pentru a îndeplini funcțiile de apărare în timus, splină, măduvă osoasă, ganglioni limfatici.
Există două tipuri principale de leucocite:
- Fagocitele – celule care înconjoară şi fagocitează patogenii, apoi îi distrug cu ajutorul unor substanțe specifice: neutrofile și monocite.
- Limfocitele – iau naștere în maduva hematogenă și se împart în:
- limfocite B – produc anticorpi și cooperează cu limfocitele T;
- limfocite T – au rol central în imunitatea mediată celular, distrug celulele compromise (celulele tumorale sau celulele infectate viral);
- limfocite NK – au rol asemănător cu cel al celulelor T citotoxice, acționează rapid împotriva celulelor infectate viral și a celor tumorale.
De asemenea, au un rol important în recunoașterea unor agenți patogeni cu care organismul s-a mai întâlnit în trecut, determinând astfel o producție de anticorpi mai intensă și mai rapidă.
Funcţia imunitară se dezvoltă şi devine mai sofisticată odată cu maturizarea sistemului şi pe măsură ce organismul învaţă să se apere singur împotriva diferiţilor agenți patogeni. Astfel, toate componentele sistemului imun conlucrează pentru a proteja organismul împotriva bolilor şi a infecţiilor.
Ne naștem cu o anumită capacitate de a produce celule cu scopul protejării organismului. O imunitate eficientă se dezvoltă într-un organism sănătos care implică o alimentație echilibrată, cu toți constituenții nutritivi de bază (vitamine și minerale), bună hidratare, odihnă și mișcare fizică.
Ce sunt virusurile și care sunt caracteristicile generale?
Virusurile sunt responsabile de un spectru larg de afecţiuni, de la guturaiul simplu, până la infecţiile fatale produse de virusul HIV cu compromiterea imunităţii şi distrugerea limfocitelor T4 (CD4+).
Se estimează că există peste 400 de virusuri distincte care infectează omul, iar spectrul manifestărilor clinice, epidemiologice şi patogenice care rezultă în urma infecţiilor virale este foarte variat.
Caracteristicile majore ale virusurilor sunt:
- dimensiunea redusă (20-300 nm) care le permite să traverseze barierele biologice păstrându-şi infecţiozitatea;
- genomul viral posedă un singur tip de acid nucleic, fie ADN (dezoxiribovirusuri), fie ARN (ribovirusuri);
- posedă enzime proprii, cum ar fi, ARN- sau ADN-polimeraza, însa nu pot amplifica şi reproduce informaţia din propriul genom în absenţa celulei gazdă. Virionul (corpusculul elementar sau viral) reprezintă unitatea virală infecţioasă intactă, inertă în afara celulei gazdă.
Virusurile pot infecta celule umane, vegetale, bacteriene, fungice, parazitare şi ale insectelor.
Virusurile cu importanţă clinică au dimensiuni cuprinse între 20-30 nm (picornavirusuri) până la 300 nm (poxvirusuri). Ele sunt vizibile numai prin microscopie electronică. În contrast, bacteriile au aproximativ 1000 nm iar eritrocitele 7500 nm în diametru.
Prin examinare la microscopul electronic, virionii prezintă o diversitate de forme:
- sferică (v. gripale, v. paragripale, adenovirusuri);
- paralelipipedică (poxvirusuri);
- de cartuş (v. rabic);
- de bastonaş (v. mozaicului tutunului, fagii filamentoşi);
- de spermatozoid (bacteriofagii) etc.
Este ușor pentru un virus să intre într-o celulă vie? Acest lucru depinde în primul rând dacă celula are receptorul potrivit pentru acel virus. Majoritatea virusurilor sunt blocate de sistemul nostru imunitar pentru că nu există receptorii potriviți astfel încât virusul să poată intra în celulă. Astfel, 99% dintre ei sunt inofensivi pentru oameni.
Ce știm despre virusul SARS-CoV-2?
SARS-Cov-2 face parte din Familia Coronaviridae. Până în momentul de față se cunosc șapte coronavirusuri cu transmitere de la om la om, însă doar trei sunt mortale (SARS, MERS și SARS-Cov-2).
Există 3 grupuri principale de coronavirusuri: alfa, beta și gamma-coronavirusuri care determină afecțiuni ușoare până la medii, la care se adaugă agentul cauzal al Sindromului Respirator Acut Sever: SARS-coronavirus (SARS-CoV) și Middle East Respirator Syndrome Coronavirus (MERS-CoV).
Coronavirusurile au o formă variabilă, sferică sau ovoidală, pleomorfă, diametrul de 120-160 nm, având un înveliș extern pe care se află niște proeminențe glicoproteice, numite spiculi (peplomere), foarte lungi (24 nm), pedunculate, cu extremități rotunjite, bulboase, aranjate în așa fel încât, la microscopul electronic, dau aspect de coroană solară (de unde și denumirea de coronavirusuri). Spiculii au rolul de a se lega de receptorii celulari, favorizând infecția celulelor susceptibile. 
Virionul are un înveliș extern de natură lipoproteică, care conține proteine virale: glicoproteină S (proteina structurală a spiculelor), proteină E de înveliș, proteină de membrană (M), hemaglutinin-esterază (HE). Genomul constă într-o singură moleculă lineară de acid ribonucleic (ARN), monocatenară, de sens pozitiv, care are 25-33 kb, fiind cel mai mare ARN viral cunoscut. Genomul ARN și proteina N formează o nucleocapsida helicală, înconjurată de învelișul extern. ARN este infecțios, servește ca genom și ca ARNm viral.
S-a observat ca proteina structurală a spiculilor (glicoproteina S) este o țintă cu rol în răspunsul imun la om.
Spiculii de pe SARS-CoV-2 permit virusului să intre în celulele gazdă prin intermediul receptorului enzimei de conversie a angiotensinei (ACE2), prezent în celulele de la nivelul plămânului.
Timpul dintre expunerea virală inițială și debutul simptomelor este cunoscut sub denumirea de perioadă de incubație. Pentru COVID-19, perioada medie de incubație a fost raportată între 5-6 zile. Cu toate acestea, există o variație considerabilă a timpului de incubație, unele studii care sugerează că simptomele pot apărea după trei zile post-expunere sau până la treizeci de zile după expunere.
Mituri legate de creșterea imunității în cazul virusului SARS-CoV-2?
În ceea ce privește virusul SARS-Cov-2 au apărut numeroase informații legate de administrarea vitaminei C sau antibioticelor, iar acestea au fost explicate de către oamenii de știință din lumea medicală.
- Dacă sunt depistat cu COVID-19, am nevoie de antibiotice?
Antibioticele sunt concepute sa combată doar infecțiile bacteriene, nu și pe cele virale. Vor fi complet ineficiente. Dar, dacă vă infectați cu 2019-nCoV, este foarte probabil să vi se prescrie și antibacteriene pentru a preveni co-infecțiile cu bacteriile patogene.
- Pot lua vitamina C pentru prevenția COVID-19?
Unii pacienți în stare critică cu COVID-19 au fost tratați cu doze mari de vitamina C administrate intravenos, în speranța că se va grăbi recuperarea. Cu toate acestea, nu există dovezi științifice clare sau convingătoare că funcționează pentru infecțiile cu COVID-19 și nu reprezintă o parte standard a tratamentului pentru această nouă infecție. Un studiu este în desfășurare în China pentru a determina dacă acest tratament este util pentru pacienții cu COVID-19 în stare severă; rezultatele sunt așteptate la toamnă.
În ceea ce privește prevenția, de asemenea, nu există dovezi că administrarea de vitamina C va ajuta la prevenirea infecției cu coronavirus care provoacă COVID-19. În timp ce dozele standard de vitamina C sunt în general inofensive, dozele mari pot provoca o serie de efecte secundare, inclusiv greață, crampe și un risc crescut pentru dezvoltarea colicilor renale (pietre la rinichi).
- Pot lua ibuprofen pentru ameliorarea simptomelor COVID-19?
Unii medici nu recomandă utilizarea ibuprofenului (Motrin, Advil, multe alte versiuni generice) pentru combaterea simptomelor COVID-19, ca urmare a unor publicații ce au arătat că persoanelor cu COVID-19 confirmat, cărora li s-a administrat un astfel de antiinflamator pentru ameliorarea simptomelor, au dezvoltat o boală severă, în special pneumonie. Acestea sunt doar observații și nu se bazează pe studii științifice.
- Vaccinarea crește imunitatea organismului?
Da, s-a demonstrat că vaccinarea rămâne singura metodă care ajută la imunizarea organismului. Nu există încă un vaccin aprobat, însă există studii în acest sens.
După doar o lună de la depistarea primului caz de COVID-19 din China, agentul cauzal al bolii, virusul SARS-CoV-2, a fost identificat, iar genomul său a fost publicat la doar două zile mai târziu (10 ianuarie 2020). Cercetătorii din Asia, SUA și Uniunea Europeană au început să folosească informația genomică pentru a valida teste de diagnostic pentru boală, dar și pentru a realiza un vaccin sau pentru a identifica tratamentul potrivit.
- Există analize de laborator care îmi pot furniza informații despre imunitatea organismului meu?
Imunoglobulinele (anticorpii) sunt molecule specifice sintetizate ca răspuns la infecțiile virale sau bacteriene.
Testele disponibile în acest moment pentru diagnosticul infecției cu COVID-19 depistează anticorpii de tip IgM, IgA sau IgG.
Anticorpii detectați prin teste serologice indică faptul că o persoană a venit în contact cu virusul SARS-CoV-2, indiferent dacă persoana prezenta simptome specifice infecției sau a fost asimptomatică. Rezultatele testelor serologice sunt importante în detectarea infecțiilor la pacienții cu simptomatologie redusă sau asimptomatice.
Datele prezentate în studiile efectuate până acum oferă dovezi că testarea serologică, în combinație cu alte metode de detectare, poate oferi o metodă robustă de diagnostic a COVID-19 în etapele incipiente sau tardive ale infecției.
Referințe:
https://www.nature.com/articles/s41591-020-0819-2
https://www.ecdc.europa.eu/en/covid-19-pandemic
https://www.secom.ro/articles/sistemul-imunitar-de-la-a-la-z
https://www.health-shop.com/ro/ce-este-sistemul-imunitar
https://www.health.harvard.edu/diseases-and-conditions/treatments-for-covid-19