București, 13 noiembrie 2019 – Synevo România, cea mai importantă companie pe piața laboratoarelor și centrelor de diagnostic medical, aniversează 25 de ani de activitate, interval în care rețeaua a cunoscut o dezvoltare rapidă. Astăzi, Laboratorul Central de Referință, o investiție de zece milioane de euro în faza inaugurării, oferă servicii de diagnostic pacienților din cinci țări diferite din Europa de Est. În fiecare lună în laboratoarele Synevo din România sunt preluate și analizate probe de la peste un sfert de milion de persoane.
„Am construit un parteneriat de succes, de-a lungul celor 25 de ani, cu profesioniști în domeniul sănătății, cu mediul academic și cu cel de afaceri. Avem o rețea națională puternică, formată din 117 centre de recoltare, dintre care cinci deschise recent la: Reșița, Brăila, Iași, Bacău și Târgu Jiu și 17 laboratoare, ultimul deschis în această lună la Bacău, și suntem în continuă expansiune. De 25 de ani punem accent pe știință, pe calitate și promisiuni respectate”, a declarat Laurențiu Luca, director general Synevo România.
Compania a fost fondată în 1994 sub numele de Rombel Medical fiind preluată în 1997 de Medicover. Brandul Synevo a fost creat in anul 2004, fiind primul laborator de pe piața locală care lansa un ghid al serviciilor de laborator și o platformă online de accesare a rezultatelor analizelor, destinată atât medicilor cât și pacienților. Dacă la început echipa era compusă din 7 persoane, astăzi Synevo are o echipă de peste 1.400 de persoane și o prezență în 51 de orașe. Investițiile realizate pentru a oferi angajaților acces la aparatură performantă și programe continue de formare profesionala au contribuit la dezvoltarea echipei medicale, formate în acest moment din peste 100 de medici și peste 300 de specialiști de laborator.
Portofoliul de teste a fost diversificat în mod continuu, acesta cuprinzând acum un număr de peste 2.000 de servicii, care acoperă toate ariile terapeutice. Testele genetice reprezintă 10% din portofoliul Synevo, în ultimul an fiind realizate peste 45.000 de astfel de teste în întreaga rețea națională.. Pentru extinderea activității pe acest segment, Medicover, din care face parte Synevo, a achiziționat anul acesta Center for Human Genetics and Laboratory Diagnostics (AHC) Munchen, cel mai important jucător de pe acest segment din Germania.
„Domeniul serviciilor medicale este într-o dezvoltare accelerată. Ne dorim să fim întotdeauna cu un pas înainte. La Synevo, oferim acum mai mult decât un rezultat de analize: oferim posibilitatea unui dialog profesional specializat între medici clinicieni, pacienți și medicii nostri de laborator. În acest domeniu testele genetice sunt viitorul. Știința se dezvoltă rapid, de la o zi la alta. Bazele de date internaționale de unde medicii geneticieni își extrag referințele sunt din ce în ce mai bogate. Cresc astfel șansele de a elucida noi și noi diagnostice medicale. Evoluția tehnologică va schimba modul în care testele de laborator vor fi solicitate, realizate și interpretate, laboratoarele medicale devenind reali parteneri ai profesioniștilor din domeniul sănătății.” a declarat Laurentiu Luca.