O sarcină este un adevarat miracol pentru o femeie mai ales atunci când ea este şi una dorită. Se spune că experienţa traită pe perioada sarcinii nu poate fi comparată cu nimic, iar pentru a nu avea probleme şi pentru a da naştere unui copil sănătos, proaspăta mamică va trebui atent monitorizată.
CUM SE PUNE DIAGNOSTICUL DE SARCINĂ?
Diagnosticul de sarcina se poate pune precoce prin determinarea în ser a hormonului coriogonadotropic HCG, care începe sa prezinte valori crescute de obicei în momentul în care se constata absenta menstruatiei.
CE INVESTIGAȚII DE LABORATOR SUNT NECESARE ÎN CURSUL UNEI SARCINI NORMALE?
Hemograma trebuie efectuată imediat după stabilirea diagnosticului de sarcină pentru depistarea precoce a anemiei. Acest test se poate completa cu determinarea fierului în sânge (sideremia) sau cu electroforeza de hemoglobina daca există suspiciunea unei betatalasemii minor (afecţiune ereditara asociată cu o anomalie în sinteza hemoglobinei). În eventualitatea în care pacientei i se depistează o betatalasemie minor trebuie investigat obligatoriu şi partenerul, deoarece daca şi acesta prezintă anomalia respectivă exista un risc de 50% de a da nastere unui copil cu anemie Cooley – forma majora de boala cu evolutie deosebit de gravă.
Începând cu saptamâna 21 trebuie repetată hemograma la fiecare 4 săptamâni, urmarindu-se în special valoarea hemoglobinei. Conform recomandarilor din protocolul german cifra hemoglobinei trebuie mentinuta peste 11.2 g/dl, iar conform recomandarilor din SUA peste 10.5g/dl.
Grupul sanguin si factorul Rh trebuiesc efectuate cât mai rapid la ambii parteneri pentru a identifica o posibila incompatibilitate de grup sangvin si Rh, şi de a permite o corectă monitorizare în cursul sarcinii.
Examenul de urina trebuie efectuat la fiecare 4 saptamâni pentru a depista o eventuala infecţie (este necesară în acest caz şi urocultura), posibilele pierderi de proteine, prezenţa de glucoza. În ultima situaţie sunt necesare investigaţii suplimentare pentru diagnosticarea diabetului zaharat sau a diabetului gestaţional.
DIAGNOSTICUL INFECȚIILOR CONGENITALE
În cursul infectiilor congenitale sau prenatale agentii patogeni sunt transmisi de la mama embrionului sau fatului si pot cauza avorturi, moartea fatului în uter sau malformatii fetale. În acest sens în cursul sarcinii se efectueaza urmatoarele teste:
1. Anticorpii IgG si IgM pentru rubeolă – cât mai precoce în sarcină. Daca anticorpii IgG sunt pozitivi şi cei IgM sunt negativi înseamnă ca pacienta are imunitate faţă de acest virus şi nu mai necesită testari ulterioare. Daca însa se constată absenţa imunitaţii (IgG negativ) serologia pentru rubeola va fi repetată în cursul săptămânilor 16-18.
2. Anticorpii IgG si IgM pentru citomegalovirus. Citomegalovirusul are aceleaşi efecte asupra embrionului ca şi virusul rubeolei trebuind depistat în primul trimestru de sarcina, cât mai rapid. Numai în cazul în care mama se infecteaza prima data în cursul sarcinii cu acest virus exista riscul afectării fatului. Un IgM pozitiv ridica posibilitatea unei infecţii active, care însa necesită evaluări ulterioare.
3. Anticorpii IgG si IgM pentru toxoplasma trebuie testaţi înainte de sarcină sau cât mai rapid în sarcină. Anticorpii IgG pozitivi cu IgM negativ demonstrează prezenţa imunitaţii şi nu mai este necesară repetarea testelor în cursul sarcinii. Daca imunitatea este absentă (IgG negativ) testarea se va repeta la intervale de 8-12 săptămâni.
4. Serologia pentru sifilis (VDRL si TPHA) se efectueaza de asemenea la începutul sarcinii
Serologia pentru HIV (virusul imunodeficientei umane) se face numai cu acordul pacientei la debutul sarcinii.
AgHBs specific hepatitei virale de tip B se determina cât mai aproape de momentul sarcinii la pacientele cu risc crescut fata de această infecţie.
Atât serologia pentru HIV cât si AgHBs sunt recomandate pentru ca prezinta un risc crescut de transmitere a infectiilor de la mama la făt.
În concluzie vă dorim să vă bucuraţi şi să profitaţi din plin de această perioadă.
TESTE CUPRINSE ÎN PROMOȚIE
