Profil serologic virus Epstein Barr (VCA IgG, VCA IgM, EBNA IgG)

Informaţii generale şi recomandări

Virusul Epstein-Barr (EBV) este un virus herpetic limfotrop cu răspândire ubicuitară, care infectează aproximativ 95% din populaţie, până la vârsta adultă. Reprezintă agentul etiologic al mononucleozei infecţioase şi este implicat de asemenea în limfomul Burkitt, carcinomul nazofaringian, sindromul limfoproliferativ X-linkat şi sindromul de oboseală cronică.

Transmiterea virusului se realizează în principal prin contactul cu secreţii orofaringiene infectate. Replicarea EBV are loc în epiteliul orofaringian având drept rezultat eliberarea virionilor din limfocitele infectate şi excretarea acestora în salivă. La copii infecţia este adesea asimptomatică. Mononucleoza infecţioasă apare cel mai adesea la adulţii tineri, care nu au prezentat o expunere anterioară la virus. După infecţia primară, EBV rămâne în organism toată viaţa, într-o stare latentă¹.

La pacienţii imunocompetenţi limfocitele B infectate latent şi imortalizate se află sub controlul limfocitelor T, de aceea majoritatea infecţiilor reactivate rămân subclinice. La pacienţii cu SIDA clona de celule B imortalizate se poate dezvolta într-un limfom^2;4.

Diagnosticul de mononucleoză infecţioasă se stabileşte pe date clinice (febră, faringită, adenopatii, hepatosplenomegalie), aspectul frotiului de sânge periferic (limfomonocite atipice) şi teste serologice (anticorpi heterofili şi/sau anticorpi faţă de proteinele specifice EBV).

Si alţi agenţi patogeni cum ar fi citomegalovirusul (CMV), Toxoplama gondii, virusurile hepatitice, HIV pot induce manifestări clinice şi hematologice similare mononucleozei infecţioase (sindrom mononucleozic). Confirmarea diagnosticului de infecţie acută EBV se face de obicei prin demonstrarea prezenţei în ser a anticorpilor heterofili. Totuşi, pot să apară dificultăţi de diagnostic în situaţiile în care anticorpii heterofili sunt absenţi, iar manifestările clinice sunt atipice.

Anticorpii heterofili sunt absenţi în 10-20% din cazurile de mononucleoză infecţioasă la adult, procentul fiind mai mare la copiii cu infecţie manifestă. În aceste situaţii, confirmarea diagnosticului se face pe baza depistării anticorpilor faţă de proteinele specifice EBV: antigenul capsidei virale (VCA) şi antigenul precoce-difuz [EA(D)]. Prezenţa anticorpilor VCA IgM este esenţială pentru diagnosticul infecţiei acute.

O infecţie EBV primară este definită serologic prin apariţia precoce a anticorpilor VCA IgM (imediat după debutul clinic) care ating un nivel maxim la 2 săptămâni, urmată de scăderea progresivă a acestora până la niveluri nedetectabile. Aproape simultan se produce o creştere a anticorpilor VCA IgG. Majoritatea pacienţilor cu mononucleoză infecţioasă prezintă la prima testare niveluri crescute de anticorpi VCA IgG şi IgM. În timp ce VCA IgM dispar în 2-3 luni de la debutul bolii, VCA IgG persistă indefinit la persoanele sănătoase.

Mai există o categorie de anticorpi IgG îndreptaţi împotriva antigenului nuclear EBV (EBNA) care apar în circulaţie după câteva săptămâni sau luni de la debutul bolii şi persistă timp îndelungat sau chiar toată viaţa. La pacienţii cu infecţie asimptomatică detectarea EBNA IgG împreună cu anticorpii VCA IgG şi IgM este utilă în diferenţierea stadiului precoce de convalescenţă de fază acută a mononucleozei infecţioase^1;3.

Pregătire pacient – testul nu necesită o pregătire prealabilă³.

Specimen recoltat – sânge venos³.

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator³.

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare³.

Volum probă – minim 1 mL ser (pentru determinarea ambelor tipuri de anticorpi)³.

Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat, lipemic sau contaminat bacterian³.

Stabilitate proba – serul separat este stabil câteva ore la temperatura camerei; câteva zile la 2-8ºC; o perioadă mai îndelungată la –20ºC³.

Metodă – imunochimică cu detecţie prin chemiluminiscenţă (CLIA); sunt detectaţi anticorpii VCA-IgG, VCA-IgM şi EBNA-IgG³.

Valori de referinţă

Anticorpii VCA-IgG

Negativ: < 20 U/mL;  Pozitiv: ≥ 20 U/mL

Anticorpii VCA-IgM

Negativ: < 20 U/mL;  Echivoc: 20-40 U/mL; Pozitiv: >40 U/mL

Anticorpii EBNA-IgG

Negativ: < 5 U/mL;  Pozitiv: ≥ 5 U/mL³.

Interpretarea rezultatelor

Prezenţa anticorpilor VCA IgM indică infecţie primară recentă cu EBV. Prezenţa anticorpilor VCA IgG indică o infecţie în antecedente, fără a se putea preciza vechimea acesteia. Anticorpii anti-EBNA se dezvoltă la 6-8 săptămâni de la infecţia primară şi persistă toată viaţa. Peste 90% din populaţia adultă normală prezintă anticorpi anti-VCA IgG şi anti-EBNA IgG.

*Nu poate fi precizat cu certitudine momentul infecţiei (recentă sau veche) deoarece 5-10% dintre pacienţi nu dezvoltă deloc anticorpi anti-EBNA⁵.

Limite şi interferenţe

Bibliografie