INTOLERANŢA LA GLUTEN SAU BOALA CELIACĂ

Boala celiacă, cunoscută și sub denumirea de celiachie, enteropatie glutenică sau intoleranța la gluten, este o afecțiune cronică a tractului digestiv, declanșată de ingestia de gluten la persoanele cu predispoziție genetică. Predispoziția genetică (uneori numită și susceptibilitate genetică) reprezintă probabilitatea crescută de a dezvolta o anumită boală pe baza materialului genetic al pacientului.

Glutenul este o proteină care se găsește de obicei în grâu, secară și orz. La pacienții cu o predispoziție genetică pentru intoleranța la gluten și care consumă alimente ce conțin gluten, va apărea un răspuns inflamator care afectează mucoasa intestinală, rezultând în absorbția defectuoasă a nutrienților din alimente.

CAUZE ALE APARIȚIEI BOLII CELIACE

La apariția bolii celiace contribuie genele de predispoziție, consumul de alimente cu gluten, precum și alți factori de mediu. Uneori, boala celiacă este declanșată sau devine activă pentru prima oară după o intervenție chirurgicală, sarcină, naștere, infecții virale sau stres emoțional sever. De asemenea, practicile incorecte de diversificare a alimentației la sugari, infecțiile digestive și modificările florei bacteriene intestinale ar putea să crească riscul dezvoltării bolii celiace. Ca rezultat al reacției anormale a organismului la glutenul din alimente, sunt modificate progresiv până la aplatizare și dispariție vilozitățile intestinale, acele formațiuni proeminente ce căptușesc mucoasa intestinului subțire. Vilozitățile absorb vitaminele, mineralele și nutrienții din alimentele ingerate, însă, în cazul în care acestea sunt afectate, nu se pot obține suficient de mulți nutrienți, indiferent cât de mult mănânci.

CUM SE MANIFESTĂ BOALA CELIACĂ?

În cele mai multe cazuri boala celiacă se manifestă pentru prima dată în copilărie, atunci când începe ingestia de gluten. Simptomele bolii celiace pot persista în timpul copilăriei și, dacă nu sunt tratate, ele se ameliorează de obicei în timpul adolescenței. Simptomele reapar deseori la adulții tineri, în al 3-lea și al 4-lea deceniu de viață. Din nefericire, în multe cazuri diagnosticul de boală celiacă se stabilește abia la vârsta adultă.

De asemenea, există și o serie de manifestări secundare ale bolii celiace, care apar la un număr redus de pacienți: osteoporoză (pierderea de masă osoasă cu creșterea fragilității osului), anemie (reducerea concentrației de hemoglobină din sânge), simptome neurologice (slăbiciune motorie, parestezii cu pierderea sensibilității).

SIMPTOME

Principalele semne și simptome la adulți sunt: diaree, flatulență (acumulare excesivă de gaze în intestine), scădere în greutate, oboseală (ca urmare a anemiei cauzată cel mai adesea de absorbția deficitară a fierului), durere abdominală severă, greață, constipație, vărsături, anemie, reflux acid și arsuri la stomac.

Semnele care pot anunța debutul bolii celiace la copii sunt: vărsături, scădere ponderală semnificativă, diaree sau constipație, atrofie musculară, copilul se simte slăbit și lipsit de energie timp de câteva zile fără un motiv evident. Atunci când boala este descoperită târziu la copii, aceștia pot prezenta anemie, tulburări de coagulare a sângelui, tulburări de creștere.

CUM SE TRATEAZĂ BOALA CELIACĂ?

Tratamentul bolii celiace constă în introducerea dietei fără gluten, care trebuie respectată toată viața. Înlocuirea glutenului din dietă este esențială, dar evitarea totală a acestuia este greu de realizat. Pentru a evita denutriția, mai ales în cazul copiilor, este necesar să se consulte un medic specialist în boli de nutriție, în scopul stabilirii unei diete sănătoase fără gluten.

Cele 3 cereale care conţin gluten sunt: grâu, orz şi secară. Orice produse alimentare care conţin cel puţin una dintre acestea pot declanşa simptomele bolii celiace. La un număr foarte mic de persoane, o dietă fără gluten nu are efect asupra simptomelor. În aceste cazuri, tratamentul cu corticosteroizi poate fi folositor.

TESTE DE LABORATOR

Colegiul American de Gastroenterologie (ACG) recomandă anticorpii de tip IgA anti-transglutaminază tisulară ca fiind cel mai bun test neinvaziv în cazul unei suspiciuni de boală celiacă. Determinarea anticorpilor este utilă și pentru monitorizarea eficienței dietei – nivelul acestora se va reduce la minim, până la negativare, după 6-12 luni de la modificarea alimentației.

În situația în care se obține un rezultat neconcludent la anticorpii anti-transglutaminază tisulară se recomandă testarea anticorpilor anti-endomisium cu relevanță medicală similară. Anticorpii anti-gliadin au o valoare diagnostică mai mică comparativ cu celelalte două tipuri de anticorpi, fiind detectați în special la copiii sub 2 ani.

Deoarece boala celiacă survine doar la persoanele care prezintă anumite variante genetice de predispoziție, rudele de gradul I ale persoanelor cu boală celiacă pot beneficia de testarea genetică pentru a stabili riscul dezvoltării în viitor a bolii celiace. Un rezultat negativ exclude posibilitatea apariției afecțiunii, în timp ce un rezultat pozitiv indică doar un risc crescut și nu dezvoltarea obligatorie a bolii, fiind necesară o supraveghere medicală periodică.