Quantcast
Channel: Synevo
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1052

Prediabetul: Înțelegerea și abordarea prediabetului în lupta împotriva diabetului zaharat de tip 2

$
0
0
prediabet, prediabet simptome, valori glicemie prediabet, glicemia in prediabet, glicemia normala, care este glicemia normala in functie de varsta

Prediabetul este o afecțiune metabolică, fiind considerat o fază premergătoare a diabetului zaharat de tip 2. Astfel, prediabetul este o oportunitate pentru intervenții precoce cu scopul de a preveni sau întârzia progresia către diabetul zaharat de tip 2 și complicațiile sale asociate.

Această afecțiune se caracterizează printr-o creștere a glicemiei (zahărul din sânge) peste limitele normale, dar nu suficient de mare pentru a fi diagnosticată drept diabet de tip 2.

Cuprins:

Prediabetul este de 5 ori mai frecvent decât diabetul tip 2 și poate fi descris ca un continuum ce evoluează de la disglicemie (modificări ale glicemiei a jeun – recoltată dimineața, pe nemâncate) la hiperglicemie.

Astfel, prediabetul reprezintă o condiție asociată cu un risc crescut de diabet şi boli cardiovasculare, mai degrabă decât o afecțiune de sine stătătoare. Pentru identificarea sa, se utilizează aceleaşi metode și investigații ca pentru diabet, iar screeningul se efectuează la aceleaşi categorii de persoane.

Astfel, forurile internaționale de specialitate recomandă următoarele criterii pentru diagnosticarea prediabetului:

ADA (Societatea Americană de Diabetologie), 2020OMS (Organizația Mondială a Sănătății), 2006
1.HbA1c: 5,7 – 6,4 % (39 – 47 mmol/mol) şi/sau1.HbA1c: 5,7 – 6,4 % (39 – 47 mmol/mol) şi/sau
2. Glicemia à jeun: 100 – 125 mg/dl (5,6 – 6,9 mmol/l) (AGJ)2. Glicemia à jeun: 110 – 125 mg/dl (5,6 – 6,9 mmol/l) (AGJ)
3. Glicemia la 2 ore (TTGO): 140 – 199 mg/dl (7,8 – 11 mmol/l) (STG)3. Glicemia la 2 ore (TTGO): 140 – 199 mg/dl (7,8 – 11 mmol/l) (STG)

AGJ = alterarea glicemiei à jeun, STG = scăderea toleranţei la glucoză1

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 374 de milioane de persoane la nivel global sunt afectate de prediabet. În SUA, Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor estimează că aproximativ 88 de milioane de adulți americani au prediabet. Alarmant este faptul că mulți dintre acești indivizi nu sunt conștienți de această condiție, ceea ce crește riscul de progresie către diabet zaharat de tip 2. Atunci când o persoană știe că are prediabet, are și oportunitatea de a inversa sau întârzia evoluția bolii prin adoptarea unui stil de viață sănătos, care include o alimentație echilibrată, activitate fizică regulată și menținerea unei greutăți corporale optime.

Deși în România există legislație privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului (Legea nr. 249/2020), statisticile sunt în continuare îngrijorătoare. Numărul de persoane cu diabet zaharat este în creștere, ajungând la peste 1 milion de persoane diagnosticate conform datelor comunicate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În paralel, 28,1% din populație are toleranță scăzută la glucoză, adică prediabet, riscând astfel progresia afecțiunii către diabet zaharat2.

Studiile recente au evidențiat importanța adoptării unui stil de viață sănătos în prevenirea progresiei de la prediabet la diabet zaharat de tip 2. Într-un studiu publicat în Jurnalul American de Nutriție Clinică, s-a constatat că modificările în alimentație și activitatea fizică pot reduce semnificativ riscul de progresie către diabet zaharat de tip 2 la persoanele cu prediabet.

Cea mai mare parte a glucozei din organism provine din alimentele consumate. După ce este digerată, glucoza ajunge în sânge și, cu ajutorul insulinei, este transportată în celule. Astfel, nivelul de glucoză din sânge scade.

Insulina este secretată de pancreas și eliberată în sânge în timpul meselor. Când nivelul de glucoză din sânge scade, pancreasul reduce secreția de insulină. La o persoană cu prediabet, acest mecanism nu funcționează corespunzător, iar glucoza nu ajunge eficient în celule, acumulându-se în sânge. Acest lucru poate fi cauzat de o producție insuficientă de insulină sau de rezistența celulelor la insulină, care împiedică pătrunderea glucozei în acestea.

Factorii de risc pentru prediabet sunt similari cu cei pentru diabet de tip 2 și includ: 

  • Greutatea – supraponderalitatea și obezitatea sunt principali factori de risc pentru prediabet.
  • Circumferința abdominală (dimensiunea taliei) peste 80 cm la femei şi peste 94 cm la bărbaţii europenicrește riscul de rezistență la insulină.
  • Dieta – consumul de carne roșie și/sau procesată, precum și consumul de băuturi care conțin zahăr este asociat cu un risc mai mare de prediabet.
  • Sedentarismul
  • Vârsta – deși diabetul se poate dezvolta la orice vârstă, riscul de prediabet crește după vârsta de 35 de ani.
  • Antecedente familiale – dacă există un părinte sau un frate/ soră cu diabet de tip 2.
  • Rasa sau etnia – persoanele de culoare, hispanice, amerindiene și asiatice – sunt mai predispuse să dezvolte prediabet.
  • Diabetul gestational – crește riscul pentru mamă și copil de a dezvolta prediabet.
  • Sindromul ovarelor polichistice.
  • Somnul – persoanele cu apnee obstructivă în somn au un risc crescut pentru rezistență la insulină. Persoanele supraponderale sau obeze au un risc mai mare de a dezvolta apnee obstructivă în somn.
  • Fumatul – este asociat cu rezistența la insulină și poate accentua riscul de diabet de tip 2 la persoanele cu prediabet. De asemenea, fumatul crește riscul de complicații ale diabetului.

Alte afecțiuni asociate cu un risc crescut de prediabet includ:

Prediabetul este adesea asimptomatic, ceea ce îl face dificil de diagnosticat fără teste specifice. Cu toate acestea, unele persoane pot experimenta simptome precum oboseală accentuată, sete excesivă și urinare frecventă.

Prediabetul a fost asociat, pe termen lung, cu afectare la nivelul inimii, a vaselor de sânge și a rinichilor, chiar dacă evoluția este către diabetul de tip 2. De asemenea, în stadiul de prediabet se poate produce infarctul miocardic silențios. Progresia către diabetul de tip 2 se asociază cu:

  • Hipercolesterolemie
  • Boli cardiovasculare
    • HTA (hipertensiune arterială)
    • AVC (accident vascular cerebral)
  • Boli renale
  • Leziuni nervoase
  • Afectare hepatică – ficat gras
  • Afecțiuni oculare, inclusiv pierderea vederii
  • Amputații

Asociația Americană de Diabet (ADA) recomandă ca screening-ul diabetului pentru majoritatea adulților să înceapă la vârsta de 35 de ani. În cazul persoanelor cu factori de risc asociați (ex. supraponderalitate) screening-ul diabetului ar trebui inițiat înainte de 35 de ani.

La mamele care au avut diabet gestational, dozarea glicemiei ar trebui făcută cel puțin o dată la trei ani.

Diagnosticul prediabetului se face, de obicei, cu ajutorul testelor de laborator care măsoară nivelul glicemiei:

Tratamentul prediabetului implică, de obicei, modificări ale stilului de viață, inclusiv o dietă sănătoasă, exerciții regulate și pierderea în greutate. În unele cazuri, medicul poate recomanda medicamente pentru a ajuta la gestionarea nivelului glicemiei.

Vestea bună este că prediabetul este reversibil, iar adoptarea unei diete sănătoase, cu scăderea aportului de zahăr, alături de adoptarea unui stil de viață activ pot contribui la scăderea riscului de a dezvolta diabet. În același timp, controlul regulat la medicul diabetolog este extrem de important.


Referințe:

  1. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/prediabetes/symptoms-causes/syc-20355278
  2. https://www.cdc.gov/diabetes/basics/prediabetes.html
  3. https://diabetesjournals.org/clinical/article/38/1/10/32237/Standards-of-Medical-Care-in-Diabetes-2020
  4. https://www.anm.ro/_/ORDINE/Ordin%202.128-2021%20Ghid%20management%20diabet%20zaharat.pdf
  5. https://www.centrulantidiabetic.scoalapacientilor.ro/281-din-populatia-romaniei-are-prediabet/

Viewing all articles
Browse latest Browse all 1052

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48